Știrile zilei spun că avem mai multe infectări zilnice decât în primăvară. De asemenea, schimbările climatice duc la situații neprevăzute. Bonus, explicații de la regizorul Cuties. Plus cinci rețete de pește la grătar.
Mai jos aveți o colecție de articole și imagini din presa internațională
Attorney General Bill Barr says, other than slavery, coronavirus stay-at-home orders are the "greatest intrusion on civil liberties in American history." https://t.co/63Cj4yD4HZpic.twitter.com/zCfvxEKgMp
În momentul în care am auzit de cazul de Sângiorz-Băi, cel al fetei primarului, umilită cumplit chiar de tată, m-am gândit că e o furie de moment pe care părinții o trăiesc uneori. După care, dacă ai puterea să vezi filmul sau o parte din el, vezi o pedeapsă aplicată metodic, cu știință.
Copilul e dezbrăcat, răstignit oarecum, și-și cere scuze în șir, după dictarea tatălui. E o adolescentă de 14 ani, care urmează să devină femeie, de aceea situația este cu atât mai dramatică. Cumplit. Mi-adus aminte de un documentar în care mai mulți mecanici de tren din Japonia erau puși în genunchi de către șefii lor și obligați să jure în șir că nu mai greșesc sau nu mai întârzie. O cruzime fără margini.
Nu mică mi-a fost surpriza când am aflat că, de fapt, acesta este un obicei strămoșesc, practicat în zone diferite ale țării. Despuiatul copilului, dezbrăcatul lui pentru a-l trimite în public și a-l face de rușine este oarecum întâlnit. Mi-au scris oameni pe Facebook.
Apropo de cazul primarului de la Sângiorz-Băi, cel cu filmarea în care și-a umilit fiica de 14 ani. Fată apărea…
Dar cei mai mulți mi-au povestit la România în Direct. Oamenii au văzut, au auzit sau chiar li s-a întâmplat lor. Una dintre ascultătoare povestește că părinții au tras de hainele ei cu această amenințare, dar nu au dus-o până la capăt. Sigur c-ar fi trebuit să mă ducă mintea, doar dacă mă gândeam la scăldatul lui Creangă. În existența mea, însă, eu nu am auzit de așa ceva în viața reală. Întreaga emisiune e mai jos.
România în Direct: Fetița umilită la Sângiorz. O problemă personală sau una a societății?https://www.europafm.ro/romania-in-direct-fetita-umilita-la-sangiorz-o-problema-personala-sau-una-a-societatii-video/
Primarul Ogâgău spune că aceasta este o problemă personală. La fel și fosta lui soție. Și-i înțeleg că fac front comun. Doar că în momentul în care un copil este filmat, abuzat fiind de un părinte, aceasta nu mai este o problemă personală. Căci ceea ce vedem acolo este o încălcare a legii. Nu mai spun de traumele pe care poți să le lași ani la rând.
Dar nu asta este cel mai important. Există consecințe enorm de dureroase pentru acest copil. Întreaga comunitate din care face parte știe cine este, cum arată și ce-a trăit. Acest copil va fi supus unor cruzimi și este candidat perfect pentru bullying. Copiii pot fi răi. Cât de departe este, credeți, de glume idioate, puneri la zid, atacuri scabroase? Nici nu știi de unde pot veni acestea. Cu acest film, copilul este expus pe viață.
De asta e nevoie nu numai de implicare statului care să analizeze situația cu maximă atenție și delicatețe față de copil și să-i facă o evaluare psihologică, dar de toate resursele de bunăvionță ale societății noastre.
Adică, comunitatatea care se află în preajma acestui copil trebuie să o apere de toate posibilele atacuri. Profesori, colegi și părinți trebuie să aibă grijă să pună frână oricărei mizerii de acest gen.
Ce ar face un stat civilizat?
Avem nevoie de ore de educație pentru părinți și copii. Prea multe cazuri, prea multe situații de violență la această vârstă. Părinții ar trebui chemați la școală să stea de vorbă cu specialiști și să înțeleagă psihologia adolescentului. Ar trebui să învățăm ce se întâmplă în mintea lor la 14 ani și ce au de gând când se întâlnesc cu tehnologia, sexul sau alcoolul.
Copiii noștri nu vin cu instrucțiuni și noi ar trebui să fim primii care să învățăm ce li se întâmplă. Trecem împreună prin schimbările lor și scosul afară în fundul gol nu mai este o opțiune.
De asemenea, statul ar trebui să alcătuiască un corp de psihologi care să evalueze elevii. Am ști mai devreme cine sunt și ce se întâmplă cu ei. Și tot așa am afla dacă unii sunt supuși abuzurilor și le-am putea opri din timp.
Nu în ultimul rând, e nevoie de educația acestor copii care să știe ce să facă și unde să se adreseze atunci când lucrurile scapă de sub control. Și, da, telefonul acela împotriva violenței, ar trebui să fie afișat în fiecare clasă.
Societatea actuală a devenit enorm de complicată și vechile noastre cutume nu prea mai sunt de folos. Mai ales că mintea adolescenților de azi nu mai are granițe. De fapt, asta e marea luptă.
Știrile zilei au o vedere americană asupra epidemiei din Europa. O explicație de ce unele școli se descurcă mai bine. O mutare de la TikTok la Triller. E important, citiți! Și o profesoară româncă în Turcia
Mai jos sunt linkuri cu articole și imagini din presa internațională
As coronavirus outbreaks plague some college campuses across the country, there are also some success stories at schools where positivity rates are remarkably low. @KerryNBC reports from the University of South Florida. pic.twitter.com/OCnXnOhG9q
Se înmulțesc relatările care arată că școala online a început poticnit sau prost de-a dreptul în multe dintre cazuri. Mulți părinți relatează chiar că în zona urbană din România lucrurile stau prost și foarte prost.
Mai multe școli din Sectorul 4 nu pot face orele online deși sunt în scenariul galben. Asta pentru că nu toate clasele au internet. Iată ce spune învățătoarea Alina Pintilii.
Suntem cu toate varză la școală, nu avem de niciunele. În condițiile în care suntem în Scenariul Galben, iar jumătate din efectivul clasei este la școală, iar cealaltă jumătate acasă, evident că trebuia să predau concomitent și pe calculator.Este imposibil atâta vreme cât n-avem internet în clase. Am făcut cerere la Direcția de învățământ a Primăriei Sector 4.
Iată și o situație de la Cluj, relatată tot de Europa FM.
Mai multe școli din două comune din județul Cluj sunt obligate să înceapă anul școlar exclusiv online, după apariția unor focare de Covid-19 în zonă.
Numai că sute de elevi nu au tablete, iar șansele să le primească până săptămâna viitoare sunt minime. Autoritățile locale spun că așteptau de la guvern tabletele și au aflat abia recent că acestea nu vor sosi în timp util.
Comunele Aghireșu și Cornești sunt singurele din județul Cluj unde școala trebuie să înceapă online.
Școlile au făcut apel la primării, dar primarii ridică din umeri. Ei spun că negociază cu operatori privați și că se face tot posibilul pentru ca acești copii să aibă tablete, dar sunt șanse minime ca acestea să ajungă în timp util.
În unele localități din cele două comune nu există nici măcar semnal pentru a avea internet.
Sigur că te-ai fi așteptat să apară probleme la țară. Dar nu și la oraș. Într-un oraș cum e Bucureștiul, internetul curge pe tine, iar majoritatea copiilor au o tabletă. Aici problemele ar fi trebuit să fie de natura Dan Tudorache de la Sectorul 1.
Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a anunțat marți că a finalizat achiziția celor 48.000 de tablete care vor ajunge la elevi și profesori până la începerea școlii. Acesta a declarat că pentru o tabletă, cu abonament la internet pe 2 ani, a plătit circa 1.600 de lei, deci în total circa 76 milioane de lei. Contactat de HotNews.ro, primarul Daniei Tudorache a declarat că nu știe de la cine au fost achiziționate tabletele, deși o sumă uriașă din bugetul Primăriei a fost alocată pentru asta, iar dacă vrem să aflăm trebuie să trimitem o solicitare scrisă. Lucru pe care l-am făcut, dar nu am primit niciun răspuns. Primăria Sectorului 1 nu vrea să spună ce firmă a primit din bani publici 76 milioane lei.
Și, sigur, mai sunt relatările pe care le auzi cu jumătate de gură că unii profesori pur și simplu nu vor să facă orele online. Din rațiuni care țin de posibilitatea de a fi înregistrați și judecați de opinia publică. Bănuiesc. Asta ți-o vor spune părinții, dar nu cred că o să auziți oficial. Dacă vreți să vedeți mai multe, vă las aici discuția pe care am avut-o la Drum cu Prioritate cu Radu Constantinescu.
Așadar ce se întâmplă de-am ajuns în această situație complicată deși am avut enorm de mult timp la dispoziție? O să încerc să vă atrag atenția la câteva lucruri care țin de funcționarea statului român.
În luna martie, odată cu instaurarea stării de urgență, nu puteam să fim pregătiți pentru online. De asta până la Paște nimeni nu le-a cerut profesorilor să facă orele pe calculator. A fost cum și-a dorit fiecare. După Paște a venit un ordin al ministrului care a amenințat cu tăierea salariilor. Atunci au început orele.
Au fost două rezultate. Primul e acela că o treime dintre copii au fost nemulțumiți de modul în care se făceau orele.
Școlile din țară s-au închis din data de 11 martie și, de aproape două luni, elevii au fost nevoiți să lucreze online. Un sondaj făcut de platforma U-Report arată că 28 la sută dintre elevii români nu sunt mulțumiți de cum decurge actul educațional în noile condiții și nu urmează cursurile prin intermediul platformelor virtuale.
Al doilea lucru este că la țară, potrivit unui raport World Vision, 60 la sută dintre copii au pierdut legătura cu școala.
Din aceste două probleme a rezultat că ministerul a pregătit câteva mii de profesori pentru online. Și a făcut un calcul care arăta că în toamnă 250 de mii de copii ar avea nevoie de tablete. Drept urmare a avut șase luni la dispoziție să facă câte ceva.
Guvernul a demarat o procedură de achiziții publice prin ONAC. Și a și deblocat bani pentru 500 de mii de tablete, a anunțat ulterior vicepremierul Turcan
„Am adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede decontarea prin Ministerul Fondurilor Europene a achiziţiei de 500.000 de tablete, achiziţii făcute de către autorităţile publice locale sau de inspectoratele şcolare judeţene. 500.000 de tablete necesare pentru începutul anului şcolar, iar această achiziţie este în valoare de 100 de milioane de euro
Doar că lucrurile nu au mers cum trebuie. Achizițile s-au blocat, astfel încăt cu o săptămână înainte de a începe școala, premierul a dat-o afară pe șefa de la ONAC.
”Eu nu am vrut să umblu la baza de achiziţii, că ieşea imediat scandal. Preşedintele ONAC este preşedintele pe care l-am găsit în funcţie. Trebuie un motiv ca să iei o astfel de decizie. Aici a existat foarte multă, după părerea mea, obtuzitate şi o rigoare excesivă în derularea procedurii, a durat prea mult. O să achiziţionăm, până la urmă, 70-80.000. Dar ne-am gândit la lucrul ăsta”
Așadar de la 500 de mii s-a ajuns la 70- 80 de mii și care nici acelea nu au fost cumpărate. A început doar distribuția unora luate de primării doar cum știu ele.
Pe de altă parte, aflăm azi cu surprindere că, de fapt, în multe școli chiar din capitală nu sunt nici routere și nici internet cu totul. Asta e chiar partea primăriilor. Dacă vorbești cu o primărie sau la o școală, vei afla că de fapt vina este a companiilor de date care nu se mișcă suficient de repede. Iar acolo unde sunt de toate, să nu te mire că un profesor nu vrea să deschidă aparatura.
Sincer, la finalul acestei relatări mă simt ca în bancul cu iadul comunist. Acolo cazanul nu ardea fie pentru că nu era păcură, fie pentru că nu se găseau chibrite. Iar când erau de amândouă, era fochistul beat.
Am auzit o salbă amețitoare de motive pentru care nu se poate face școală online. Toată lumea, din toate pozițiile a găsit câte un vinovat. Or școala online era cel mai simplu de organizat, cel puțin în orașe. Îți trebuiau legături la internet, camere, tablete și bunăvoință. Nici nu vreau să mă gândesc că se puteau lua și lavaliere.
Oricine dintr-o companie privată poate organiza un proces de achiziție de tablete sau de contractare de internet care să ajungă la mii de oameni. Oamenii aceștia ne-au arătat că nu știu nici măcar unii de alții. Nu a existat o coordonare pentru pregătirea unui plan în care școlile să fie închise cu totul. Ceea ce s-ar mai putea întâmpla. Nu s-a știut cine face achizițiile cât de mari sunt acestea și ce eforturi sunt necesare.
Nu există niciun fel de scuză ca acest lucru să nu poată fi realizat de autoritățile române în șase luni. Să faci școală fizică în criză sanitară e greu. Dar să organizezi o posibilă școală online nu poate fi atât de dificil. La câte achiziții tembele s-au făcut în țara asta, acestea nu a reușit. Este realmente devastator să vezi incompetența în cea mai bună desfășurare a ei.
Iar dacă nu ați înțeles cine sunt vinovații vă fac o listă. Ca să le fie și lor foarte clar: premier, ministru al educației, primari, consilieri și directori de școală.
Nu există dubii că s-ar fi putut mai bine. Dar, de fapt, acesta este nivelul statului român. V-ați lămurit acum că nu puteți să faceți treabă cu toate proptelele și pilele pe care le-ați pus în funcții?
Știrile zilei au un algoritm de distribuire a vaccinului și va fi foarte interesant la cine ajunge. Altfel, avem de acum și recunoaștere facială cu mască. Plus predicții pentru Emmy și o piesă care mi-a plăcut mult.
Mai jos este o colecție de articole și imagini din presa internațională.
De câteva ceasuri strâng impresii despre cine sunt profesorii din România. Cum sunt ei în ochii opiniei publice. Pentru că-n lumea modernă percepția contează în egală măsură capacitatea de a face lucruri. Așadar, pe lângă ce faci tu, nu uita niciodată cum te judecă lumea. Nedrept, dar așa e.
Iar într-o societate negaționistă cum e cea românească, asta se simte mai cu asupră de măsură. Așadar, ce-am cules zilele astea.
Într-o discuție cu un prieten
Hai, domle, lasă-mă cu ei m-am săturat. Sunt așa o clasă socială care s-a obișnuit să muncească puțin și să se plângă de salarii. Dar nu-i auzi niciodată să se plângă de cadouri, de flori și de micile șpăguțe pe care le fac. Patru luni în fiecare vară nu fac nimic.
Apoi, l-am citit pe Alex Livadaruîn Republica.
Să fii dascăl este o meserie vocațională. Să-i pregătești pe copii pentru viață chiar și pe timp de război, într-o peșteră fără lumină este misiunea unui om care-și iubește și înțelege menirea. Cei care nu simt și nu cred asta ar trebui să părăsească sistemul. Iar cei care spun că nu-și folosesc tableta personală și netul de acasă pentru a le preda elevilor câteva săptămâni până vor primi una de la Guvern sunt o pată neagră a întregului sistem.
Misiunea unui profesor nu se oprește doar la lecția pe care o scrie pe tablă și – oricât ne-am lăsa influențați de vremuri – nici la abilitatea de a stabili o conexiune prin Zoom sau prin Google Classroom. Daniela Cristea a înțeles asta încă din primii ani de carieră. Era 1989, chiar înainte de prăbușirea comunismului, și morișca repartițiilor a aruncat-o la școala din Valea Mare, un sat din județul Vaslui. A hotărât să rămână aici, convinsă că poate face mai mult decât niște ore de fizică și chimie. „Copilul trebuie să învețe la școală și lucruri care n-au legătură cu materia și care-l pregătesc pentru viață. Acesta a fost principiul după care m-am ghidat mereu”, spune Daniela Cristea.
Cred că fiecare dintre noi are o viziune despre cine sunt și ce vor profesorii tăi. Și ea evoluează în timp. În funcție de experiențele noastre, cred că pe unii îi urâm și pe alții îi iubim. Sau, cu siguranță, știi azi că unii care ți-au mâncat ficații atunci, îți făceau cel mai mare bine din lume. Experiența de viață te face să înțelegeți ce ți s-a întâmplat.
Mi-aduc aminte că mi-am revăzut una dintre profesoare după 25 de ani și că ne-am îmbrățișat ca și cum revezi un prieten vechi. Iar relația noastră fusese una politicoasă și corectă. Iar ea ne înțelesese multe dintre prostiile pe care le făcusem. Un altul, un dur, ne-a făcut să ne fie frică patru ani la rând. În timp aveam să realizez că e un om foarte corect. Am întâlnit și oameni a căror incorectitudine a fost proverbială și-au făcut să plângă inutil toate generațiile lor. Nu știu de ce și ce traume au putut duce la niște accese de răutate de magnitudinea acelora. Pe unul dintre ei, maică-mea l-a tamponat într-o discuție publică umilitoare pentru el.
Evident că respectul variază de la om la om și de la generație după generație. Dar este evident că acesta e în scădere. Un studiu realizat în anul 2018 arată că dintre toate popoarele europene, românii au cel mai scăzut nivel de încredere în profesori. Mai mult, mai puțin de jumătate dintre profesori și-ar încuraja copiii să le urmeze meseria.
“O majoritate relativă a respondenților consideră actul de educație drept o prestație de servicii publice oarecare, în vecinătatea funcționarului public. Nu o văd ca pe o meserie de vocație care ar trebui remunerată în funcție de performanță și să se bucure nu numai de încredere, ci și de respectul cuvenit altor meserii de vocație, precum cea de doctor”
Adică, mai nimeni nu-și dorește să fie profesor. Nu numai că nu e coool această meserie, dar este chiar de evitat. Așa arată situația care ne spune că oamenii care au cea mai mare influență asupra copiilor noștri sunt de departe cel mai prost văzuți de toată lumea. Ce se strică în acest mecanism în care, deși petrec enorm de mult timp împreună profesorii nu reușesc să le pună mare lucru în apă celor mici?
Dincolo de sărăcie și de lipsa de bani ar mai trebui să fie ceva. Puștimea vede foarte repede că meritocrația lipsește din școală. Te simt imediat dacă nu ai vocație și pasiune. Te judecă cu asupră de măsură dacă nu le înțelegi lumea și dacă nu-ți faci bine profesia. E ca peste tot în meserie. Doar că aici, neexistând o răspundere concretă, singura judecată vine dinspre societate și este una morală. Dureroasă.
Așa că ce poate face România în perioada următoare este să schimbe statutul profesorului. Adică să-l facă respectat și cool. Cum nimic nu e imposibi, asta se poate face cu educație și pasiune. Iar pentru asta îți trebuie bani. Da, bani, ca locul de muncă la școală să fie atractiv, cursuri care să le arate profesorilor ce vrea și ce gândește noua generație. Tablete și telefoane cu care să comunice cât mai des cu ei. Dar și răspundere. Cum greșești, să și răspunzi. Sau lumea să vadă că nu ți-e locul acolo. Și să-l și părăsești.
Și, da, mai e ceva, mai complicat. Clasa politică trebuie să vadă învățământul ca pe un alt rezervor de angajări pentru partid. Adică să înceteze să măsluiască concursuri, să înceapă să dea drept și dreptate celor buni, să construiască școli de elită. Și-n general să se rezume la finanțare și nu la târguială. Și, mare lucru, să-și ia toți proștii și nemernicii de pe funcțiile de decizie din învățământ.
Știrea zilei îți arată situația din Europa în acest moment. De asemenea, noroiul nu ajută împotriva bolii. Plus. situația la zi în cursa electorală americană. Și piesa lui Springsteen.
Mai jos e o listă de linkuri cu articoșe și imagini din presa internațională
BJP MP from Tonk-Sawai Madhopur, Sukhbir Singh Jaunapuria who claimed mud pack, blowing of conch shell boosts immunity against coronavirus has been tested positive ! #Covid_19pic.twitter.com/WyS1ZwK3Hh
Am făcut o scurtă invitație celor care mă urmăresc pe FB să spună în ce stare au găsit lucrurile la școala copiilor lor. Și, evident, că ajung la aceeași concluzie: omul sfințește locul. La unii se poate, la alții nu. Iată mai jos postarea.
Bănuiesc că până la ora asta, toată lumea știe care e situația la școala unde învață copilul. Hai să facem un experiment…
Mărturiile celor de aici, dar și ce-am auzit întreaga săptămână la Europa FM, cred că ilustrează foarte clar ceea ceea ce ni se întâmplă. O să încerc să trag câteva mici concluzii care să ne arate cum stă situația
1. Școala începe inegal în România. Directori, comunități și responsabili guvernamentali au interpretat normele legale după pricepere și le-au aplicat după putință. Unele comunități s-au descurcat mai bine altele mai prost.
2. Cred că dacă am aplica modul în care s-au pregătit școlile pe o hartă a inegalității am avea o imagine exactă. Urbanul s-a descurcat mai bine, ruralul mai prost.
3. Administrația locală, care are un cuvânt de spus, a lăsat treburile de izbeliște. În câteva școli sectorul 6 din București s-au pornit renovări tocmai acum. În alte părți, cum e în celebrul caz de la 195, nu a fost loc de nicio mână de var. De fapt această situație, dacă mă întrebați, era, mai curând, sarcina primăriilor.
4. Ministerul a dat măsura puterii sale duminică seara, atunci când doamna ministru a anunțat că secretarul de stat de la preuniversitar este în campanie electorală. Meșteșug mai mare de prostie din partea statului român, mai rar. Iar domnul Orban ne cere să avem încredere.
5. Autoritățile române au fost incapabile să pregătească infrastructura pentru școala online încât ți-e face frică de ce slabe sunt. Eu cred că România este atât de pregătită să mute hârtii încât a uitat să facă și altceva. O mizerie.
6. Risipim bani. Și nu neapărat din vina autorităților. În sectorul 1 se distribuie tablete. Foarte multe au fost cerute de copii care aveau un Iphone în buzunar. Nu lua dacă nu ai nevoie de ele! Trebuie să ne organizăm să ajungă la cei cu adevărat în nevoie.
7. Mulți părinți se plâng că nu știu nimic. Sau că școala nu le-a spus nimic. Aici, vinovăția merge în ambele părți. O dată către școală care ar fi trebuit să facă procesul cât mai transparent. Și a doua oară către părinți care trebuiau să bată la uși cu săptămâni înainte, iar dacă erau ignorați, să se organizeze.
8. Părinții simt nevoia să intre personal în școală să vadă cum arată lucrurile. Nu se poate. Dar școala poate să invite un grup de reprezentanți sau să facă filme și fotografii pentru a le arăta oamenilor cu stă situația.
O concluzie de care avem nevoie
Eu cred că începutul școlii este mult mai greu în România pentru că noi nu avem comunități formate. Cred că ne lipsește exercițiul de a lucra împreună, de a ne asculta și de a găsi soluții. Ne place mai curând critica și să așteptăm să rezolve alții o problemă. Dacă aș fi avut o putere în această situație, aș fi procedat în felul următor. Aș fi comunicat părinților peste vară la ce să se aștepte, ce i s-a cerut școlii și le-aș fi cerut sprijinul. Aș fi făcut grupuri online, aș fi strâns păreri, aș fi încercat să văd ce este mai bine pentru copii, profesori și școală.
Noi avem însă o altă cultură: suntem conduși. Niște cetățeni iau decizii în numele nostru, le pun în aplicare mai bine sau mai prost, iar noi le spunem la final cât sunt de ageamii. După care fiecare își rezolvă problema. Ce să vezi, de data asta nu ne mai putem rezolva individual problemele. Nu mai avem la cine suna ca să facă mai bine un pic pentru copil. Nu mai ai unde să-l muți, să-l dai la meditații sau să-i pui o pilă.
Cred că gândul optimist al acestei situații este că vom fi siliți să lucrăm împreună. Și o să învățăm.
Știrile zilei încearcă să vă amuze că tot e luni. Aveți mai jos un articol cu toate fotografiile comice cu animale, premiate anul acesta. Altfel, de ce e Kenya un succes în lupta împotriva COVID. Și Kate Winslet face câteva scena de iubire cu o femeie, iar lumea fierbe.
Mai jos este o colecție de linkuri cu articole și imagini din presa internațională.
Săptămâna trecută am făcut un drum care nu era necesar, dar care mie mi-a făcut mult bine. Știți senzația aceea pe care o trăiți la drum lung. Când vedeți atâta frumusețe în jurul vostru, când vedeți verde, când vedeți soare strălucitor și voi parcă ratați ceva?
Pentru că ne grăbim mereu, nu avem vreme să ne oprim. Și una dintre dorințele mele a fost să mă opresc pe drum, într-un loc în care să fie liniște. Să mă bucur de tot ce văd și să nu am treabă. Să nu mă grăbească nimeni și să n-aud nimic.
Vinerea trecută, în concediu fiind, am plecat de la Sighișoara spre Viscri. Cred că sunt cel mult 40 de kilometri care le despart. Nu mare lucru. Cu ce-am mai văzut pe drum, și o să revin la bisericile fortificate, pe la ora 15 eram la Viscri. Am petrecut două ore acolo, am vizitat, ne-am bucurat de case și de câmp.
Dar de ce să ne întoarcem pe unde am venit? Nu mai bine mergem spre Sighișoara prin Biertan? Știu, un ocol de mai bine de 100 de kilometri. Și numai pe drumuri secundare despre care nici nu știam mare lucru. Și erau bune în general, cu o excepție, în lucru.
Și s-a dovedit a fi o alegere minunată. Nu numai datorită soarelui arămiu care scădea spre apus. Dar și pentru că satele au case săsești din cele mai frumoase. Și totul era încă verde. Și câmpul lin și dealurile domoale. Și ne-am oprit de mai multe ori să ascultăm liniștea. Și nu am fost decât noi pe drum, iar asta a contat enorm. O să vă las să vă bucurați de fotografile Alinkăi. Și vă recomand cu încredere să faceți acest exercițiu. Să vă luați o zi întreagă și să o trăiți departe de toată lumea. Că mai e timp și pentru noi.
