72 de mii de euro în 2 luni, o dezbatere falsă

Suma cu pricina a fost încasată de Dan Radu Rușanu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară la sfârșitul anului. Și de câteva zile încoace e o vie dezbatere pe tema asta. Și o îngrijorare generală. Că Rușanu ia 72 de mii, că Dăianu ia 68 de mii că sunt angajate neveste și soți de politicieni cu 10-11 mii de euro pe lună. Că se dau prime de sfârșit de an, prime de vacanță, că în general se pleacă cu o roabă de bani de acolo.

La cum este așezată România, iar ASF fiind instituție publică, lucrurile sunt de natură să te umple de nervi sau de invidie, după caz, ceea ce am și văzut în câteva episoade la televizor. Numai că dacă ne uităm după sume ratăm întreaga poveste. Iată de ce:

ASF-ul e o instituție care trebuie să supravegheze și să reglementeze tot ce înseamnă viață financiară în România. Are cam același rol cu BNR-ul, dar pe alte paliere. ASF trebuie să vadă că nu se întâmplă nimic rău la asigurări, piață de capital și pensii private. În fapt instituția asta mamut chiar așa a fost creată: prin unirea mai multor instituții cu atribuții în sectoarele respective. Și potrivit ordonanței de funcționare instituția este autofinanțată, iar sursele ei de venit sunt extrabugetare și reprezintă în fapt sursele fiecăreia dintre cele trei comisii care se desființează. 

Adică banii de funcționare vin de la companiile supravegheate. Ele trebuie să plătească taxe pentru mai toate operațiunile pe care le fac. Plus o taxă fixă care oscilează undeva în jurul valorii de 0,40-0,50 la sută din venituri. Aveți aici un model cu toate taxele. În fapt companiile plătesc ca sistemul să funcționeze și să nu fie viciat. Nu există bani de la buget. De asta nu e o problemă că Rușanu câștigă 70 de mii de euro în două luni și Dăianu cam tot pe acolo. Adică verificatorii sistemului sunt plătiți la nivel de șefi de industrie, ceea ce nu e de criticat.

Problema e nivelul de muncă și mai ales modul în care acești oameni sunt numiți.

Politicul românesc a văzut imediat că e rost de o sinecură. Așa că de ani încoace, în toate guvernările, a numit acolo neveste, neamuri, foști colaboratori care ieșeau din politică. Vezi și guvernarea Năstase cu Dorina Mihăilescu și cine a mai fost pe acolo, dar și guvernarea Boc cu doamna Ferencz, consiliera premierului, care a ajuns vicepreședinte într-una din structuri.

Numirile politice nici măcar nu ar fi o așa mare problemă , câtă vreme statul e cel care controlează piața pentru noi. Problema e ce oameni pui acolo și de ce companiile acceptă. Nimeni nu a protestat la ani de numiri politici. Aveau numeroase pârghii și modalități în care să semnleze abuzurile. Eu cred că n-au făcut-o pentru că sunt într-un soi de blat. Că fiecare își poate băga un om pe acolo ca să fie protejat. Că fiind un sistem închis, cu un public captiv poate să-l stoarcă pe acesta în fel și chip. Vezi cazul Carabulea și Chițoiu. Devine atunci rezonabil să-i dai  unui director 72 de mii de euro dacă știi că tu o să te simți bine. În fapt singurii care plătesc în treaba asta sunt consumatorii. Iar un euro pe lună de la fiecare client nici nu-i bai. Vedeți doar ce bine se simt unele companii de asigurări fugărite de clienți. Să vedeți voi însă cum o să vă ajute miile alea de euro pe voi și patronii voștri când o să se spargă vreo bubă.

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

2 comentarii la 72 de mii de euro în 2 luni, o dezbatere falsă

  1. RUSIANU spune:

    mare tembel esti ma nenorocitule sa scrii asa ceva, evident esti pupincuristul lor. pai banii vine de la noi care ne asig obligatoriu locuintele. obligatoriu masinile. merita panaramele astea atit? pai salariu maxim al unui functionar public la judet care nu-l pupa in fund pe antonescul analfabetul ets 4-500 euro

  2. Catalin Catalin spune:

    @rusianu. Sa stiti ca si cei din banci castiga tot atat. sau mai mult. adresati-va si lor cu aceeasi cerere. nu comparati salariul unui functionar public cu cele de la asf. cei de la asf nu sunt functionari publici, ci indeplinesc o functie publica. faptul ca ma faceti tembel nu va ajuta cu nimic cauza. si nici faptul ca nu va dati numele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *