Povestea de mai jos este din categoria de-ți stă mintea în loc, dar, până la ea, un pic de răbdare.
Statul român este cel mai mare exemplu de birocrație, imobilitate , rugină și de încremenire din timp din întreaga noastră istorie. Și are și marea calitate că-și oferă singur căi de autodezvoltare, justificându-și astfel existența. Dar asta o știați deja.
Noutatea ultimului deceniu este că angajații săi au devenit feroce, practic inventând metode de a face bani și mai mulți decât cei pe care statul îi oferă deja. Există un sistem putred, în mai multe ramuri, care urmărește sporirea pe orice căi a banilor care le revin angajaților. De la promovarea legislativă unor beneficii, la crearea artificială a unor sporuri sau interpretarea abuzivă a unor prevederi legale, nimic nu lipsește.
Recent, premierul Cîțu spune c-a a găsit niște sporuri de care nu auzise niciodată. Nu le-a numit, dar unele le știm: spor de antenă, spor de arhivă, spor de Covid la prefectură. Și aici ajungem la povestea noastră, pe care am auzit-o joi, la România în Direct.
O poveste cu sporuri la România în Direct
Poate vă întrebați cum se dă sporul de radiații. De 10 la sută. Păi e simplu. Vine un evaluator, face o măsurătoare și stabilește care sunt valorile de radiații rezultate din aparatele cu pricina, face un document cu care angajații merg pe linie ierarhică în sus și iau sporul.
Doar că din când în când, instituția cu pricina mai dă și de un evaluator corect. Și omul, de cinste sau de frică, chiar se apucă să facă treabă. Unul din aceștia a sunat deunăzi la emisiune să ne spună ce-a găsit.
Ideea acestei povești e foarte simplă. Da, sunt oameni care nu au niciun fel de scrupule și cred că li se cuvine orice. Dar ei pot fi blocați de noi, cetățenii corecți și onești. Și eu cred că sunt destui printre noi.
La noi, funcția publică a fost pervertită în așa fel încât nu-ți mai oferă doar un salariu corect pentru munca ta. Ea este văzută ca o feudă în care se adună tot felul de beneficii. Acestea înseamnă sporuri, telefon, mașină, bani de deplasări, chirii, apartamente, plata unor rate la bancă. După care încep cheltuielile nesăbuite adresate publicului, dar menite să îmbogățească clientela: băncuțe, stopuri, borduri, iarbă schimbată de șapte ori.
Jumătatea cealaltă de popor se uită uneori cu uimire, alteori cu jind la ce au bugetarii de mai sus. Ei între ei se disprețuiesc pentru că drepturile sunt inegale. Unii dintre cetățenii obișnuiți pactizează și primesc o parte din beneficii. Dar soluția corectă nu e acolo. Ci în a spune stop.
Aici este întreaga ediție România în Direct, cu alte minuni de la stat
Iar aici este știrea de la care am plecat la începutul ediției
Acest articol o să te ajute să înțelegi mai bine funcționarea statului român
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!