Alex Dima: ”Ce treabă are Dumnezeu cu votul?”

Dacă stai de vorbă cu Alex Dima o să vezi lumină. Este jurnalistul de investigații complet atipic. Râde. La fiecare trei propoziții are o glumă sau o ironie. Și cel mai des o auto-ironie. ”Un an de zile nu am înțeles nimic din știri. Le făceam ca pe ceva mecanic.” Nu se apară de potențialele pericole și își abordează subiectele și subiecții ca un om și ca pe niște oameni. 

Jumătate din viața lui e legată fapte bune. Nu cred că are timp de el cât are de toate lucrurile pe care le face. E parte din Bursa de Fericire, Magic Camp, Zâna Merciluță. Se uită la așezămintele de la Vale Screzii și Rădăuți cu mai mult decât un ochi de reporter.

Iar despre Biserică vorbește cu căldură și pasiune. E o critică de la cap la coadă? Nu cred. E mai curând o dojană. O părere de rău. El e teolog, a fost crescut acolo și nu înțelege de ce Biserica ar trebui să fi despre altceva decât despre iubire. 

 

Iată și câteva idei dacă nu aveți vreme să ascultați tot interviul.

”Simțeam că nu sunt omul care să se îmbrace în veșminte și să slujească așa cum trebuie. Prezența lui Dumnezeu trebuie să fie acolo cu tine și nu numai în Biserică. Eu nu am simțit că pot să păstrez relația asta tot timpul.”

”Cine consideră că preoția e o profesie greșește. Nu poți ca preot să spui doar că mergi la job.”

”Am vrut să lucrez la Patriarhie, dar nu m-au vrut. M-au căutat când s-a înființat Trinitas. Dar le-am zis că nu au bani de mine.” Și râde tare. 

”Trebuie să-ți cauți preotul potrivit. Acela va fi doctorul sufletului tău. Nu poți vorbi din afară de Biserică.”

”Care e legătura dintre vot și Biserică? Cât de farisei să fim să facem lucruri de genul acesta precum să nu le dai oamenilor voie în altar? Foarte mulți sunt farisei,”  despre cazul din Ialomița.

”Dumnezeu e iubire, Dumnezeu e bun că de aia ne ține pe aici. Isus nu a umblat cu mitre poleite și mașini scumpe.”

”Am văzut că Patriarhul și-a luat și pantofi albi. Asta nu mai văzusem până acum.”

”Să-l fi văzut pe episcopul nostru din Norvegia. Să-l fi văzut cum se juca cu copiii. Episcopii nu trebuie să fie acri, împăiați.”

”Nu am fost la referendum. Eu cred în căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Nu am fost, însă, pentru c-am inventat o temă de care nu aveam nevoie. ”

”Ce treabă are Dumnezeu cu votul?

Interviul integral aici. Vă invit să ascultați, în special partea în care vorbește despre cum să faci fapte bune în România. 

Foto: Inquam photos.

 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

2 comentarii la Alex Dima: ”Ce treabă are Dumnezeu cu votul?”

  1. Inna spune:

    Un om minunat! Subscriu la tot ce a spus. Aveam impresia ca imi verbalizeaza gandurile…

    Ma inclin!

  2. Mircea Ordean spune:

    Mă uit la seria de materiale de-aici.

    Omenesc.
    A servi publicului ce dorește acesta să audă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *