Mishteaux

Mic ghid pentru turistul care merge în Deltă

V-am povestit că am stat o săptămână la Sulina. Din câte mi-am dat seama nu este o destinație obișnuită și nici comodă pentru majoritatea turiștilor. Locul este senzțional și merită fiecare ceas pe care îl petreci acolo. Dar ca orice loc din România are încă multe de învățat în ce înseamnă servicii, respect și atenție pentru turiști. Asta pentru că și acest oraș, cosmopolit odată, a fost preluat de români. Ce trebuie să știți. Mai mult

Cum s-au îngropat niște bani publici pe plaja Sulina

Pe plajă la Sulina există un loc de neînțeles, dar frumos în egală măsură. Ministerul Dezvoltării, laolaltă cu două firme, a investit aproape 2 milioane de euro să facă un sat de vacanță. Satul s-a făcut pe plajă, chiar în lipsa unui aviz de la Rezervația Biosferei. Afacerea este una complicată și o găsiți în România Liberă. Până la urmă, satul nu a mai fost dat în folosință primând protejarea speciilor de plante situate chiar lângă mare. Mai mult

De ce merită să ajungi la Sulina

După 24 de ore, Sulina mi se pare o bizarerie, un amestec de bine și nepotrivit, care face locul unic. Aici ar trebui să colcăie  de turiști, să se calce pe picioare, să fie zeci de pensiuni și la prețuri din cele piperate. Adică ar trebui să fie de fapt cea mai prețuită stațiune de la mare

Plaja e fabuloasă, se întinde pe kilometri întregi și dacă pleci din zona centrală, nu o să vezi țipenie de om. Prețurile sunt încremenite în urmă cu câțiva ani, dar nici magazinele nu par să fie ieșit din anii 80. Multe dintre străzi sunt ulițe, iar cele principale sunt acoperite cu piatră, căci nu ai stație de betoane sau asfalt. Mai mult

Două ore cu barca în Deltă, utile cât un an de școală

Vladimir s-a învrednicit ieri pe la cârma unei bărci care ne-a dus prin lacurile Deltei. Cred că este excursia de bază, pe care o recomand tuturor părinților: de la Uzlina către Isăcel și Isac. Vă las fotografiile să vedeți ce și cum. Mai mult

Primele gânduri la venirea în Deltă

Anul acesta facem prima parte a concediului în Delta Dunării. De asta o să scriu și mai rar pe blog. O să încerc însă să pun fotografii din locurile în care mergem și să vă dau câteva idei de petrecut timpul. În Deltă nu am mai fost din copilărie și am venit la chemarea unor prieteni care își petrec aici vacanțele de ani buni. O să mergem la Sulina, dar întâi ne-am oprit la Murighiol. Ce am văzut, ce ne-a plăcut și ce poate fi remediat. Mai mult

Loc unde să petreceți o oră faină în București

Că tot am plecat două zile din București, celor care rămâneți în capitală vă las o idee, dacă nu aveți alte planuri pentru week-end. Pe strada C.A. Rosetti, la numărul 8, găsiți Muzeul Aman. E chiar casa pictorului Theodor Aman, construită pe la jumătatea anilor 1800. Omul a fost bogat negreșit, dar și filantrop pe măsură. Când Regele Carol a introdus un uriaș program de austeritate, el a tăiat și bursele studenților de la Belle-Arte, școală înființată chiar de Aman. Pictorul a plătit vreme de ani buni cele 20 de burse, chiar din buzunarul său. Mai mult

Câteva lucruri din Germania pe care nu o să le vezi curând în România

Am o prietenă care locuiește în Germania de aproape 20 de ani. Îi vizitez pe ea și pe soțul său relativ des și facem schimb de idei despre diferențele de trai și civilizație dintre cele două țări. Iar unele sunt atât de mici, dar fac o diferență uriașă.

1.În Germania, ideea de reciclare este intrată în sânge. Nu poți să sortezi gunoiul altfel decât ți s-a indicat și altfel decât la culorile cu pricina. Dacă nu faci asta, gunoiul nu va fi ridicat. Copiii sunt învățați de mici să facă asta. E marca întregii țări. Mai mult

Cine zice că e nemulțumit de guvernare?

Uite că sunt și ființe fericite de ce se întâmplă în România.

melcul

Este, în fapt, întâlnirea dintre programul ”Prima casă” și reducerea TVA la pâine, dacă stau să mă gândesc bine. Altminteri, melcul nu votează. Și chiar sunt curios ce ar vota după faza cu ”etajul de spital închis.”

 

 

 

Ce-mi place și ce nu la Cluj

Am avut ocazia să merg la Cluj în ultimele luni cam de trei ori și să stau câteva zile. Cum nu a fost vorba de turism, ci chiar am avut treaba, nu vă așteptați să fac o recenzie turistică a orașului. O să vă spun ce vede un cetățean care se întâmplă să aibă treabă în localitate și se izbește de oameni și lucrurile de acolo.

Ce mi-a plăcut

Atmosfera de normalitate și de liniște din centrul orașului. Faptul că au făcut o zonă prietenoasă pentru cei care vin acolo și mai ales pentru copii. Ideea cu fântânile pe trotuar e cel mai simplu mod în care poți să faci un copil să iubească orașul. Al meu a stat o oră în fântână și s-a jucat cu jeturile de apă. E o investiție minimă din care scoți milioane de zâmbete. Mai mult

Filiera dresurilor în PDL

Știu că fostul PDL este măcinat de urișe scandaluri de corupție. Care mai de care mai terifiante și pe surse de bani uriașe. Dar nu v-ați fi gândit că la sumele astea mai era nevoie și de o sursă de dresuri, ”ceva mișto la mall Băneasa.” Iar destinatarele ar fi fost Roberta Anastase și Elena Udrea. Sursa informației este primarul Ploieștiului, Iulian Bădescu, fost pedelist. Mi-am amintit de discuția de mai jos ieri, când l-au ridicat și pe el. Data nu e cea de pe ecran, ci 23 ianuarie 2012. Iar discuția a pornit de la o masă pe care PDL a dat-o în Parlament în seara aia.

P.S. O notă specială pentru Alin Popoviciu, aici prins la mijloc. El a rămas. la data respectivă, printre puținii pedeliști care mai veneau la tv. Au fost el, Gelu Vișan, Mircea Toader și Gheorghe Tinel. Nu erau dintre cei mai mai mari dar au avut curaj să se bată. Toate mărimile partidului, care se ascund acum prin birourile PNL, s-au dat lovite și au dispărut. În timpul ăsta, unii șmenuiau milioane. Pentru loialitatea lui față de Blaga și PDL, Popoviciu încă are de tras. Și, deși avem mai mereu poziții diferite, nu pot să nu-i respect curajul.