Irina Rimes și Brâncuși. Cum i-am îmbolnăvit pe amândoi
În povestea asta cu Irina Rimes și Brâncuși am ratat cam toate țintele importante. Noi, ca societate. Am avut vreme să ne împărțim între cât de „varză” este fata sau cât de potrivită este alegerea. În rest, totul a fost tăcere, cum spune titlul unui film. O să spun eu două-trei chestiuni. Și apoi, la final, o poveste cu Irina.
Întâi de toate, ar fi bine să știți că fiecare zi de 19 februarie este sărbătoare națională. De ce? Așa zice o lege din 2015. Ar fi ideal să ne dea și liber în ideea asta, dar nu e cazul. E o sărbătoare în logica ăstora moderne de care ne tot dă Parlamentul României. Se împlinesc 144 de ani de la nașterea lui Brâncuși.
Cu ocazia asta, miercuri, se întâmplă niște lucruri prin București. Adică, la ora 19, la Muzeul Național de Artă o să fie o proiecție a unei holograme uriașe. E un fel de spectacol de lumină cu operele lui Brâncuși. Cred că va arăta fain. Tot în ziua de miercuri, la MNAR, se fac tururi ghidate gratuite în galeria cu cele mai multe opere de Brâncuși. La ora 14, la 16 și la 19.30.
Iar la Târgu Jiu va fi inaugurat un muzeu/casă memorială. E, de fapt, Muzeul Național Constantin Brâncuși. O să fie în casa Barbu Gănescu acolo unde a Brâncuși a locuit câtă vreme a făcut Coloana. Tot aici va fi o expoziție de fotografie cu câteva zeci de lucrări venite de la Paris și care vor arăta imagini din atelierul său.
Al doilea lucru important. Ne-am oțărât așa tare peRimes ca și cum suntem o nație de exegeți în opere de artă. Am făcut recent o dezbatere la Digi FM din care a rezultat că, dacă s-ar tăia niște ore de la școală, desenul și muzica ar fi primele. Dacă aveți curiozitatea să vă duceți la MNAR o să vedeți că rupem de cultură și că e muzeul e plin. Și că ne sperie de fiecare dată când vorbește cineva altfel despre treburile astea. La noi trebuie să vină unul la cravată, să zică ceva de neînțeles și atunci se cheamă c-am făcut treabă. Dacă treaba iese din cadru, e nasol.
Treaba e că, azi, Irina Rimes e mainstream, iar Brâncuși nu, în materie de cunoștințe generale. Așa s-a așezat lumea. Brâncuși nu e predat la școală și nici nu are cont de Insta. Dar dacă Rimes îl pune acolo, sigur îl va ști mai multă lume. Poate ceva se va mișca. Bref, într-o țară a cărei ultimă preocupare este o lecție de desen sau muzică, faptul că cineva vorbește fără mare siguranță despre Brâncuși nu e o dramă. Dimpotrivă, avem ocazia să ne spunem câteva lucruri. Poate mizeria care ne înconjoară, casele bizare, lipsa de orânduială se datorează și lipsei unui bun simț estetic. Nu ne-ar astrica ceva mai multă educație.
Trei la mână. Când ministrul Gheorghiu a fost numit la Cultură, având doar experiența unui gazetar de la Suceava, nu ne-a măcinat nicio revoltă. Iaca las și eu din Libertatea.
Potrivit CV-ului postat pe site-ul Camerei Deputaților, Gheorghiu a urmat cursurile Universității Ecologice București – Facultatea de Arte- Actorie, iar licența a susținut-o la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași – Facultatea de Actorie. Parlamentarul spune că a pus bazele Teatrului Dramatic ”Bucovina”, proiect iniţiat după absolvirea Facultăţii de Arte-Actorie din cadrul Universităţii Ecologie din Bucureşti. Gheorghiu arată că a fost realizator de emisiuni de televiziune și radio și managerul unui radio din Rădăuți. În anul 2002 a deschis stația locală de televiziune OTV Suceava. În 2005 a pus bazele postului TV Rădăuți, unde ulterior a fost manager. În anul 2007 a deschis postul regional de televiziune Bucovina TV, unde a fost realizator, director de programe manager și proprietar al postului.
Sunt convins că lezații iubitori ai lui Brâncuși au avut un ghimpe în inimă.
V-am promis și o poveste cu Irina pe care am cunoscut-o binișor în ultimii ani. Mi-a spus într-un interviu așa: „Am ezitări și nehotărâri de câte ori vorbesc în public. Pentru că vorbesc diferit românește și pentru că vă uitați un pic ciudat la mine.” Mi-a explicat și efectul școlii moldovenești cu numeroase ore în rusă. „Eu nu înțeleg toate glumele voastre pentru că nu am tot background-ul vostru. Și atunci prefer să fiu rezervată.”
Ce vă pot spune sigur este că Irina e afectată de ce i se întâmplă acum. Și se consideră vinovată. Deși nu e nimic dramatic. Ea are mult bun-simț și și respectă pe toată lumea. Sunt convins că experiența aasta o să-i fie învățătură. Până la urmă, asta e important. Noi restul ce-am învățat?
