Știrile de azi aduc tot ce trebuie să știi despre îmbolnăvirea lui Trump. Dar și câteva safturi utile. De asemenea, un pic despre viitorul gunoiului. Dar și noul show al Rihannei.
E bine să trăiești un meci cu Radu Naum în fața televizorului. De câte ori am avut ocazia, am reușit să găsesc o nouă dimensiune a sportului. Radu nu vorbește în cronicile sale despre sport doar ca înfruntare a trupurilor și a minții. Le găsește întotdeauna dimensiunea civilizației, cea socială sau cea istorică.
I-am spus odată că un meci cu el e ca un drum cu Turul Franței, dacă mai țineți minte momentul în care el și cu Radu Banciu au început să facă acele călătorii enciclopedice în munții și pe câmpiile Franței. Azi e un pic mai rezervat. „Am spus și multe prostii atunci.” Or fi fost, dar călătoria rămâne și asta mi se pare fascinant 10 ani mai târziu.
Am vrut să vorbesc cu el despre țara în care trăiește fizic. Mintea lui Radu Naum cutreieră multe ale părți ale civilizației. Cum e România de azi, l-am întrebat. Dar cea în care o să trăiască la pensie. A respins cuvântul pensie pentru că el nu o așteaptă ca o perioadă de odihnă a vieții. Dar speră ca România să mai fie.
Din răspunsurile lui Radu Naum
România e ca un arhipelag. O mulțime de insule neunite
Unii dintre concetățenii noștri se poartă ca niște apatrizi
E greu să-i faci unui loc „al tău” ceea ce-i facem noi
România e ca o coloană foarte lungă, cu foarte multă lume rămasă în urmă
Suntem ca într-un război. România pârâie din toate încheieturile
Încerc să găsesc o lumină în ochii celor de pe afișe electorale. Mă străduiesc
Dorința mea ar fi ca oamenii să se întoarcă
Sau să se întoarcă cu anumite valori
Precizare: varianta video este mai lungă și mai complexă decât podcastul.
Știrile zilei văd că o să apară un pașaport pentru coronavirus. Altfel, membrii delegației de pace a talbanilor. Plus noile telefoane de la Xiaomi. Și pâinea de la Subway.
Știrile zilei adună date despre comportamentul nostru în pandemie. Dar au și cam tot ce-a mai apărut după dezbaterea Trump Biden. Ghosn ține cursuri de management. Și o privire în Timișoara.
De când cu COVID-ul mi se întâmplă o poveste. Și cred că nu-s singurul. De câte ori se dau știri cu boala la televizor sau se poartă o discuție despre riscuri, eu mă evaluez. Adică mă întreb ce și cum. Eu sunt în categoria de risc. Și încep să pun argumente pro și contra. Iau vitamina C, fac un pic de mișcare, mă păzesc, deci sunt ok. Dar sunt bărbat, trecut de 40, de fapt nu fac destulă mișcare și mai ales sunt supraponderal. Adică, mai pe șleau sunt gras și așa am fost toată viața.
Și singura mea apărare serioasă este să nu mănânc. Sau să mă spăl cât mai des pe mâini. Asta împotriva virusului.
De câte ori m-am uitat pe publicațiile serioase, am văzut mai de fiecare dată că obezitatea este un factor de risc important. Bolii ăsteia îi place țesutul adipos. Primele semnale au venit din China, dar apoi au devenit certitudini în Franța și Anglia. Jumătate dintre cei ajunși la terapie intensivă au indicele corporal mai mare de 30. Un studiu din Anglia, făcut pe 7 mii de persoane infectate a arătat că trei sferturi dintre cei cu obezitate ajung la terapie intensivă. Cei care suferă de obezitate nu iau virusul mai repede sau mai ușor, însă formele bolii sunt mai grave din cauza comorbidităților asociate obezității.
Nu e o regulă evident și nici ceva care să ne sperie pe loc. Și în niciun caz nu înseamnă că dacă ești gras o să iei coronavirus. Dar mie toate astea mi-au amintit de o invitație pe care am primit-o la o întâlnire a pacienților Ponderas Academic Hospital. A avut loc cu doar câteva zile înainte de declanșarea epidemiei în România și nu am mai avut timp să vorbesc de asta. De fapt nici nu am mai avut timp să mă gândesc la ce-am văzut acolo. Cum, însă, tot în categoria de risc am rămas, am zis să povestesc ce-am văzut la acea întrunire de la începutul lui februarie. Dar pentru asta e nevoie de o introducere.
Am trăit mereu cu impresia că știu binișor ce înseamnă să fii gras. Mama mă trăgea de obraji când eram mic, ba chiar, la un moment dat, m-a făcut să intru în pământ în fața unei fete. „Ia, uite ce-ai slăbit! Lasă că vine vacanța și pui tu fălcuțele la loc.” Și tata e gras, iar de la el am luat o preocupare pentru mâncare.
Câtă vreme am făcut sport și am alergat, am fost în regulă, dar solid. Prima dată când am realizat că e ceva în neregulă a fost printr-a 12-a, când am devenit sedentar. Alergam pe stradă ca să mă pregătesc de Bac la sport și un cetățean mi-a zis: „Dumneata chiar ai nevoie.”
De atunci încolo poantele au curs și a trebuit să mă prind în joc. Slab sau normal ponderal nu cred c-am mai fost deși eforturi am făcut. Am slăbit odată cu ajutorul unui medic, dar am greutatea atinsă a fost de 89 de kilograme. Eram superb. Și eu mă iubeam. După asta, un kilogram pe an și cam asta a fost.
Știu ce înseamnă să nu ți se așeze nimic bine, să nu te placi de-a dreptul, să trebuiască să stai cumva mereu la poze. Dar, pe cuvântul meu, nu am știut niciodată ce înseamnă treaba asta de adevăratelea.
Adică o parte dintre cei 8700 de pacienti operati la Ponderas care au slăbit cu ajutorul unor operații de micșorare a stomacului. Nu luați mot-a-mot ce scriu eu aici pentru că tehnicile sunt multiple.
Prima care mi-a deschis ochii a fost Teo Trandafir, operată după spitalizarea de la Viena. Ea, o super-celebritate, a vorbit în fața oamenilor despre rușine, despre timiditate, despre durerea de-a ieși în public și a fi măsurată pentru greutatea ei. Ea, care nu ar fi trebuit să aibă niciun fel de complexe la cât de știută și iubită era în România. Teo a făcut operația și spune că astfel, și-a recâștigat respectul de sine
După care, poveștile au curs. Un bărbat de vârsta mea, îmbrăcat complet în negru și cu încă ceva volum, ne-a povestit cum e să ai 230 de kilograme.
„M-am hotărât să mă operez când a apărut copilul în viața mea. Copilul meu trebuie să aibă un tată. Și haideți să vă spun ceva. Suntem aici bărbați. Operația asta mi-a salvat căsnicia. Știți ce spun. Da, e vorba și despre asta.”
Un șir lung de oameni s-a așezat la microfon pentru a împărtăși povestea lor în lupta cu obezitatea si rezultatele operațiilor. Prof. Dr. Cătălin Copăescu i-a rugat să se prezinte cu numele, timpul de la operație si kilogramele pierdute in urma interventiei.
Zece ani și am pierdut 45 de kg. E obligatoriu să vă spun că și eu și sora mea geamănă am făcut această operație. Nu cred că mai eram în viață dacă nu o făceam. Patru ani. Mereu mi-am spus că sunt grasă și tare singură m-am simțit de asta. Și soțul meu nu mă ajuta deloc. Și-mi spune să mănânc, că nu mănâncă nici el. După care am făcut diabet și nu l-am putut controla. După ce-am făcut operația, diabetul a intrat în remisie.
„Șapte ani. Mi-am făcut operația și eu și soțul meu. La patru ani distanță unul de altul. Credeți-mă că știu ce înseamnă rușinea. Hai s-o spunem pe aia dreapta. E îngrozitor să nu poți sta pe veceu. E îngrozitor să nu ajungi cu mâna la spate. Hai că știți cu toții despre ce vorbesc. Asta era viața noastră. Dacă viață era.”
Mi-aduc aminte de ce spune Teo:
„E dramatic să trebuiască să iei două bilete de avion pentru că tu știi sigur că nu încapi în scaun. Și e dramatic să vezi cum te privește vecinul de scaun.”
Când a ajuns în stare gravă la Viena, Teo avea să afle un lucru pe care nu-l bănuia. Trebuia să slăbească, dar nu știa că medicii de acolo aveau să-i recomande un chirurg român.
„De ce nu te operezi în România? Aveți în România cel mai bun chirurg în chirurgia obezității din regiune, Prof. Dr. Cătălin Copăescu, Chirurg de excelență în chirurgia bariatrică și metabolică.”
Adaug o altă mărturie venită din sală.
„Am vrut să mă operez la Hamburg. Când am ajuns acolo, oamenii au fost onești. De ce vii la noi, când aveți unul dintre cei mai bun chirurgi de specialitate din Europa la voi?”
Centrul de Excelență în Chirurgia Obezitătii condus de Prof. Dr. Cătalin Copăescu este una dintre cele mai importante realizări Ponderas Academic Hospital. Sunt zeci de ani de când se adună această experiență, iar Cătălin Copăescu spune c-a făcut o pasiune pentru specialitatea aceasta.
„E flatant să ai recunoaștere internațională, dar trebuie să-ți spun alt motiv pentru care eu recomand să te operezi în România. Poți să-i transmiți medicului toate stările tale și el să înțeleagă perfect ce se întâmplă.”
Trăiesc un pic cu teama că mă evaluează ca posibil pacient. Am datele. Spre 100 de kilograme, nu prea mă pot abține de la mâncare, sunt sedentar. Îmi zâmbește.
”Nu sunt aici să te învinovățesc. Nu poți proceda așa cu un pacient, are destule probleme. Și nu am o pasiune pentru a tăia degeaba. Operațiile astea se fac cu o condiție majoră: dacă îți pun sănătatea în pericol. Dacă ai organe care cedează. Nu toată lumea cu probleme de obezitate trebuie să se opereze. E nevoie și de voință.”
Nu știu și nu m-am gândit niciodată la așa ceva. Ți-e și teamă. Deși toată lumea din sală se jură c-a mers fericită la operații. E o decizie complicată la care trebuie să pui multe lucruri în balanță.
„Da, și banii joacă un rol, îmi spune o doamnă. Am cântărit mult pentru că banii sunt mereu o problemă. Și apoi, cu împrumuturi, am făcut-o. Eu sunt mai importantă.”
Eu aș avea mai curând nevoie de modul în care gândesc oamenii din Centrul de Excelenta in Chirurgia Obezitatii. Pentru că după operație, un pacient este permanent supravegheat de medici specialiști, fie că sunt chirurgi, nutriționiști, imagiști sau psihologi. Slăbitul e un drum greu și e pe viață. Plus că e contra naturii. Suntem programați genetic să ne facem resurse. Să ne îngrășăm. Acesta este corpul nostru acum. Până când se va schimba avem de dus o bătălie și nu e necesar să o duceți singuri.
La final aveți și câteva explicații de la un medic specialist, Ruxandra Pleșea, despre momentul acestei alegeri.
România în Direct de marți a fost dedicată fraudelor la vot. Am un sentiment de neputință și de furie atunci când văd că în România, o țară care vrea civilizația Uniunii Europene, încă trebuie să ne apărăm voturile. Într-o țară în care trebuie să ne apărăm copiii de focuri, pe noi de drumurile care ne ucid, întreaga societate de furtul generalizat din banii publici, aici trebuie să apărăm în fiecare secundă votul.
Acesta ar fi trebuit să fie al nostru. Să fie dreptul acela inalienabil de care acești oameni să nu aibă voie să se atingă. Dar, ce să vezi, câțiva concetățeni ai noștri au trebuit să stea în stradă ca să păzească voturile. Pentru că există suspiciuni că e posibil să se fi întâmplat o fraudă.
Întâmplarea, pe care o știți de acum, a scandalizat toată țara. Există dovezi credibile că la Sectorul 1 a avut loc o fraudă sau măcar o încercare de fraudare. E un sistem pe care nu l-am deprins încă cu totul, dar care după sondaje, care arătau o diferență de 12 procente, a dus la o diferență de doar o mie de voturi. Un cetățean a fost prins cu mai multe procese verbale în mână. Voturile din unele secții nu corespund cu cele din rapoarte. USR, PNL și PMP spun toate că asistăm la o fraudă.
Între timp, în ciuda suspiciunilor, voturile numărate cu mare greutate arată o victorie a lui Clotilde Armand. Cu chiar 1000 de voturi mai mult. USR cere victoria, PSD renumărare, iar BEC va decide azi ce face.
Astfel de acuzații apar și în Sectorul 5, unde candidatul PNL se plânge de dispariția mai multor voturi. Pe de altă parte, USR atrage atenția că în mai multe secții de votare din Capitală există inadvertențe între voturile numărate și cele prezente în rapoartele depuse la birourile electorale. Astfel, în câteva situații, voturi care aparțineau USR erau trecute la alte partide, iar USR era creditat cu votul acestora. Acest lucru s-a petrecut în special la voturile pentru Consiliul General. Iar în țară, PNL a cerut renumărarea voturilor la Consiliul Județean Vaslui sau la primăria din Focșani
Am stat de vorbă cu mulți oameni care au fost în secțiile de votare. Vă las aici mai jos ediția de România în Direct în care veți găsi foarte multe explicații interesante.
România în Direct: Frauda la vot. Ai încredere că procesul electoral de la tine este corect?https://www.europafm.ro/romania-in-direct-frauda-la-vot-ai-incredere-ca-procesul-electoral-de-la-tine-este-corect-video/
Și la radio. dar și-n foarte multe mesaje pe care le-am primit, lumea îmi spune că actualul sistem de vot împiedică frauda. Sau că o fac foarte dificilă și apoi ușor de probat. Există însă și o gaură în toată povestea asta: operatorul de date. El poate greși, cu sau fără intenție.
Din câte înțeleg se poate petrece așa: operatorul introduce datele în sistem și poate trece de la un partid la altul numărul de voturi. În unele situații el este supravegheat de președinte sau scrie după dictare, dar cel puțin un cetățean, operator de date, mi-a spus c-a făcut toată transcrierea de capul lui. Și că trebuie să ne bizuim pe onestitatea lui. Datele din sistem sunt cele care se numără. La procesele verbale ne mai întoarcem doar dacă sunt probleme.
Și acum poate vă întrebați de ce ar mai încerca cineva să fure în astfel de situații. Ce te motivează, de ce-ai face pușcărie? Poate pentru că altceva nu mai ai.
Știți cum vă duceți dvs. dimineața la muncă? Așa vin și ei la furat. Aceasta este munca lor. Pentru asta se pregătesc. Nu se începe cu un furt mare. Se începe cu pile, cu aranjamente cu mici combinații. Partidul sau gașca unui primar te recrutează și te ia pas cu pas în diverse lucruri tulburi. Ești încurajat să calci reguli și să practici aranjamente. După care pierzi limitele clare și viziunea corectă. Îi vezi și pe ceilalți că fură. Ți se spune că toată lumea fură și că acesta este modelul de conduită corect. Ești lăsat să crezi că reușita ta depinde de acest furt, apoi urci în ierarhia furtului și te obișnuiești cu el până când nu-l mai vezi.
De asta poți fura și la niște alegeri în care chiar poți fi prins ușor. Dar și pentru că, dacă le pierzi, nu rămâi cu mare lucru după asta. Combinațiile de la primărie sunt chiar afacerea ta. Ce-ți rămâne dacă pierzi? Să muncești?
Știrile zilei au adunat câtev aidei despre cum se va sfârși pandemia. Altfel, e dezbaterea Trump vs Biden. V-am pus și un concert bun, dar și o serie despre orașele din România
Mie mi se pare că aerul s-a mai primenit. Că e mai bine. Că există semne masive ale unei schimbări importante. Știți ce cred prieteni? Că s-au împlinit cei 25 de ani ai lui Brucan. Pentru că în mintea noastră am crezut că după 25 de ani vom trăi așa ca în Occident. Și nu ne-am dat niciodată seama că de abia încolo începe schimbarea.
Apoi am crezut că schimbare va fi ceva brusc ca și cum cineva va trage cortina la o piesă de teatru și gata vine fericirea. Doar că ea se caută și se muncește în fiecare zi.
Iar azi după aceste alegeri locale avem semnele unei schimbări consistente în politica din România. O nouă generație, educată altfel, și cu alte dorințe a venit și și-a spus cuvântul. Care sunt aceste semne?
Alegerile locale din România au adus victoria mai multor primari USR sau a unora care fac parte din noua clasă politică. Nicușor Dan la București, Dominic Fritz la Timișoara, Allen Coliban la Brașov, Radu Mihaiu la Sectorul 2. USR a mai câștigat la Bacău sau la Alba Iulia și prin Elena Lasconi la Câmpulung Muscel. La Sectorul 6 din București a câștigat un primar de nouă generație, Ciprian Ciucu, iar la nivel politic USR și PLUS vor conduce Capitala după 12 ani de Consiliu General PSD. Și merită adăugat că la Târgu Mureș, în premieră, orașul va fi condus de un reprezentant al UDMR, Soos Zoltan. Nu în ultimul rând, în Vrancea, Marian Oprișan a fost îndepărtat de la putere după 20 de ani. Ca să înțelegeți mai bine ce spun, iată socotela sociologului Barbu Mateescu
Harta electorală a României e mai complicată decât oricând în istoria sa recentă.În Transilvania au loc două mișcări…
Evident, însă această schimbare nu este totală. România nu avea cum să aleagă pe de-a întregul o clasă politică nouă. Asta pentru că România este inegală. Și pentru că unii dintre noi au avansat mai mult, alții mai puțin. Pentru că noi credem în lucruri diferite și pentru că în orașele mari schimbarea vine mai ușor. Avem aici generații care știu și pot să fac altfel lucrurile. Nu mai sunt obișnuiți să primească ce li se dă, li se pare firesc să ceară ei.
Și, da, România și-a păstrat structura sa solidă, grea, conservatoare. În egală măsură, însă, vechea clasă politică stăpânește votul politic. PSD, PNL și UDMR au câștigat președințiile consiliilor județene. Sunt primari cu vechime care și-au păstra funcțiile, așa cum sunt Robert Negoiță și Daniel Băluță în București. Olguța Vasilescu s-a întors la Craiova, iar Emil Boc nu a avut probleme la păstrarea mandatului. Iar o dovadă că lucrurile se schimbă greu este victoria lui Cristian Popescu Piedone la Sectorul 5.
Adăugați aici pe primarul din Sângeorz Băi, ce cu fetița despre al cărei caz am tot vorbit. E șocant nu? Dar a fost reales. Să vorbim și de cazul celui din comuna Mogoșești Siret care a recunoscut c-a avut relații cu două minore chiar la primărie, dar acest pas moral nu a contat. Acolo lumea nu a fost impresionată de treaba asta.
Practic, vechea clasă politică și-a menținut controlul asupra votului politic, dar este pentru prima dată când sunt fisuri majore în zone care până acum erau controlate de PSD sau PNL. Iar USR a devenit în foarte multe localități și județe partidul fără de care PNL nu poate guverna.
Nu va curge lapte și nici miere. Și nu va fi o reușită deplină. O parte dintre acești oameni vor eșua. Alții se vor lovi de zidul administrativ. Vor fi împiedicați să lucreze, li se vor pune bețe în roate. Doar puțini vor face un succes total din mandatele lor. Reușita va fi, probabil pe jumătate, iar marele risc este vorba care va apărea că ”toți sunt la fel.”
Dar acolo unde se va scrie un anumit tip de reușită se va întâmpla ceva foarte important: se va genera nevoia. Oamenii vor vedea și vor dori aceleași lucruri. Așa cum a făcut Boc la Cluj și-i obligă pe unii din toată țara. Oamenii vor vrea primărie digitalizată, oamenii vor vrea festivaluri, vor vrea măsuri în trafic. Toate lucrurile bune se vor întinde. Așa cum vrem noi toți să avem școli ca la Ciugud. Și nu ni se pare imposibil.
Sigur că nu toți vor reuși, dar eu cred că zăgazurile sunt sparte. Încet-încet vor fi obligați să plece niște oameni, iar alții nu-și vor mai găsi locul.
Știți ce e important să facem? Și asta e ușor să facem . Să aducem oamenii buni alături de acești primari. Oameni care înțeleg sisteme și sunt în stare să mânuiască niște instrumente administrative performante. Mai ales că, acum, paradoxal, salariile bune devin un instrument util.
Administrația nu mai trebuie să fie parcarea incompetenței. Acum, cum îl vezi pe unul pilos sau prost, imediat are un post căci mă-sa e ceva important. Trebuie să desființăm ideea că administrația este afacerea unor băieți din politică.
De asta spun că acești proaspeți învingători au în fața lor cea mai grea misiune. Și nu prea e loc de eșec. Pentru că dacă vor eșua, ne vor arunca pe toți în brațele populismului și a băieților deștepți din politică. În brațele celor care au muls statul acesta și s-au făcut de fapt voievozi nu funcționari publici. Cumva, noul val trebuie să reușească
Știrile zilei văd dezbaterea din Israel despre înăsprirea măsurilor anti-COVID. Dar cea mai mare dezbatere este legată de taxele lui Trump. Apoi un cuplu care face turul lumii în autobuz. Bonus: o piesă care mi-a plăcut.
A schoolteacher whose body, face and tongue are covered in tattoos and who has had the whites of his eyes surgically turned black said he was prevented from teaching at a French kindergarten after a parent complained he scared their child https://t.co/HVOQx8bQBOpic.twitter.com/NM31rhz98b
Gabriela Firea a avut parte de cele mai mari resurse care au stat vreodată la dispoziția unui candidat de primărie, în România. A avut parte de o campanie foarte bună. Excelentă. Asta și pentru că a fost realizată de una dintre cele mai mari companii din ume, Cambridge Analytica. Și, desigur, un sprijin mediatic pe măsură. Și, da, de-a lungul mandatului său au fost deschise și câteva pasaje. Deci, unde a pierdut?
A pierdut pentru că orașul acesta nu respiră. Orașul acesta nu mai visa, orașul acesta nu s-a simțit un oraș european. Pentru că primarul său nu l-a lăsat să respire, să viseze. Dar și pentru că pe doamna Firea nu scrie Europa, ci, cel mult, Bacău.
Nu poți să conduci unul dintre cele mai mari și mai bogate orașe europene ca o capitală de județ. Nu merge aici cu spectacole în parc, nici cu companii municipale, nici cu rețele de partid, nici cu premii, nici cu vouchere și nici cu mari actori din garda veche.
Aici e un oraș care respiră a artă, miroase a bucătărie din toată lumea, are magazine de lux și care iubește oameni precum Jurjak și Cheloo. E un oraș unde lumea vrea mai mult decât ceafă cu cartofi prăjiți.
Doamna Firea a pierdut pentru că aici sunt cele mai mari salarii din România, dar oamenii, pe lângă bani, vor și respect. Când ai câteva mii de euro în buzunar, simți nevoia ca cineva să te inspire. Simți nevoia să fie așa cum ai văzut tu la Paris, la Milano, la New York. Și, da, cu banii aceia, tu știi că lumea e mai largă decât centura orașului.
Doamna Firea a pierdut pentru că nu a înțeles așteptărie acestui oraș. Nu a înțeles ce vor o mare parte dintre oamenii săi care s-au racordat demult la o lume mai bună. Și nu a înțeles asta pentru că ea însăși nu e racordată la acea lume. Așteptările ei erau dintre cele mai mici. Nu a reușit să inspire pentru că nu a învățat să respire mai mult decât acum.
Și, nu, acest oraș nu-l inspiri cu Dana Budeanu. Nu de asta avea el nevoie. Pentru că el nu crede nici că toate sunt amețite sau că cu toții sunt mafioți.
Suntem și noi. Ceilalți.
Ceilalți. Mici, normali și cu loc de bună ziua. Care visăm mai verde, mai liniște, mai așezat, mai deștept.
Aici e un oraș. Și acest oraș de abia așteaptă să zboare.
