Care vă pune, mă, în funcții? Nouă bătaie de joc de la ministerul educației

M.E.N. a făcut publice, în sfârșit, datele la care vor avea loc evaluările naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a. Ce e de aflat, așa, la un citit pe diagonală:
1. Că picii de clasa a II-a trebuie să termine programa pana la sfarșitul lui aprilie, prin urmare cu 2 luni inainte de terminarea școlii, pentru că marți, 6 mai, au primul examen.
2. Daca veți da click si pe metodologie, veți constata că, deși „nu se vor face clasificări” (s-a tot bătut apa in piuă că „nu va conta” decât pentru învățători si părinți acest test), rezultatul evaluării va face parte din portofoliul elevului. Iar din Legea educatiei naționale se stie că portofoliul va conta ulterior la admiterea la licee.
3. Tot din metodologie rezultă că cei de clasa a IV-a vor fi testati in conformitate cu „evaluările internaționale administrate elevilor de 10-12 ani”.

4. Suntem la jumătatea lui ianuarie. Pana la această dată nu a apărut încă nici un model tip de teste, pentru a ști cum pregătim copiii, iar ei vor da aceste examene peste numai trei luni.

Trag de aici câteva concluzii, cele mai multe privindu-l pe Vladimir, care e în clasa a doua.

–          La clasa a doua cred că nu o să se mai facă lecții în ritmul și ordinea stabilită pentru că lumea va începe pregătirea pentru marele test. Toată lumea de la învățători la părinți se va concentra asupra testelor. Vor fi 3 luni în care copiii vor mânca jar.

–          Când vor apărea modelele de teste, toată lumea se va opri din treabă și nu va face decât să le rezolve.

–          Motivul e că, în imensa lor deșteptăciune, cei de la minister au făcut ca aceste teste să conteze la admiterea în liceu pentru că se adaugă în portofoliul elevului. Iar portofoliul contează la admitere. În concluzie, Vladimir, care în mai nu va avea încă opt ani, va trebui să dea primul examen al vieții sale. Și el nici nu înțelege clar utilitatea acestui examen. Bravo, sunteți foarte deștepți!

–          Nu am nimic împotriva unor teste. Le consider chiar utile pentru profesori, elevi și părinți. Atâta vreme cât ele nu sunt determinante pentru viitorul copilului, de la o vârstă fragedă. Și câtă vreme el sunt o indicație pentru ce trebuie făcut mai departe.

–          Nu poți să ceri evaluări după standardele internaționale, când tu nu le aplici în școală.

–          Tocmai ai dat o mare gură de aer industriei meditațiilor și la vârsta mică.

V-am mai spus că nu știu cine este și ce vrea cetățeanul de la ministerul educației. De fiecare dată când ajunge unul nou acolo mă ia cu frisoane. Acum cu atât mai mult, cu cât Vladimir trebuie să dea tot felul de examene. Mi-aș dori din tot sufletul ca unul dintre ei să aibă curajul să nu facă nimic. Să lase un sistem să funcționeze sub mandatul său, să vedem rezultatele și apoi să tragem concluziile.

Pe mine nu mă interesează că voi îl urâți pe Funeriu. Mă lasă absolut rece. Vreau însă să nu zăpăciți copiii și părinții. Și e mult mai important să ai o societate previzibilă și corectă, decât să te dai tu deștept.

 

P.S: Pe măsură ce scriu, la televizor curg noi imagini cu învățătoarea de la școala 10. Câtă nesimțire, câtă abrutizare. Nici măcar nu vrea să recunoască că a greșit. Mai mult, secretarele de la școală i-au recomandat doamnei reclamante să-și mute copilul. Și ei vor decide pentru zeci și zeci de elevi.

Domnule ministru absent din chestiune, dumneavoastră nu vi se face silă de ceea ce vedeți? Și dacă vi se face, ce faceți?

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

9 comentarii la Care vă pune, mă, în funcții? Nouă bătaie de joc de la ministerul educației

  1. Avatar ulea spataru spune:

    Mi-am permis sa am o parere despre comentariile tale pro- ponta si anti-basescu de la rtv ghita si m-ai catalogat drept „prost” ItI multumesc din suflet pentru ca ,intr-adevar,acum m-am convins de calitatea ta morala si deontologia profesionala. ADIO!

  2. Catalin Catalin spune:

    Nu te-am catalogat prost. Am spus ca prostia e ireversibila. Si nu pentru ca ai avut o opinie ci pentru un atac la persoana. Sau mai exact pentru ca, desi nu ai reusit sa gasesti exact comentariul pro-ponta, ai vrut cu tot dinadinasul sa ma jignesti. Si chiar multumesc ca dispari din spatiul meu virtual. Apropo de ce nu-ti dai numele aici, intr-un spatiu controlat. vrei sa-l dau eu? Imi cer scuze cititorilor de aici ca sunt nevoiti sa asiste. Dar m-am saturat sa fiu jignit de oameni care luati apoi la bani marunti, nu au idei argumente, sau macar o minima documentare.

  3. Avatar ulea spataru spune:

    Cred ca este suficient daca-mi sti numele.Nu cred ca este cazul sa facem dezbatere publica pentru un mod sau un altul de gandire. De un singur lucru te asigur: nu am jignit pe nimeni,niciodata, pentru diferente de opinie. TU?

  4. Avatar Justinian Ion spune:

    Domnule Striblea, admir modul in care va faceti meseria! In lipsa Domniei Voastre, au cam fost si unele balbaieli pe post, dupa parerea mea. Ma bucura modul in care ati recuperat consecintele acelui AVC, care, lasa sechele importante! Eu sunt, „beneficiarul” unor astfel de consecinte, ca urmare a AVC-lui ischemic suferit de sotia mea. Vreau sa va rog sa aveti, totusi, multa grija cu sanatatea dvs. Sunt destui indivizi, care ataca fie individual, ca lupul singuratic, fie in haita si nu vor tine seama de problemele dvs. In privinta modului cum este condus invatamantul romanesc, va dau dreptate. Argumentele sunt clare si de necontestat. Nici dupa episodul cu invatatoarea de la Scoala nr.10 nu au tras niste concluzii lamuritoare si definitorii. Se balbaie in continuare pe teme contributiilor la fondul clasei si lasa pe acea „presedinta” a comitetelor parintilor sa lanseze ideea ca numai Comitetul Parintilor poate STABILI(!!!) cat va fi cotizatia parintilor! Deci parintii trebuie sa se supuna hotararilor unor parinti obedienti, fara drept de apel. Cred ca stiti foarte bine cum se „aleg” aceste comitete. Am spus mai inainte ca este vorba de un episod, pentru ca serialul, daca s-ar dori, ar putea cuprinde toata tara. Si unde parintii nu au bani intra in joc gainile, ratele, curcanii, ouale, ca doar si acelea se pot converti in bani! Unde vom ajunge? Veti vedea urgenta convocarii „comitetelor” de parinti”, pentru a se gasi modalitatea de a se continua mulgerea parintilor, fara riscuri, in mod deosebit prin intimidare, tinand seama de importanta testelor pe care le vor da copiii si care vor fi importante pentru viitorul lor! Urmeaza, nu Pastele, cum spunea invatatoarea „model” ci martisorul, 8 martie si altele! Daca imi mai permiteti o ultima interventie, am sa va relatez o situatie ce mi s-a intamplat in anii 70, la o sedinta despre etica. Atunci cand am reprosat ca, atat la locul de munca cat si in afara se bea prea mult si ca in afara locului de munca se bea prin gradina scolii generala de fata cu elevi, am primit, din partea clasei conducatoare in societate un raspuns extrem de dur. Un mai mare de la partid a incercat sa dreaga busuiocul spunand ca am si eu dreptate, dar ca se poate bea asa de un sfant. Dar de sfinti este plin calendarul si pe langa ei mai naste nevasta unuia, mai intra copilul altuia la facultate, mai pleaca oamenii in concediu si tocmai si-au luat banii de la casierie! Acum clasa conducatoare, in invatamant, nu este la minister ci, incepand de jos, de catre educatoare, invatatoare, profesor si director de scoala! Inspectorii scolari si mai marii de la minister nu sunt decat beneficiari ai jecmanirii parintilor! Spaga merge, intotdeauna de jos in sus si cand ajunge sus sunt paralizate toate parghiile de conducere! Deocamdata atat si va multumesc pentru rabdarea de a ma urmari! Astept de la dvs., in continuare, numai emisiuni excelente! Atentie la sanatate! La multi ani!

  5. Avatar vieru cristian spune:

    Nesimtirea am creat-o noi, prin obidienta pe care am aratat-o dirigintei sau invatatoarei, necomentand unele prea scumpe „atentii” pe care presedintele comitetului de parinti ni le cerea. In cazul NESIMTITEI de la soala 11 Bucuresti se pare ca nu si-a ales „corect” presedintele comitetului de parinti sau ca nu si-a ales bine clasa… In general, am observat ca parintii sunt reticenti la atentii mai mari, cel putin in zona noastra, de 50 RON. Sunt de acord sa acordam o mica atentie celor care ne indruma copiii in anii lor de scoala, in perioada unor sarbatori si chiar ca acestea, ca si in cazul medicilor, sa fie introduse intr-o abrogare de lege cu o anumita limitare, tot ce este peste merita sa fie atentionata organelor responsabile.

  6. Avatar Cornel spune:

    Nu cred totusi ca testele din clasa a-II-a vor conta pentru admiterea la liceu. Din cite imi amintesc este vorba de portofoliul elevului dupa clasa a-V-a. Nu va enervati de acum, aveti tot timpul cind va ajunge la gimnaziu.

  7. Avatar un telespectator spune:

    Serioooos te-ai saturat sa fii jignit? Dar voi,” oamenii de presa” aveti, oare, dreptul sa jigniti, catalogati, etc, oamenii fara sa va documentati profesional, doar in baza barfelor pe care le denumiti”surse”? Ipocrizia salveaza Romania!

  8. Avatar julian spune:

    Problemele din invatamant sunt legate de subfinantare. In general, in invatamant intra 2 categorii de persoane: cele care iubesc intradevar meseria de dascal si nu-i intereseaza salariul prea mult (sunt din ce in ce mai putini) si cei care nu au gasit o alta solutie (slujba). Acestia din urma pleaca la prima oportunitate intalnita. Asa ca putem noi sa discutam si paradiscutam, sa schimbam legea invatamantului de cate ori vrem, pana nu se finanteaza corect acest domeniu nu se vor face progrese.

  9. Uite ca am ajuns asta pagina despre Care vă pune,
    mă, în funcții? Nouă bătaie de joc de la ministerul educației , cautand despre clasa a ii-a.
    Acum ce sa zic ca faci treaba super. Te invit sa vezi
    si saitul http://cazare-maramures.net un site despre tara maramuresului.
    Mult spor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *