Autor

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Ce i-aș spune copilului meu după noua ”marțe neagră”

Cu ceva ani în urmă, Adrian Năstase spunea că ”nu crede în arestările de vineri noaptea”. Năstase demola atunci un dosar al unui procuror care identificase o rețea criminală de scurs bani la partid. Ceva mai târziu un tânăr procuror, pus să investigheze mizeria de acolo, se arunca de pe un bloc, după presiunile șefilor. Căci atunci,  politicienii stăteau departe de locul crimei.

Doar că anii au trecut, Năstase s-a dus în pușcărie, procurorii au început să-și facă treaba, dosarele au venit, iar politicienii au trebuit să facă chiar ei treburile murdare. Așa că ai nevoie doar de doi buimaci cu funcție care să întoarcă o nație pe dos. Cred că în ultimii ani clasa politică din România a decăzut atât de mult încât este capabilă să facă ceea ce niciun politician din lumea civilizată nu a făcut niciodată: să modifice o lege care să-l scape de la închisoare. Iar mie dați-mi voie să nu cred acum în modificările de marți noaptea.

Mai mult

Zăpada lăsată pe străzi ne îmbolnăvește. La propriu.

Bucureștiul este un oraș în care nu trebuie să ai treabă cu mașina niciodată. Pierzi timp, nu ai niciodată locuri de parcare, faci tot felul de șmecherii și mici ilegalități ca să te descurci. Dar nici un transport în comun civilizat nu ai. Iar acum iarna, ca pieton, oricum riști să-ți rupi gâtul pe trotuare. Asta este însă o problemă mică

De fapt, toată zăpada asta de o vedeți în jurul vostru nu ar trebui să fie aici. Că se poate circula este bine, dar asta nu e tot. Munții de zăpadă lăsați pe margine trebuie să dispară. Este prostie, lene și incompetență să o lași să se topească în oraș. Din mai multe motive. Și am să vi le spun pe cele enumerate de primăria din Helsinki, orașul confruntat anual cu cantități uriașe de zăpadă, dar care face curat bec.

Mai mult

Cât adevăr este în amenda de 80 de milioane de la CEDO? Nu prea mult

Tot auziți zilele astea la televizor că România ar putea să plătească 80 de milioane de euro, dacă CEDO dă o hotărâre-pilot care să condamne România pentru grelele condiții din penitenciare. Și se tot aude această mantră: ”domnule, de ce să plătim noi 80 de milioane de euro, mai bine să-i eliberăm pe unii.”

Doar că lucrurile nu stau chiar așa și nici eliberarea prin grațiere nu ajută foarte tare. Câteva explicații necesare despre ce este o hotărâre-pilot și ce ne-ar putea aștepta, în realitate.

Mai mult

De ce s-a întors Liviu Dragnea în chestiunea grațierii

Domnul Liviu Dragnea a făcut aseară o piruetă și s-a întors bine de tot, dar nu chiar de tot în chestiunea grațierii. ”În subiectul ăsta trebuie să vorbiţi cu Guvernul. Cu premierul şi cu ministrul Justiţiei. Şi eu m-am uitat cu foarte multă curiozitate, după ce m-am întors din America, n-am înţeles foarte mult, exact ce vor să facă, aştept şi eu să văd totuşi o linie clară. Nici nu am vorbit cu ei şi nici nu vreau să vorbesc cu ei acest lucru.” Declarația este făcută în exclusivitate la Digi24.

Cum ar veni, domnul Dragnea nici n-a știut de ordonanțe, nici nu prea a înțeles ce-i cu ele, deși documentul a trecut pe la cabinetul său. Mai deunăzi fusese la două televiziuni unde explicase pe larg de ce ordonanțele nu sunt atât de rele. Declarația vine după două semnale puternice venite din Statele Unite și Canada, dar și cel din MCV că ordonanțele nu fac bine deloc. Totuși, mă întreabă un prieten, ce canale și ce pârghii îl determină pe un politician să-și mănânce cuvintele? Încerc o explicație.

Mai mult

Cât de mult se moare în pușcăriile din România. Varianta fără politică

M-am uitat deunăzi la televizor și am aflat de la domnul Dragnea că se moare în penitenciarele din România. Domnul Dragnea  a primit și o cifră: peste 500 de persoane decedate în ultimii cinci ani în penitenciarele din România.

”Cred că acei oameni nu au fost condamnți la moarte”, a declarat în acel moment liderul PSD. Declarația este mai mult decât curajoasă și manipulatoare în egală măsură, pentru că unul dintre cei mai importanți oameni din țară dă de înțeles că acolo este atât de rău că o grămadă de lume nu mai iese cu viață. Și moare pentru că statul nu poate asigura un minim de condiții. Dar de fapt cum arată cifrele? Să le luăm pe cele furnizate de cel mai mare sindicat al lucrătorilor din penitenciare.

Mai mult

Mesajul unui protestatar către susținătorii PSD

Textul de mai jos aparține colegului meu Cristian Iohan Ștefănescu, care a fost la protestul împotriva ordonnațelor de grațiere și amnistie. Cred că punctul său de vedere exprimă cât se poate de clar ceși doresc cei mai mulți dintr cei aflați în Piața Universității.

”Nu văd de ce m-ar crede oameni care mă cunosc după profilul de Facebook, eventual din unele alte chestii pe care le-am mai scris în ultimul sfert de veac, dacă spun că, miercuri, m-a scos în stradă Liviu Dragnea, cu mârșăviile lui. Și tot el mă determină să îmi petrec după amiaza asta de weekend în stradă, nu la căldurică.

Mai mult

Cât costă participarea la învestirea lui Trump. Și cât a plătit Liviu Dragnea

L-ați văzut pe Liviu Dragnea la o întâlnire amicală cu președintele Trump (de azi îi putem zice așa, cred). Întâlnirea dintre cei doi e parte a unei campanii de lobby pe care președintele PSD o duce cu inteligență. Dacă ai resursele necesare și contactele cu pricina, fix în această perioadă ajungi la masă cu președintele american.

Motivul este simplu: echipa lui Trump, dar în trecut și a altora, are nevoie de mulți bani să finanțeze diversele ceremonii de înscăunare. În speță, ar fi vorba de 75 de milioane de dolari, pe care oamenii lui Trump îi strâng în aceste zile de la diverși politicieni și afaceriști veniți să se legitimeze. Căci fix despre asta e vorba. Trump vinde imagine și favoruri ca respectivii să crească în respectabilitate în țările lor și-n afacerile lor, cu contactele pe care și le fac acum.

Mai mult

Armata Română, ce rușine!

M-am transformat ieri în pieton pentru câteva ceasuri. Și am luat-o pe jos de la Podul Cotroceni până la muncă, pe Șoseaua  Panduri . Un kilometru jumătate, cam 40 de minute pentru că trei sferturi din traseu era acoperit de zăpadă. Începând chiar de la pod care nu a văzut nicio lopată anul acesta.

Excepția majoră de anul acesta este Cotroceniul, al cărui trotuar era curat bec. Spre deosebire de casele vecine din cartier. Mi-a picat însă fața la Academia Militară. Niciun centimetru de pe trotuarele din jurul Academiei nu a fost curățat

Mai mult

Iohannis tocmai și-a luat SRI-ul înapoi

Am mai spus-o, poveștile cu servicii secrete sunt ca un aisberg. Vezi ce ți se arată, dar marile confruntări, marea putere este ascunsă undeva în ape reci și tulburi. Așa și în cazul Coldea, vedem doar o parte din ceea ce s-a întâmplat, iar ca să știm mai multe trebuie să ne închipuim prin numeroase reflexii. 

Așadar, ce spune SRI? Generalul Coldea a respectat legea și regulamentele interne în relația cu Sebastian Ghiță. De asta l-a repus în funcție. Generalul și-a dat demisia din funcție pentru că Serviciul ar avea de suferit. Ocazie cu care directorul Hellvig l-a scos la pensie. Ilogic, nu? Dacă tot nu-i vinovat, de ce să renunți la un ofițer bun? Nu e chiar așa.

Mai mult

Grindeanu: am încredere în medicii din România

M-am uitat aseară  la prima prezență publică a lui Sorin Grindeanu, în dialog cu Ionela Năstase la RTV . Greu mi-a fost. Este tipul acela de politician care nu spune mare lucru. Este tehnic, plat și monoton. În plus, are fix carisma bibeloului ținut de mamele noastre în bibliotecă, deasupra televizorului. 

Să nu înțelegeți de aici că ar fi nepregătit sau că nu are valoare. Doar că la comunicare este din categoria Iohannis. Cred că discuția dintre ei doi trebuie să fie halucinantă. Consilierii mai au timp să dea și câte un telefon între două cuvinte. Două ore durează să schimbe două idei, iar grimasele și chicotelile aruncate în mijlocul frazei fac toți banii. 

Mai mult