Dar dacă…

Pornesc de la una din puținele constante din cariera lui Traian Băsescu, și anume că și-a abandonat colaboratorii după ce aceștia și-au îndeplinit misiunea. Li s-a întâmplat în trecut lui Sassu, Duvăz sau Berceanu, li s-a întâmplat lui Cozmin Gușă , Adrianei Săftoiu și lui Claudiu Săftoiu. Lui Vasile Blaga i s-a întâmplat repetat. A pățit-o și Emil Boc de mai  multe ori, iar Traian Băsescu s-a dezis la un moment dat chiar și de MRU.

Eu nu cred  că Elena Udrea e diferită și că va avea parte de un tratament special. Din punctul meu de vedere, Udrea are misiunea să construiască un nou partid pentru Traian Băsescu. Nu e o bătălie între Udrea și Blaga arbitrată de Băsescu, ci e un joc mai mare în care Băsescu își aranjează propriul viitor: o formațiune condusă de Udrea l-ar reprimi cu brațele deschise pe președinte, în timp ce victoria lui Vasile Blaga ar însemna sfârșitul său politic.

Întrebat la B1 de eventuala revenire în PDL, președintele a spus că nu se mai întoarce în PDL la finalul mandatului, însă a adăugat, râzând: „Dar am mai spus eu şi că demisionez în cinci minute”. Negarea certă lipsește și dintr-un alt interviu de la TVR, unde este invocată, pe același ton șugubăț , o nouă generație, dar din perspectiva unui bătrân cu experiență.

De ce insă PDL, iar nu o nouă formațiune? Pentru că un partid nou condus de Elena Udrea ar fi o construcție necredibilă și cel mult de sezon, ca animal print-ul. În plus, PDL – chiar și la pământ – e o formațiune puternică, cu structuri serioase în toată țara și cu sprijin masiv din partea popularilor europeni. De altminteri, președintele, în ultimul său interviu, și-a chemat la arme toți copiii care l-au sprijinit la suspendarea din 2012: ”Haideți să terminăm cu intelectualii lui Basescu, sunt ai PDL ” (…)”Toți oamenii aștia, MRU, Neamțu, Baconschi, Papahagi au fost lângă mine”.

Foarte probabil ca un PDL condus de Elena Udrea să îi recupereze pe toți aceștia sub o singură siglă. Vasile Blaga și oamenii din jurul său nu ar face-o niciodată. Ne-o arată experiențele trecute, în fiecare din cazurile enunțate. Astfel, la final de mandat, Traian Băsescu ar avea la dispoziție un vehicol politic controlat exclusiv de fidelii săi cei mai încrâncenați.

Nu e nepărat ca Traian Băsescu să fi luat decizia de a rămâne în politică, dar e posibil ca președintelui să îi fi trecut prin gând această posibilitate și – ca într-un joc de șah  – să își pregătească mutările înainte, așa cum a făcut-o tot timpul.

În plus, chiar și în afara politicii, președintele ar beneficia de o structură care să îi continue planurile și care, prin jocuri politice abile, ar putea să îi genereze și un anumit tip de imunitate.

P.S. – Raționamentul de mai sus mi-a fost  sugerat de remarcile a două doamne, care mi-au spus: ”E evident că ea îi face un partid lui! ” Uite că există înțelegere feminină și pentru doamna Udrea!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *