Vladimir e un tip categoric. El știe clar că nicio distracție propusă de oameni mari nu poate fi pe placul lui. Nu e satisfăcătoare, de fapt. Mergi la un film cu noi? Vrei să pun cutare film? „Plictis. Plictiiiiis…!”, îl auzi. Și are niște fețe de te acrești. Iar dacă cumva, atunci, pe loc, îi spui că totuși trebuie să participe la vizionarea cu pricina, începe show-ul. Ți se pare că atunci se va descompune şi că leșină pe loc la propunerea ta. I se coboară umerii, își deschide gura într-un suflat greu și pleacă gârbovit. Ce mai distracție…

Se așeză pe canapea, prăbușit. Își duce degetele de la picioare spre gură (da, poate să facă asta) și geme încetișor, ca și cum ar fi bătut. Își rotește ochii în toate părțile și refuză să citească subtitrarea. Şi, credeți-mă, că i-am ales filme bune pentru vârsta lui. Adică au lupte, poante de copii, momente funny, tot ce în mintea mea ar putea să distreze un băieţel. Mai mult