Bravo, Dolce! Am plătit salariul băieților.

Fix la o zi după ce m-am oferit să contribui la salariile lui Vlad, Emil și ale restului colegilor, a venit și reacția Dolce. Compania a anunțat că a deschis platforma DolceTv.ro și pentru cei din afara Romtelecom. ” Nu te împăuna prea tare!”, mi-a spus Vlad Enăchescu cu care am vorbit ieri. E o măsură pe care Dolce o studia de ceva vreme.

Evident că nu-s atât de dus cu capul să cred că am schimbat modelul de bussines la o corporație. Dar, sincer, mă bucur foarte tare pentru că e un semn de normalitate în piața asta în care clienții sunt captivi.

Am testat platforma în dimineața asta. Am încărcat 10 euro din care 4 i-am dat pe pachetul sport. Mi-au mai rămas ceva bani să mă uit pe la ce mai au acolo. Am văzut reluarea meciului Simonei și duminică aștept Formula 1. Calitatea e în regulă. Atenție la SMS. Primul pe care-l primiți e cu instrucțiuni. După al doilea vine codul de autentificare.

Dar lucrul cel  mai important este că forțează și mâna celorlalți. În situația asta Digi arată ca băiatul rău. De altminteri ei au băgat modelul ăsta de afacere, cu circuit închis, iar ceilalți cabliști au răspuns. Să-i văd ce fac acum, mai ales când pe sport e cam subțire treaba. Adică, cel mai interesant e fotbalul din Spania. Cam puțin. Cam asta se întâmplă dacă nu încurajezi concurența produsului, ci a mediului.

Vlad Enăchescu mi-a spus că și-a dorit această deschidere. Firesc, zic eu. Ziariștii țin la produsul lor și doresc să fie văzut de cât mai multă lume. Este esența meseriei noastre. Mi-aș dori să pot plăti  orice produs și să mă uit la el în mod civilizat. Nu vreau să fiu un mini-hacker, să caut streamuri, să leg cabluri de televizor sau să-mi dau cartea de credit în medii necunoscute. Am văzut că multă lume se agita vineri cu diverse stream-uri pentru meciul Simonei.

Înțeleg că și alții, în țări civilizate, au problema asta. Dar se rezolvă cu o infrastructură comună. Iar la capătul firului schimbi doar decodorul și plătești cui vrei tu. Nu te ține nimeni prizonier.

Așa că mă bucur să vă spun că azi dimineață am găsit la cutia poștală asta

UPC se muta in cartierele RDS

La noi în cartier? În regatul RCS? Ei bine, asta înseamnă că piața se mișcă. Și când se mișcă avem de câștigat.

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

3 comentarii la Bravo, Dolce! Am plătit salariul băieților.

  1. Thor spune:

    Cele două companii ar face bine să se înțeleagă, astfel încât să existe posibilitatea să ne abonăm și noi, cei de la RCS, la canalele Dolce Sport. Bineînțeles, într-un pachet suplimentar, de 5-10 lei (similar Maxpack).

    Eu am fost abonat mult timp la ambele companii, tocmai pentru a avea acces la întregul conținut de sport. Am renunțat când am constatat că plăteam vreo 50 de lei către Romtelecom pentru două posturi care difuzau mai mult teleshopping decât sport. Plus din cauza altor mizerii specifice operatorului (prelungiri de contract abuzive, modificări ale abonamentului fără să fiu înștiințat șamd), motiv pentru care nu mă voi mai întoarce la ei nici dacă ar avea conținutul de pe lume! Și ca mine gândesc majoritatea pățiților.

    Sau ar mai fi o variantă din partea Romtelecom: să mă lase să mă abonez la DTH strict pentru posturile lor și să fiu tarifat corespunzător (după cum spuneam, aș plăti 5-10 lei, mai ales că acum au un conținut care chiar merită). Antenuța de la geam o mai am de când eram abonat, de receiver facem rost… Hai, Romtelecomule, nu fi chitră!

  2. Si eu m-am bucurat tare cand am vazut ca am platit 1 euro pentru abonamentul Sport si am putut vedea meciurile de Six Nations oficial, nu pe ceva streaminguri de doi lei :))

    1. Catalin spune:

      @chinezu. Pana la urma despre asta este vorba. Oricum preturile astea sunt promotionale. Cat o bere. Am vazut acum F1 si a mers foarte bine. Am inteles ca a dat si RTL, dar la F1 trebuie sa intelegi comentariul ca e destul de complicat.

Dă-i un răspuns lui Cristian China-Birta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!