Deunăzi am primit un mesaj pe FB de la o doamnă pensionară. În vârstă, cu o pensie de 780 de lei. Este bolnavă de cancer. Ea crede că noua reglementare propusă în sănătate, accesul privaților la banii publici, o va împinge în afara sistemului. Adică se teme că va fi nevoită să meargă la privat, unde nu are bani pentru coplată.
Dialogul a fost lung și complicat. Și contradictoriu. Eu nu cred că e așa. Cred că lucrurile sunt mai nuanțate. Și mai complicate. I-am spus la un moment dat că nu pot face nimic ca să-și schimbe părerea. Iar ea mi-a răspuns: „E și firesc. Viața mea depinde de asta. Dumneavoastră nu ați face la fel?” Ba da. Echilibrul mă obligă să am, însă, o discuție mai largă.
Eu nu cred în alb și negru. Nu cred că există soluții simple la probleme complicate. Și nici nu cred că toată lumea are dreptate până la capăt. Important este să trăim în comun. Așadar, câteva lucruri pe care le-am înțeles după ce-am stat de vorbă cu doi specialiști în administrarea sistemului sanitar. Și pregătiți-vă de o concluzie complicată care ține de modul în care este împărțită societatea, pe clase sociale.
Întâi, problema pe care, cred, o știe toată lumea. Ministrul Costache a pregătit un proiect de Ordonanță de Urgență prin care dă acces spitalelor private la banii din asigurările publice. Atenție, însă, ordonanța se referă doar la programele cu boli cronice. Între acestea vorbim de diabet, tuberculoză, scleroză, hemofilie, talasemie, afecțiuni articulare. Sunt mai multe. Las deoparte cancerul pentru că acest lucru deja se întâmplă în cazul lui. Radioterapia și programul de oncologie sunt deja decontate de stat și la privat.
Ordonanța spune că pune pacientul în mijlocul sistemului și că procedurile și accesul la tratament se va face „în mod unitar atât prin furnizori publici, cât și prin furnizori privați, în mod similar cu reglementarea privind furnizorii privaţi de medicamente şi dispozitive medicale.” Asta înseamnă că statul îți poate deconta bani și la privat, dar în limita costului medical acceptat, tu plătind și o sumă de bani suplimentară.
Firesc, acesta nu este un lucru rău. Să ai acces la mai multe spitale, unele chiar mai bune decât la stat, e chiar bine. E chiar dreptul tău. De ce se tem, însă, atunci, PSD, sindicatele și oamenii care nu vor avea bani de coplată? De ce crede atât de multă lume că va fi obligată să plătească în plus și că va fi trimisă la privat? Și de ce unii văd asta ca un mod firesc în care să dispună de dreptul lor de asigurat?
Pentru că până acum statul român a operat cu jumătăți de adevăr. O să încerc să simplific cât mai mult lucrurile.
Bolnavii cronici din România sunt tratați prioritar în cadrul unor programe de sănătătate. Acesta este un mecanism sigur pentru ca statul să trimită banii exact acolo unde trebuie. E o plasă de siguranță că nu se cheltuiesc bani aiurea. Bugetul este însă limitat. Și numărul de locuri este limitat. Nu toată lumea care se îmbolnăvește poate intra în program.
Ca să primească cât mai multă lume, statul a făcut o șmecherie: a subevaluat indicatorii de intrare. Adică practică costuri pe hârtie care nu se întâlnesc cu realitatea, De asta se întâmplă să intri în program, dar să nu fie de toate cele. Și mai stabilit și niște criterii șubrede de acces, tot ca să bage lume acolo.
Mai e ceva bizar. Pentru că locurile sunt limitate, trebuie să te îmbolnăvești mai grav ca să fii acceptat. De exemplu, nu ești preluat cu o ciroză incipientă și care ar putea fi tratată, ci trebuie să ajungi la stadiul trei ca să primești ajutor pe banii tăi, plătiți la stat.
Banii pe fiecare program sunt contractați de spitale la începutul fiecărui an. Așadar se stabilește un număr de locuri și spitalele și le împart. Ce se întâmplă dacă la numărul actual de spitale se adaugă și cele private? Adică, dacă, în loc de 10 spitale, se bat 20 pe același număr de locuri și același buget? Fiind mai multe spitale, fiecare va avea mai puține locuri alocate, deși pacienții sunt aceiași. Asta înseamnă că în loc de 25 de locuri la Slobozia, ar putea rămâne 17, de exemplu. Și de aici temerea că cei opt rămași pe dinafară vor fi împinși la privat.
Dar temerea aceasta este pur speculativă. Și aici este marea inginerie a adversarilor legii, dar și testul ministrului Costache. Căci această problemă se rezolvă simplu prin mărirea indicatorilor de intrarea în program sau prin alocarea unui buget mai mare întregului program. Sau prin realizarea unor criterii corecte, reale, de admitere în program.
Mai e o chestiune. Este posibil ca o parte dintre cei aflați în program să plece în mod natural la privat. Pentru o coplată acceptabilă, ei vor vrea să stea mai puțin la cozi, să aibă parte de o atenție mai mare. Dacă bugetul nu este, însă, mărit, iar prețurile adaptate, presiunea pe spitalele publice va fi mare.
Care este însă răspunsul la întrebarea pe care mi-a adresat-o ascultătoarea mea „Cât de probabil este că eu voi fi dată afară de la stat și obligată să merg la privat?” Ambele răspunsuri pe care le-am primit s-au referit la calitatea umană a medicului. Este puțin probabil ca un medic să împingă pacienții în afara programului. Numărul acestora fluctuează în funcție de diverși factori și acum. Plus că au soluția de a rămâne împreună și-n afara programului, doar că aici vor apărea tot felul de lipsuri.
Opoziția la ce dorește ministrul Costache va fi teribilă. Lupta e pe bani mulți pe care statul român i-a dijmuit ani buni prin diverse rețele, să nu ne mințim. De partea cealaltă, marile rețele de sănătate au și ele pârghiile lor. Nu e clar ce se va întâmpla, mai ales că este an electoral. Cert este că, politic, este o oportunitate unică și are o fereastră mică în care se poate face. Ori este acum, ori va mai dura ani buni.
Și trebuie să recunoaștem un lucru. Legea asta este privită în mod diferit în funcție de locul tău în societate. Fără mărirea bugetului, modificarea indicatorilor sau stabilirea unor criterii clare, legea o să pună probleme celor care nu-și permit și privatul. Bătălia pentru locuri va fi mai dură.
Pentru clasa mijlocie din România și pentru cei mai cu dare de mână, această lege este corectă și bună. Sau are principii care-i pot fi de folos. Oamenii aceștia muncesc mult, contribuie mult și primesc foarte puțin. Cei care sunt motorul României actuale își doresc o astfel de lege pentru că au mai multă încredere în sistemul privat. Și vor cere acest drept. Într-o formă sau alta, mai devreme sau ai târziu, îl vor obține.
