Despre cartea aceasta am aflat de la Vasile Ernu. M-a surprins când a spus că aduce nuanțe în gulagul rusesc. Și m-a intrigat. Ce nuanțe pot fi în iad? Ei bine, sunt. Acum, dacă asta este important sau nu, o să aflați mai jos.
Eu nu cred că Șalamov are dreptate când reîmparte vinovățiile, dar nici nu pot să-l contrazic. Din locul meu, nu cred că am puterea de a înțelege complet suferința și drama lui. Cred că el este cel mai îndreptățit să vă povestească. E o carte bună. Fundamentală. Vă las și o variantă video, dar și un podcast, ca de obicei, după cum aveți timp.
Știrile zilei se întreabă cât de sigur este să mergi la vot. Este. Și au și un reportaj în interiorul laboratorului de la Wuhan. Plus, cei anti-mască își explică alegerea. Bonus: ce se întâmplă în Belarus.
Mai jos este o colecție de linkuri și imagini care mie mi se par interesante
New Zealand reported 4 new coronavirus cases on Tuesday after more than 100 days without any new infections. Prime Minister Jacinda Ardern said the capital Auckland would increase restrictions for 3 days. https://t.co/EX5pUmdMwrpic.twitter.com/9FYJvve9Ci
Știrile zilei fac o analiză asupra situației planetare în lupta cu COVID. De asemenea, sporește numărul copiilor bolnavi. Plus, un scandal sexual uriaș la McDonald’s. Și cum arată un concert pe TikTok.
(Pentru că am avut această situație, trebuie să spun că mai jos se află o colecție de link-uri cu o selecție de știri, imagini și videoclipuri care mie mi se par interesante. Le împart pe categorii, de azi)
Subway ridership is way down in New York City — 20% of the city’s 5.5 million weekday riders are using the system. Many fear the confined spaces of subway cars will lead to coronavirus infections.
Mie îmi place filmul Sieranevada al lui Cristi Puiu. Îl găsesc chiar fascinant și m-am uitat nemișcat la el, fără a pierde o frază. Mi se pare spectaculos că poți să construiești o poveste, fără să se întâmple nimic dramatic. E o demonstrație că mintea merge dincolo de extraordinar și că poate vedea artă în gesturile și întâmplările noastre mici. Dacă știi să le povestești cu talent.
Și nu e singurul film al lui Cristi Puiu care mi-a plăcut. M-am uitat un pic la filmografia lui și mi-am dat seama că le-am văzut pe toate. Ba, într-o seară am văzut și un interviu al său la Eugenia Vodă și mi-a plăcut mintea labirintică a omului. Și talentul de povestitor.
Bag seama, acum, în timp ce scriu că aș putea fi catalogat un fan al său. Mai precis, al artei sale, căci realizez că nu știu mai nimic despre el, în rest. Acum, c-a vorbit la TIFF, îmi dau seama și mai mult de asta, căci, în 24 de ore, a apărut o listă de fapte care mai de care mai chestionabile, zice lumea. Și care ar fi trebuit să arate că discursul său nu este o întâmplare. Posibil, nu știu, nu am de gând să-i analizez viața.
Dar, deși filmele sale îmi plac, nu-mi place ce-a spus la TIFF. Sigur că are un drept de exprimare, dar la fel și purtătorii de mască au unul. Și au dreptul de a fi protejați la rându-le, nu demolați. Cristi Puiu vorbește de la înălțimea unui intelectual de frunte al acestei nații și încearcă să argumenteze refuzul de a urma o regulă care-l protejează și pe el și pe alții. Ce face domnul Puiu nu este o greșeală. Este o punere la încercare deliberată și cu un fundament ideologic slab al unei legi menite să scape niște oameni de la moarte.
Avem primele imagini de la avanpremiera românească a filmului Malmkrog by Cristi Puiu la TIFF, în această seară. Regizorul Cristi Puiu a luat cuvântul înainte de a începe vizionarea alături de public. #MalmkrogByCristiPuiu #AvanpremieraRomania #TIFF
„Filmul a ieșit în Franța, în cinematografe, fără distanțări sociale și fără mască. Eu nu particip la această poveste. La Cluj se poartă mască în aer liber de azi. Ei bine, ăsta e un film de 200 de minute. Să stai cu masca pe față 200 de minute este inuman, iar dacă nu mai suportați, vă rog să plecați”
Cristi Puiu
Întâi de toate că nu e nimic inuman în a purta o mască. O fac mulți oameni care profesează în condiții toxice sau aseptice. O fac și bicicliștii și pompierii și mulți alții când e nevoie. O fac pentru că salvează vieți. Pe a lor sau a altora. Unde are dreptate, este în fraza în care îi invită să se ridice, dacă nu le place. Într-adevăr, nu există nicio obligație socială sau legală să vezi un film cu masca la gură. Este corect să pleci dacă nu mai poți respecta regula. Minimizarea prin comparație e problema aici. Pentru că trebuie să vezi datele cu care faci comparație între Franța și România.
„Și încă o chestie, pe care am spus-o deja de câteva ori. Dacă dumneavoastră sunteți aici și vă uitați la un film azi, este pentru că au existat niște oameni indisciplinați în România, în Decembrie ’89, și care au zis NU dictaturii. Înțelegeți?
Cristi Puiu
Perfect de acord. Așa este. Dar care dictatură? Domnul Puiu încalcă regula, nici măcar nu e amendat și ridică și semne de întrebare asupra ei în libertate deplină. Încercați chestiunea asta în Iran, ca să numesc o țară a cărei cineaști sunt extraordinari, ca și ai noștri, dar o fac în condiții pe care nici nu ni le imaginăm.
Puterea instalată ar face bine să discute cu oamenii, să intre în dialog, nu să ne trateze ca pe niște vite. Da, există această problemă, există o epidemie există un virus, dar tonul autorităților statului este inacceptabil.
Cristi Puiu
Nimic de comentat. E apăsat, dar asta spunem și noi de câteva ori pe zi.
Mi se pare extraordinar de mișto că la Cluj oamenii sunt disciplinați și atenți la toate detaliile astea, dar cred că absolut orice abuz trebuie amendat. Și dacă n-o faceți dumneavoastră, prin vot, de data asta, atunci n-o face nimeni. Dacă n-o facem noi, n-o face nimeni.
Cristi Puiu
Abuz? Ne despărțim. Abuz este momentul în care cineva nu ar purta mască lângă mine, deși amândoi avem nevoie de asta. Nu e niciun abuz în această reglementare. Masca nu-ți fură gândurile, libertatea, mai mult ca un fular. Poți să alegi să nu intri în zone aglomerate sau în spații comune închise. Cu sancțiunea prin vot sunt profund de acord. Da, e utilă de fiecare dată.
„Și știu că oamenii sunt speriați și respect și distanțarea socială și port masca atunci când intru în absolut orice spațiu închis. Dar, dacă mâine o să vă ceară dumneavoastră să mergeți în mâini, credeți-mă, o să mergeți în mâini. Pe Eroilor.”
Cristi Puiu
Da, sunt speriat. Dar nu de stat. Sunt speriat de boală și de efectele ei. Eu nu port mască din cauză c-aș putea fi amendat. Ci pentru că din lecturile și experiențele mele mi-am dat seama c-ar putea fi utilă. O barieră mică, fragilă, dar existentă. O speranță.
Și, nu, nimeni nu o să mă pună să merg în mâini la Eroilor, pentru că am pretenția că gândesc și că am liber arbitru. Și, da, am atâta minte, putere și răbdare, încât am văzut Sieranevada și mi-a plăcut. La fel și Aurora. Și am stat să înțeleg, chit c-au fost 200 de minute.
De asta este straniu ce s-a întâmplat. Pentru că domnul Puiu s-a adresat cu aceste argumente unui public care are o capacitate de sinteză, analiză și răbdare peste media obișnuită. Sau cel puțin așa ne-am închipuit.
Da, discursul are nuanțe, rezerve și invitații la intrarea în legalitate. Dar acesta nu este un film. De aici lumea o să-și ia fix ce-o să-i placă. Iar marele regizor, tocmai a schimbat publicul. Nu s-a mai adresat unuia care acceptă și înțelege un film de 200 de minute, ci unei țări întregi.
Și, cred, că, astfel, Cristi Puiu a lansat singurul său blockbuster, cea mai de succes producție pe care a făcut-o vreodată. Într-un discurs de trei minute, chiar înaintea celui mai nou film, discurs care a găsit ecou la un public mare. Această producție ar umple săli, fără îndoială, dar nu numai de cinematograf.
P.S. Da, o să văd Malmkrog. Nu înseamnă că dacă eu cred altfel decât Cristi Puiu nu o să-i mai urmăresc arta. Vedem lumea diferit, dar construim punți, nu le dăm foc.
Știrile zilei au un interviu cu Bill Gates care explică stadiul vaccinului și de ce acesta va ajunge preponderent în lumea occidentală. De asemenea, ce schimbări vor apărea pe piața muncii. Altfel, calcule pentru VP-ul lui Biden. Și cazul labardorului, dar în maori
Știrile zilei se apleacă asupra muncii de acasă și a consecințelor sale. Altfel, revenirea la starea de urgență e din ce în ce mai folosită. Altfel, imagini grele din Beirut. Dar și un pic de jazz de week-end
Tatăl celui mai bun prieten al meu a fost învățător de țară. Toată viața. Mânat de pasiune. A predat în sate din apropierea Vasluiului și, deși odată cu anii a avut ocazia, a refuzat să vină la o școală din oraș. Născut și crescut la țară a înțeles că nu are o corvoadă în față, ci mai curând o menire. Nu l-au speriat noroaiele, mersul pe jos sau sărăcia. Și a predat unor copii săraci până la pensie.
El a fost primul om care mi-a spus că programul „Cornul și laptele” era o binefacere. L-am privit cu ochii mari atunci. Mi-a descris o lume pe care nu o vezi din goana mașinii.
„Știi că au venit copiii înapoi la școală de când s-au băgat cornul și laptele? Cu asta-i atrag”.
Pentru mulți dintre ei cornul acela era magic. Și uneori principala masă din zi. Unii ar fi făcut orice, iar alții se întrebau dacă nu pot primi mai mult ca să ducă și fraților de acasă.
Știu că pentru noi pare greu de înțeles. Mai ales că în clasele de la oraș, cum a fost și cea a lui fiu-meu, uneori, cornurile deveneau proiectile cu care copiii se băteau. La 300 de kilometri, cornurile alea aruncate pe jos ar fi făcut diferența între a merge la școală și a sta acasă. Două Românii, două chipuri.
Când vezi cifrele, România are două chipuri
Poate pare straniu sau exagerat ce vă povestesc eu aici, dar am câteva date care o să vă lumineze. De la întâmplările pe care vi le povestesc au trecut mai bine de zece ani. Datele îmi spun însă că în multe părți din România treburile stau la fel.
Recent, organizația neguvernamentală Ambasada Sustenabilității, alături de Lidl, a lansat studiul România cu un singur chip. Acesta este o sinteză a mai multor date statistice care arată uriașul decalaj dintre România urbană și cea rurală. Mai pe șleau, faptul că de ani buni mergem cu două viteze. Și că, cel mai adesea, cei lăsați în urmă sunt copiii. Copiii de la țară sunt primele victime ale dezvoltării inegale și inechității din România.
Fie că vorbim de economie, educație, sănătate, tehnologie, locuri de muncă sau orice alt domeniu, toate datele oficiale din România arată că se trăiește prost și foarte prost. Iată o listă.
Există 1 medic pentru fiecare 191 de persoane din mediul urban și 1 medic pentru fiecare 1.581 de persoane din mediul rural.
Există 14.426 de medici stomatologi în mediul urban (1 medic pentru fiecare 728 de locuitori) și 2.031 de medici stomatologi în mediul rural (1 medic pentru fiecare 4.445 de locuitori).
Din totalul copiilor născuți de mame minore, 32,26% s-au născut în mediul urban, iar 63,74% s-au născut în mediul rural.
2,51% din totalul copiilor născuți în mediul urban și 6,40% din totalul copiilor născuți în mediul rural au mame minore.
2,15% din populația rurală și 0,70% din populația urbană este analfabetă.
35,26% din elevii din mediul rural nu au promovat examenul de evaluare națională, conform informatiilor statistice din perioada in care s-a desfasurat studiul România cu un singur chip (septembrie 2019 – ianuarie 2020).
Cifrele confirmă o realitate pe care învățătorul de țară, de care vă zic, o vedea deseori la clasă: nu-i ajungeau la ore toți copiii. În unii ani lucra cu toate clasele deodată. De la clasa I-a la a IV-a, erau cu toții înghesuiți într-o sală în care iarna făceau focul cu lemne.
„Unde-i frate-tău”, întreba. „Azi e rândul lui să meargă cu vacile”
, se auzea o voce mai mare sau mică, după caz. Prin rotație, mai trebuie să faci ceva pe lângă casă. De asta nu trebuie să vă mire cifrele de mai jos.
Uitați-vă cum se micșorează cifrele venite dinspre școala primară către facultate. Știți de fapt ce reprezintă cei patru la sută care ajung la facultate? Copiii intelectualilor satului și ai unor oameni de afaceri locali, care sunt singurii care primesc o șansă. Pe restul trebuie să-i căutăm în rândurile celor care pleacă din România.
Să nu înțelegeți analiza mea în mod greșit. Este evident că nu toată lumea va face facultate, dar șansele dintre oraș și școală trebuie să se egalizeze. Acum, un copil de țară pleacă în cursa asta având un handicap de două ture de stadion.
De ce spun asta? Fiți atenți un pic la datele de mai jos! De fapt un sfert dintre copiii de la țară nici nu merg la școală. Un sfert nu merg la școală!
Iar dintre aceștia, dacă nu ați reținut, mulți nici nu mai iau Evaluarea Națională.
Asta se întâmplă și la oraș și este firesc să fie așa. Școala înseamnă și resurse, dar și dedicare. Doar că trebuie să ne înțelegem asupra unui lucru. Aici vorbim de examene medii pe care majoritatea ar trebui să le treacă. Ce observăm, însă? Că, la noi, locul unde te-ai născut îți influențează automat șansele la succes. Am rămas în același algoritm de acum o sută de ani când copiii născuți la țară erau pregătiți să facă muncă fizică. Că asta era agricultura. Doar că acum îți trebuie școală și ca să conduci un tractor.
Și cum să te duci la școală, dacă nici măcar ea nu face diferența în materie de civilizație? Nici acasă, nici la școală copiii aceștia nu au apă la baie. Sau ambele băi sunt afară. Păi, dacă și școala, adică o cale către succes, te trimite afară la latrină, tu de ce ai merge pe calea ei?
Prieteni, aș putea să înșir aici toate statisticile din studiul lansat de Ambasada Sustenabilității. Datele sunt strânse între 2019 și 2020. Și nu uitați că România este acum la un maxim al dezvoltării sale.
Pentru copii, e nevoie de România cu un singur chip
Problema este în altă parte. România are două chipuri, iar unul dintre obiectivele noastre importante este ca ea să devină România cu un singur chip. Aceste decalaje trebuie să înceapă să se micșoreze. Adică să avem și la țară stradă și școală. Despre spital nu îndrăznesc să cred. Dar ar trebui ca toți copiii care se nasc la țară să poată merge pe asfalt, într-o școală care arată ca a fiului meu, și să aibă drag de ce se întâmplă acolo. Și, da, și unii și alții ar trebui să aibă la prânz o masă gratuită nu să se bată pe sau cu un corn cu lapte.
Datele pe care vi le-am arătat eu nu sunt întâmplătoare. Ele au un sens. Sunt decalajele cele mai mari între oraș și țară, la noi. Pe hârtie, România are un angajament față de Națiunile Unite să reducă aceste decalaje până în 2030, prin adoptarea Agendei pentru Dezvoltare Durabilă.
Se poate întâmpla? Măcar avem un instrument la îndemână ca statul să știe unde să aloce resursele. Și ce putem face noi este să adăugăm un tip de presiune publică.
Mai putem face ceva. Și aici am exemplul Lidl care a sprijinit realizarea acestui studiu, logistic și financiar.
Ce poți face în mod concret, alături de Lidl
Când o să intrați la Lidl, o să găsiți la fiecare casă câte o cutie pentru donații. Banii ajung la World Vision Romania, unul dintre ONG-urile care au o soluție eficientă ca să reducă din sărăcie. Nu, nu dau banii direct la copii. Dar vor face altceva.
Banii noștri și banii celor de la Lidl vor fi folosiți la reamenjarea școlilor din satele sărace de la țară. Adică, pentru fiecare leu pe care-l donăm noi, Lidl mai pune unul. Dublează fondurile obținute din donații. Asta înseamnă că pas cu pas, școlile ar putea să arate precum cele de la oraș.
Pentru noi nu contează foarte mult 5 lei sau 10 lei. Dar puși la un loc, ei ar putea face diferența. Și nu ar lăsa o nouă generație să fie doar una bună de muncă cu brațele.
Și poate va ajunge să se împlinească visul unui profesor de țară: să-i intre pe ușă copii pe care părinții să-i vrea la facultate.
Știrile zilei au întreaga poveste a nitratului de amoniu de la Beirut. Și o să vă pară foarte cunoscută. Altfel, a doua stare de urgență la Melbourne. Transformările lui Beyonce și un clip frumos cu Federer
Da uno scambio sui tetti di Finale Ligure alla realizzazione di un sogno… essere raggiunte dal loro idolo: Roger Federer! Quella di Vittoria e Carola è una storia magica… tu cosa faresti se potessi incontrare Roger?#TheRooftopMatch by Barilla#tennis
Președintele Iohannis a chemat miercuri mai mulți membri ai Guvernului ca să discute modul în care va începe școala. Sunt analizate mai multe scenarii și apoi se va lua o decizie, care nu va fi unitară.
Președintele a ținut neapărat să fie el cel care face anunțul, așa că nu o să auziți multe comentarii înainte de declarațiile sale. Trebuie să ne așteptăm la câteva variante de lucru.
Un lucru este sigur. Școala nu va funcționa unitar. Autoritățile locale vor lua decizii în funcție de specificul zonei. Deciziile vor merge de la prezență fizică la cursuri mixte.
Surse guvernamentale
Apoi vom avea de a face cu trei scenarii de lucru. În unele situații chiar patru.
Scenariul 1 prevede prezență fizică la școală, unde este posibil. Acest scenariu se va aplica în special la țară și-n comunitățile mici, cu răspândire scăzută a virusului.
Scenariul 2 prevede prezență fizică, dar cu împrțirea elevilor. Astfel, toate școlile evaluează spațiile pe care le au la dispoziție. Copiii, chiar din aceeași clasă, ar putea fi împărțiți în săli diferite, de la laboratoare la săli de sport, astfel încât să aibă spațiu la dispoziție. E posibil să fie și mai multe ture.
Dacă acest scenariu nu se poate aplica tuturor, vor fi în primul rând vizați copiii din clasele zero și întâia, apoi a opta și a douăsprezecea. Există o propunere cu plata suplimentară a învățătorilor, ca să poată rupe în două clasele mici .
Scenariul 3 prevede ca elevii să se împartă în două, dar acasă și la școală. Astfel unii vor face lecții fizice, alții online, apoi la două săptămâni vor schimba
Scenariul 4 înseamnă doar lecții online
Toate aceste decizii vor fi luate de autoritățile locale și-n funcție de răspândirea epidemiei. Până la 12 septembrie, școlile vor fi pregătite logistic. Sperăm.
Altfel, v-am pregătit câteva răspunsuri la întrebări pe care toți părinții le au. La acestea a răspuns DSP-ul american, care acolo se numește Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor
Ce pot face comunitățile la redeschiderea școlii?
Toată lumea trebuie să fie implicată și să ia hotărâri în cunoștință. Se așteaptă ca părinții, profesorii, primarii, și autoritățile sanitare să colaboreze. Adică trebuie să ne interesăm înainte de școală ce se va întâmpla. Poate avem ceva de spus.
Ce sunt cohortele și cum ne ajută?
O cohortă este un grup de copii și profesori care stau într-o bulă și au contact limitat cu cei din afara ei. Adică împărțim copiii și profesorii în cercuri a căror interacțiune este limitată, acolo unde se poate face. Și încercăm să evităm intersectările. Acestea nu au o regulă anume, dar în fiecare școală putem stabili una.
De exemplu, să avem un grup de copiii care să vină o săptămână la școală și apoi să stea acasă. Sau să vină două zile, apoi să ia pauză, se curăță școala, iar în ultimele două zile să vină alți copii la școală. E ușor de realizat la clasele mici, mai greu la cele mari. Aici poți să rotești doar profesorii la un singur grup de copii.
Au avantajul că reduc interacțiunea.
Dacă apare un caz știm exact care este grupul de contact.
În cazul îmbolnăvirii intră în carantină doar cohorta, nu toată școala.
Funcționează orarul alternativ?
E de presupus că da, de vreme ce copiii vin limitat la școală și se întâlnesc doar cu același grup. Dar nu știm în ce manieră acest orar alternativ trebuie combinat cu alte măsuri cum ar fi distanțarea, portul măștilor, testarea grupului, șamd. E de presupus că trebuie să le facem pe toate pentru a fi în siguranță.
Ce ar trebui să facă cei din școală ca să reducă răspândirea virusului?
Să se spele pe mâini.
Să nu se atingă unii de alții nici cu un deget.
Să curețe mereu toate suprafețele, de la clanțe la bănci.
Să aibă mască.
Să folosească limitat obiecte în comun.
Dacă stăm la doi metri unii de alții e sigur?
Nu știm clar, dar ar trebui să ajute. În orice caz, îndepărtarea de o persoană face mai puțin posibil ca picăturile de salivă și aerosolii să ajungă la tine. Nu e sigur că e vorba de doi metri, mai mult sau mai puțin, dar distanțarea ajută. La fel aerisirea și limitarea contactului.
Și pentru că e greu să punem toate băncile la distanța aceasta, atunci ar trebui să punem diverse separatoare la fiecare pupitru.
Cum au procedat alte țări?
Au deschis școlile pe rând, au impus distanțare fizică, dar toate au avut proceduri diferite. De exemplu, Danemarca a fixat date de întoarcere diferite și i-a chemat întâi pe copiii mici la școală pentru că ei nu pot face online. Germania, în schimb, i-a chemat pe cei mai mari, dar doar câte zece în clasă.
Este posibil ca școala să mărească răspândirea?
Studiile spun că în mică măsură. Dar mărirea răspândirii este posibilă în zonele care au rate deja mari. Asta o arată cel puțin un studiu.
Ce se întâmplă cu copiii supuși riscului sau din familii cu risc?
CDC-ul spune că aici comunitatea trebuie să găsească soluții ca acești copii să primească lecții de unii singuri.
Ar trebui testați toți cei care intră în școală?
Nu. O dată pentru că nimeni nu are resurse să facă asta. Doi, pentru că e de ajuns ca un copil să fie la începutul perioadei de incubație și atunci testul este irelevant.
Știrile zilei au relatări, date și imagini de la Beirut. Portul de acolo era numit una dintre cele mai corupte zone ale țării. De asemenea, de ce e atât de greu să repornești școlile. Bonus, album nou de la Alanis Morissette
Any Covid test that takes more than 72 hours to come back is useless and we shouldn't pay a dime for it. This cartoon shows one reason why. pic.twitter.com/cFvSNfzOKP
