Când vă mai luați de Norvegia, citiți cifrele astea

Asociația Telefonului Copilului este o organizație non-guvernamentală care de ani buni gestionează linia telefonică la care copiii și adolescenții pot cere ajutor. Telefonul este 116 111 și este afișat în școli și licee. Oamenii de acolo pot fi sunați de copii cu o diversitate de probleme, de la abuzuri, la probleme sentimentale. Să vedem cum arată cifrele pe anul trecut.

Telefonul Copilului a fost apelat de 105 194 de ori. Încă o dată: peste o sută de mii de copii au considerat că au o problemă destul de mare ca să sune la un call center.

Din o sută de mii de apeluri, 7745 de cazuri au dus la intervenția autorităților locale și naționale pentru a ajuta copiii respectivi, fie pentru a-i duce în zone sigure.

Dintre aceste șapte mii de cazuri, 41 la sută au fost abuzuri și violență în familie, adică 3143 de cazuri. Formele cele mai grave sesizate au fost: molestare fizică (40,71%), neglijare (31,65%) și abuz emotional (11,25%).

2713 copii au avut nevoie de consiliere psihologică. Iar 534 de copii au solicitat ajutor în cazul unor forme de agresiune în școală. Cifra este de 20 de ori mai mare ca în anii trecuți.

Aproape jumătate dintre copii au raportat probleme cu părinții: nevoia de comunicare a copiilor cu părinții (18,58%), nevoia unei relații funcționale copii-părinți (16,55%). Majoritatea celor care au sunat sunt de la orașe, aproape jumătate.

Nu are rost să merg mai departe. Aveți toate datele aici.

Îmi voi îngădui, câteva firave concluzii. Când ne mai doare foarte tare de abuzurile din Norvegia trebuie să le vedem întâi pe cele din România. Este aproape incredibil să ai 3500 de copii bătuți în asemenea hal încât să dea telefon la niște străini, ca să-i scoată din brațele părinților.

Protecția Copilului a scos din familii nu mai puțin de 1435 de copii, arată o documentare a lui Moise Guran. Hai, încă o dată: 1435 de copii sunt în situația familiei Bodnariu. Nu știm de ei, nu ne preocupă de ei, pentru că nu e vorba de familii de clasă mijlocie cu pârghii ca să ajungă la presă.

Dar dacă am ști ce am spune? Nu cumva, ”bine au făcut, nu vezi că-i omora”? Am apune fără să avem habar ce se întâmpla acolo.

Nu cred că e doar o impresie. România are o problemă reală cu modul în care își tratează copiii. Cred că familia Bodnariu are parte de toată atenția pe care i-o poate da o nație și sper ca povestea lor să fie lămurită. Mi se pare la fel de important însă să avem parte de o dezbatere națională despre cum ne creștem copiii.

Și ar mai fi ceva. Ce vedem aici e vârful aisbergului. Iar cei 1500 de copii scoși din familii, cred că ar fi mai mulți, dar Protecția Copilului nu are curaj să o facă.

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

11 comentarii la Când vă mai luați de Norvegia, citiți cifrele astea

  1. diana spune:

    Să-mi fie cu iertare , dar nu vă susțin opinia !Dimpotrivă !

  2. Daniel spune:

    Deci sa recapitulam: pentru Norvegieni este mult mai grav sai dai una la fund copilului cind face o trasnaie, iar apoi sa-i iei copilul care plinge de 2 luni ca vrea inapoi acasa…..care trauma este mai mare pentru copil?

  3. Catalin, problema e simpla: Norvegia are o problema cu TRANSPARENTA! Daca ar fi facut publice motivele, totul s-ar fi rezolvat. Nu zic ca n-au dreptate, or avea, dar sa se stie DE CE! Atata tot.

    In rest, ai perfecta dreptate.

  4. seneca spune:

    Poate ca eu am apucat astfel de educatie in scoala si acasa – Dar , stiu de multe ori veneam acasa cu palmele umflate de la batutul cu rigla pe cant , la palma , de catre invatator Si multe alte pedepse fizice aplicate in familie Da Dar am stiut toata viata sa respect pe cei mai in varsta , sa imi descopar crestetul cand intru intr-o incapere , Am invatat temeinic cei sapte ani de acasa – Astazi ?? tupeu ,obraznicie , lipsa profunda de asimilare a invataturii -intr-un cuvant ,lipsa de educatie tineti-o tot asa !!

  5. Carmen spune:

    As fi de acord, fara a se face comparatie cu Norvegia – intotdeauna vrem sa aratam ca la noi e mai rau decat la altii.

  6. elena spune:

    Daca aveti timp sa studiati aceste date,de ce nu incercati sa rezolvati macar un caz,cred ca ar fi mai folositor decat sa pierdeti timpul de grija celor care se preocupa de familiile greu incercate din Norvegia.Cu toata convingerea cred ca Dumnezeu nu-i va lasa si cat de curand vor fi din nou impreuna.

  7. monica spune:

    Adevarat!! Sustin! ISi eu n-am luat bataie (well…odata…dar sa trecem de amanunte…)

  8. monica spune:

    comentariul meu e reply la al Dlui Seneca.

  9. Elena spune:

    Da, te pomenești ca în Norvegia au ajuns numai părinți agresivi. Și te pomenești ca familia Bodnariu își mediatizează cazul pentru a-si lua copiii înapoi inconștienți fiind ca aceștia din urma ar putea spune public la un moment dat dacă intr-adevar părinții i-au agresat sau nu. Ce se întâmplă în țară e altceva, așa ca hai să mai și gândim și să separam subiectele.

  10. Bianca spune:

    Asta da meschinarie! Nu ne preocupa abuzurile din tara cata vreme avem de ce sa comentam celelalte tari. Poate ca tocmai faptul ca nu se fac publice amanuntele unei anchete este dovada de buna crestere si educatie. Este treaba autoritatilor sa rezolve abuzurile, nu sa le discute in mass-media. Mai reflectati, ca prea am ajuns popor de mahala! Atata ipocrizie!!!

  11. Alex spune:

    Pe langa faptul ca a-ti bate copiii trebuie pedepsit, totul se reduce la o singura intrebare: daca esti normal psihic, de ce sa bati copiii intr-o tara in care stii care sunt consecintele? Chiar atat de tare iti doresti sa le dai azi cate-o palma incat esti pregatit sa-i pierzi maine? De-aia nu pot sa fiu pro fam. Bodnariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *