Autor

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Reducem democrația și tăiem piroane

Pe undeva am sentimentul că doamna Dăncilă a pocnit intenționat petarda cu ”reducem democrația.” Adică o bănuiesc de o subtilitate ieșită din comun. De ce spun asta?  În ce context știți voi acum c-a spus această mirifică frază doamna Dăncilă? Despre ce credeți că vorbea? Păi, să vă spun.

Noua scăpare a premierului, total transparentă, se referă la programul de autostrăzi. Tehnic, din pix și din vorbă, Viorica a dublat promisiunea programului de autostrăzi din România. Ia să vedem:

Mai mult

Câte perechi de pantofi are iubita ta? Fii atent ce răspunzi!

Guest Post. Am primit textul acesta și-l public fără modificări.
 
Ieri, în sala de așteptare a unui spital din București, un bătrân și o bătrână, mărunței,  peste 80 de ani, cocheți, simpatici si îndrăgostiți. Ea cu o fusta asimetrică de in, verde crud, cu nasturi de lemn imenși, bluza înfiorată si palariuță ușchită; el cu cămașa si pantaloni de culoare deschisă, mocasini de piele cafenii…  Ce mai! 
 
Ea trage cu ochiul de câteva ori la pantofii mei si intreabă:
 

Mai mult

Care ai 35 plus, vezi dacă înțelegi asta!

Vladimir m-a rugat să merg cu el la Comic Con ca să-l văd cum joacă unul dintre jocurile lui preferate. Am mai fost Comic Con, dar în calitate de portofel ambulant. Adică îl însoțeam pe acolo ca să-și cumpere ce-și dorește. De data asta am avut însă mult timp la dispozție de unul singur. 

Vladimir și prietenii lui s-au așezat la coadă și apoi la joacă. A durat destul ca eu și un alt tată să dăm vreo 3-4 tururi de târg. În general, mă prin repede care e treaba. Am înțeles de ce un poster A4 este 10 lei, de ce o chestie de pus la gât e vreo 30, de ce o mască cu o carte la pachet este 130. Am înțeles și care e partea cu fotografiile, actorii și personajele de film. Am înțeles și fetele pe jumătate dezbrăcate, dar îmbrăcate ca eroine. 

Mai mult

”Vreau un premier care să mă inspire”

N-au fost mulți, n-au fost puțini, dar au fost. Probabil obosiți, întinși de luni întregi de întrebări și întâmplări nemaivăzute, dar au fost. Nu au fost destui ca să sperie pe cineva cu adevărat, nu destui să-i dea cu orele la tv, dar au fost. 

Au fost destui însă cât să arate că ideea europeană încă e sigură și puternică în România. Și cât să arate că nu trebuie să accepți la nesfârșit ticăloșia, impostura, parvenitismul, și lipsa de viziune în funcția publică. Și cred că asta o spune cel mai bine mesajul ”vreau un premier care să mă inspire, nu de care să-mi fie rușine.” Vă las aici câteva fotografii despre cine sunt acești oameni și ce vor.

Mai mult

Statul se spală pe mâini în cazul Colectiv

Statul român a hotărât, prin instanță, că nu va garanta plata unor despăgubiri pentru victimele și familiile victimelor din Colectiv. Pe românește asta înseamnă că niciun ban de la buget nu va fi plătit pentru despăgubiri de către stat. Mai înseamnă că acesta nu are o răspundere la nivel instituțional față de ce s-a întâmplat. 

Poate la nivel scriptic, la nivel legal, statul român are dreptate. Sunt convins că judecătorii nu au putut să hotărască altfel, deși, uman, poate și-ar fi dorit altceva. Statul român este plin de intenții bune și hârtii principiale. Sut convins că arhitectura scriptică a României este una modernă și acoperitoare. Ce să te faci însă dacă funcționarii nu-și fac treaba cum trebuie? Asta e, s-ar spune.

Mai mult

Însemnătatea cașcavalului în Poliția Română

Știu pe cineva care ani de zile a fost director la o fabrică de lapte din România. A fost director și înainte și după 1989. Cred că era una dintre funcțiile cheie pe care un om putea să le aibă în perioada comunistă. Cheia și lăcata la mâncare. Visul întrupat al tuturor, căci putea face rost de la lapte până la brânză și mai ales de cașcaval. 

Cașcavalul, acest Graal al mâncărurilor din România. La un moment dat, omul meu a fost oprit de miliție într-o intersecție. Era un pic atins, ca după o seară complicată la muncă. Oamenii l-au întrebat unde muncește și în schimbul carnetului le-a promis cașcaval celor trei polițiști. A doua zi, pe rând, la poarta fabricii, fiecare s-a prezentat să-și ia roata de cașcaval. Firesc, actele reținute le-a primit doar când s-a achitat de datorie.

Mai mult

Liviu ne-a adus hoții pe cap

Ce legătură poate fi între un jaf la drumul mare, la câțiva kilometri de București, o închipuită care ”nu știe vorbește” la București și un parlamentar care le spune jurnaliștilor că nu pricep, fix ca pe vremea lui Traian Băsescu. Păi să fie. 

Te aștepți ca hoții să dea lovituri, să intre în magazine, să atace bănci, să se organizeze. Te aștepți să auzi de violuri pentru că rata de agresori bolnavi rămâne constantă. Micile furturi, găinăriile vor fi și ele la locul lor. Dar mai puțin te aștepți să nu poți opri într-o parcare pentru că ți se va da în cap. 

Mai mult

TNR vs fotografia cu Olguța. Ce-o fi mai rău?

Mă uit la articolul din TNR. Și apoi mă uit la poza cu Olguța călare. Articolul ăla e o mizerie sinistră. Nu mă face să râd, deși intuiesc o poantă. Dacă nu foloseau cuvinte violente, poate aș fi râs. Deci, o primă dramă. Nu râd.

Mă uit la poza cu Olguța pe motocicletă. Și întâi râd. Nimeni nu stă așa. După care vine Sabin cu explicația științifică și anume că stă în poziție de Shodokan-Fudokan și că de fapt se pregătea de luptă. Vezi, Doamne, așa e ea războinică. O fi, nu zic nu. Și după ce râd mă enervez. Mă enervez pentru că încep să văd detaliile din poză. 

Mai mult

3R, 30 de ani mai târziu. Și e de bine

Mi-aduc aminte foarte clar că la noi în școală, numărul 4 din Vaslui, era un fel de rulotă plină de cartoane. Erau adunate acolo sute de kilograme de hârtii inutile, carton mult și discursuri cu tovarășii, presupun. Nu țin minte să fi ridicat cineva hârtiile de acolo și nici nu interesea pe nimeni. 

Umplerea rulotei era o corvoadă și un frecuș nedemn, ni se părea nouă. Cam o dată pe lună trebuia să aducem la școală tot felul de chestii. Cel mai nasol era la treaba cu borcanele. Un borcan gol pe vremea aia era o avere. Mai ales dacă avea și capac. Borcanele alea se umpleau și te ajutau să treci iarna când nu se găsea nimic. Și nu se găsea nimic. 

Mai mult

Țara te vrea prost

Mă uitam deunăzi la Liviu Dragnea cum dădea o mică lecție economică, pe modelul Teleorman, la Antena 3. Și mi-am dat seama că este imbatabil. Mai ales că nu-l mai contrazice nimeni. Iaca ce-a aflat publicul român despre inflație.  

„Am constatat că aceste companii cu capital străin, când au văzut că veniturile românilor cresc, au zis hai să mărim și noi prețurile.”

Și cum să-l contrazici? Păi nu e așa? Nu au crescut prețurile? Cine le-a crescut? Dacă iei unt, apă suc sau conserve de la companii străine nu e clar că străinii au crescut prețurile? Este chiar evidența care nu poate fi negată. Imbatabil. 

Mai mult