S-au adunat câteva lucruri în ultima vreme despre care nu am apucat să scriu. Și vreau ca voi, cititorii mei, să știți unde mă situez în fiecare chestiune. Mi se pare corect, ca să înțelegeți pozițiile mele publice.
1. Fotografia cu infractorul care a omorât un polițist. Procedura este incorectă, Poliția e mai bună de atât. Îi înțeleg emoțional, înțeleg mesajul, nu înseamnă că e corect. Aștept să repete figura și când e vorba de cetățeni obișnuiți. Felicitări celor care l-au prins repede. Știu că Poliția se mobilizează rapid când sunt mize mari în joc. Nu pot fi de acord cu sugestia lui Marian Godină că l-ar fi dorit împușcat pe infractor. Cred că printre responsabili sunt și șefii din Poliție care au trupe nepregătite, nedotate și neinstruite pe care le trimit în luptă.
2. Pactul lui Iohannis. Președintele e dator să mențină presiunea asupra guvernului PSD. Scopul moral al referendumului nu poate fi deturnat sau uitat. De fapt, aceast este miza în perioada următoare. Altfel, sforțarea de acum câteva săptămâni a fost inutilă.
3. Tăriceanu când spune că parcursul european al României nu a fost pus în discuție. Ba a fost din greu și grețos pus în discuție în toate dezbaterile europarlamentare și televizate la care a luat parte partidul său. Au înjurat la greu tot ce înseamnă Europa și acum se dau neprihăniți. O minciună sfruntată, doar pe măsura suficienței cu care și-au permis să terfelească mai tot ce înseamnă instituție europeană.
4. Incidentele de la Valea Uzului arată ce poate face o clasă politică axată doar pe haleală. Fiecare parte pune foc și vrea să încaseze ceva de acolo. Nimeni nu are credibilitate ca să rezolve problema. dacă nu e stinsă repede, ce se întâmplă acolo va degenera rapid. Atenție la declarația lui Ponta de la Mîndruță: ”incidentul a fost programat de PSD în campania electorală și scăpat de sub control.
5. Băsescu CNSAS. Consilul a depus la Curtea de Apel documente care arată că Traian Băsescu a fost informator. Nu e prima dată când aflăm, ci e prima dată când sunt documente. Mugur Ciuvică este cel care a vorbit primul despre asta în 2004 și apoi a pierdut un proces cu fostul președinte. ”Niciodată nu am fost informator” a spus la un moment dat Traian Băsescu. Cel mai ignorat subiect al săptămânii, ar trebui să fie cel mai dezbătut. El încheie în dezonoare o epocă. Una care arată că Traian Băsescu a avut parte de protecție informatică, mediatică și că o grămadă de oameni s-au pus în slujba sa. Acest evenimnt prăbușește mai multe repere și arată că funcționarea statului român este secvențială, momentană și ține de persoană.
Știrile zilei au cele mai neașteptate gânduri și imagini despre aniversarea debarcării din Normandia. Aveți fotografii, o poveste nespusă, dar și un veteran simpatic. Plus: Amazon are o dronă pentru livrări. Și Robert Downey Jr chiar e supererou.
Știrile zilei află că suntem prea mulți cei care călătoresc. De asemenea, culisele pregătirii lui Liverpool pentru finala Ligii Campionilor. Și 99 de cântece care ți-au plăcut în 1999.
Dumitru Prunariu e foarte limpede. Totul pare foarte clar când vorbește. Are argumente și imagini. E simplu, articulat, la obiect și pe înțelesul tuturor. Tot timpul interviului am avut această imagine a limpezimii. Și mi-am dat seama că așa trebuie să fie minte aunui cosmonaut: impecabilă, curată, ca o mașinărie bine pusă la punct. Una care îți poate da emoții, însă.
În ce privește corpul, și aici totul este măsurat.
Pentru că pomeniți de înălţime, uitați-vă la mine. Am 1,69. Nu sunt mare. Gagarin, primul om care a zburat în cosmos, care este prezentat ca un monument peste tot, și care este un simbol al Pământului acum, avea 1,57! Pentru a încăpea în nava cosmică nu trebuie să fii prea mare. Trebuie să fii mai ușurel puțin pentru că fiecare kilogram transportat în cosmos costă! Costă câteva zeci de mii de dolari. Aceasta era una dintre condițiile puse atunci când am fost selecționați și noi. Practic erau acceptați candidați între 1,65 și 1,82 ca înălțime. Dacă aveau mai mult de 1,82 nu mai încăpeau în nava cosmică, căci are și ea o anumită dimensiune fixă. Dacă aveau mai puțin de 1,65 nu mai ajungeau cu mâna la butoane să dea comenzile. Așa că înălţimea trebuia să fie una pe acolo. Greutatea nu avea importanță, dar vă dați seama că după mult sport, după pregătire fizică, pe lângă toată pregătirea teoretică intensă, aveai o anumită formă, o alură sportivă, puțini mușchi, rezistență multă.
Se făcea pregătire fizică. Criteriile de selecție pentru candidații cosmonauți la început erau criteriile pentru piloți de vânătoare pe avioane supersonice. Deci niște criterii dure. Criterii dure de sănătate, de stabilitate psihică, chiar de IQ la un moment dat. Am dat o grămadă de teste. De asemenea erau niște criterii legate strict de orientarea ta profesională. Era nevoie de ingineri pe atunci. Cel puțin din România. Se căutau ingineri din domeniul aviației, automatică, electronică. Oameni cu a căror pregătire se poate modela un nou personaj profesional care să abordeze alte domenii de activitate legate de cosmos. Mediul cosmic, astrofizică.
Am făcut o serie întreagă de exerciții pe scaunul vestibular. Eram învârtiți la stânga, la dreapta. La început erau 5 minute, 10 minute, până la 20 de minute. Dacă depășeai limita de 20 de minute deja ajungeai la un prag de stabilitate și chiar dacă îți era puțin rău te opreai acolo. Puțin se amețește. Este perturbat aparatul vestibular, iar coordonarea mișcărilor este dereglată. Se urmărește ca acel candidat care urmează să fie selecționat să fie cât mai stabil din punctul acesta de vedere, să aibă un vestibular bun. Desigur nu trebuie să ai deloc claustrofobie. Asta este exclus! Vă dați seama că intri într-o navă cosmică mică, ești trimis la mii de kilometri distanță, cu viteze extrem de mari, iar tu începi să ai teamă de spațiul limitat în care te afli.
Dar cum ajungi acolo? În cazul lui Dumitru Prunariu, cu noroc. Acordul dintre țările socialiste prevedea ca fiecare să trimită un cosmonaut în spațiu. În România, Dumitru Prunariu se pregătea să fie inginer de avioane. A ridicat mâna să dea probe pentru că, în armată fiind, voia să ajungă la București să-și vadă soția.
A fost o întâmplare. O pură întâmplare! Faptul că m-am aflat la locul potrivit, în momentul potrivit, pentru a ridica mâna și a spune „Da! Vreau și eu să particip la această selecție!”. Totul a fost voluntar.
Eram într-o unitate militară la Bacău. Îmi efectuam stagiul militar. Șase luni, la termen redus. Învățam tehnologie militară, aviație, cum zboară avioanele militare, cum se folosesc. Am fost chemați de comandantul unității. Eram vreo 30 de elevi TR (la termen redus) în acea clasă. Am fost informați că România participă la un program spațial. Participa mai de mult, dar noi nu aveam informațiile respective. În anumite cercuri de specialitate se știa acest lucru. Se căutau candidați cosmonauți. Nu cred că cineva a dorit efectiv să participe la acea selecție din vreo convingere profesională pentru că pe atunci nu știam mare lucru din ce înseamnă a fi cosmonaut, pentru cineva dintr-o țară ca România. Eu eram căsătorit și doream să-mi văd soția. De ce nu, să zbor cu un avion militar de transport? Am ridicat mâna. Am spus: „Vreau și eu!”. Ei, „vreau și eu”, și uitați-mă aici, în fața dumneavoastră, acum, după 38 de ani de la zborul cosmic!
În Orășelul Stelar, Dumitru Prunariu a făcut echipă cu Leonid Popov, un astronaut cu experiență.
Leonid Popov fusese jumătate de an la bordul stației orbitale Salyut 6. Cunoștea din punct de vedere practic absolut tot. Știa exact cum se face, dar nu trebuia să-l mai întrebi de ce se face așa. Știa că așa se face! Normal că și el învățase la vremea lui teoria foarte bine, iar la examenele finale pentru a fi acceptați ca prim echipaj trebuia să dăm numeroase teste și să trecem o serie întreagă de probe în simulator în care trebuia să răspundem și la întrebări teoretice adresate din exterior de către comisia de specialişti și să executăm practic anumite operațiuni. Ei bine, și eu cunoșteam operațiunile practice, dar mai mult prin aspectul învățării lor după carte, pe când Popov le cunoștea din experiență. Teoria o învățasem foarte bine. Eu eram băiatul care ridica mâna și spunea efectiv „radical din nu știu cât fac cât trebuie să facă” și circuitul respectiv pe care îl apăsam se închide pe acolo, pe dincolo, dacă se defectează releul ăla trebuie să schimbăm nu știu ce și cum să facem. Toate acestea le învățasem foarte bine.
Și de aici începe aventura. Am avut câteva curiozități despre ce și cum trăiește un cosmonaut. Așadar, cum se doarme în spațiu?
Vă dați seama că la bordul stației orbitale și la bordul navei cosmice desigur, toate procesele biologice se desfășoară ca și pe Pământ. Singura mare deosebire este că le faci în imponderabilitate. Dormeam, normal că dormeam! După o zi de muncă, eram chiar foarte obosiți. În afară de aceasta era disconfortul creat de imponderabilitate în funcționarea metabolismului, a organelor în general, care te obosea și el suplimentar. În general se doarme în saci de dormit. Sus, la bordul stației orbitale, doar că acolo nu există sus și jos. Plutești. Așa că sacul de dormit poți să-l fixezi oriunde. În mod tradițional, oaspeții la bordul stației orbitale Salyut 6 aveau un loc, spuneau ceilalți cosmonauți, de onoare, undeva pe tavanul stației orbitale. Spun „tavan” în accepțiunea de aici de la sol. Acolo când te așezai pe el aveai impresia că tu ești pe podea și ceilalți stau cu capul în jos. Trebuia să-l legi cu două șirețele pentru că singura problemă era să nu se deplaseze prin interiorul stației orbitale în timpul nopții.
Are un miros specific?
Aerul acolo sus? Trebuie să spun că pe lângă regenerarea lui există și filtre. Multe filtre pentru a absorbi mirosuri. Normal că într-un spațiu închis se simt mirosuri. Simțeam încă mirosul tehnic al stației orbitale. Nu știu, poate că unii dintre ascultători s-au urcat într-un avion nou-nouț, mai ales dacă este avion militar. Simți un miros specific, un pic de metal cu vaselină. Ceva de genul acesta. În anumite zone se mai simțea și în stația orbitală un astfel de miros. Erau mirosurile degajate de corpul uman. Transpirai, expirai. Totul era în spațiul închis. Totul era reciclat. Inclusiv umiditatea din atmosferă este reciclată pentru a fi transformată în apă potabilă.
Te speli acolo?
Da, te speli, dar nu vă închipuiți că există o vană sau chiuvete, ci te speli cu șervete umede. Există și un duș, bineînțeles. Se poate folosi la anumite intervale de timp, mai rare, pentru că și folosirea dușului este deosebită de folosirea unui duș pe Pământ. Curge, pentru că apa o proiectezi sub presiune, dar în interiorul dușului, dacă nu-ți pui o mască să respiri aerul din exterior, poți să inspiri particulele de apă și ai necazuri mari după aceea.
E adevărat c-ați dus ceapă în spațiu?
Da, este adevărat. Cosmonauții sunt și ei oameni obișnuiți, care au nevoile lor, care rezolvă anumite lucruri într-un mod propriu, așa cum le rezolvă și jos, acasă, la serviciu sau în grupul de prieteni.
Comandantul echipajului principal la bordul stației Salyut 6, Vladimir Kovalenok, avea o plăcere deosebită de a mânca ceapă proaspătă. Mânca la mesele de acasă și ducea lipsă. Era de peste două luni în spațiul cosmic și simțea nevoia să mai ronțăie puțină ceapă verde. A transmis o dată prin sistemul de comunicații soției lui: „Nina, fă ceva și trimite-mi niște ceapă verde să mă simt și eu bine”. Nina, soția lui, cui să se adreseze? Medicului de echipaj, medicului echipajului nostru. El urma să ne însoțească până la baza rachetei. Medicul are întotdeauna o servietă cu o trusă medicală, tradițional, chiar dacă nu apucă să o folosească sau nu are la ce să o folosească în momentul în care noi mergem 50 de metri din locul în care ne-am îmbarcat în autobuz până la rachetă și apoi ne suim sus. Atunci când am rămas însă singuri cu medicul în autobuzul respectiv, nenea Ivan, medicul, deschide geanta, scoate niște ceapă verde învelită într-un ziar și zice: „Băieți, ordin de la Nina, asta trebuie să ajungă la Volodea”. Ne-am uitat unul la altul! Am zis, ce să facem? Popov zice: „Vezi că tu ai la picior un buzunar liber că mănușa ți-ai pus-o pe mână. Îndeas-o repede acolo.”. Am luat ceapa, am îndesat-o repede în buzunar și așa am zburat cu ea până în cosmos și i-am dat-o lui Kovalenok.
Să nu-mi spuneți c-ați și fumat!
Oficial e interzis cu desăvârșire să fumezi. Tot acest Kovalenok, comandantul echipajului principal care era un om foarte hotărât, un colonel la vremea respectivă, dictator aproape, era fumător. Anumite lucruri reușesc cu tot controlul să ajungă totuși în spațiul cosmic. Cineva i-a trimis un pachet de țigări. Ei bine, închipuiți-vă că la un moment dat, pe parcursul celor 7 zile, o singură țigară a fumat, dar spațiul fiind închis, a mirosit, a duhnit efectiv a tutun, cel puțin trei, patru ore după ce a fumat el într-un anumit colț. Erau ventilatoare care duceau fumul în filtre, care ar trebui să nu mai lase niciun miros. Nimeni nu s-a gândit să facă în cosmos, unde e interzis fumatul, filtre împotriva mirosului de țigară. Asta nu a fost, iar mirosul respectiv a rămas în stație.
E adevărat ce vedem noi în filme, la decolare? Trepidațiile acelea? Durerea?
Deci începe o presiune fantastică. Nu chiar zguduială. Desigur, nava cosmică vibrează destul de mult. Cel puțin racheta purtătoare a noastră, Soyuz 40, pe perioada funcționării primei trepte a vibrat puternic în permanență era stabilizată de giroscoape și propulsată tot mai repede spre cer. Suprasarcina, această presiune de care spun eu, pentru a înțelege toată lumea despre ce este vorba. Suprasarcina ajunge la o valoare cam de 3,8, 4G, deci ești de 3,8 sau 4 ori mai greu decât ești în mod normal. Gândiți-vă că pe tine ar sta încă trei, patru persoane de aceeași greutate ca tine și te-ar apăsa de sus în jos. Senzația este aceasta. Totul este apăsat. Nu mai poți nici pieptul să-l umfli. Stai culcat pe spate, trebuie să spun de la început. Deci nu stai în picioare în nava cosmică, pentru că aceasta suprasarcină, dacă ai sta în picioare, ți-ar duce sângele din cap în picioare și ți-ai pierde cunoștința. Pe când așa, în poziție culcat pe spate, sângele circulă în organism, alimentează creierul, dar presiunea deosebită te face să nu mai poți să respiri umflând pieptul, ci numai din diafragmă. Am făcut exerciţii speciale pentru a ști să respirăm atunci când suprasarcina este mare. Obrajii îți sunt deformați. Ochii sunt apăsați în orbite. Îți curg lacrimi din cauza acestei presiuni pe ochi. Limba ți-o împinge în dinți. Ai percepția că ți s-ar duce pe gât și te îneacă. Suporți cam 9 minute. 8, 50 durează această presiune deosebită, suprasarcina. În trepte, pe măsură ce se consumă combustibilul dintr-o anumită treaptă a rachetei, ea este accelerată mai puternic. Aceeași tracțiune a motorului cu greutate din ce în ce mai mică a rachetei o accelerează. Se desprinde o treaptă, ai impresia că te prăbușești. E o cădere de suprasarcină. Din nou o accelerație, din nou o cădere și după funcționarea ultimei trepte a rachetei purtătoare care funcționează într-o liniște deplină, se aude așa, un ușor vuiet în spatele tău, și o stabilizare perfectă. Nu am mai simțit nicio vibrație în timpul funcționării acelei trepte. Dintr-o dată se desprinde și te lasă în interponderabilitate. De unde totul este presiune, dintr-o dată plutește totul în jurul tău. Cam aceasta este lansarea. Normal că ești încordat, ești puțin crispat. În timpul lansării efective nu (avem ce face). În timpul lansării efective doar privim anumiți parametri la bordul navei cosmice și raportăm. În același timp, această raportare pe perioada acestor suprasarcini indică medicilor, psihologilor de la sol care este starea ta. Ești speriat, nu ești speriat, ești foarte tensionat, ești calm chiar dacă este presiunea aceea pe tine? Inclusiv din intonația vocii, din toate se trag niște concluzii medicale și psihologice. Vorbeam, comunicam, aveam căștile, un buton pentru comunicație, apăsam pe el și transmiteam anumite informații la sol.
Aterizarea pare să fi fost însă cu mai multe probleme
Da, a avut loc o întârziere a deschiderii parașutei (la aterizare). La un moment dat, cam pe la 12,5 kilometri altitudine, când nava cosmică doar prin frecare cu aerul a frânat de la cei 28.000 de kilometri/oră până la vreo 900 de kilometri/oră. A intrat în regim subsonic. Este largat capacul containerului parașutei prin niște sisteme pirotehnice. Acolo, ca să funcționeze lucrurile sigur, sunt sisteme pirotehnice. Încărcătură în șurub, explozivă, curent electric, a explodat, s-a rupt șurubul, a largat capacul. Bine, erau multe șuruburi de felul acesta. De la largarea capacului paraşutei, până la deschiderea parașutei principale, calculat, testat, trebuiau să treacă exact 16,5 secunde. Ei bine, am simțit capacul largat, s-a auzit bum și după aceea, mai nimic. Normal, noi nu aveam un control asupra cărei parașute din lanțul de parașute iese. La început iese o parașută extractoare care trage o parașută de frânare mai mică. Aceasta mai frânează, mai stabilizează puțin capsula în căderea ei spre Pământ. Ea se rupe. Este un cablu pretensionat care la o anumită tensiune se rupe, dar trage după ea o altă parașută extractoare mai mare, care trage o altă parașută de frânare mai mare, care în final deschide o cupolă cu o suprafață de 1000 m2. Această cupolă este la început gâtuită jos. Arată ca un balon. Pentru a nu produce un șoc foarte puternic prin deschiderea ei. Acea gâtuire este desfăcută și încet încet se umflă parașuta și aduce capsula jos. Ei bine, la noi a durat procesul acesta cu câteva secunde mai mult decât 16,5. Se ajunsese spre 20 de secunde, dar fiecare zecime de secundă după 16,5 ni s-au părut minute întregi. Tensiune! Ne trecuseră broboane de sudoare rece. Ne uitam cu coada ochiului unul la altul. Eram culcați pe spate, unul lângă altul. Aveam comunicare cu solul, cu Centrul de Urmărire a Zborului de lângă Moscova. Ni se transmiteau permanent date: „Sunteți la altitudinea de…”. Eram urmăriți cu radare, elicoptere deja se învârteau în jurul nostru, dar asta când ajunseserăm deja mai jos. Dintr-o dată comunicarea s-a întrerupt. Auzeam că avem legătura, dar era o liniște totală și în Centrul de Urmărire a Zborului. Atunci ne-am gândit fulgerător așa: „Nu e a bine”. În momentul în care s-a deschis totuși parașuta și am simțit și noi că suntem ținuți în suspante și s-a transmis prin telemetrie și la Centrul de Urmărire a Zborului s-a auzit de acolo: „Uraaaa! Sunt salvați!”. Abia atunci am realizat ce mare tensiune a fost și acolo, nu doar la noi, la bordul navei, până s-a deschis parașuta. Ce să spun. A fost șansă!
Pentru că sunt oamenii cei mai aproape de cer, l-am întrebat pe Dumitru Prunariu, dacă el crede în Dumnezeu.
Eu cred într-o forță universală. Putem să o materializăm sub forma lui Dumnezeu. Este o forță universală care caută să stabilească un anumit echilibru în Univers, un anumit echilibru în care suntem incluși și noi. Prin faptul că suntem vii, că avem suflet, prin faptul că suntem legați energetic toți între noi și cu ce se întâmplă pe planeta noastră și în același timp cu ce se întâmplă în Univers, aceasta poate să constituie baza unei entități i-am spune noi, pe care să o definim inclusiv religios dacă doriți. Doar că, din punctul meu de vedere, un Dumnezeu este universal. El nu este specific al unei anumite religii. Este un Dumnezeu universal la care ne raportăm în diferite feluri, în funcție de cultură, de religia dezvoltată în anumite condiții istorice. Acel Dumnezeu probabil că noi nu îl percepem undeva pe o altă planetă, într-o altă galaxie. Îl percepem aici, în interiorul nostru. Dacă îl ținem și îl simțim aici, și simțim ceea ce ne leagă între noi, modul în care trebuie să ne raportăm la semenii noștri… Lucrurile sunt bune, sunt pozitive și ne raportăm la acel Dumnezeu.
Știrile zilei au un nou portrtet al lui Keanu Reeves despre care se spune azi că este cel mai bun om din lume. Altfel, trebuie să vedeți cum râde Londra de Trump. Dar și o știre de neînțeles din Olanda. Bonus: averea lui Jay-Z
Știrile zilei merg la Liverpool pentru a vedea matematica din spatele victoriei din Liga Campionilor. Și pentru a-l cunoaște pe secundul IT al lui Klop. Între timp, coioții iau locul lupilor în America. Și o listă a filmelor de văzut vara asta.
(P) E timpul să purtăm o discuție serioasă despre nobila artă a momentului când ești doar tu cu tine. Știi tu, când și regele e singur. Momentul când meditezi, citești etichetele la detergent, instrucțiunile de la vopseaua de păr a nevestei sau numeri câte dale de gresie sunt pe peretele din stânga și pe cel din dreapta. 64 în cazul meu.
Așadar, să vorbim deschis, dar și cu un scop, despre treaba ta, despre #treabamea și ce treabă utilă am putea face din asta.
Când eram copil, tata nu-mi dădea voie să stau mult în baie. ”Îți faci treaba, te speli și pleci! E doar o chestie fiziologică nu trebuie să pierzi timpul pe acolo.” Mi-a explicat în fel și chip că, dacă ești sănătos, faci lucrurile repede și decisiv. Nu ai de ce sta acolo, ca alții. Sfatul lui obligatoriu s-a lipit repede de mine. Doar că pe măsură ce au trecut anii, intrând în tot felul de medii băiețești, am văzut și am avut parte de tot felul de experiențe.
Știu oameni care stau o oră la #treabalor. Beau acolo cafeaua, fumează o țigară și citesc romane. Am văzut conversații despre maniheism, urlate prin ușa crăpată și chiar am făcut schimb de informații la examene, când eram în facultate. Știu și un top al manualelor care merită citite acolo.
Nu știu în ce fel și cum mai procedează lumea azi, dar recent am văzut o memă cu un cetățean care ținea în brațe o pisică. Iar pe o grămadă dintre alții îi văd intrând cu telefonul în baie. Mi se pare că lumea are teribil de mult timp în baie. Și aici intervine #treabamea.
Dacă tot stați atât de mult la baie, pot să vă îndemn să faceți ceva util pentru sănătatea voastră. Vă ofer prin acest articol 3000 de teste gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de colon sau rect. Adică le oferă PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL pentru toți cei care vor să știe din timp dacă au probleme de sănătate.
Testul îl puteți obține gratuit, la fel, analiza este gratuită, iar dacă, Doamne ferește, acesta este pozitiv, atunci și colonoscopia este gratuită. Înainte, însă, câteva informații de care trebuie să fiți conștienți.
Știți că în ultimul an am făcut zeci de interviuri la radio cu medici din România, din rețeaua Regina Maria. Am avut și o campanie dedicată cancerului. Pentru mine concluziile sunt uimitoare, mai ales în privința lipsei noastre de educație și a pasivității statului. Tehnic, la noi nu există nici un program de screening care să te ajute să depistezi cancerul din timp. Totul ține doar de noi.
În România, apar anual 80 de mii de cancere noi. Dintre acestea, peste 11 mii sunt la colon. Anual, șase mii de oameni mor în România de cancer colorectal. Cancerul colorectal este a doua cauză de mortalitate din rândul cancerelor. Cu toate acestea, nimeni nu o să te împingă să mergi la colonoscopie din timp. Plus că aceasta are și darul să te sperie. Un furtun în fund nu e pasiunea nimănui.
Cancerul colorectal vine pe nesimțite. Poate să aibă cauze ereditare, dar cel mai probabil este ca suferința să fie dată de alimentația modernă. Se poate întâmpla, dar azi nu mai este o dramă. Și nu trebuie să se transforme în tragedie. Dacă sunt depistate la timp, peste 90% din cancerele de colon sunt vindecabile. Dacă le găsești târziu, doar 8%.
Iar azi nici nu mai e nevoie de colonoscopie ca să le găsești pe majoritatea dintre ele. Este de ajuns acest test care este similar unei coproculturi clasice. Se numește testul imunochimic fecal FIT și este o metodă de screening non-invazivă importantă și eficientă. Testul îți arată dacă există sângerări pe care nu le vezi în scaun și-ți indică din timp starea de sănătate a colonului tău. El îți poate spune dacă există anumite probleme intestinale cum ar fi ulcere, polipi benigni sau cancer colorectal. E un gest teribil de simplu și care te poate scăpa de bătăi de cap.
Ca să intri în program trebuie să ai peste 45 de ani. Poți, deci, să le dai testul și părinților tăi. Dacă ești mai tânăr și ai pe cineva în familie cu cancer de colon si atunci primești testul gratuit.
2. Completează formularul și vei fi contactat de un reprezentant al Ponderas Academic Hospital.
3. Intră în posesia testului FIT. Poți să ți-l iei și singur de la recepția Ponderas Academic Hospital .
4. Recoltează un pic din treaba ta, conform instrucțiunilor pe care le vei primi.
5. Du testul înapoi la Ponderas Academic Hospital.
6. Primești rezultatele online și, dacă testul este negativ, ți-ai luat de grijă pentru un an.
7. Dacă testul este pozitiv, este recomandat sa faci o colonoscopie, si ea gratuită, la maxim o lună după ce ai primit rezultatul. Adică nu plătești nimic din procedură.
8. Dacă lucrurile sunt rele, atunci vestea bună este că ai șanse foarte mari sa le rezolvi din timp. Echipa de specialiști din Centrul de Excelență în Chirurgia Colorectală a Ponderas Academic Hospital îți stă la dispoziție pentru un traseu de diagnostic și tratament.
Mai bun îndemn de atât eu nu pot să vă dau. Sunteți cele mai importante persoane din viața voastră. Dați-vă o șansă să aflați că totul este bine! Nu vă costă nimic! (P)
La finalul slujbei din Catedrala Națională, în fața Papei Francisc și a Patriarhului Daniel se făcuse o coadă din notabilitățile zilei, în primul rând politicieni, care stăteau să primească o binecuvântare și o Evanghelie din mâna celor doi. Sigur, momentul dorit de toată lumea era vindecătoarea atingere papală. Și, desigur, acesta este unul dintre momentele care te intrigă cel mai tare.
Vreme de o oră, Francisc și Daniel au dat un exemplu de europenism. După episoadele stânjenitoare din Bulgaria, Papa a fost primit într-o biserică ortodooxă, s-au rostit rugăciuni comune, cei doi au construit. Chiar dacă Daniel a rostit un discurs mai curând axat pe realizările sale, el a mulțumit Bisericii Catolice pentru sprijinul și pentru lăcașurile date ortodocșilor imigranți. Cei doi au alcătuit o punte pe care pot discuta și construi împreună.
Și chiar dacă e o cale dificilă, încercarea lor mi s-a părut sinceră. Și firească pentru un spațiu comun. Daniel este un european față de conservatorismul din Biserica Ortodoxă. Mi s-a părut o întâlnire care spune clar că România e parte din Europa și nu altfel.
Doar că la coada respectivă, în fața Papei, erau multe personaje care și-au arătat dezinteresul, disprețul, chiar oroarea față de Europa. Regulile nu le plac, nici cultura, nici comerțul european. Zeci de zile de campanie ei au predicat unicitatea noastră în fața Europei, după care s-au aruncat în brațele Papei ca să sugă un pic din valul popular de bucurie.
Și dacă vor vrea să vă prostească, să vă spună că e altfel, trebue să priviți un pic la ce-a vorbit Papa Francisc în aceste zile.
Câți dintre politicienii români vorbesc cu drag și dor de cei plecați de acasă? Câți sunt interesați de soarta lor în realitate? Dar a copiilor lor rămași acasă? Le-au luat până și dreptul de vot.
Familia este o altă temă la care Papa a reflectat îndelung. În România politică, familie înseamnă doar alocație și un referendum fără sens. Probleme precum violența, sărăcia copiilor, abandonul școlar nu intră în zona de interes.
Despre recuperarea memoriei celor care au suferit în comunism am aflat atunci când liderii noștri și-au comparat suferințele de la DNA cu cele ale lui Iuliu Hossu.
Să-și ceară scuze în fața rromilor pentru anii de sclavie? Asta este realmente imposibil.
Cât despre unitate și iubire, asta este ceva ce demult am pierdut aici. Toată campania a fost dedicată urii și asta se simte.
Mi se pare fantastică ușurința cu care Papa Francisc a reușit în 72 de ore să abordeze câteva teme atât de importante pentru societatea noastră. Și cum a reușit să separe, ca apa de ulei, ipocrizia și prostia de responsabilitate și credință.
Iar lumea care a venit cu sutele de mii, a știut asta. Și apropo, cetățenilor politicieni! Papa v-a iertat și binecuvântat. Să știți că restul lumii o va fi făcut când, nesilită și de bunăvoie, va veni în fața voastră, cu zecile de mii, să vă privească cu bucurie.
Știrile zilei îți arată cum vrea Beijingul să scape de imaginile de la Tienanmen. Dar și lucruri nevăzute până acum. De asemenea, vorbim de marea problemă a accidentului naval de la Veneția. Plus, povestea plasticului trimis de țările vestice în Asia.
Știrile zilei au această poveste dramatică de la granița dintre Ucraina și teritoriul ocupat de ruși. În aceeași zonă ajunge pentru prima dată valul #metoo. Și câți pași trebuie să faci zilnic ca să trăiești mai mult.
