Autor

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Prima mea beție. Ghid pentru părinții cu adolescenți

Nu-mi aduc aminte ca în adolescența mea băutura să fi fost o problemă. Cred că găseam băutură la discreție și oriunde m-aș fi dus. Nu cred că era vreo interdicție pe undeva. Fiind începutul anilor 90 aveam acces și la terase. Cred că prima dată am pășit într-una printr-a a șaptea, a opta. Nu exista cineva care să te dea afară. Poate o singură dată am avut probleme, când a dat dirigintele meu peste mine, dar eram deja mare și la chiar în seara respectivă nu beam, eram la o pizza.

Mai erau și garajele vecinilor, unde se aflau butoaie și eram invitați pe rând de către fiii proprietarilor. Și desigur să nu uităm că mereu apărea câta o sticlă de plastic cu vin sau alte alea. Și nemuritoarele cutii pătrate cu votcă de la Scandic.

În toți anii aceștia nu știu să-mi fi făcut taică-meu vreun instructaj asupra tehnicii de băut, cantităților și așa mai departe. Îmi atrăgea atenția dacă luam ceva din casă și desigur era destul de strict la treaba asta. Era un fel de interdicție, să zicem. În situația asta, cred că m-am îmbătat de vreo două ori tot liceul, dar de băut am băut de mai multe ori. Am folosit o limită de bun simț.

În nici un caz taică-meu nu a fost chemat la școală și instruit să-mi povestească despre băutură. Asta nu se întâmplă nici acum, când nici eu, nici alții, nu suntem chemați la școală să ni se povestească despre alcool și copiii noștri. Știu că accesul la băutură e mai greu azi decât acum 30 de ani, dar sunt convins că toți adolescenții își pot procura băutură fără probleme.

De asta trebuie să vă istorisesc despre ce au învățat doi prieteni de-ai mei, părinții unui copil care învață în Anglia. Puștiul e deja la liceu și e la vârsta la care urmează să cinstească ceva sau deja a făcut asta. Părinții au fost invitați la școală să ia parte la un seminar în care să li se vorbească de adolescenți și alcool. Drept este că seminarul e doar unul intr-o lungă serie care se ocupă de creierul adolescenților, de sexualitatea lor, de modul în care reacționează la provocări sau la controverse.

Nu întâmplător, englezii au astfel de seminarii în școli și pentru elevi și pentru părinți. Anglia are probleme mari cu alcoolul în rândul adolescenților. Aproape 40 la sută dintre copii între 11 și 15 ani au băut deja în Anglia, 8 la sută dintre ei s-au și îmbătat, iar 22 la sută au băut mai mult de 15 unități de alcool pe săptămână.

Așadar, părinții sunt invitați la școală să li se spună cam tot ce trebuie să știe despre întâlnirea copilului lor cu băutura. În mod controlat și decent. Așadar, câteva lucruri importante pe care trebuie să le știți dintre recomandările pe care le-au primit la școală. Seminarul a fost ținut de psihologi de profesie și oameni specializați în dezvoltarea copilului

Adolescenții au nevoie să socializeze, deci trebuie să-i lăsați la petreceri, dar nu mai mult de o dată pe lună.

Este obligatoriu să știi cine vine la petrecere și câte persoane vor fi. De asemenea, la fiecare cinci adolescenți trebuie să fie prezent un adult. Potrivit legii britanice, ești responsabil de tot ce se întâmplă în casa ta. Dacă apar droguri, băutură în plus sau alte evenimente neplăcute poți răspunde și penal.

Stabilește regulile petrecerii de la bun început. Și cantitatea de băutură. Până la 15 ani nu este voie să le dai alcool. Cei mari au voie la un pahar de bere pe seară. Fii sigur că vor încerca să strecoare mai multă băutură. Va trebui să-i oprești.

Regulă importantă: paharele nu se lasă nesupravegheate din cauza drogurilor care pot fi puse în băutură. Fetele suntt învățate să folosească o ojă specială care, în contact cu băutura, își va schimba culoarea, dacă aceasta conține droguri. Asta în caz că le-a strecurat cineva în pahar. Nu-i lăsa să bea repede.

Stabilește ora la care se încheie petrecerea. Dacă e noaptea nu mai târziu de unu nopatea. Dacă e târziu, vii și-l iei. Dacă nu, școala te încurajează să-l lași să folosească mijloacele de transport în comun.

Dacă, totuși, vin atinși acasă sau beți de-a dreptul, nu te repezi în ei. Nu are rost să rezolvi treaba atunci. Nu-i adu aminte de alte nerealizări. Totul se tratează în ziua următoare după ce-au trecut efectele alcoolului. Și atunci cu calm și cu referire doar la problema respectivă.

Și obișnuiește-te cu ideea că va crește și va bea și fără supravegherea ta. Învață-l să bea singur și sigur.

Și aceasta este doar lecția despre băutură. Căci la școală și alte seminarii sunt lecții despre sex, dar și despre modul în care creierul copilului se comportaă la această vârstă la care sunt de neînțeles. Și admite că în 80 la sută din cazuri, părinții sunt cei care pun băutura în mână.

Statisticile din România arată mai prost decât cele din Anglia. Suntem pe un loc șapte european în această chestiune, după Cehia, Lituania, Ungaria, Croaţia, Danemarca şi Bulgaria.

Studii mai vechi arată că în urmă cu aparoape 10 ani 85 la sută dintre puștii de 16 ani din România deja băuseră. În următorii ani am ajuns la 72 la sută, dar datele ne plasează peste Europa. În același timp, nici nu văd c-am face ceva, deși alcoolismul este una dintre principalele probleme pe la noi.

Cred că primul pas ar trebui să fie instructajul de acasă, dar ar trebui să avem curaj să vorbim despre asta și la școală. Deci, când ați băut prima oară? Dar copilului când i-ați dat de băut.

Reforma școlii reușește: repetent în clasa întâi

Știrea este că timid s-a strecurat în spațiul public o mică dezbatere despre învățământ. Parcă s-a auzit mai mult decât agenda noastră obișnuită. Evident că s-a pornit de la lucrurile lansate de doamna Andronescu care are un nou plan de reformă a educației. Culmea că și președintele are un plan. Așa că voi comenta și eu despre ce s-a auzit până acum. Și nu o voi face ca jurnalist, ci ca părinte. Pe baza experiențelor mele, dar și a preoocupării pe care trebuie să o am pentru copilul nostru. O să zic câte o idee despre ce a ieșit la iveală. Și nu o luați decât așa cum este: o părere personală, la cald. Așadar:

Repetenția în clasa întâi. Legea nu permite, doamna Andronescu zice c-ar trebui. Nu înțeleg de ce am ajuns aici. Și care e miza. Oricum nu o să rămână nimeni repetent vreodată. E o corvoadă pentru profesori. Și birocratică și umană. Altfel, ce face atât de greșit un copil de șapte ani încât să rămână repetent? Cât de slab să fie la carte? Nu cumva e o problemă psihologică cu copilul, de adaptare? Nu găsim un mecanism de ajutare a acestor copii care nu se adaptează? Trecem direct la repetenție? Temă falsă și apoi problema principală e ratată complet. Nu ar trebui să lăsăm pe nimeni în urmă. 

Vacanțe mai puține și mai scurte. Doamna Andronescu vrea să facă vacanța de iarnă mai scurtă, să mai umble la cea de primăvară și să o scoată pe cea dintre semestre. Nu a rezultat de ce este necesar, dar să zicem că e un pic anormal ce e acum. Bucățica asta de semestru unu din ianuarie e ciudată. Dar iarăși ratăm esența. Doamna Andronescu nu vrea neam să recunoască marea probemă: vacanța de vară este prea lungă. Trei luni sunt un coșmar,  copiii uită tot. Ar trebui scurtată pentru că nu este necesară o atât de perioadă. Nu mai sunt în anii în care copiii trebuie să ajute la câmp. În lumea vestică, școala începe în august. Cred c-ar trebui să mergem în direcția asta. Adică, mai multă atenție pentru copii, nu pentru profesori.

Reintroducerea treptei a doua. Înțeleg că doamna Andronescu spune că ar deveni Bac-ul mai ușor. De acord. Dar alt argument care este? Nu știu, iar singurul lucru care mi-a venit în cap este că e nevoie de pregătire și în clasa a X-a. E prea multă materie la Bac? Alege lucrurile relevante pentru zona respectivă. Fă-l pe domenii sau pe grade, nu musai la fel pentru toți. 

Ajung aici și la ideea lui Iohannis: Bacalaureatul cu două viteze. Sunt de acord, poate că este necesar. E un moment în care poți să-ți decizi viitorul. Vrei la facultate? Intri la Bac-ul greu! Vrei să fii meșter: mergi la cel ușor! Asta e o idee la care trebuie să ne gândim și să-i găsim o formă de funcționare. 

Șase ani la ciclul primar și câte trei la gimnaziu și liceu. Adică a cincea să treacă la școala primară. De ce o fi mai bună ideea domnului Iohannis, nu știu. Poate că sunt studii care să arate că e o perioadă de adaptare mai bună a copiilor. Mie mi se pare o zăpăceală. Cred că e o chestiune de formă și nu de fond.

Bacalaureat la șase probe. Tot de la domnul Iohannis. Mi s-ar părea minunat să-l cupleze cu treapta a doua. O să băgăm pregătire în ei ca la balamuc. Ce-mi place însă la această idee este însă posibilitatea facultăților de a cere un anumit obiect la Bacalaureat. Asta chiar are sens. De încurajat. 

În fine, nu știu cât și cum vom purta această dezbatere. Mi-e teamă că o să fie acoperită de de acareturile zilnice. și cele care sunt mai interesante pentru actuala guvernare. Sper ca după toată perioada asta chiar să le putem discuta amănunțit. Deocamdată, ținem ochii pe ele. 

 

Marius Manole: ”Asta e grija noastră? Să le dăm condiții bune la violatori?”

Marius Manole e mai curând fragil. Are trăsături de june-prim, cum s-ar spune în teatru. E romanticul perfect. Și așa arăta și acum 20 de ani când ne-am cunoscut. Doar că sub înfățișarea asta, Marius are trăiri dintre cele mai complicate. Îmi spune că de mic era revoltat. ”Nu am suportat niciodată nedreptatea. De mic copil. Și nu numai cea îndreptată împotriva mea, ci și cea îndreptată împotriva colegilor mei. Lumea îmi spunea: <păi, ție nu ți-a făcut nimic>. Da, dar e vorba de coolegul meu cu care împart o pâine.”

Nu e nevoie să apeși multe pedale ca să ajungi acolo. Foarte tânărul Marius, cu care ne-am bătut capul în anii facultății în dileme complicate, e astăzi un bărbat care nu așteaptă invitații la a spune ce-l doare. Și nici nu-și face ușor prieteni. Ba, mai curând, aș zice că nu-i menajează nici pe cei pe care îi are. 

De câțiva ani, Marius Manole a ales să trăiască liber. Să spună tot ce are de spus. ”Acesta sunt cel de acum. Poate mai târziu o să sufăr de sărăcie și o sufăr și de ipocrizie și cine știe ce o să mai fac.” Și-i ia câteva zeci de secunde să povestească. 

”Mi-am retras spectacolul <Însemnările unui nebun> de la Arcub. Și asta după ce vezi că în unele funcții au fost puși niște oameni ca să mânuiască niște bani. Și asta s-a întâmpla la Arcub, unde director este colegul meu Lucian Ghimiși. Eu îl iubesc, am fost în același pat, am început cariera împreună, dar nu pot să cred că el este director la Arcub. Nu are de ce să fie director pentru că nu a făcut lucruri extraordinare în viața lui ca să fie directorul Arcub. Uneori în viață mai renunți la unele lucruri care îți aduc beneficii pentru unele care nu îți aduc beneficii, dar sunt principii sănătoase. Mi-era un coleg foarte drag, dar asta e.”

”Dacă doamna Firea îl punea acolo pe domnul Patapievici sau un coleg care are merite în zona asta, nu aș fi avut nimic de zis. De asta zice lumea că eu sunt anti-PSD, dar eu nu sunt anti-PSD. Dacă Iohannis mâine greșește, ies și spun că nu e bine. Oamenii sunt învățați că, dacă sunt cu un partid, tot ce-a făcut acest partid este sfânt. Ori eu sancționez pe toată lumea.”

”Oamenii aceștia sunt puși pe principiul <eu te pun acolo și tu taci când eu fac afaceri, când îți iau și îți dau bani. Și nu spui nimic când îți iau parandărăt și facem trocuri, și îți dau clădiri, și-ți iau clădiri și tu faci și cu societatea aia și cu aia și cumperi de acolo și achizițiile le faci de acolo și de acolo.> Atât îmi e de clar.”

”Colegul meu Marius Bodochi, cu care am debutat, cu care m-am sfătuit, în casa căruia mi-am făcut primul buletin, un om extraordinar… Ce să-i fac dacă l-am văzut acum  lângă domnul Voiculescu, ridicându-i reverul, și prezentând spectacolele cu Eminescu… ce-am  văzut aseară, o mizerie. Ce să fac? Ce să cred? că nu contează de unde ia niște bani? Nu mai pot să fiu lângă Marius Bodochi. Despre ce să mai vorbim? Despre cum merge piața? Nu mai pot!”

”Atât timp cât de la 18 ani îmi fac meseria cum pot mai bine, n-am fost nicăieri împins, nu deranjez pe nimeni, nu văd de ce ar trebui să-mi fie rușine, frică sau să cred că sunt radical.”

”Sunt 3-4 ani de când nu mai am sentimentul de frică. Și, desigur că sunt un pic ipocrit. Pentru că eu fac asta de când am ceva notorietate. Și ei îmi spun: <păi, tu ești Marius Manole!> Și le dau exemplu din 2007 de la Sibiu, când sub imperiul a două beri, m-am revoltat pe scena Festivalului de la Sibiu. Și de față cu președinții și cu toată lumea am spus că piesa aia pe care o făceam era o mizerie. Și mă gândeam pe măsură ce vorbeam că nu o să mai lucrez nicăieiri și că o să mă întorc la mama acasă să mă apuc de altă meserie.”

”Sunt încântat de atitudinea domnului Caramitru. Sunt norocos că fac parte din trupa TNB. Nu ne-a împiedicat niciodată să ne exprimăm. Asta în condițiile în care toți directorii de teatru ling pe la Primărie, pe la doamna Firea, să rămână în funcție.”

”Tata m-a întrebat dacă mă fac actor ca Arșinel și Stela? Da…Ca Stela.”

”Lumea de azi nu mi se pare așa sigură după eliberările astea. Asta e grija noastră? Să aibă violatorii condiții bune? Știi câte condiții proaste au copiii care învață la școală cu toaleta în curte? Asta e grija noastră? Știi de ce îi susțin unii? Pentru că nu li s-a întâmplat. Nimeni nu va face un exercițiu de empatie să se pună în pielea părinților.” 

”Suntem o țară plină de hoți, condusă de niște hoți, analfabeți, agramați, nesimțiți, aroganți! Și să nu-mi spună nimeni că sunt iohannist. Trei ani a fost nul.”   

 

Chiar nu o să-ți vină să crezi ce ascultai la radio

Uneori te ia valul la radio. Și atunci cred că-ți ies printre cele mai bune momente. Vă povesteam eu săptămâna trecută că se fac 20 de ani de când Britney Spears a lansat Baby, One More Time. Și ne-am adus aminte ce făceam acum 20 de ani. Și mai ales ce ascultam. Și nu o să vă vină să credeți ce muzică românească ascultam. Dumnezeule!

Nu vă povestesc mai mult. Trebuie să ascultați. O să vă simțiți bine 25 de minute și o să râdeți cu lacrimi. Și apoi o să spuneți: mamă, ce tineri mai eram!