Cred că toată lumea e la curent cu ce s-a întâmplat în ultimele zile la Baia de Aramă. Un copil este luat de procuror, Poliție și funcționari publici din casa maternală în care locuia de opt ani. De două luni, ea făcea parte, însă, din altă familie. Sunt convins că fără modul absurd în care copilul a fost luat din casa în care trăia, discuția nu ar fi fost atât de emoțională. Și că, în mare, am fi fost atât de nepăsători așa cum suntem față de alte zeci de mii de copii care sunt situații la fel de dificile.
Sunt câteva fapte la care ne putem uita însă, cu atenție pentru că acestea sunt esențiale:
Sorina a fost plasată în asistență maternală în anul 2012, la vârsta de un an.
Adopția a început în 2013. Procedura de adopție. De la data respectivă, 122 de cupluri au refuzat să o ia. 115 doar din fotografie.
Familia care asigură asistența maternală a fost înștiințată de începerea procedurii de adopție. Ministrul Muncii spune că familia a refuzat în scris, de două ori să o adopte. Familia adoptivă atrage atenția că asistenții maternali au renunțat doar la dreptul de întâietate la adopție, nu la acest drept. Dar că nu aveau certificatele necesare pentru a intra în procedură.
Asistenta maternală spune c-a fost păcălită de cei de la Direcția copilului și declanșează un război cu o vecină, managerul de caz.
Familia maternală a depus mai multe cereri de adopție în ultimul an, dar, atenție, acestea nu mai sunt admisibile odată ce procesul de potrivire cu altă familie a început.
Familia adoptivă s-a întâlnit cu Sorina de nu mai puțin de 16 ori pentru a sta de vorbă. Nu știu dacă e bine sau e rău, dacă a existat sau nu compatibilitate. Dar statul român a decis ca dosarul merge mai departe la judecător.
Instanțele decid diferit, dar hotărârea definitivă este dată în favoarea familiei din America. De atunci, din 23 aprilie, conform legii, este copilul unei familii de români americani, Săcărin.
Vreme de două luni, nimeni din statul român nu a început procedura de reunire a familiei. Nimeni nu a pus în aplicare o hotărâre judecătorească în interesul unui copil.
Părinții adoptivi depun plângere penală împotriva familiei maternale pentru că rețin copilul fără drept. În urma plângerii se pune în mișcare mecanismul de ridicare. Concomitent internetul se umple de zvonuri care spun că fetița este luată pentru organe.
Astea sunt lucrurile certe. De aici fiecare va discerne potrivit experienței și credințelor sale. Deocamdată, potrivit legii și justiției copilul aparține familiei care a venit din America. Rămân câteva întrebări la care răspunsul o să vă surprindă.
A procedat procuroarea corect?
Nu știu. Ea a găsit o infracțiune în desfășurare, deși era ”înarmată” pentru infracțiuni conexe. Este evident că știa de ce merge acolo și că poate lua copilul. Toată pregătirea arătă asta. A procedat corect sau era mai corect să plece să se întoarcă la Sfântul așteaptă? Tu ce făceai dacă erai procuror și găseai o infracțiune? Care era interesul copilului stabilit de lege? Din păcate instituțiile care o vor verifica pe procuroare nu se bucură de credibilitate.
Este dosarul de adopție întocmit corect și hotărârea temeinică?
De dosar aș pune mâna în foc că da pentru că nu te poți duce la instsnță fără toate actele necesare. La birocrație suntem ucigași. În ce privește hotărârea, sincer nu vă pot răspunpde. La ce presupune hățișul de legi din România e greu de spus. Și mai greu de spus este de ce doi judecători și-au stabilit credințe intime complet diferite. Să fi judecat primul la Tribunal doar pe procedură? Mie așa îmi face impresia. Să fi văzut al doilea fondul situației, interesul copilului, mai apăsat? Aberant e modul fizic în care a procedat. De neînțeles și de anchetat.
Cât de bună și corectă măcar legal a fost viața acestui copil până acum?
Aici este atât de greu de răspuns, dar prietenia managerului de caz cu familia maternală, invocată de cei din urmă, faptul că stau gard în gard, mesele luate împreună, acuzațiile de corupție în DGASPC făcute de un jurnalist local în direct la Digi FM, mă pun pe gânduri
Am teribila impresie că toată această întâmplare este rezultatul modului în care funcționează statul nostru: pe bază de frăsuială, cumetrii și patinare pe lângă legi și regulamente. Pe micile înțelegeri, într-o zonă gri, pe aranjamente și fără a face lururile clare. E un fel de clisă care amestecă fapte bune cu cele greșite, pe care le trecem cu vedere. Un amestec, ca de maț, din care poate ieși și ceva bun, dar cel mai curând ceva prost. E zona prieteniilor, a neștiinței de carte, a piloșilor de tot felul care lucrează în sistem. E rezultatul lui ”merge și așa” care acum a ajuns la o linie finală. Și când să tragi linia vezi că nimeni nu și-a făcut treaba complet și până la capăt. Iar de toată cârdășia asta să acum atârnat și dezorientat un copil.
În rest, au mai rămas încă 53 de mii, așa cum mi-a spus Vlad Alexandrescu în interviul de acum câteva zile.
