Povestea de mai jos este din categoria de-ți stă mintea în loc, dar, până la ea, un pic de răbdare.
Statul român este cel mai mare exemplu de birocrație, imobilitate , rugină și de încremenire din timp din întreaga noastră istorie. Și are și marea calitate că-și oferă singur căi de autodezvoltare, justificându-și astfel existența. Dar asta o știați deja.
Noutatea ultimului deceniu este că angajații săi au devenit feroce, practic inventând metode de a face bani și mai mulți decât cei pe care statul îi oferă deja. Există un sistem putred, în mai multe ramuri, care urmărește sporirea pe orice căi a banilor care le revin angajaților. De la promovarea legislativă unor beneficii, la crearea artificială a unor sporuri sau interpretarea abuzivă a unor prevederi legale, nimic nu lipsește.
Recent, premierul Cîțu spune c-a a găsit niște sporuri de care nu auzise niciodată. Nu le-a numit, dar unele le știm: spor de antenă, spor de arhivă, spor de Covid la prefectură. Și aici ajungem la povestea noastră, pe care am auzit-o joi, la România în Direct.
O poveste cu sporuri la România în Direct
Poate vă întrebați cum se dă sporul de radiații. De 10 la sută. Păi e simplu. Vine un evaluator, face o măsurătoare și stabilește care sunt valorile de radiații rezultate din aparatele cu pricina, face un document cu care angajații merg pe linie ierarhică în sus și iau sporul.
Doar că din când în când, instituția cu pricina mai dă și de un evaluator corect. Și omul, de cinste sau de frică, chiar se apucă să facă treabă. Unul din aceștia a sunat deunăzi la emisiune să ne spună ce-a găsit.
Ideea acestei povești e foarte simplă. Da, sunt oameni care nu au niciun fel de scrupule și cred că li se cuvine orice. Dar ei pot fi blocați de noi, cetățenii corecți și onești. Și eu cred că sunt destui printre noi.
La noi, funcția publică a fost pervertită în așa fel încât nu-ți mai oferă doar un salariu corect pentru munca ta. Ea este văzută ca o feudă în care se adună tot felul de beneficii. Acestea înseamnă sporuri, telefon, mașină, bani de deplasări, chirii, apartamente, plata unor rate la bancă. După care încep cheltuielile nesăbuite adresate publicului, dar menite să îmbogățească clientela: băncuțe, stopuri, borduri, iarbă schimbată de șapte ori.
Jumătatea cealaltă de popor se uită uneori cu uimire, alteori cu jind la ce au bugetarii de mai sus. Ei între ei se disprețuiesc pentru că drepturile sunt inegale. Unii dintre cetățenii obișnuiți pactizează și primesc o parte din beneficii. Dar soluția corectă nu e acolo. Ci în a spune stop.
Aici este întreaga ediție România în Direct, cu alte minuni de la stat
Luni am purtat o convorbire dureroasă la România în Direct. Un chirurg din Brașov m-a anunțat că e gata din nou de plecare în străinătate. A învățat acolo, a muncit acolo, a venit acasă să facă bine. Nu face față birocrației imense pe care statul român i-o pune în față.
Și nu e vorba că nu poate munci. Calitatea actului său medical este viciată de această muncă suplimentară. Și de toate nenorocirile pe care le adună un spital din România. De la nosocomiale la administrația pe care trebuie să o facă medicii.
Cum am putea noi să te oprim în România l-am întrebat? Iar răspunsul m-a descumpănit.
Nu mă regăsesc în societatea românească.
Tu ce-ai face ca să-l oprești?
România trebuie să înțeleagă acum că nu numai banii sunt cei care contează. Pentru o întreagă clasă de profesioniști gestiunea așteptărilor a devenit cel mai important lucru din lume. Bani, condiții de muncă, atmosferă corectă, orașe europene. Toate contează. Dacă nu reușim asta, tot mai mulți o să plece.
Sau să nu mai moară oameni arși în spitale. Exemplele sunt echivalente ar fi putut spune Alexander Nanau. Cu el am vorbit miercuri, înainte de nenorocirea de la Balș. L-am întrebat dacă i se pare că s-a schimbat ceva în spitalele din România, după anii în care a făcut filmul său, Colectiv.
„Cred că societatea civilă a făcut progrese importante. Se mișcă cu o viteză pe care nu am mai văzut-o în alte țări. În schimb politicul….În spitale se fură la fel de mult, iar politicul minte la fel de mult. Cred că nu au altă șansă decât să se schimbe sau plece.”
Dar personajul său Vlad Voiculescu cum e azi? „Pe mine m-a interesat la el dacă este capabil să spună adevărul. Și marele merit al lui Vlad este că spune adevărul.”
Am vorbit și despre decorația refuzată. „Cred că președintele a fost oportunist. Iar ceilalți au încercat să mintă publicul, lăsând de înțeles că proiectul meu a fost finanțat de stat în pandemie.”
Documentarul Colectiv așteaptă în aceste zile să afle dacă va intra pe lista scurtă a filmelor internaționale care concurează pentru Oscar. Mai multe publicații îl dau favorit la câștigarea trofeului, iar artiști, critici sau politicieni ca Barrack Obama îl laudă. Povestea lui Alexander Nanau este mai jos.
Nu uitați că toate podcasturile mele sunt pe toate platformele importante.
Știrile zilei nu știu cum să trateze noul test chinezesc, care va fi făcut anal. Altfel, boala aduce la imagini dramatice în Brazilia. Zuck și Biden au multe de împărțit. Plus cele mai tari fotografii cu fulgi de zăpadă
“It’s a problem of supply and demand,” Yates Protect Infrared Thermal Detection Founder Dr. William Yates says on getting to 2 million daily coronavirus vaccinations. “Until other vaccines get in the mix, … I don’t think that those numbers would be realistic at all.” pic.twitter.com/3TgsNSCGqz
Epidemia în România este în scădere, dar toate datele arată că va veni un val mai mare peste noi. Și aici trebuie să vorbim despre responsabilitate. Când statul nu te ajută sau nu poți avea încredere în el, atunci e de datoria noastră să facem să fie un pic mai bine.
Așadar cum stă situația?
Statul român nu e capabil să ne spună dimensiunea epidemiei în România. Din două motive. O dată pentru că nu are capacitatea și nu știe cum să măsoare cazurile. Și doi pentru că populația, deopotrivă angajați și patroni, nu are niciun chef să aibă de a face cu statul.
Statul trăiește într-o minciună oribilă și spune: ”domnule, nu am ce face, legea spune că sub trei la mie, eu deschid.” Toată lumea știe că nu e trei la mie, dar unde-i lege nu e tocmeală. Suntem în situația în care statul se folosește de propria prostie ca să mai pună la cale o catastrofă. Motivul ascuns este că economic nu mai are ce să facă. Și nici politic. Își ridică populația în cap. O parte din ea.
Este comic cum singurul beștelit pentru asta este Voiculescu, care spune adevărul și nu Cîțu și Berbeceanu care împing birocrația în față, mințindu-se și pe ei.
Vaccinarea va merge încet din cauza amânării livrării dozelor de către Pfizer. Așadar, protecția va fi asigurată pentru o parte mică din populație. Mai mult, statul a greșit când în etapa a doua a băgat vârstnicii laolaltă cu lucrătorii esențiali.
Așa că s-a creat o inegalitate în fața bolii. Orice viață merită scăpată, dar acum vulnerabilii au mai pierdut din șanse. Cel puțin până când vor reveni dozele.
O tulpină mult mai contagioasă este deja în România. Există avertismente care arată că ea va deveni dominantă în mai multe țări. Este probabil ca asta să se întâmple și aici, mai ales după relaxare restricțiilor.
Și aici apare partea cu responsabilitatea
Toate datele arată că suntem singuri în această situație. Și e nevoie să ne păzim mai abitir și să luăm măsurile corecte pentru noi, dar și pentru lumea în care trăim. Pentru că avem nevoie de comunitate ca să trecem de această încercare.
Așadar, fii responsabil dacă te-ai îmbolnăvit! Anunță statul și pune-l să facă anchetă ca să prindă boala din urmă. Este posibil să salvezi o viață, poate chiar a cuiva dintre cei care te iubesc. Sau a celor cu care ești în relație de afaceri. Ignoră patronul care spune să stai acasă și să nu anunți pentru că-i pui afacerea în pericol. Cei cu care împarți pâinea ar putea fi în pericol.
Dacă ești patron, nu le fă asta oamenilor tăi! Pe ei te bizui ca să ieși din încercarea asta împreună. Dă-le încredere și o să fi imulțumit mai departe.
Fii responsabil mai ales când știi că boala vine spre noi cu viteză. Respectă regulile și îndeamnă-i și pe alții! Înmulțirea cazurilor ne va băga pe toți în casă, ne va opri afacerile și ne va sărăci. Și acesta este cazul bun. Fă tot ce trebuie să faci ca să ai o viață normală, dar cu reguli. Asta-i tot.
Fii esențial, dar nu ultra-privilegiat. Sunt convins că pentru fiecare vaccinare sunt argumente. Fiecare viață este importantă. Dar, întreabă-te întotdeauna dacă meriți o și mai mare prioritate, cu cabinete blocate, cu centre doar pentru tine și colegii tăi, dacă munca cgiar te duce în situația asta. Aici e un lucru pe care poți să-l stabilești tu cu tine însuți. Dacă ai sufletul împăcat la final, atunci e în regulă.
Frații Ușeriu sunt fascinanți când se apucă să povestească. Au har să-i țină pe oameni lângă ei. Deschid lumi și drumuri pe care nici nu le gândești. Și dacă-i vorba de deschis un drum, acum s-au apucat să-l facă de-a dreptul.
Alin Ușeriu și Tibi Ușeriu, plus oamenii de la Tășuleasa Social, construiesc un drum turistic care ține de la Putna la Drobeta Turnu Severin. Prin șapte ținuturi cum ar spune Alin. „În organizația noastră, Tibi este gurul și eu sunt gura. Și mai avem o directoare ongoroiacă, Ana Szekely, care ne împinge înainte. Așa, în formula asta, deschidem toate ușile.”
Și sunt multe uși de deschis când faci un drum de 1400 de kilometri care se bizuie pe contribuția societăților prin care trece. O bornă de andezit la fiecare kilometru este așezată de Tășu, dar ei editează și un ghid care ne spune ce și cum este de văzut acolo.
Dar asta nu e tot. Tășuleasa Social aduce cadouri și ajutoare pentru 300 de mii de copii și plantează copaci cu sutele de mii. Pentru asta e nevoie de curaj, bani și dedicare. „Când ne-am apucat de voluntariat aici, la capătul Bistriței, a zis lumea că eram o sectă.”
Vă invit să ascultați povestea unor oameni extraordinari de puternici. Pentru că au avut puterea de a se schimba pe ei, dar și pe cei din jur.
Marți, pentru prima oară după multe săptămâni, în București, rata de infectare a scăzut sub trei la mia de locuitori. Prompt, autoritățile au anunțat că se gândesc deja la eliminarea unor restricții. De fapt, în acest moment, în România mai sunt trei județe care au peste trei la mia de locuitori. Și patru care au peste 2 la mia de locuitori. Asta înseamnă și restricții mai mici. Ar fi de bine.
Declarația nu a făcut multe valuri pentru că oamenii vor să le fie bine, să scape. Dar domnul Voiculescu spune că nu are încredere în datele măsurate. De ce? Pentru că sunt prea puține teste și pentru că, în general, în România se fac prea puține teste. Marți se făcuseră 33 de mii. Miercuri 30 de mii. Asta înseamnă nici 1000 de teste pe județ? O fi asta relevant?
Ministrul spune că este mai atent la numărul de bolnavi de la ATI care nu a scăzut sub 1000 și la numărul de decese care au revenit pentru două zile la peste o sută, scăzând apoi. Dacă această epidemie este ascunsă sub cifre oficiale și incapacitatea administrativă de a face niște lucruri importante? Ce te faci atunci?
Dar nu este singurul semn de întrebare care se adună aici
În România testarea în sine a devenit un fel de stigmă națională. Vedem că în Marea Britanie programul de testare a fost accelerat, în contextul programului de vaccinare. La noi, testării i s-a pus o frână puternică imediat, la începutul lunii noiembrie, când s-a anunțat că totul va fi în siguranță. Practic, odată cu excluderea carantinei, chiar de atunci testarea a fost redusă, progresiv și semnificativ, astfel încât curba epidemiologică să nu mai justifice vreodată carantina. A fost o încercare de a se reveni la normal la începutul anului, când s-a instalat noul guvern. Atunci a crescut numărul de teste mult, cu peste 25%. Dar acestea s-au prăbușit din nou săptămâna trecută cu 25% și sunt în continuare în scădere.
Octavian Jurma pentru spotmedia.ro
Așa arată graficul testărilor din România, potrivit graphs.ro.
Statul are un argument. Și spune că nu există cerere pentru aceste verificări. Și are jumătatea lui de dreptate. Pentru că multă lume a evitat să fie înregistrată în sistem. Fie că nu a vrut să stea în spitalele din România, fie statul a răspuns greu la cererile lor. La finalul acestui articol o să vă las ediția de joi a emisiunii România în Direct care vă dă numeroase exemple. Înainte, însă, un mesaj de la unul dintre ascultători, care lucrează la o companie de medicina muncii din România.
O scrisoare din sistem
Noi am avut in oferta si testare PCR si antigen. Nimeni nu a vrut PCR decat daca era cerut pentru o situatie oficiala – plecat din tara. Toti au optat pentru antigen fiindca nu se declara obligatoriu la DSP. Am depistat sute. Multi nu au vrut sa facem noi testul de frica raportarii si doar le-au cumparat de la noi, le-am explicat cum se face si ne-au dat pe usa afara. Toti au fugit de DSP si carantina de 14 zile dar pozitivi au fost sute de mii. Lumea s-a izolat (sau nu) si doar daca s-au simtit rau au apelat la medici/spitale. De-aia aveai doar 30k teste, 9000 depistati si 14.000 in spitale. Eu cred, ca medic ca pur si simplu in Bucuresti s-au infectat destui incat sa se realizeze o imunitate de turma pentru oamenii activi (cei predispusi sa il si raspandeasca) Nu uita ca 70% din mediul privat e pe minim pe economie (dar diferenta la negru) si nu au avut nevoie de concediu medical. Patronii le-au zis pur si simplu sa stea acasa si le-au dat salariile in continuare.
Asta s-a putut întâmpla doar până la 1 ianuarie, când statul a început să ceară și raportările de la testele antigen.
Eu sunt sigur ca toata situatia asta s-a intamplat cu concursul tacit al autoritatilor. Erau depasiti. Au lasat oamenii sa managerieze singuri Acum, de cand se declara antigen, nu mai vrea nimeni. Am ramas cu stoc…Lumea fuge ca dracu de tamaie de izolare.
Așadar, cât și cum v-a testat compania la muncă. și ce-a făcut după ce s-au depistat cazuri?
În orice caz, un lucru e clar: la același număr de teste, în jur de 30 de mii, acum sunt cam trei mii de oameni depistați pe zi, iar acum câteva săptămâni se înregistrau și nouă mii. Este clar, pe undeva că o scădere a bolii există. La fel de clar este, însă, că nu știm și nu am știut niciun moment cât de răspândită este boala în România.
Concluzia este despre responsabilitate comună
Iar aici este o dublă responsabilitate. Statul se teme de urmările politice ale unei carantine, iar o parte din populație n-are chef să aibă de a face cu statul, chiar de-și pune viața în pericol. Problema apare, însă, atunci când nu e afectată doar viața ta, ci a multora din jur pentru că nu te-ai declarat bolnav.
Una peste alta, am reușit cumva să trecem pe sub radar cu boala asta. A rămas la jumătate, la mica înțelegere. Așa cum sunt o grămadă de lucruri la noi. Avem cetățeni responsabili, avem cetățeni mai puțini responsabili și un stat care nu vrea să supere cetățenii. Și mai ales nu vrea și nu poate să facă anchete epidemiologice. Și nici testări masive.
În același timp, campania de vaccinare va încetini în perioada următoare din cauza lipsei de doze. Iar în țările occidentale, un nou val, al treilea, blochează societățile. Anglia, Irlanda, Franța, Olanda se confruntă cu recorduri de îmbolnăviri și decese. Întrebarea este cât de repede noua tulpină va ajunge în România. Și ce vom face atunci. Am întins sistemul la maximum în valul doi. Dar ce se va întâmpla la apariția noii tulpine, mult mai contagioase. O ascundem iarăși sub preș.
Chiar înainte de Crăciun făceam un apel către voi, pe Facebook. Un apel ca să fim alături de 2000 de copii care, cu ajutorul Asociației Narada, primesc o mai bună legătură cu școala. Sau primesc chiar o legătură în multe cazuri. Pentru cei mai mulți dintre ei, școala online este o conversație pe Whatsapp de pe telefonul părinților. Sau nici măcar o conversație. Primesc tema sub forma unei poze și tot acolo trimit o altă poză cu rezolvarea.
În multe cazuri, școala online are de suferit. În altele, profesori măiaștri fac tot ce-i mai bine pentru copiii lor. Dar, în aproape 100 de mii de cazuri de copii din România, indiferent de ce s-ar întâmpla, accesul e limitat pentru că nu există tehnologia. Apelul meu de atunci îl aveți mai jos.
Mulțumesc c-ați răspuns chemării mele. Mulțumesc c-ați luat din banii voștri și i-ați dat unor copii ca să poată merge virtual la școală. Vă alăturați celor 90 de mii de euro pe care Petrom i-a donat deja.
Dacă nu știți cum funcționează, mai explic o dată. Pe drumulspreșcoala.ro găsiți un calculator. El vă arată în mare câtă benzină ați economisit de când nu mai duceți copilul la școală. Aproximativ un leu pe kilometru. În cazul meu cam 24 de lei zilnic.
Mai mare sau mai mică după puteri. Eu cred că e important să fim împreună dacă vreți să avem o țară normală. Și poate vă întrebați unde o să ajungă banii. Hai să vă arăt. Scrisoarea de mai jos este povestea lui Teodor. Teo are șapte ani și nu știa că atunci când vorbește cu oamenii de la Narada, care i-au pus cuvintele în pagină, se înscrie într-un program care o să-i redea dreptul la școală.
O scrisoare pentru un copil de 7 ani
Eu sunt Teodor Axente și am 7 ani. Am fost primul sărbătorit din Clasa Pregătitoare E din carefac parte începând cu 14 septembrie când am pășit pentru prima dată în Școala Gimnazială nr.28 Galați.De ceva vreme practic Karate și îmi place foarte mult disciplina și strictețea acestui sport. Aș putea spune că este sportul meu preferat.
Și limba engleză este preferata mea, de multe ori fiindu-mi mai ușor să vobesc în limba engleză decât în limba română. Nu am trăit în altă țară, dar am urmat cursuri de limbă engleză și mi-a fost foarte ușor să învăț. Îmi plac foarte mult provocările și tot ce înseamnă nou și diferit.
De aceea, când doamna învățătoare a venit la școală cu creioanele 3D a fost cea mai interesantă activitate la care am participat. Am învățat cât de ușor este să construiești un hexagon folosind fire PLA și un dispozitiv care la 190 o topește firul și apoi poți șă desenezi formele pe care le vrei sau chiar poți să construiești figurine 3D. Mie mi-au ieșit pentru prima dată bine niște cireșe.
Sunt priceput și la tot ce înseamnă dispozitive: laptop sau tabletă fiind primul din clasă car am încercat, dar am și reușit să partajez ecranul în timpul unei lecții, deși doamna nu ne arătase acest lucru. Îmi plac și activitățile tipice, genul celor de colorat. Inițial mi s-au părut plictisitoare și chiar spuneam că mă doare mâna și nu mai pot să colorez, dar cât a venit activitatea Pixel Art când trebuia să completăm modelul respectând codul culorilor activitatea a devenit una interesantă și mai puțin obositoare.
Am descoperit că îmi place să construiesc și circuite electronice după scheme date, iarelementele componente le identific cu ușurință. Îmi place școala online atunci când am de rezolvat fișe intetractive sau să fac personajele virtuale să vorbească folosindu-mi vocea.
Nu cunosc toate literele sau să citesc, dar știu să folosesc chat-ul pentru a da răspunsurile la întrebările pe care le pune doamna. Mi-aș dori să devin soldat, dar nu orice fel de soldat: unul care să programeze tancurile și armele astfel încât oamenii să nu fie răniți și în locul în care cade proiectilul să nu producă pagube mari.
Știu că e puțin ciudat, dar iubesc oamenii și mi-aș dori să fie o lume mai bună în care tehnologia să îi ajute pe oameni să facă activitățile mai ușor sau să ajungă mai repede într-u anumit loc. Acum mi-aș dori să învăț cât mai multe despre diferite aplicații ce le pot folosi la școală și să-i învăț sau să-i ajut pe colegii mei. Cred că împreună am putea construi jocuri interesante prin care să exersăm ceea ce învățăm la școală.
Teodor, șapte ani
Care e diferența dintre Teodor și copiii noștri? Din rândurile acestea, nu simți. Visele le sunt identice. Speranțele la fel de înălțătoare. Bucuriile și mijloacele diferite. Teodor nu are o tabletă sau un laptop. El face școală de pe telefonul mobil al tatălui. Școală este mult spus. Primește temele și le trimite înapoi. Asta-i tot. Or asta nu e nici școală și nici pregătire pentru viață.
Acesta e mai mult de un ajutor. E o viziune
Și acum încă ceva. Un lucru care-i privește pe toți copiii noștri. Educația digitală sau școala online nu înseamnă că ei se văd cu toții pe un calculator și imită ceea ce-ar fi făcut în viața reală. Nu despre asta este vorba. Este o oportunitate. Mai mult, o necesitate. Un moment unic în care ne putem pregăti copiii pentru lumea care-i așteaptă.
Trăim cu impresia că dacă știu să joace Fortnite sau au cont de TikTok , atunci chiar sunt experți în calculator. Dar nu despre asta este vorba. Ci de folosirea unor aplicații, de la Microsoft Office până la arsenalul pus la dispoziție Google. E vorba că ei pot să învețe toate mijloacele de comunicare și colaborare corporatiste, editare de imagine, de sunet, aplicarea tuturor capacităților unui device mobile în lumea în care trăim. Capacitatea de a vedea, trăi și crea virtual. Dar și învățarea unor lucruri minimale măcar despre pericolul lumii online. Despre asta ar trebui să fie vorba.
Gândiți-vă un pic! Nu facem asta în totalitate nici pentru ai noștri. Dar într-o lume super modernizată, sunt copiii care nu au acces nici măcar la baza a ceea ce vorbesc eu. Ce înseamnă asta? Că 30 de ani mai târziu pregătim încă o serie de copii ca să fie brațe de muncă într-o lume globalizată. Așa se vor explica viitoare voturi, dar și viitoare conflicte sociale, inegalități și inechități, dar și incapacitatea noastră de a progresa.
De asta, donația de azi nu e doar pentru un minim de servicii pe care să le asigurăm unui copil, ci de capacitatea noastră de a păși împreună mai departe.
Știrile zilei urmăresc o mărire în activitatea grupărilor paramilitare americane, înainte de ceremonia de învestire a lui Biden. Noul președinte american este așteptat să aducă un omagiu victimelor COVID. În China, minerii eliberați din mina de la Hushan au o cerere interesantă de la autorități. Bonus: piesă în vogă pentru puști.
JUST IN: Two Army National Guard members were removed from inauguration duty as part of the security vetting process to ensure none of the troops have ties to extremist groups, a defense official confirmed to CNN https://t.co/FlS1hx4Z4wpic.twitter.com/yLGeNYMWgf
Australian Open debutează cu scandal, dar și cu întrebări legate de calitatea competiției. Turneul este dat peste cap de faptul că în jur de 70 de sportivi sunt izolați în carantină strictă, fără posibilitatea de a face antrenamente până cu o săptămână înaintea turneului.
Asta se întâmplă pentru că în avioanele lor au fost cazuri de COVID, iar legea din statul Victoria îi consideră contact direct. Doar că sportivii spun că lor li s-au adus la cunoștință alte reguli. Această carantină duce la o inegalitate între diverșii sportivi, pentru că unii pot face antrenament, iar alții nu. Cap de afiș ai protestelor sunt Sorana Cîrstea, Belinda Bencic, Novak Djokovic și Alizee Cornet. Fiecare dintre ei au trebuit să-și mănânce niște tweet-uri după ce s-au trezit cu un val de proteste dure ale publicului australian. Dar nu înseamnă că nu au partea lor de dreptate.
Ca să înțelegem mai bine istoria trebuie să ne uităm la evoluția COVID în Australia. ei au avut în jur de 30 de mii de cazuri și aproape 1000 de decese. 75 la sută din cazuri și 90 la sută din decese s-au înregistrat la Melbourne acolo unde e turneul.
Cum a luptat Australia împotriva COVID
Politica autorităților australiene a fost să închidă orașul până la valoarea de 0 cazuri. Poți să faci asta dacă ești o insulă și controlezi toate căile de intrare în țară. Doar că rezultatul s-a atins în patru luni de carantină dură. Patru. O încercare foarte grea pentru oraș. Acum, ca AO să aibă loc în condiții de normalitate, autoritățile au cerut reguli stricte. Practic au pus sportivii și turneul într-o bulă și nu le dau voie să iasă nicăieri. Au dreptul la cinci ore de antrenament și când ies afară se face curat și se dezinfectează după ei.
Cei care au avut ghinionul să aibă cazuri de Covid în avion nu au voie să iasă din cameră. Asta au și reproșat oamenii. Că pregătirea lor pentru meciuri nu mai poate fi făcută la nivel înalt.
People complaining we are entitled. I have no issues to stay 14 days in the room watching netflix. Believe me this is a dream come true, holiday even. What we cant do is COMPETE after we have stayed 14 days on a couch. This is the issue,not the quarantine rule.
After my last (deleted) tweet I feel like I need to apologize to you Australian people. Your reaction to this tactless comment made me realize what you've been through last year & how much you suffered. I guess I feel a bit anxious about all this & I better have shut my mouth 1/2
În mod clar, acești sportivi suferă pentru că nu-și pot face munca. Și, de asemenea, acuză că nu le-au fost comunicate aceste reguli, ci altele. C-au semnat pentru alt tip de documente. Sorana a și publicat un fragment care arată că. potrivit regulilor anterioare nu ar trebui să fie contact și nici în carantină.
Există două concluzii
Pentru mulți australieni, turneul în condiții de pandemie este un moft și un potențial pericol pentru societate. Cu pierderi și eforturi imense, ei au trecut de o perioadă grea și așteaptă vaccinarea. Din neatenție boala s-ar putea întoarce. Măsurile nu sunt dure, sunt draconice. Dar asta vrea societatea australiană de la politicienii săi. Întâi sănătate și apoi tenis sau afacerile din jurul său.
Din punctul acesta de vedere, mulți îi văd pe jucători ca fiind alintați și oricum norocoși că simpla prezența la turneu le poate aduce sume de bani pe care unii cetățeni nu-i câștigă într-un an. Cu atât reproșul mai mare.
Asta nu înseamnă că au dreptate cu totul. Da, sănătatea este prioritară. Nu există discuții. La fel, însă, adevărul și transparența. Acești profesioniști alintați și milionari au și ei dreptul la adevăr și transparență. Era corect să li se spună că regulile s-au schimbat, că există alte așteptări și posibilități. Aceasta este munca lor, unii riscă să piardă foarte multe puncte și să le scadă valoarea, dar există și riscul de accidentări. Acum, pare că li s-a întins o cursă doar din dorința de a aduce nume mari pe tablou și a ține sponsorii aproape. Or asta este rușinos și lipsit de fair-play.
