Autor

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Care vă pune, mă, în funcții? Nouă bătaie de joc de la ministerul educației

M.E.N. a făcut publice, în sfârșit, datele la care vor avea loc evaluările naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a. Ce e de aflat, așa, la un citit pe diagonală:
1. Că picii de clasa a II-a trebuie să termine programa pana la sfarșitul lui aprilie, prin urmare cu 2 luni inainte de terminarea școlii, pentru că marți, 6 mai, au primul examen.
2. Daca veți da click si pe metodologie, veți constata că, deși „nu se vor face clasificări” (s-a tot bătut apa in piuă că „nu va conta” decât pentru învățători si părinți acest test), rezultatul evaluării va face parte din portofoliul elevului. Iar din Legea educatiei naționale se stie că portofoliul va conta ulterior la admiterea la licee.
3. Tot din metodologie rezultă că cei de clasa a IV-a vor fi testati in conformitate cu „evaluările internaționale administrate elevilor de 10-12 ani”.

Mai mult

CTP, violent împotriva lui Ponta

În ediția din 8 ianuarie a Ultimei Ore l-am întrebat pe Cristian Tudor Popescu ce crede despre declarațiile lui Ion Iliescu la adresa lui Adrian Năstase. De ce Ion Iliescu nu e de acord cu Victor Ponta că AN-ul e condamnat politic? Și ce efecte are declarația asta? CTP a spus că Iliescu și Ponta vin din școli de gândire politică, complet diferite. Că vechii activiști sunt instruiți să nu atace instituțiile fundamentale.  Apoi s-a dezlănțuit când l-am întrebat dacă premierul va candida la Președinție.

Pierzătorul după condamnarea lui Năstase

Teoria politică spune că într-un meci în trei, dacă vrei să-ți îngropi un adversar, îl scoți din dezbatere. Un lider politic important mi-a spus că șmecheria asta le-a fost predată politicienilor români de un celebru cuplu de consultanți israelieni, care a lucrat cam cu toată lumea.

Iar dintre toți, acum au învățat-o cel mai bine Victor Ponta și Traian Băsescu. Cei doi împreună l-au scos din dezbatere pe Crin Antonescu. Ultimul exemplu e cel al condamnării lui Adrian Năstase.

Mai mult

Condamnarea lui Năstase și viitorul lui Ponta

Negreșit decizia nu va face decât să adâncească falia existentă deja în societate. Unii vor spune că e victima lui Traian Băsescu, alții că în sfârșit s-a făcut dreptate. Slavă Domnului că nici unii, nici alții nu au dreptate.

Primul lucru care trebuie spus despre noua condamnare a lui Adrian Năstase e că deciziile judecătorilor trebuiesc respectate. E singurul  lucru și puținul pe care îl mai putem face în țara asta în care toate cărămizile au fost întoarse pe dos. Poate doar așa vom putea începe să reconstruim.  În primul rând să reconstruim încrederea unii în alții și apoi încrederea în instituții. Și dacă politicienii nu or să vă mai spună lucrurile astea, este de datoria noastră să-l amintim.

Mai mult

Listă pentru 2014

 

Nicio vorbă despre politică sau politicieni. Tot mai mult îmi dau seama că ceea ce se întâmplă acolo între ei nu mai are legătură cu România noastră. Dacă o să am ocazia, o să le bat obrazul pentru câteva chestiuni nerezolvate. Lista dorințelor mele e legată de oamenii cu care mă întâlnesc și locurile pe care le văd. Scriu aici începutul ei și o mai completez cu timpul. Ordinea e aleatorie:

Mai mult

Cartea despre un gras ticălos

Fețele, fețele sunt importante. Și ochii lor. Ochii le spun povestea. Le arată sufletul , îți spun încotro să te uiți și la ce să te aștepți. Adelin a văzut foarte bine fețele celor pe care i-a întâlnit în Coreea de Nord. Fețe sculptate de un regim cum nu cred să fi existat vreodată în istorie.  Cred că nimeni nua mai supus unui experiment o populație atât de mare și cu rezultate atât de apropiate de ceea ce și-a dorit.

Ochii nu l-au urmărit însă pe Adelin. Nu l-au căutat, nu au spus povești  nu au arătat drumul parcurs. Să fi reușit atât de bine regimul celor trei Kim să-și  îngenuncheze poporul sau nu i-a văzut Adelin? Mă înfioară că între atâtea chipuri și atâtea oameni nu e nicio sclipire, nu e o emoție, nu e o speranță. Mi-e greu să cred că ele nu există. Nu poți ucide sufletul până la nivelul ăsta.  Mă amăgesc spunând că autorul nu a avut timpul necesar să le caute.

Mai mult

Ce nu e în regulă cu vânzarea pământului la străini

 

Treaba stă cam așa: de la 1 ianuarie 2014 și străinii, persoane fizice, pot cumpăra în mod direct terenuri în România. Multă lume, inclusiv Președintele se așteaptă ca, de azi- mâine, pe la ușile țăranilor să apară cetățeni care să dea câteva mii de euro pe hectar. Alții se așteaptă ca asta să ducă și la mai multă sărăcie la țară și ca fondurile europene să se scurgă în buzunarele unor fermieri bogați din UE. Mulți alții, inclusiv Guvernul, cred că nu se va întâmpla nimic. Că ce-a fost de cumpărat s-a cumpărat și că nu trebuie să ne speriem.

Între toate astea sunt mai multe chestiuni în neregulă:

Mai mult

Cum manipulează presa de la mama ei.

Invazia româno-bulgară în Uk, preconizată pentru această dimineață s-a produs, indeed. Ea are o oră exactă, un loc clar de debarcare și câteva personaje bine definite. În ordine ora e 7.30, aeroportul este Luton în apropiere de Londra iar personajele sunt domnii Spiresau (ce nume neaoș)  si Bărbat, un alt domn Pop și cel mai influent parlamentar britanic de origine asiatică, Keith Vaz. Ce făcea el acolo o să ne lămurim un pic mai încolo.

Dacă vă întrebați de ce taman la 7.30, e simplu. Pentru că atunci sosea la Luton prima dintre cursele ieftine pe relația România-UK, mai precis, Târgu Mureș-Londra. Și, logic, săracii nu vin cu Taromul sau cu Britishul și sigur nu pe Heathrow.

E drept desfășurarea de forțe a avut loc  doar în paginile cotidianului, Daily Mail, care a fost port-drapelul poveștilor despre săracii care vor ajunge în capitala Imperiului. Mai mult

Cum îl cheamă pe ministrul educației?

Inspectoratul Școlar București a anunțat că va sesiza Parchetul în cazul învățătoarei de la școala 10 care lua la rost sărăcia părinților cu copii în clasa sa.  Adică, domnul inspector dă un zar de fugă, după ce vineri, împreună cu Liliana Ruse, aproape l-am adus în pragul demisiei. Răspunsurile sale la Ultima Oră au fost moi, șovăitoare, contradictorii sau eliptice, după caz.

Ne-am dat seama atunci că domnul inspector știa de ceva vreme de ceea ce se întâmplă, dar nu luase  măsuri. Ca și cum ar fi sperat ca lucrurile să treacă de la sine. Numai că totul a luat o turnură la care ei nu s-au așteptat, înregistrarea scandalizând pe toată lumea.

Mai mult