New school | Striblea.ro

Investigație WSJ: Instagram, mediu toxic pentru adolescente, arată documente interne ale companiei

16 septembrie 2021 Cătălin Striblea 0 comentarii

Acest articol conține date publicate de WSJ. Articolul se află sub acest link, dar este protejat de un paywall. Eu voi prezenta doar câteva informații esențiale, de interes public major.

Înainte de a porni acest articol trebuie să vă împărtășesc o senzație stranie pe care o am de fiecare dată când deschid Instagramul. Toată lumea pe care o văd este fericită și nu are probleme. Are cele mai bune vacanțe, se află în locuri minunate, trăiește experiențe de neuitat și cunoaște oameni senzaționali. Și, ca o notă personală, nimeni nu are burtă.

Eu o numesc rețeaua socială a depresiei. Și cred, fără o bază, că enorm de multă lume suferă după ce vede acolo. E doar experiența mea, dar simt că multora li se întâmplă asta. Dar dacă eu am repere care-mi spun că în viața fiecăruia sunt momente cumplite, grele sau nefericite,

Ce se întâmplă cu mintea unui adolescent expus zilnic la tone de fericire?

Nu cred că trebuie să fii psiholog ca să găsești răspunsul la întrebarea asta. Nefericirea, nesiguranțele și lipsa de apreciere de sine vor abunda. Când ai coșuri și toți ceilalți sunt perfecți, te va durea. Când toți par la petreceri magnifice, iar tu ești acasă ignorat, te va durea. Iar Facebook, proprietarul Instagram, știe asta. Și o și discută intens. E preocupat, dar nu are soluție și, cred, că nici voință. Iar de aici putem porni.

Ce arată investigația WSJ

The Wall Street Journal a obținut o serie de documente, studii și comunicări interne ale FB care arată că impactul Instagram asupra tinerelor adolescente este unul negativ. În cel puțin cinci rânduri, în ultimii ani, conducerea Facebook a discutat studii și a disecat măsuri în sesiuni speciale acordate fix acestei probleme.

Iată principalele concluzii ale studiilor FB, necunoscute publicului larg, așa cum au apărut în documentele obținute de WSJ:

Mai bine de o treime dintre adolescente cred că e ceva greșit cu corpul lor, când utilizează Instagram
Comparațiile cu fotografiile de pe Instagram schimbă părerea fetelor despre ele
O treime dintre fete au început să creadă că au probleme cu corpul lor după ce-au folosit ”aplicația noastră”
Adolescenții spun că folosirea aplicației duce la depresie și anxietate
Afirmația de mai sus a apărut fără a fi solicitată de studiul nostru și a apărut în toate grupurile de subiecți
Motivele pentru care tinerii postează sunt imaginea personală perfectă, dorința de a fi atractiv și câștigul de bani
Unul din cinci copii care utilizează aplicația spune că se simte mai rău după ce vede fotografiile
Problemele detectate sunt specifice pentru Instagram, unde comparația socială este mai accentuată
Pentru 40 la sută dintre adolescenții care cred că nu arată destul de bine, acest sentiment a apărut odată cu folosirea Instagram
Adolescenții știu că aplicația le face rău, dar simt că trebuie să fie prezenți.
Unii adolescenți cred că ”trebuie să lupte ca să fie văzuți”
Folosirea aplicației duce la depresie severă în unele cazuri, de genul celei care te duce în camera de urgență
Cercetătorii FB cred că Instagram ar trebui să le arate tinerilor cât mai puține vedete, dar ideea a fost respinsă pentru că acesta este ”rostul rețelei.”
Instagram formează o imagine ideală a femeii care trebuie să fie cu talia îngustă, dar cu șolduri și fese proeminente.

Ce știe și ce face FB legat de cele de mai sus

WSJ descrie un sistem în care analiștii și cercetătorii FB prezintă toate aceste date celor cu putere de decizie în companie, dar și celor care se ocupă cu audiența și partea financiară a afacerii. Aceștia ar trebui să echilibreze modul în care funcționează compania cu impactul produsului.

Datele prezentate de jurnaliștii americani spun că, în ciuda unor semnale publice, că se ocupă de acest tip de probleme, în realitate, lucrurile făcute au fost puține. Unele ONG-uri care au semnalat situația spun că echipa lui Zuckerberg i-a dus cu vorba. Iar într-o comunicare internă, unul dintre analiștii Instagram spune că are ”impresia că se interpune între echipă și bonusurile financiare pe care aceasta ar trebui să le primească.”

În plus sunt analizate mai multe situații în care Mark Zuckerberg personal a diminuat public importanța lucrurilor descoperite sau chiar a refuzat să facă publice date relevante în fața unor instituții publice.

Pe scurt, până când presiunea publică sau politică va duce la diminuarea impactului negativ, noi suntem cei care trebuie să ne îngrijim de copiii noștri.

Am și eu Instagram. Și nu promovez nimic legat de corp

Asociația Psihologilor: „Educația sexuală este un factor de protecție împotriva bolilor”

23 august 2021 Cătălin Striblea 0 comentarii

Asociația Psihologilor din România a publicat o clarificare științifică referitoare la educația sexuală, homosexualitate și masturbare, în relație cu educația școlară. Este prima clarificare de acest tip, venită de la o instituție științifică și de asta o semnalez aici.

Asociația Psihologilor din România este una dintre cele mai vechi structuri profesionale din România. Este înființată în 1964 și are menirea de a asigura baza științifică a profesiei. APR realizează ghidurile metodologice și de bune practici. Există și un Colegiu al Psihologilor, cel care dă dreptul de liberă practică. Dar Asociația este cea care dă direcția științifică. APR este condusă actualmente de profesorul Daniel David, rectorul Universității din Cluj.

Reiau pe scurt concluziile clarificării care a venit de la APR, pe capitole, așa cum a fost prezentată.

Despre educația sexuală

În baza cercetărilor empirice publicate în jurnalele științifice de specialitate, analizate inclusiv în ghidurile internaționale de referință, concluzionăm că educația sexuală în școli:

nu crește activitatea sexuală și nici comportamentele sexuale riscante, ba chiar contribuie la amânarea începerii vieții sexuale și la responsabilizare;
nu crește rata de infectare cu boli cu transmitere sexuală;
reduce frecvența sarcinilor nedorite;
crește frecvența utilizării mijloacelor contraceptive (e.g., prezervative); − dezvoltă cunoștințele copiilor, adolescenților și tinerilor despre sexualitate, relații, emoții și sănătate;
este mai eficientă decât programele care promovează abstinența;
în timp, poate reduce rata violenței de gen și contribuie la reducerea ratei de abuz sexual.

Despre homosexualitate:

„Consensul științific internațional, reflectat atât prin manualele de diagnoză, cât și prin pozițiile asociațiilor internaționale de psihologie, este că atracția sexuală față de persoane de același sex nu reprezintă o boală sau o tulburare mintală. O tulburare mintală, prin definiție (conform DSM-5 și ICD-11), constă într-o serie de modificări care produc în sine suferință ori afectarea funcționării în viața de zi cu zi (calitatea vieții, relațiile sociale și/sau performanța academică ori la locul de muncă), ceea ce nu se întâmplă în cazul persoanelor atrase de același sex, decât în măsura în care sunt hărțuite, umilite, sau discriminate.

Despre masturbare

„Comportamentele de auto-stimulare (masturbarea) sunt obișnuite și apar natural în dezvoltarea copilului, încă de la vârste timpurii, din etapa de explorare. În sine, acestea nu sunt periculoase și nu conduc la dezvoltarea unor tulburări pe termen lung. Dimpotrivă, se pare că pedepsirea acestor comportamente, înjosirea/umilirea copilului și rușinea asociată cu pedeapsa pot conduce, mai degrabă, la probleme în dezvoltarea acestuia. Este recomandată o atitudine deschisă, normalizatoare din partea părintelui, completată de instrucțiuni comportamentale cu privire la momentele și situațiile în care aceste comportamente sunt adecvate (de ex., nu într-un cadru social).”

Concluzia APR sună cam așa

Literatura de specialitate evidențiază o serie de beneficii importante ca urmare a implementării programelor de educație sexuală în școli. Astfel, accesul copiilor la informații relevante privind sexualitatea umană, adaptate pentru specificul vârstei, promovează pe termen scurt, mediu și lung sănătatea fizică și mentală a copiilor și a adolescenților. Educația sexuală în școli constituie un factor de protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală, a sarcinilor nedorite, precum și împotriva formelor de abuz sexual și a violenței bazate pe gen

Iar recomandare este cât se poate de clară

Îi încurajăm pe psihologi, profesori, guvernanți, parlamentari și alți decidenți să urmeze recomandările ghidurilor internaționale de bune practici în materie de educație sexuală, fiind conștienți de concluziile derivate din cercetarea științifică, expuse mai sus.

Concluzia mea

Acum știți ce se va întâmpla. Oamenii aceștia și-au pus respectabilitatea profesională la bătaie pentru ca România să fie un pic mai mult educată. Nu cu forța, ci cu echilibru, știință și atenție către generațiile viitoare. În schimbul acestei opinii profesionale, vor fi suiți pe gardurile FB-ului într-o atitudine deloc plăcută. Și care le va pune la îndoială nu numai capacitățile profesionale, dar și buna credința. Eu am, însă, încredere că știința este mai puternică. Ce lipsește este decizia politică.

Așadar, dacă există vreun guvern care ar putea fi de acord să predea noțiuni de educație sanitară sau sexuală la școală, ar trebui să știe că din punct de vedere științific, acestea nu cum să le facă rău receptorilor. Aceasta este poziția oficială a celor care se ocupă de sănătatea minții în această țară.

Sigur că există multe nuanțe, lucruri de luat în considerare, dar subiectul educație sexuală nu ar trebui să fie tabu, iar un politician responsabil ar trebui să se bată pentru asta. Restul este retorică.

Photo by cottonbro from Pexels

Mai bine le mărim alocația la 600 de lei decât să facem educație sexuală

17 iunie 2021 Cătălin Striblea 0 comentarii

La ora la care scriu nu știu ce fel de lege o să avem în materie de educație sexuală. Și ca să evităm orice fel de confuzii, trebuie să știți că textul retrimis în dezbatere de Președinte nu se referă la educația sexuală. Este o lege de protecție a copilului, cu numeroase chestiuni între care cuprinde și acest lucru.

Cel mai probabil, după vot, o să avem o lege care nu va folosi cuvântul educație sexuală, ci îi va spune educație sanitară. Și aceasta se face doar cu acordul părinților. Cele două citate de mai jos cred că rezumă clar situația.

„Noi USR PLUS am venit cu 4 propuneri de amendamente în comisie și am încercat formule de compromis. Dar, votul majoritar a afirmat că nu se vrea educație sexuală nici măcar o dată pe semestru, că nu o putem numi nici așa, că nu o vrem nici din clasa a 5-a, că nu e bine nici să fie predate cursurile de cadre medicale și nici să fie predată doar la liceu. Nimic nu a fost acceptat. Politicienii vor ca până la 18 ani în școală educația sexuală să fie un subiect tabu”
Irineu Darău USRPLUS

Și cealaltă parte

„La secțiunea sexualitate, citez „bucuria și plăcerea de a atinge propriul corp, despre masturbarea timpurie”. Dincolo de faptul că suntem persoane mature, personal acest tip de mizerie ca părinte și ca bunic mie îmi generează o reacție profund contra unei astfel de modalități și ideologii neomarxiste de a impune călcarea în picioare a inocenței copiilor noștri. Dincolo de aspectele ideologice, avem obligații de natură constituțională și tratate internaționale. Protocol la convenția drepturilor omului: art.2 Statul în exercitarea funcțiilor în domeniul educației va respecta dreptul părinților de a asigura educația conform convingerilor religioase și filozofice. Este un drept internațional care este aplicabil și în România”
Titus Corlățean, PSD

Întreaga dezbatere aiuritoare este aici

Acum aș vrea să știți cum stă treaba din punctul meu de vedere.

Ce aș hotărî pentru copilul meu

Dacă legea vine cu acordul părinților și dacă aceste ore se vor face în realitate până când termină liceul, sunt de acord ca să participe la aceste cursuri. Mi se pare necesar să afle de la oameni pregătiți ce se întâmplă cu corpul lui și cum poate interpreta toate aceste schimbări. Mai mult, aș dori să afle ce se întâmplă și se poate întâmpla între doi oameni care se iubesc.

De ce cred că asta este normal? Pentru că nu orele de educație sexuală îi vor hipersexualiza viața, ci telefonul și internetul vor face acest lucru. Lumea din jurul lui este încărcată de sexualitate, iar el trebuie să afle care sunt părțile bune și proaste. Trebuie să înțeleagă că nu tot ce vede pe internet este bun sau real. Și să afle cum se văd lucrurile și din perspectiva altor oameni.

Noi îi explicăm, evident, câteva lucruri și-i spunem cum trebuie să interpreteze anumite situații, dar nu le știm pe toate. Sunt oameni pregătiți să-i explice anumite transformări. Și cred că orice adolescent într-o perioadă dificilă simte că poate să vorbească, uneori, mai bine cu alții, decât cu părinții. Asta îi dă și un sentiment de valorizare.

Nu cred că cineva de la școală îi poate arăta ceva de care nu a văzut sau nu a auzit. Nu cred că-i poate trezi instincte pe care nu le are sau să nu le fi simțit pe net. Iar să-i dea altă orientare sexuală, m-aș mira profund să n-o găsească singur pe a lui.

Oricât ne-am păcăli ca părinți că le putem păstra inocența, ne amăgim. Și apoi cum am vrea să-i trimitem în viață? Profund necunoscători? Asta înseamnă că vor primi educație de la alți adulți pe care nu-i cunoaștem și asupra cărora nu avem niciun control. Mă refer aici la persoanele pe care le va cunoaște ca adult. Și care îl vor influența decisiv. Câtă vreme sunt acasă, mai e o șansă de bine.

Recunosc, puterile noastre sunt limitate aici, un ajutor e binevenit. Pentru că nu vreau să învețe ca generația mea pe la colțul blocului.

Ce mi-aș dori pentru societate

La cum merge treaba în România, aș fi putut să mă opresc după ce am scris rândurile de mai sus. Dar nu trăim singuri. Copilul meu va avea parteneri de viață, societatea are nevoie de oameni care să înțeleagă lucrurile mai bine. Ne va da mai multă stabilitate și mai mult calm.

Dar este ceva mai mult de atât. Statul este responsabil pentru cetățenii săi, chiar și pentru copii, nu numai când dă bani la alocație. Orice boier poate să dea bani și asta este modalitatea cea mai simplă să zici c-ai avut grijă.

Statul trebuie să aibă grijă prin educație de toți cetățenii săi, mai mult sau mai puțini instruiți, mai mult sau mai puțini vulnerabili. Nu există ideologie când le spui unora cum funcționează corpul. Și nici când îi înveți cum e cu dragostea.

Și nici atunci când le spui ce este consimțământul și că ai dreptul să spui nu. Or, stabilirea unei bariere de semnătură îi pune în pericol pe copiii care au părinți nepăsători, pe cei care sunt abuzați sau trăiesc la periferia societății. Îi pune în pericol pe cei care nu au acces la școală decât limitat, dar în care diverse partide aruncă cu bani.

Știința despre sex sau știința despre tine nu e un lucru de teamă. Dimpotrivă, este ceva de dorit. Unii vor afla atunci cu surprindere că sunt abuzați. Și nu la școală, ci acasă sau de cunoscuții lor.

Prin atitudinea lor, frontul comun PSD-PNL-AUR-UDMR îi pune într-o poziție vulnerabilă pe cei mai salbi dintre cetățenii săi.

Și încă ceva, politicienii nu sunt puși acolo să dea cu bani în populație și să ia măsuri populare. Căci despre asta e vorba. Sunt puși să rezolve niște probleme. Or astea sunt: mame minore, abuz sexual, discriminare.

Refuzul PNL și UDMR de a vorbi în plen este cu atât mai ipocrit. PNL se face că reformează ceva, dar nu vrea nimic. Cât despre fereala de masturbare invocată de domnul Corlățean, mă umflă râsul.

Și asta doar despre cei vulnerabili. Despre restul, pe care-i bănuiți mai instruiți, vă las aici un text care ar trebui citit la tribuna Parlamentului. Căci îți arată niște realități înspăimântătoare. Iaca, domnilor politicieni.

A, stai, că mai am una tare și foarte recenta. Studentă, 23 de ani, venită cu maman de mânuță, maman foarte revoltată că nu i se permite accesul (Covid stuff, amenda DSP etc. Pt mine e mană cerească restricția asta). “Doamna doctor, eu am făcut sex cu iubitul pe ciclu și nu am rămas gravidă. Nuuuuu, nu acum, păi ce, de ce vă strâmbați? Nu acum, al’dată. Și acum, când am făcut intre cicluri, cum de am rămas ?!” Zic “doamnă, cățelele rămân gravide pe ciclu. La oameni e oleacă invers, u know?” Fața ei când i-am desenat cum stă treaba… priceless. Dau cu zău.
Blog Mihai Vasilescu

Întreg textul halucinant este aici

Sincer, eu îi înțeleg perfect când vor să dea 600 de lei la alocație, în loc să-i învețe despre mintea și trupul lor. Este același model cu care au guvernat vreme de 30 de ani. Aruncă-le 100 de lei, dar să nu gândească mai mult de atât. Nu le lăsa arme de a riposta, de a face mai mult, de a se păzi. Și nici posibilitatea de a da un consimțământ informat.

Doar că asta se cam termină, domnilor. Vine o nouă civilizație peste voi. Puteți să-i ziceți ideologie, dar măcar e mai sănătoasă.

Photo by cottonbro from Pexels

Copiii aproape se întorc la cursuri, dar școala online tot nu funcționează.

21 ianuarie 2021 Cătălin Striblea 0 comentarii

Articol susținut de Petrom

Chiar înainte de Crăciun făceam un apel către voi, pe Facebook. Un apel ca să fim alături de 2000 de copii care, cu ajutorul Asociației Narada, primesc o mai bună legătură cu școala. Sau primesc chiar o legătură în multe cazuri. Pentru cei mai mulți dintre ei, școala online este o conversație pe Whatsapp de pe telefonul părinților. Sau nici măcar o conversație. Primesc tema sub forma unei poze și tot acolo trimit o altă poză cu rezolvarea.

În multe cazuri, școala online are de suferit. În altele, profesori măiaștri fac tot ce-i mai bine pentru copiii lor. Dar, în aproape 100 de mii de cazuri de copii din România, indiferent de ce s-ar întâmpla, accesul e limitat pentru că nu există tehnologia. Apelul meu de atunci îl aveți mai jos.

Mulțumesc c-ați răspuns chemării mele. Mulțumesc c-ați luat din banii voștri și i-ați dat unor copii ca să poată merge virtual la școală. Vă alăturați celor 90 de mii de euro pe care Petrom i-a donat deja.

Felicitări Petrom și Mastercard pentru această aplicație extraordinară de la drumulspreșcoala.ro.

Cum funcționează aplicația

Dacă nu știți cum funcționează, mai explic o dată. Pe drumulspreșcoala.ro găsiți un calculator. El vă arată în mare câtă benzină ați economisit de când nu mai duceți copilul la școală. Aproximativ un leu pe kilometru. În cazul meu cam 24 de lei zilnic.

După ce folosiți aplicația, puteți face și o donație prin site-ul Narada.

Mai mare sau mai mică după puteri. Eu cred că e important să fim împreună dacă vreți să avem o țară normală. Și poate vă întrebați unde o să ajungă banii. Hai să vă arăt. Scrisoarea de mai jos este povestea lui Teodor. Teo are șapte ani și nu știa că atunci când vorbește cu oamenii de la Narada, care i-au pus cuvintele în pagină, se înscrie într-un program care o să-i redea dreptul la școală.

O scrisoare pentru un copil de 7 ani

Eu sunt Teodor Axente și am 7 ani. Am fost primul sărbătorit din Clasa Pregătitoare E din care fac parte începând cu 14 septembrie când am pășit pentru prima dată în Școala Gimnazială nr. 28 Galați. De ceva vreme practic Karate și îmi place foarte mult disciplina și strictețea acestui sport. Aș putea spune că este sportul meu preferat.

Și limba engleză este preferata mea, de multe ori fiindu-mi mai ușor să vobesc în limba engleză decât în limba română. Nu am trăit în altă țară, dar am urmat cursuri de limbă engleză și mi-a fost foarte ușor să învăț. Îmi plac foarte mult provocările și tot ce înseamnă nou și diferit.

De aceea, când doamna învățătoare a venit la școală cu creioanele 3D a fost cea mai interesantă activitate la care am participat. Am învățat cât de ușor este să construiești un hexagon folosind fire PLA și un dispozitiv care la 190 o topește firul și apoi poți șă desenezi formele pe care le vrei sau chiar poți să construiești figurine 3D. Mie mi-au ieșit pentru prima dată bine niște cireșe.

Sunt priceput și la tot ce înseamnă dispozitive: laptop sau tabletă fiind primul din clasă car am încercat, dar am și reușit să partajez ecranul în timpul unei lecții, deși doamna nu ne arătase acest lucru. Îmi plac și activitățile tipice, genul celor de colorat. Inițial mi s-au părut plictisitoare și chiar spuneam că mă doare mâna și nu mai pot să colorez, dar cât a venit activitatea Pixel Art când trebuia să completăm modelul respectând codul culorilor activitatea a devenit una interesantă și mai puțin obositoare.

Am descoperit că îmi place să construiesc și circuite electronice după scheme date, iar elementele componente le identific cu ușurință. Îmi place școala online atunci când am de rezolvat fișe intetractive sau să fac personajele virtuale să vorbească folosindu-mi vocea.

Nu cunosc toate literele sau să citesc, dar știu să folosesc chat-ul pentru a da răspunsurile la întrebările pe care le pune doamna. Mi-aș dori să devin soldat, dar nu orice fel de soldat: unul care să programeze tancurile și armele astfel încât oamenii să nu fie răniți și în locul în care cade proiectilul să nu producă pagube mari.

Știu că e puțin ciudat, dar iubesc oamenii și mi-aș dori să fie o lume mai bună în care tehnologia să îi ajute pe oameni să facă activitățile mai ușor sau să ajungă mai repede într-u anumit loc. Acum mi-aș dori să învăț cât mai multe despre diferite aplicații ce le pot folosi la școală și să-i învăț sau să-i ajut pe colegii mei. Cred că împreună am putea construi jocuri interesante prin care să exersăm ceea ce învățăm la școală.
Teodor, șapte ani

Care e diferența dintre Teodor și copiii noștri? Din rândurile acestea, nu simți. Visele le sunt identice. Speranțele la fel de înălțătoare. Bucuriile și mijloacele diferite. Teodor nu are o tabletă sau un laptop. El face școală de pe telefonul mobil al tatălui. Școală este mult spus. Primește temele și le trimite înapoi. Asta-i tot. Or asta nu e nici școală și nici pregătire pentru viață.

Acesta e mai mult de un ajutor. E o viziune

Și acum încă ceva. Un lucru care-i privește pe toți copiii noștri. Educația digitală sau școala online nu înseamnă că ei se văd cu toții pe un calculator și imită ceea ce-ar fi făcut în viața reală. Nu despre asta este vorba. Este o oportunitate. Mai mult, o necesitate. Un moment unic în care ne putem pregăti copiii pentru lumea care-i așteaptă.

Trăim cu impresia că dacă știu să joace Fortnite sau au cont de TikTok , atunci chiar sunt experți în calculator. Dar nu despre asta este vorba. Ci de folosirea unor aplicații, de la Microsoft Office până la arsenalul pus la dispoziție Google. E vorba că ei pot să învețe toate mijloacele de comunicare și colaborare corporatiste, editare de imagine, de sunet, aplicarea tuturor capacităților unui device mobile în lumea în care trăim. Capacitatea de a vedea, trăi și crea virtual. Dar și învățarea unor lucruri minimale măcar despre pericolul lumii online. Despre asta ar trebui să fie vorba.

Gândiți-vă un pic! Nu facem asta în totalitate nici pentru ai noștri. Dar într-o lume super modernizată, sunt copiii care nu au acces nici măcar la baza a ceea ce vorbesc eu. Ce înseamnă asta? Că 30 de ani mai târziu pregătim încă o serie de copii ca să fie brațe de muncă într-o lume globalizată. Așa se vor explica viitoare voturi, dar și viitoare conflicte sociale, inegalități și inechități, dar și incapacitatea noastră de a progresa.

De asta, donația de azi nu e doar pentru un minim de servicii pe care să le asigurăm unui copil, ci de capacitatea noastră de a păși împreună mai departe.

Articol susținut de Petrom

Eu îl susțin pe Mirel Rădoi

14 octombrie 2020 Cătălin Striblea 0 comentarii

Ca unul care a cântat pentru Mirel Rădoi pe Ghencea, fenomenul de azi este ieșit din comun. Mirel a fost căpitanul Stelei pentru că nu a cedat niciodată. El a preluat de la Lăcătuș răutatea aceea pe care publicul o adoră. Știe exact că acolo este unul care nu se predă și-i trage pe toți după el.

Mirel Rădoi prăbușit nu este ceea ce știm noi. Iar un Mirel Rădoi dezorientat pe teren este chiar de necrezut. Fără îndoială că fostul fotbalist trece prin momentul cel mai greu al carierei sale. Și, probabil, e cu atât mai neobișnuit cu cât el nu a fost niciodată un jucător fluierat de toată lumea deodată. Or, acum, după declarațiile de duminică, Mirel a ajuns întruchiparea unei noi căderi în fotbal. Eșecul e parte din noua sa natură , iar pe lângă fluierături s-a ales și cu hohote de râs.

La un moment un fost mare sportiv mi-a spus după un meci prost că ”înfrângerea este parte din joc.” Ei știu asta și este cu atât mai dureros. Noi nu vrem să acceptăm că înfrângerea e parte din jocul nostru de ani buni și-n majoritatea timpului.

Viața nu este un drum pavat de succes. Eșecul, ghinionul, nerealizarea sunt acolo și vin în diverse forme, în fiecare zi. Fiecare dintre noi le trăiește. Doar că nu are șansa să fie fluierat de o țară întreagă. Eșecul nostru ne aparține doar nouă și ne macină în interior. Nu-l vede nimeni. Și nici nu e nimeni să ne ajute și să ne împingă mai departe.

Eșecul lui Mirel și al Naționale este însă și al nostru. Deosebirea este că de fiecare dată este treaba noastră să ne punem în spatele lor și să-i împingem mai departe.

De asta, azi, eu aleg să-l susțin pe Mirel. Și pe Naționala României. Pentru că nu pot să cred o secundă că se vor duce pe teren fără să vrea. Fără să poată, e posibil. Să greșească? E firesc. Dar sunt sigur că măcar Mirel va face tot ce-i stă în putință ca să câștige diseară. De asta eu voi fi acolo unde trebuie să fiu. Alături de echipa mea Națională.

Pentru că asta e treaba mea. Să-i susțin. Iar dacă ei nu pot, o să-i schimbăm și o să mai încercăm o dată. Și tot așa o să-i susțin și atunci. Până vor face ceea ce așteptăm cu toții. Altă cale nu știu.

Foto: Octav Ganea, Inquam Photos

Problema nu e că ne „păcălesc” impostorii, ci că asta a devenit regula

13 octombrie 2020 Cătălin Striblea 2 comentarii

Cazul Barangă este un simptom al celei mai mari cangrene din societatea românească. Cea de la care pleacă majoritatea lucrurilor pe care le trăim noi: impostura. Și incapacitatea de a găsi soluții funcționale la problemele de care societatea se lovește.

Dacă vă întrebați vreodată de ce nu avem spitale, de ce nu avem autostrăzi, de ce nu găsim un răspuns adecvat la coronavirus, acum putem desluși foarte bine motivul. O parte dintre oamenii care ne conduc, poate o parte prea mare, sunt impostori incapabil să facă ceva. Ba, mai mult, sunt șantajabili, sunt slabi, vicioși și dedați altor fărădelegi.

Cazul Barangă est uluitor. Puțin zis. Este cea mai mare eroare de sistem care s-a produs până astăzi în România. Sau cel puțin singura de care știm. Un demnitar cu rang înalt, șeful uneia dintre instituțiile implicate în lupta împotriva mafiei, Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, este anchetat pentru că și-a falsificat diploma de Bacalaureat. Aceasta era obținută la 32 de ani și fusese baza pentru obținerea altor 19 diplome academice care sunt verificate acum și ele.

Dar acesta nu este întreaga poveste. Funcția ocupată de Laurențiu Barangă se face după verificări minuțioase care atestă probitatea morală și legală a celor care o ocupă. Mai mult, vreme de zece ani, același personaj a activat în cadrul ORNISS. Acesta este Oficiul care atestă că funcționarii cu înalte funcții în stat pot avea acces la secrete de stat. Adică el trebuia să păzească statul tocmai de apariția unor situații de fraudă. Mai mult, deși justiția a desființat toate diplomele deținute de Baranga în 2016, în anul 2017 el a primit și dreptul de a fi conducător de doctorat și a avansat cu viteză în administrația din România

Premierul Orban a avut o reacție curioasă despre acest dosar. „E treaba lui ca ne-a pacalit. Ieri am avut demisia pe masa. Si-a dat demisia, nu mai este presedinte.” Premierul spune că în cazul lui Baranga au fost aplicate toate procedurile pentru ocuparea funcție. Păi, o decizie judecătorească ridicase semne de întrebare asupra probității personajului. Cum să nu știți așa ceva?

Cum e posibil, stai să te gândești, ca un om fără nicio calificare să ajungă într-o astfel de funcție vitală în România. Prieteni, o fi vorba aici doar de impostură? Nu cumva e mai mult? Când ai un om șantajabil într-o astfel de funcție la ce te gândești mai departe?

Dar de-ar fi acesta singurul caz. Din anul 2012, de la plagiatul lui Victor Ponta, aceasta este o discuție nesfârșită. Zeci, sute de plagiate, au fost descoperite între timp la vârful statului român. Plagiatul chiar era un mod de-a fi la nivelul de vârf al administrație. Nu uitați că 73 la sută dintre tezele de doctorat verificate de jurnaliști la Academia de poliție s-au dovedit a fi plagiate. Aici, jurnalista Emilia Șercan chiar a fost amenințată cu moartea de către cei care conduceau Academia ca urmare a dezvăluirilor sale. Ce nivel mai de jos al corupției, cangrenei sau mafiei vă puteți imagina?

România este roasă de această masă de oameni care nu numai că nu sunt capabili să ia decizii, nu pot interpreta fenomenele din fața lor, dar sunt dispuși să fure mai departe. Or asta ne amenință pe toți acum. Nu ajung ventilatoare, nu reușim să mai facem spitale, să aplicăm măsuri de carantină, tot de aici ni se trage. Iar dacă nu o rezolvăm o să ne tragă mereu în jos.

Și o coincidență care nu face decât să întărească ce spun. Luni, la finalul României în Direct, făceam un apel la premierul Orban să-i socotească pe cei din jurul său aflați în această situație. Câteva ore mai târziu, aflam de la Ioana Ene Dogioiu că șeful Grupului de Comunicare Strategică, Andi Manciu nu și-a dat licența. A trecut prin școală, dar nu și pe la examen. Acesta poate fi un accident, dar în fața percepțiilor noastre pare a fi, de fapt, regula.

Umilința în fundul gol e la noi o formă de educație. Ce putem face?

18 septembrie 2020 Cătălin Striblea 1 comentariu

În momentul în care am auzit de cazul de Sângiorz-Băi, cel al fetei primarului, umilită cumplit chiar de tată, m-am gândit că e o furie de moment pe care părinții o trăiesc uneori. După care, dacă ai puterea să vezi filmul sau o parte din el, vezi o pedeapsă aplicată metodic, cu știință.

Copilul e dezbrăcat, răstignit oarecum, și-și cere scuze în șir, după dictarea tatălui. E o adolescentă de 14 ani, care urmează să devină femeie, de aceea situația este cu atât mai dramatică. Cumplit. Mi-adus aminte de un documentar în care mai mulți mecanici de tren din Japonia erau puși în genunchi de către șefii lor și obligați să jure în șir că nu mai greșesc sau nu mai întârzie. O cruzime fără margini.

Nu mică mi-a fost surpriza când am aflat că, de fapt, acesta este un obicei strămoșesc, practicat în zone diferite ale țării. Despuiatul copilului, dezbrăcatul lui pentru a-l trimite în public și a-l face de rușine este oarecum întâlnit. Mi-au scris oameni pe Facebook.

Apropo de cazul primarului de la Sângiorz-Băi, cel cu filmarea în care și-a umilit fiica de 14 ani. Fată apărea…
Publicată de Cătălin Striblea pe Joi, 17 septembrie 2020

Dar cei mai mulți mi-au povestit la România în Direct. Oamenii au văzut, au auzit sau chiar li s-a întâmplat lor. Una dintre ascultătoare povestește că părinții au tras de hainele ei cu această amenințare, dar nu au dus-o până la capăt. Sigur c-ar fi trebuit să mă ducă mintea, doar dacă mă gândeam la scăldatul lui Creangă. În existența mea, însă, eu nu am auzit de așa ceva în viața reală. Întreaga emisiune e mai jos.

România în Direct: Fetița umilită la Sângiorz. O problemă personală sau una a societății?
România în Direct: Fetița umilită la Sângiorz. O problemă personală sau una a societății?https://www.europafm.ro/romania-in-direct-fetita-umilita-la-sangiorz-o-problema-personala-sau-una-a-societatii-video/
Publicată de Radio Europa FM pe Joi, 17 septembrie 2020

Primarul Ogâgău spune că aceasta este o problemă personală. La fel și fosta lui soție. Și-i înțeleg că fac front comun. Doar că în momentul în care un copil este filmat, abuzat fiind de un părinte, aceasta nu mai este o problemă personală. Căci ceea ce vedem acolo este o încălcare a legii. Nu mai spun de traumele pe care poți să le lași ani la rând.

Dar nu asta este cel mai important. Există consecințe enorm de dureroase pentru acest copil. Întreaga comunitate din care face parte știe cine este, cum arată și ce-a trăit. Acest copil va fi supus unor cruzimi și este candidat perfect pentru bullying. Copiii pot fi răi. Cât de departe este, credeți, de glume idioate, puneri la zid, atacuri scabroase? Nici nu știi de unde pot veni acestea. Cu acest film, copilul este expus pe viață.

De asta e nevoie nu numai de implicare statului care să analizeze situația cu maximă atenție și delicatețe față de copil și să-i facă o evaluare psihologică, dar de toate resursele de bunăvionță ale societății noastre.

Adică, comunitatatea care se află în preajma acestui copil trebuie să o apere de toate posibilele atacuri. Profesori, colegi și părinți trebuie să aibă grijă să pună frână oricărei mizerii de acest gen.

Ce ar face un stat civilizat?

Avem nevoie de ore de educație pentru părinți și copii. Prea multe cazuri, prea multe situații de violență la această vârstă. Părinții ar trebui chemați la școală să stea de vorbă cu specialiști și să înțeleagă psihologia adolescentului. Ar trebui să învățăm ce se întâmplă în mintea lor la 14 ani și ce au de gând când se întâlnesc cu tehnologia, sexul sau alcoolul.

Copiii noștri nu vin cu instrucțiuni și noi ar trebui să fim primii care să învățăm ce li se întâmplă. Trecem împreună prin schimbările lor și scosul afară în fundul gol nu mai este o opțiune.

De asemenea, statul ar trebui să alcătuiască un corp de psihologi care să evalueze elevii. Am ști mai devreme cine sunt și ce se întâmplă cu ei. Și tot așa am afla dacă unii sunt supuși abuzurilor și le-am putea opri din timp.

Nu în ultimul rând, e nevoie de educația acestor copii care să știe ce să facă și unde să se adreseze atunci când lucrurile scapă de sub control. Și, da, telefonul acela împotriva violenței, ar trebui să fie afișat în fiecare clasă.

Societatea actuală a devenit enorm de complicată și vechile noastre cutume nu prea mai sunt de folos. Mai ales că mintea adolescenților de azi nu mai are granițe. De fapt, asta e marea luptă.

Photo by cottonbro from Pexels

Eșecul școlii online e o nouă ticăloșie a statului român

16 septembrie 2020 Cătălin Striblea 1 comentariu

Se înmulțesc relatările care arată că școala online a început poticnit sau prost de-a dreptul în multe dintre cazuri. Mulți părinți relatează chiar că în zona urbană din România lucrurile stau prost și foarte prost.

Iată un exemplu prezentat de Europa FM.

Mai multe școli din Sectorul 4 nu pot face orele online deși sunt în scenariul galben. Asta pentru că nu toate clasele au internet. Iată ce spune învățătoarea Alina Pintilii.

Suntem cu toate varză la școală, nu avem de niciunele. În condițiile în care suntem în Scenariul Galben, iar jumătate din efectivul clasei este la școală, iar cealaltă jumătate acasă, evident că trebuia să predau concomitent și pe calculator. Este imposibil atâta vreme cât n-avem internet în clase. Am făcut cerere la Direcția de învățământ a Primăriei Sector 4.
Alina Pintilii, învățătoare, pentru Europa FM

Iată și o situație de la Cluj, relatată tot de Europa FM.

Mai multe școli din două comune din județul Cluj sunt obligate să înceapă anul școlar exclusiv online, după apariția unor focare de Covid-19 în zonă.

Numai că sute de elevi nu au tablete, iar șansele să le primească până săptămâna viitoare sunt minime. Autoritățile locale spun că așteptau de la guvern tabletele și au aflat abia recent că acestea nu vor sosi în timp util.

Comunele Aghireșu și Cornești sunt singurele din județul Cluj unde școala trebuie să înceapă online.

Școlile au făcut apel la primării, dar primarii ridică din umeri. Ei spun că negociază cu operatori privați și că se face tot posibilul pentru ca acești copii să aibă tablete, dar sunt șanse minime ca acestea să ajungă în timp util.

În unele localități din cele două comune nu există nici măcar semnal pentru a avea internet.
Europa FM

Sigur că te-ai fi așteptat să apară probleme la țară. Dar nu și la oraș. Într-un oraș cum e Bucureștiul, internetul curge pe tine, iar majoritatea copiilor au o tabletă. Aici problemele ar fi trebuit să fie de natura Dan Tudorache de la Sectorul 1.

Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a anunțat marți că a finalizat achiziția celor 48.000 de tablete care vor ajunge la elevi și profesori până la începerea școlii. Acesta a declarat că pentru o tabletă, cu abonament la internet pe 2 ani, a plătit circa 1.600 de lei, deci în total circa 76 milioane de lei. Contactat de HotNews.ro, primarul Daniei Tudorache a declarat că nu știe de la cine au fost achiziționate tabletele, deși o sumă uriașă din bugetul Primăriei a fost alocată pentru asta, iar dacă vrem să aflăm trebuie să trimitem o solicitare scrisă. Lucru pe care l-am făcut, dar nu am primit niciun răspuns. Primăria Sectorului 1 nu vrea să spună ce firmă a primit din bani publici 76 milioane lei.
Hotnews

Și, sigur, mai sunt relatările pe care le auzi cu jumătate de gură că unii profesori pur și simplu nu vor să facă orele online. Din rațiuni care țin de posibilitatea de a fi înregistrați și judecați de opinia publică. Bănuiesc. Asta ți-o vor spune părinții, dar nu cred că o să auziți oficial. Dacă vreți să vedeți mai multe, vă las aici discuția pe care am avut-o la Drum cu Prioritate cu Radu Constantinescu.

Rațiunea Zilei, de Cătălin Striblea: Școala online. Guvern, primari și școli își bat joc de copii
Rațiunea Zilei, de Cătălin Striblea: Școala online. Guvern, primari și școli își bat joc de copii
Publicată de Radio Europa FM pe Marţi, 15 septembrie 2020

Explicațiile de care avem nevoie

Așadar ce se întâmplă de-am ajuns în această situație complicată deși am avut enorm de mult timp la dispoziție? O să încerc să vă atrag atenția la câteva lucruri care țin de funcționarea statului român.

În luna martie, odată cu instaurarea stării de urgență, nu puteam să fim pregătiți pentru online. De asta până la Paște nimeni nu le-a cerut profesorilor să facă orele pe calculator. A fost cum și-a dorit fiecare. După Paște a venit un ordin al ministrului care a amenințat cu tăierea salariilor. Atunci au început orele.

Au fost două rezultate. Primul e acela că o treime dintre copii au fost nemulțumiți de modul în care se făceau orele.

Școlile din țară s-au închis din data de 11 martie și, de aproape două luni, elevii au fost nevoiți să lucreze online. Un sondaj făcut de platforma U-Report arată că 28 la sută dintre elevii români nu sunt mulțumiți de cum decurge actul educațional în noile condiții și nu urmează cursurile prin intermediul platformelor virtuale.
Libertatea

Al doilea lucru este că la țară, potrivit unui raport World Vision, 60 la sută dintre copii au pierdut legătura cu școala.

Din aceste două probleme a rezultat că ministerul a pregătit câteva mii de profesori pentru online. Și a făcut un calcul care arăta că în toamnă 250 de mii de copii ar avea nevoie de tablete. Drept urmare a avut șase luni la dispoziție să facă câte ceva.

Guvernul a demarat o procedură de achiziții publice prin ONAC. Și a și deblocat bani pentru 500 de mii de tablete, a anunțat ulterior vicepremierul Turcan

„Am adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede decontarea prin Ministerul Fondurilor Europene a achiziţiei de 500.000 de tablete, achiziţii făcute de către autorităţile publice locale sau de inspectoratele şcolare judeţene. 500.000 de tablete necesare pentru începutul anului şcolar, iar această achiziţie este în valoare de 100 de milioane de euro
Raluca Turcan

Doar că lucrurile nu au mers cum trebuie. Achizițile s-au blocat, astfel încăt cu o săptămână înainte de a începe școala, premierul a dat-o afară pe șefa de la ONAC.

”Eu nu am vrut să umblu la baza de achiziţii, că ieşea imediat scandal. Preşedintele ONAC este preşedintele pe care l-am găsit în funcţie. Trebuie un motiv ca să iei o astfel de decizie. Aici a existat foarte multă, după părerea mea, obtuzitate şi o rigoare excesivă în derularea procedurii, a durat prea mult. O să achiziţionăm, până la urmă, 70-80.000. Dar ne-am gândit la lucrul ăsta”
Ludovic Orban

Așadar de la 500 de mii s-a ajuns la 70- 80 de mii și care nici acelea nu au fost cumpărate. A început doar distribuția unora luate de primării doar cum știu ele.

Pe de altă parte, aflăm azi cu surprindere că, de fapt, în multe școli chiar din capitală nu sunt nici routere și nici internet cu totul. Asta e chiar partea primăriilor. Dacă vorbești cu o primărie sau la o școală, vei afla că de fapt vina este a companiilor de date care nu se mișcă suficient de repede. Iar acolo unde sunt de toate, să nu te mire că un profesor nu vrea să deschidă aparatura.

Sincer, la finalul acestei relatări mă simt ca în bancul cu iadul comunist. Acolo cazanul nu ardea fie pentru că nu era păcură, fie pentru că nu se găseau chibrite. Iar când erau de amândouă, era fochistul beat.

Am auzit o salbă amețitoare de motive pentru care nu se poate face școală online. Toată lumea, din toate pozițiile a găsit câte un vinovat. Or școala online era cel mai simplu de organizat, cel puțin în orașe. Îți trebuiau legături la internet, camere, tablete și bunăvoință. Nici nu vreau să mă gândesc că se puteau lua și lavaliere.

Oricine dintr-o companie privată poate organiza un proces de achiziție de tablete sau de contractare de internet care să ajungă la mii de oameni. Oamenii aceștia ne-au arătat că nu știu nici măcar unii de alții. Nu a existat o coordonare pentru pregătirea unui plan în care școlile să fie închise cu totul. Ceea ce s-ar mai putea întâmpla. Nu s-a știut cine face achizițiile cât de mari sunt acestea și ce eforturi sunt necesare.

Nu există niciun fel de scuză ca acest lucru să nu poată fi realizat de autoritățile române în șase luni. Să faci școală fizică în criză sanitară e greu. Dar să organizezi o posibilă școală online nu poate fi atât de dificil. La câte achiziții tembele s-au făcut în țara asta, acestea nu a reușit. Este realmente devastator să vezi incompetența în cea mai bună desfășurare a ei.

Iar dacă nu ați înțeles cine sunt vinovații vă fac o listă. Ca să le fie și lor foarte clar: premier, ministru al educației, primari, consilieri și directori de școală.

Nu există dubii că s-ar fi putut mai bine. Dar, de fapt, acesta este nivelul statului român. V-ați lămurit acum că nu puteți să faceți treabă cu toate proptelele și pilele pe care le-ați pus în funcții?

În țara asta, nici profesorii nu vor să fie profesori. Asta trebuie să schimbăm

15 septembrie 2020 Cătălin Striblea 1 comentariu

De câteva ceasuri strâng impresii despre cine sunt profesorii din România. Cum sunt ei în ochii opiniei publice. Pentru că-n lumea modernă percepția contează în egală măsură capacitatea de a face lucruri. Așadar, pe lângă ce faci tu, nu uita niciodată cum te judecă lumea. Nedrept, dar așa e.

Iar într-o societate negaționistă cum e cea românească, asta se simte mai cu asupră de măsură. Așadar, ce-am cules zilele astea.

Într-o discuție cu un prieten

Hai, domle, lasă-mă cu ei m-am săturat. Sunt așa o clasă socială care s-a obișnuit să muncească puțin și să se plângă de salarii. Dar nu-i auzi niciodată să se plângă de cadouri, de flori și de micile șpăguțe pe care le fac. Patru luni în fiecare vară nu fac nimic.

Apoi, l-am citit pe Alex Livadaruîn Republica.

Să fii dascăl este o meserie vocațională. Să-i pregătești pe copii pentru viață chiar și pe timp de război, într-o peșteră fără lumină este misiunea unui om care-și iubește și înțelege menirea. Cei care nu simt și nu cred asta ar trebui să părăsească sistemul. Iar cei care spun că nu-și folosesc tableta personală și netul de acasă pentru a le preda elevilor câteva săptămâni până vor primi una de la Guvern sunt o pată neagră a întregului sistem.
Alex Livadaru, Republica

Mai e o versiune, prezentată de Recorder.

Misiunea unui profesor nu se oprește doar la lecția pe care o scrie pe tablă și – oricât ne-am lăsa influențați de vremuri – nici la abilitatea de a stabili o conexiune prin Zoom sau prin Google Classroom. Daniela Cristea a înțeles asta încă din primii ani de carieră. Era 1989, chiar înainte de prăbușirea comunismului, și morișca repartițiilor a aruncat-o la școala din Valea Mare, un sat din județul Vaslui. A hotărât să rămână aici, convinsă că poate face mai mult decât niște ore de fizică și chimie. „Copilul trebuie să învețe la școală și lucruri care n-au legătură cu materia și care-l pregătesc pentru viață. Acesta a fost principiul după care m-am ghidat mereu”, spune Daniela Cristea.
Recorder, Profesoara care-i ajută pe elevi să viseze

Și mai e Marcel Bartic cu mesajul său de pe internet

Școala adevărată e acolo unde niște oameni se strâng la un loc în numele cunoașterii.
Marcel Bartic

Cred că fiecare dintre noi are o viziune despre cine sunt și ce vor profesorii tăi. Și ea evoluează în timp. În funcție de experiențele noastre, cred că pe unii îi urâm și pe alții îi iubim. Sau, cu siguranță, știi azi că unii care ți-au mâncat ficații atunci, îți făceau cel mai mare bine din lume. Experiența de viață te face să înțelegeți ce ți s-a întâmplat.

Mi-aduc aminte că mi-am revăzut una dintre profesoare după 25 de ani și că ne-am îmbrățișat ca și cum revezi un prieten vechi. Iar relația noastră fusese una politicoasă și corectă. Iar ea ne înțelesese multe dintre prostiile pe care le făcusem. Un altul, un dur, ne-a făcut să ne fie frică patru ani la rând. În timp aveam să realizez că e un om foarte corect. Am întâlnit și oameni a căror incorectitudine a fost proverbială și-au făcut să plângă inutil toate generațiile lor. Nu știu de ce și ce traume au putut duce la niște accese de răutate de magnitudinea acelora. Pe unul dintre ei, maică-mea l-a tamponat într-o discuție publică umilitoare pentru el.

Evident că respectul variază de la om la om și de la generație după generație. Dar este evident că acesta e în scădere. Un studiu realizat în anul 2018 arată că dintre toate popoarele europene, românii au cel mai scăzut nivel de încredere în profesori. Mai mult, mai puțin de jumătate dintre profesori și-ar încuraja copiii să le urmeze meseria.

“O majoritate relativă a respondenților consideră actul de educație drept o prestație de servicii publice oarecare, în vecinătatea funcționarului public. Nu o văd ca pe o meserie de vocație care ar trebui remunerată în funcție de performanță și să se bucure nu numai de încredere, ci și de respectul cuvenit altor meserii de vocație, precum cea de doctor”
Dragoș Neacșu, RBL, autorul studiului.

Adică, mai nimeni nu-și dorește să fie profesor. Nu numai că nu e coool această meserie, dar este chiar de evitat. Așa arată situația care ne spune că oamenii care au cea mai mare influență asupra copiilor noștri sunt de departe cel mai prost văzuți de toată lumea. Ce se strică în acest mecanism în care, deși petrec enorm de mult timp împreună profesorii nu reușesc să le pună mare lucru în apă celor mici?

Dincolo de sărăcie și de lipsa de bani ar mai trebui să fie ceva. Puștimea vede foarte repede că meritocrația lipsește din școală. Te simt imediat dacă nu ai vocație și pasiune. Te judecă cu asupră de măsură dacă nu le înțelegi lumea și dacă nu-ți faci bine profesia. E ca peste tot în meserie. Doar că aici, neexistând o răspundere concretă, singura judecată vine dinspre societate și este una morală. Dureroasă.

Așa că ce poate face România în perioada următoare este să schimbe statutul profesorului. Adică să-l facă respectat și cool. Cum nimic nu e imposibi, asta se poate face cu educație și pasiune. Iar pentru asta îți trebuie bani. Da, bani, ca locul de muncă la școală să fie atractiv, cursuri care să le arate profesorilor ce vrea și ce gândește noua generație. Tablete și telefoane cu care să comunice cât mai des cu ei. Dar și răspundere. Cum greșești, să și răspunzi. Sau lumea să vadă că nu ți-e locul acolo. Și să-l și părăsești.

Și, da, mai e ceva, mai complicat. Clasa politică trebuie să vadă învățământul ca pe un alt rezervor de angajări pentru partid. Adică să înceteze să măsluiască concursuri, să înceapă să dea drept și dreptate celor buni, să construiască școli de elită. Și-n general să se rezume la finanțare și nu la târguială. Și, mare lucru, să-și ia toți proștii și nemernicii de pe funcțiile de decizie din învățământ.

Singurul blockbuster al domnului Cristi Puiu

10 august 2020 Cătălin Striblea 0 comentarii

Mie îmi place filmul Sieranevada al lui Cristi Puiu. Îl găsesc chiar fascinant și m-am uitat nemișcat la el, fără a pierde o frază. Mi se pare spectaculos că poți să construiești o poveste, fără să se întâmple nimic dramatic. E o demonstrație că mintea merge dincolo de extraordinar și că poate vedea artă în gesturile și întâmplările noastre mici. Dacă știi să le povestești cu talent.

Și nu e singurul film al lui Cristi Puiu care mi-a plăcut. M-am uitat un pic la filmografia lui și mi-am dat seama că le-am văzut pe toate. Ba, într-o seară am văzut și un interviu al său la Eugenia Vodă și mi-a plăcut mintea labirintică a omului. Și talentul de povestitor.

Bag seama, acum, în timp ce scriu că aș putea fi catalogat un fan al său. Mai precis, al artei sale, căci realizez că nu știu mai nimic despre el, în rest. Acum, c-a vorbit la TIFF, îmi dau seama și mai mult de asta, căci, în 24 de ore, a apărut o listă de fapte care mai de care mai chestionabile, zice lumea. Și care ar fi trebuit să arate că discursul său nu este o întâmplare. Posibil, nu știu, nu am de gând să-i analizez viața.

Dar, deși filmele sale îmi plac, nu-mi place ce-a spus la TIFF. Sigur că are un drept de exprimare, dar la fel și purtătorii de mască au unul. Și au dreptul de a fi protejați la rându-le, nu demolați. Cristi Puiu vorbește de la înălțimea unui intelectual de frunte al acestei nații și încearcă să argumenteze refuzul de a urma o regulă care-l protejează și pe el și pe alții. Ce face domnul Puiu nu este o greșeală. Este o punere la încercare deliberată și cu un fundament ideologic slab al unei legi menite să scape niște oameni de la moarte.

Avanpremiera Malmkrog by Cristi Puiu la TIFF
Avem primele imagini de la avanpremiera românească a filmului Malmkrog by Cristi Puiu la TIFF, în această seară. Regizorul Cristi Puiu a luat cuvântul înainte de a începe vizionarea alături de public. #MalmkrogByCristiPuiu #AvanpremieraRomania #TIFF
Publicată de Malmkrog by Cristi Puiu pe Vineri, 7 august 2020

„Filmul a ieșit în Franța, în cinematografe, fără distanțări sociale și fără mască. Eu nu particip la această poveste. La Cluj se poartă mască în aer liber de azi. Ei bine, ăsta e un film de 200 de minute. Să stai cu masca pe față 200 de minute este inuman, iar dacă nu mai suportați, vă rog să plecați”
Cristi Puiu

Întâi de toate că nu e nimic inuman în a purta o mască. O fac mulți oameni care profesează în condiții toxice sau aseptice. O fac și bicicliștii și pompierii și mulți alții când e nevoie. O fac pentru că salvează vieți. Pe a lor sau a altora. Unde are dreptate, este în fraza în care îi invită să se ridice, dacă nu le place. Într-adevăr, nu există nicio obligație socială sau legală să vezi un film cu masca la gură. Este corect să pleci dacă nu mai poți respecta regula. Minimizarea prin comparație e problema aici. Pentru că trebuie să vezi datele cu care faci comparație între Franța și România.

„Și încă o chestie, pe care am spus-o deja de câteva ori. Dacă dumneavoastră sunteți aici și vă uitați la un film azi, este pentru că au existat niște oameni indisciplinați în România, în Decembrie ’89, și care au zis NU dictaturii. Înțelegeți?
Cristi Puiu

Perfect de acord. Așa este. Dar care dictatură? Domnul Puiu încalcă regula, nici măcar nu e amendat și ridică și semne de întrebare asupra ei în libertate deplină. Încercați chestiunea asta în Iran, ca să numesc o țară a cărei cineaști sunt extraordinari, ca și ai noștri, dar o fac în condiții pe care nici nu ni le imaginăm.

Puterea instalată ar face bine să discute cu oamenii, să intre în dialog, nu să ne trateze ca pe niște vite. Da, există această problemă, există o epidemie există un virus, dar tonul autorităților statului este inacceptabil.
Cristi Puiu

Nimic de comentat. E apăsat, dar asta spunem și noi de câteva ori pe zi.

Mi se pare extraordinar de mișto că la Cluj oamenii sunt disciplinați și atenți la toate detaliile astea, dar cred că absolut orice abuz trebuie amendat. Și dacă n-o faceți dumneavoastră, prin vot, de data asta, atunci n-o face nimeni. Dacă n-o facem noi, n-o face nimeni.
Cristi Puiu

Abuz? Ne despărțim. Abuz este momentul în care cineva nu ar purta mască lângă mine, deși amândoi avem nevoie de asta. Nu e niciun abuz în această reglementare. Masca nu-ți fură gândurile, libertatea, mai mult ca un fular. Poți să alegi să nu intri în zone aglomerate sau în spații comune închise. Cu sancțiunea prin vot sunt profund de acord. Da, e utilă de fiecare dată.

„Și știu că oamenii sunt speriați și respect și distanțarea socială și port masca atunci când intru în absolut orice spațiu închis. Dar, dacă mâine o să vă ceară dumneavoastră să mergeți în mâini, credeți-mă, o să mergeți în mâini. Pe Eroilor.”
Cristi Puiu

Da, sunt speriat. Dar nu de stat. Sunt speriat de boală și de efectele ei. Eu nu port mască din cauză c-aș putea fi amendat. Ci pentru că din lecturile și experiențele mele mi-am dat seama c-ar putea fi utilă. O barieră mică, fragilă, dar existentă. O speranță.

Și, nu, nimeni nu o să mă pună să merg în mâini la Eroilor, pentru că am pretenția că gândesc și că am liber arbitru. Și, da, am atâta minte, putere și răbdare, încât am văzut Sieranevada și mi-a plăcut. La fel și Aurora. Și am stat să înțeleg, chit c-au fost 200 de minute.

De asta este straniu ce s-a întâmplat. Pentru că domnul Puiu s-a adresat cu aceste argumente unui public care are o capacitate de sinteză, analiză și răbdare peste media obișnuită. Sau cel puțin așa ne-am închipuit.

Da, discursul are nuanțe, rezerve și invitații la intrarea în legalitate. Dar acesta nu este un film. De aici lumea o să-și ia fix ce-o să-i placă. Iar marele regizor, tocmai a schimbat publicul. Nu s-a mai adresat unuia care acceptă și înțelege un film de 200 de minute, ci unei țări întregi.

Și, cred, că, astfel, Cristi Puiu a lansat singurul său blockbuster, cea mai de succes producție pe care a făcut-o vreodată. Într-un discurs de trei minute, chiar înaintea celui mai nou film, discurs care a găsit ecou la un public mare. Această producție ar umple săli, fără îndoială, dar nu numai de cinematograf.

P.S. Da, o să văd Malmkrog. Nu înseamnă că dacă eu cred altfel decât Cristi Puiu nu o să-i mai urmăresc arta. Vedem lumea diferit, dar construim punți, nu le dăm foc.