În fiecare marți jucăm la radio un joc numit ”Vrei să fii ghinionar?”. Ideea este să ne povestești o experiență de trei ceasuri rele pe care ai văzut-o la alții sau ai trăit-o tu. Genul acela care duce la o pagubă, la o întâlnire neplăcută și în niciun caz la chestiuni care îți pot afecta viața. E o lume a super-poveștilor. Îți stă inima în loc să vezi ce se poate trăi într-o viață.
Recent, am văzut povestea unui cuplu arab a cărui căsătorie a durat 5 minute. Mirele și socrul mic s-au certat la ieșirea din moschee și asta a fost. Câteva reguli au fost încălcate, iubirea nu a fost de găsit, divorțul a fost instantaneu.
Nu e singurul caz. Am aflat de la ai noștri că o căsătorie poate dura până la trei dimineața. Că o mireasă poate fugi cu violonistul de la nuntă, chiar în noaptea aceea, sau cu solistul formației. Știți deja un alt caz, e celebru, când mireasa a fugit cu nașul, dar nu cred să fi auzit că asta s-a întâmplat în noaptea nunții. Dar dacă afli că mireasa ta are și un copil? Ce faci?
Așa că trebue să-i ascultați. Telenovelele sunt mici copii pe lângă ce auzim noi.
Știrile zilei au toate fotografiile importante de la Oscar. Și de pe covorul roșu, și din culise. Există un moment în care copiii realizează că le-am pus viața pe internet. Plus, Africa măreață.
Știrile zilei au cele mai bune imagini din Venezuela, dar și propunerile Papei privind abuzurile sexuale ale unor clerici. Și o dezbatere despre cât de des trebuie să schimbi așternuturile.
Pe oamenii cu pasiune îi simți imediat. Răzvan Mazilu visează că dansează și este dispus să facă asta și la radio. Cum o să dansezi la radio, Răzvan? Păi, o să-ți povestesc. Uite, acum ridic o mână, acum înclin capul, mâinile mele se reunesc...Și ar putea continua așa.
Răzvan este îndrăgostit de arta sa. Lumea spune că este cel mai bun dansator român al ultimelor decenii. Poate cel mai vizibil, îmi răspunde. Toți colegii mei au muncit, eu poate am avut mai multă șansă. Adevărul este însă ceva mai complicat. Răzvan a știut că va dansa de la trei ani. Și-a pus copilăria pe hold și s-a apucat serios de treaba asta.
Sincer nu am simțit niciun fel de suferință. Eu nu eram trist dacă mă luai de la joacă, tot ce voiam era să dansez. Și apoi a venit o vârstă la care nici nu mai aveam voie să mă joc. Știi că noi lucrăm la balet niște grupe de mușchi care sunt incompatibile cu fotbalul, de exemplu. E o tehnică de lucru care se ocupă cu mușchii din afara corpului. E mai complicat de explicat, dar asta mă împiedică să am activitățile unui om obișnuit. Dacă vrei să faci dans de performanță, e ca la sport. Începe ca o joacă și apoi continuă cu enorm de multă muncă.
În fiecare zi trebuie să faci două ore de studiu. Adică să repeți cu temeinicie și la nesfârșit acele mișcări care sunt baza dansului. Asta, separat de repetiție. Studiul e parte din pregătirea oricărui dansator, fără el nu exiști. Poți să faci și sală și alergare, și înot, dar cu echilibru. Studiul este însă baza. Și apoi nu ai voie să exagerezi cu nimic, nici cu mâncarea sau băutura sau lipsa somnului.
Eu nu știu să mă uit la dans, dar dacă arunci un ochi pe internet o să-ți dai seama repede de ce Răzvan este diferit față de restul lumii. Mie mi se pare că e teribil de fluid. Că el curge, că nu are unghiuri drepte, că nu e nimic sacadat în mișcarea sa. De fapt, îmi spune, marea mea calitate este expresivitatea. Cel puțin asta este ce-mi spun ceilalți.
Trebuie să-l asculți pe Răzvan. El vorbește ca atunci când dansează. Curge, este însuflețit, suferă, se oferă celorlalți. Cred că asta mă ajută să trec rampa. Adresarea, această emoție directă. Nevoia de a mă uita în ochii oamenilor, asta mă ajută să trec în sufletele lor, să trezesc ceva în ei. Asta se întâmplă la dans. Îl iei pe om o oră din problemele cotidiene și-i oferi un alt spațiu. O oră sau trei minute. Trei minute este enorm când îl face pe un om să evadeze.
Tu știi când e momentul acela de grație? O, da simți, noi chiar spunem atunci că ”a trecut un înger.” Se stabilește atunci o legătură directă cu publicul. Și aceasta este marea voluptate, marea provocare, să realizezi astfel de momente. Să faci atâtea perechi de ochi și atâția oameni să pară vrăjiți.
Ah, și să nu uităm de lucrurile profane. Cum faci să ridici o parteneră în brațe, o fată care are totuși măcar 40 de kilograme? E o chestiune de tehnică, te mai ajută și ea. Și apoi râde. Am fost la un seminar la Bratislava în care am învățat tehnici de prindere și ridicare a unor bărbați care erau cât mine. Și nu aș fi crezut niciodată că o să pot, dar organismul uman este o mașinărie minunată.
Visez că dansez. Visez mai ales înainte de premiere. Visez că nu mai găsesc costumele, că nu mai știu pașii, că nimeresc într-un alt decor și am tot fel de panici. Am emoții, dar trec repede atunci când intru în scenă. Am emoții pentru că trebuie să mă ridic la înălțimea a ce am construit, pentru că trebuie să nu am o seară proastă. Dar trec imediat ce-ai făcut primul pas.
Vă las pe voi să descoperiți de ce Răzvan lucrează în România și de ce a refuza să se mute în străinătate, dar și dacă dansează mai mult sau mai puțin atunci când iese în oraș. Și de ce crede că arta trebuie să fie forma sa de protest.
Știrile zilei au o sinteză a săptămânii în 24 de fotografii. Apare filmul despre viața lui Elton John. Și vestea zilei este că mai mult stăm decât muncim.
Inspirați de un text al Simonei Tachede acum un an, am vorbit depre zgârciți la radio. Știți deja cum procedăm. Oamenii ne sună și noi rămânem muți de uimire. De data asta mi-a plăcut că lumea a sunat să-și calce șefii în picioare.
Unul dintre ascultători lucra la o firmă a lui Ion Țiriac și a așteptat luni în șir să-i ceară socoteală pentru salariul mic. Nu i-a ieșit nimic în afară de o plecare din firmă. Un altul și-a urmărit șefa care economisea la banii de cafeluță. Și care a ținut minte o cafea nebăută mai bine de câteva luni.
Dar cel mai tare mi se pare omul de la Ploiești care economisește apa. Ideea lui depășește în imaginație cam tot ce-am auzit.
Știrile zilei ne arată niște oameni îngrijorați de viitorul lor. Australia chiar face ceva ca să ne salveze. Dacă ai Revolut, am un studiu pentru tine. Și, desigur, filmul cu cea mai deșucheată formație rock.
Nu are cum să fie o întâmplare că în ziua în care premierul Dăncilă anunța că PSD a scos România din noroi, un tractor se opintea într-o uliță să ducă mortul la groapă. Opintea este puțin spus de vreme ce, nici cu lanțuri, tractorul nu a reușit să ducă dricul la cimitir. Imaginile arată roțile uriașe care se învârt în loc și fac nu șleauri, ci chiar o albie de râu. A trebuit ca neamurile mortului să tragă de dric și tractor ca să ducă creștineasca datorie la capăt.
În acest timp, cu așchiile sărindu-i din discurs, Viorica Dăncilă se opintea să ducă la capăt următorul paragraf. ”Succesul programului PNDL 1, introdus de ministrul Dezvoltării din acea vreme, domnul preşedinte Liviu Dragnea, mi-a dat certitudinea ca acesta trebuie continuat. Astăzi avem PNDL, programul de care depind şansele de dezvoltare a multor comunităţi. Cu ajutorul acestor programe am scos ţara din noroaie, ca să mă exprim mai plastic”. Slavă Domnului că l-a nimerit în discurs pe domnul Dragnea fără de care nimic nu se poate.
Și ca totul să fie perfect în această piesă, lucrurile s-au întâmplat în Vaslui. Vaslui e județul situat pe locul doi în topul finanțărilor din PNDL 2. Trebuie să știți că programul mai este numit ”pixul lui Dragnea”, căci principalul criteriu de alocare este cel politic. De altfel, un raport a Curții de Conturi pe primul PNDL spunea că programul nu are criterii de alocare, nu are posibilitate de gestionare, că nu urmărește banii dați, că investițiile sunt incerte, necontinuate, și că nu se leagă de alte proiecte majore. Bonus, sublinia clientelismul politic al programului.
Dar bănuiesc că sunt și primari fericiți aici, doar că nu or fi asfaltat drumul până la cimitir. Mortul oricum nu mai votează. Altfel, să știți că PSD a rezolvat problema noroaielor patriei în 15 zile. Pentru că pe 2 februarie, domnul Dragnea spunea: „Despre bugetele locale – în acest an vrem să se încheie toată perioadă de ani negri de mult timp în care administraţia locală a fost subfinanţată. Noi am avut ca obiective să scoatem satul românesc din noroi. Asta am avut prin programul nostru şi oameni din satele mici încep să vadă cum s-a ridicat nivelul de viaţă acolo.”
Și așa v-ați prins și care e treaba cu noroiul. A ieșit cumva în sondaje ca o problemă interesantă pentru români, iar PSD ne anunță pe toate canalele că o rezolvă. Ciudată asociere.
În fine, cred că așa e firesc. În țara în care te naști între bacterii ucigașe, desigur că nu poți ajunge la groapă decât prin noroi și îngropându-i pe toți în el. Ăsta e destinul satelor mici. Să stea la mila politrucilor de tot felul, a rugăminților primarului către prefect și către șeful de la guvern. Noroaiele se rezolvă cu miloaga sau cu tractorul. Și doar în schimbul unor voturi.
Iar în timp ce mortul se chinuia pe ultimul drum, Partidul l-a anunțat că merge chiar la loc uscat și cu verdeață. Pentru că Partidul știe mai bine.
