Înarmați-vă cu răbdare și sânge rece. Acest articol este complicat, lung și rezultatul unei munci complexe. O să aflați ce cred eu că este în spatele uneia dintre cele mai mari probleme din sistemul național de sănătate, cu efect asupra vieții a milioane de români. Și în spatele uneia dintre cele mai mari afaceri medicale din România ultimelor ani. Unde ne poate duce, ce poate rezolva și ce dezbatere ar trebui să purtăm. Până atunci, rețineți un cuvânt care are valoare de aur: plasmă. Plasmă înseamnă aur. Iar bătălia pe care o veți vedea în săptămânile următoare nu e pe sânge, ci pe plasmă, respectiv pe câteva sute de milioane de euro. Respectiv 180 de milioane. Dar poate este o bătălie pentru viitor și pentru o întrebare: ar funcționa mai bine sănătatea românească dacă ar avea componente private masive?

Hemoragia perpetuuă

În urmă cu aproximativ o lună, rețelele de socializare din România se umpleau de mesajele unor vedete care le cereau fanilor lor donarea de sânge pentru un tânăr care se numea Alexandru. Bărbatul era internat într-un spital din București și era supranumit ”milionarul vedetelor.” Alex Faur devenise cunoscut și prin implicarea într-o tranzacție misterioasă cu Elena Udrea căreia îi preluase un credit de trei milioane de euro.

Așadar un om bogat și bine relaționat, ajuns în situația unui muritor de rând. Când e vorba de sânge, în România, nu ai șanse mari să-l obții, dacă tu ai nevoie de el într-un moment în care țara trece printr-o criză. Nu știu dacă această campanie de strângere a sângelui pentru omul de afaceri a reușit, dar ceva mai târziu, el avea să moară.

Când am văzut anunțurile, mi-am adus aminte de un telefon pe care l-am primit cu ceva vreme în urmă. Un amic îmi spunea să-i fac o relație la un centru de transfuzii pentru că el vine cu o fabrică întreagă, 300 de bărbați, care vor dona sânge ca să salveze un coleg. Sângele era de negăsit la spital la acea dată.

Iar dacă o să deschideți Google o să vedeți că, aparent, trăim o criză a sângelui și că e o situație de nerezolvat până acum.

De altfel, un raport european, realizat în februarie 2018 de guvernul Olandei, referitor la sistemele de funcționare ale transfuziilor în toată Europa, se încheie cu o notă interesantă în ce ne privește. ”Țara este deseori lovită de crize ale sângelui.” Fraza nu mai apare și în dreptul altor țări. Asta deși România este cam la jumătatea clasamentului în ce privește donarea de sânge și colectarea lui. Unde apare problema?

Răspunsul cel mai probabil este ”în administrare”. România are 40 de centre județene de transfuzii care funcționează inegal și sincopat. Într-un fel se donează la București, altfel la Vaslui. Într-un fel se consumă la Galați și altfel la Iași. Adică, unii ar putea să aibă sânge, în timp ce alții rămân fără el repede. De aici și frecventele apeluri. Dar nici măcar aceasta nu este adevărata problemă. Statul poate gestiona diverse situații de criză, aducând sânge dintr-o parte într-alta.

Marele adevăr trebuie căutat, de fapt, în sărăcie. România nu a reușit până astăzi să ajungă la nivelul unor țări vestice. Un oficial din industria farmaceutică mi-a povestit recent cum funcționează, de fapt, sistemul de transfuzii din România. ”De cele mai multe ori, un bolnav nu are nevoie de tot sângele. Are nevoie doar de anumite componente ale sângelui. Unii au nevoie doar de plasmă. Alții, bolnavi de cancer, au nevoie doar de componente precum cele rezultate din plasmă, imunoglobulină sau altele. În schimb, în România, dacă ai nevoie de ceva ți se dă un flacon de sânge. E ca și cum tu ai face pană la mașină și ți se dă o mașină nouă.” Aici se scrie de fapt marea diferență între noi și alții, în modul în care gândim și administrăm acest sistem.

Cea mai mare afacere din medicina românească și cea mai mare dramă

Și aici ne întâlnim cu una dintre cele mai mari afaceri de care am putut auzi până acum. E vorba de un parteneriat între statul român și o companie privată pentru colectare și transfuzii de sânge în România. Un parteneriat public-privat. Colegii de la Newsweek au scris primii. O să încerc să sintetizez ce-au spus ei în articol.

La sfârșitul lunii februarie, Comisia de prognoză a publicat pe propriul site un proiect de hotărâre de guvern, o notă de fundamentare privind o bancă națională de sânge, plasmă umană și celule stem.

Este un parteneriat public privat cu o valoare care va ajunge la 180 de milioane de euro. Din acești bani, statul trebuie să acopere un sfert, iar partenerul privat va da 75 la sută. Banii vor fi folosiți pentru crearea unui centru de transfuzii, realizarea unei fabrici care să recolteze plasma și alte componente și stabilirea unei rețele de funcționare.

Critica adusă proiectului este aceea că statul va obține doar un sfert din veniturile pe care le-ar avea dacă ar deține toată afacerea. Mai mult, spun specialiștii consultați de Newsweek, cu o investiție similară, statul ar pune la punct tot sistemul de transfuzii și ar putea vinde plasma la export, luând tot profitul.

Sunt menționate și alte puncte slabe ale proiectului, cum ar fi diversele garanții pe care le primesc privații, dar cel mai greu lucru cu putință este faptul că proiectul îi este atribuit lui Darius Vâlcov, ca om aflat în spatele său.

În acest moment, partenerul privat al proiectului este necunoscut. Și nici nu ar putea fi altfel, pentru că se va face o licitație de intrare în acest proiect. Astfel, lupta va fi deschisă pentru toate marile companii românești și străine care vor să intre în domeniu. Datele mele arată că acestea sunt cel puțin trei în acest moment. Și, da, fiecare face lobby pentru acest proiect. Pe unde apucă și cum apucă.

Astfel, în iunie 2018, la ministerul sănătății avenit o delegație a Asociației producătorilor de Produse Terapeutice din Plasmă. Ei au propus o schimbare a legislației pentru a rezolva criza de imunoglobulină și au accentuat pe ideea ca plasma să nu mai fie aruncată.

O întâlnire separată a avut loc cu trei dintre marii producători mondiali., CSL Behring, Octapharma și Kedrion au vorbit despre nevoia unui parteneriat public-privat.

Ca să înțelegem ce se întâmplă trebuie să ne uităm un pic mai în urmă. Primele încercări ca privații să intre în această lume se întâmplau cu aproape 10 ani în urmă. Nu a existat nici un moment în care lucrurile să se împlinească, măcar un pic.

În Ungaria, de exemplu, statul a decis să privatizeze sistemul de recoltare și transfuzii. Acum sunt 36 de centre operate privat sub un control strict al autorităților. Acestea trebuie să asigure necesarul de sânge și de plasmă din țară, iar în momentul în care se trece prin faze critice, exporturile sunt blocate și toate resursele îndreptate spre țară. La fel funcționează sistemul în Cehia.

 Statul maghiar le-a dat voie producătorilor care recoltează sânge să vândă plasma către terți. De asemenea, a îmbunătățit sistemul de răsplată al celor care donează și l-a făcut mai atractiv. Iar acolo există deja o fabrică de procesare a plasmei deținută de Kedrion. În continuare există sistemul de stat care funcționează în paralel cu cel privat.

Jucătorii care urmăresc această piață în România sunt aceeași pe care i-am cunoscut în criza imunoglobulinei din ultimii ani. Prin blocajul pe care l-au instituit la data respectivă, ei au forțat autoritățile române să le scoată temporar taxa claw-back. Astăzi, ei sunt investigați de Consiliul Concurenței, cu excepția a două companii, una românească și una străină, care au adus cantități limitate.

Sânge, plasmă, aur

Plasma și imunoglobulina merg mână în mână. Pentru că toată planeta suferă de lipsă de plasmă, toate companiile vor să extindă piața de recoltare. De aici și situația de azi din România. Pentru că cererea depășește producția, banii pe care-i pot face toți cei implicați sunt senzaționali.

Deocamdată, însă, în România, nimeni nu face bani. Nici statul nici, nici privații. Și, mai mult, nu avem nici sânge sau plasmă. Chiar ministrul sănătății spune în Newsweek că lunar se aruncă mii de kilograme de plasmă. Un oficial îmi spunea că motivul este legat de stocare. Cu cât plasma mai veche, cu atât ea se scoate din frigider când apare una nouă. Toată lumea pierde. Tehnic, azi România își permite să arunce ceva ce costă greutatea ei în aur. În același timp, pacienților le lipsesc medicamente care le pot salva viața și care se obțin din plasmă.

Un comunicat al Asociației Române a Pacienților cu Imunodeficiențe, trimis acum câteva zile cere direct statului român să aprobe o modalitate privată de recoltare a plasmei. ”Nu avem încredere în modul în care statul colectează plasma prin centrele de transfuzii. Această neîncredere vine tocmai din faptul că timp de 30 de ani statul român nu a reușit să reformeze sistemul de transfuzii, astfel că nici până azi aceste centre nu respectă legislația europeană. ”

Pacienții se referă și la raportul privind centrele de transfuzii și care are concluzii grave pentru partea română.

În 2017, România a fost subiectul unui raport cerut de Comisia Europeană. Puteți găsi referiri la acest raport într-un răspuns pe care MS l-a trimis senatorului USR Cristian Ghica. Raportul este realizat de doi experți independenți, dar el nu reflectă automat poziția comisiei. Ce spun cei doi?

 Printre altele că ”personalul dovedește o cunoaștere și o înțelegere scăzută a principiilor privind managementul, asigurarea calității, managementul riscului în sistemul de transfuzii.” Apoi mai există un lucru. ”Sistemul de asigurare a trasabilității sângelui reprezintă o amenințare serioasă la sănătatea publică, permițând posibilitatea multor erori fatale.” Este, de fapt tipul de concluzie care apare în legătură cu sănătatea din România. De aici, plângerile pacienților. În încheierea comunicatului reprezentanții pacienților fac apel dramatic către partide să păstreze dezbaterea despre acest proiect departe de politicianism și populism. ”Altfel, ne condamnați pe toți la moarte”, spun pacienții în finalul comunicatului. Este poate cel mai clar mesaj care arată că nu se mai poate continua ca până acum, că e nevoie de o schimbare majoră, una care să le asigure dreptul la viață al acestor oameni și al tuturor celor care au nevoie de sânge, plasmă și derivatele acesteia.

Contractul cu statul este în copci

Nu știu care dintre marile companii a deblocat drumurile la guvern. Nu este clar acest lucru. Cert este că statul român a decis că vrea să urmeze calea unui parteneriat public-privat. Nu e foarte clar care sunt resorturile intime ale deciziei. Un motiv, îmi spune un oficial, ar putea fi faptul că statul nu are competența necesară de a juca de unul singur într-o industrie enorm de complicată. E un amestec de politică, de diplomație și de tehnologie această afacere, încât este peste puterile noastre de gestionare. De asta s-a refuzat și varianta privatizării pentru că statul pur și simplu nu știe cât și cum ar putea controla ulterior. Într-un parteneriat are un cuvânt de spus.

De altfel, așa cum îl văd marile companii farmaceutice, parteneriatul ar fi câștigător. Sunt mai multe argumente.

Pentru că vor profit, privații vor recolta sânge mai repede și mai bine și vor fi obligați să asigure cantitățile de sânge. Investiția va fi de peste 115 milioane de euro și va fi făcută de cele mai mari companii în domeniu din lume. Nici un operator român nu poate face asta în afara unui consorțiu.

Știu că vă întrebați cum s-ar putea face asta, deși sângele este o activitate non-profit. Nu e chiar așa. Sângele e gratuit pentru pacienți, dar costurile de operare sunt plătite. Asta înseamnă că plasma rezultată după prelucrarea sângelui merge doar ca profit pentru companii.

De ce nu face statul aceste investiții? De ce nu ia bani europeni? Pentru că știți deja răspunsul. Nu poate, nu știe, nu vrea. E bătaie de cap. Dar mai e ceva. Ca să faci fabrică de plasmă îți trebuie patente de lucru care aparțin altora. Cine vrea să mai pună un concurent pe piață? Or, marile companii nu au nici un interes să vândă patentele unor terți. Deci, tot la parteneriate cu privații ajungi dacă vrei ca într-un final să rezolvi chestiunea plasmei și a imunoglobulinei. Tehnic, un astfel de acord bine întocmit te-ar feri de o criză a imunoglobulinei pentru că i-ar obliga pe privați să livreze în România.

Cum se împart banii din sânge

În chestiunea profitului, discuția va fi nesfârșită. Statul renunță la trei pătrimi din profit, proporțional cu investiția pe care o face. În acest moment, profitul este zero, iar statul nu primește nimic. Nu e clar dacă poate obține mai mult și de ce nu a negociat un profit mai bun.

Un aspect important al proiectului este modul în care partenerii își împart riscurile. Parteneriatul prezentat public arată o structură de costuri și cheltuieli care minimizează riscurile partenerului privat. Astfel, compania câștigătoare va trebui să livreze în România plasmă de 55 de milioane de euro la debut și de 140 de milioane de euro la finalul afacerii. Banii vor fi plătiți din contribuțiile sociale.

Compania nu are însă voie să mărească prețul stabilit de la bun început dincolo de rata inflației. De asemenea, va trebui mereu să impulsioneze sistemul de colectare pentru a ajunge la cotele care-i pot asigura un profit. Un punct cheie este însă acoperirea riscului la finalul contractului. Dacă la predarea fabricii, partenerul privat nu și-a atins ținta financiară, parteneriatul poate fi prelungit până la atingerea acesteia. Partea la care statul s-a angajat mult este însă ”plata de disponibilitate”. Adică acoperirea unor eventuale pierderi.

Chestiunile comerciale ale contractului sunt însă teribil de complexe. Iar reprezentanții statului trebuie să explice mult publicului o serie de propuneri importante. Una dintre ele spune că România va achiziționa 70 la sută din produsele derivate de la acest producător, la prețul stabilit prin licitație. Nu este clar de ce această cifră și cum va mai putea statul să privească alte oferte existente în piață.

Privatizarea și monopolul privaților

Dar va mai exista cineva în piață? Aparent, parteneriatul ar putea însemna monopol sau poziție dominantă. Dar nu este instituită nicăieri o obligație care să interzică statului să aibă și alte centre de transfuzii, așa cum este în Ungaria. Dacă vrea să-și facă concurență sau dacă vrea să completeze sistemul, statul o poate face. Tehnic, statul va controla sângele, dar va investi doar un sfert din cât ar trebui să o facă.

Dincolo de sânge, înțelegerea din acest caz urmărește, însă, după părerea mea, altceva. E vorba de plasmă și produse derivate din plasmă. Aici este cheia. Iar un privat îi propune statului să rezolve această afacere și să nu mai irosească un bun pe care-l are.

În mod evident, înțelegerea nu este perfectă. Nici pentru stat, nici pentru privați. Trebuie văzut însă cine are prioritate: pacienții care au nevoie de plasmă sau publicul larg?

Vampirul Vâlcov și adevărata nenorocire a guvernului PSD

Hopul major este însă în altă parte. Newsweek spune că aceasta afacere este a lui Darius Vâlcov. Informația este pe surse, eu nu am putut-o verifica. Știu însă că acest proiect este deja pus pe diverse mese din România de ani buni. Un oficial din industria farmaceutică mi-a spus: ”este proiectul lui Vâlcov, așa cum a fost proiectul lui Grindeanu sau al lui Tudose. Doar că de fiecare dată când se ajunge la o soluție oficialul e schimbat sau arestat”

Sunt aproape 10 ani de când marile companii încearcă să găsească o soluție în zonă. Aici vorbim fie de privatizare, fie de parteneriat public-privat. Prima întâlnire a unei delegații românești cu parteneri străini a avut loc în 2010, când secretarul general al ministerului și directorul INHT de la data respectivă au mers în Germania la una dintre companiile majore în domeniu. S-a discutat pentru prima dată posibilitatea colectării private a plasmei. Guvernul era PDL-UDMR, iar ministrul de la UDMR.

Întâlnirile au continuat sub același guvern în 2011, urmărindu-se accesul privaților la plasmă, dar modificarea legislației nu are loc.

Convorbirile continuă în 2015 sub guvernul PSD, când partenerii privați s-au oferit să plătească acreditarea europeană a cinci centre de transfuzii în schimbul colectării plasmei. Deja știți de întâlnirile din 2018. E un proces lung, constant și fără o finalitate, în ciuda diverselor crize medicale.

Mai multe informații arată că în sediul guvernului a existat o întrunire la care a participat și Darius Vâlcov care știe de proiect și i-a dat un acord formal. Ce a urmat mai departe, nu știu.

Aici, însă, voi face o paranteză importantă și care mie îmi dă cea mai mare relevanță asupra acestui caz și a altor investiții publice.

Marea dramă a acestor zile este faptul că guvernul României a devenit nefrecventabil, imoral și dăunător. Banii nu fac politică, iar interesele de bani, afaceri sau altă natură, și aici mă refer la cele oneste, trebuie să ajungă în sediul guvernului. Din păcate, în acest moment, Guvernul nu poate genera susținere pentru nimic, iar acest lucru este rău pentru toată lumea, inclusiv pentru oamenii de afaceri. Indiferent că interesele lor sunt legitime sau că afacerea este bună în spațiul public. Acțiunile PSD din ultima vreme fac ca tot pe ce pun mâna să se transforme într-un scandal, seamănă neîncredere și derută. Totul a devenit chestionabil. Aceasta este, de fapt, criza majoră care împiedică România să se dezvolte. Societatea și interesele sale oneste sunt puse în dialog cu o mână de oameni care nu au credibilitate.

Facem măcar o stază?

La finalul acestui articol complicat, mai am o concluzie. Nu e clar dacă acest parteneriat va merge mai departe. Și acum este imposibil de știut cine va face o mare afacere cu sânge și bani, pentru că e necesară o licitație. Cert este însă că sistemul de azi este prost, ineficient și un dezastru economic și uman.

Avem trei soluții. Prima este privatizarea. E soluția care cred c-ar funcționa cel mai bine, dacă ai un stat puternic și funcționar onești. A doua este parteneriatul care mereu va stârni neîncrederea părților, dar e mai bun decât nimic. Și a treia este să nu facem nimic. Lucrul la care oricum l-am făcut în ultimii 30 de ani. Și să așteptăm următoare criză în care statul și companiile se vor șantaja reciproc până la hemoragia tuturor.

P.S.: Deocamdată, în materie de sânge, fiecare se descurcă cum poate. Compania în care lucrez, Digi, a lansat o campanie de donare a sângelui. Este, astăzi, singura metodă care îi poate ajuta pe cei în nevoie.  Astfel, dacă aveți posibilitatea să ajutați, poate o faceți. E vital.