51 de politicieni și afaceriști ridicați de procurori

În aceeași zi cu Cocoș și Hrebenciuc, procurorii au ridicat 51 de persoane, politicieni, oameni de afaceri și funcționari din 4 dintre cele mai importante orașe ale țării. Printre politicieni se află lideri de prim rang ai partidului de guvernământ, dar și lideri ai opoziției. Aceștia acordau contracte de construcții pe bani publici contra unor șpăgi sau tranzacționau energie în mod nelegal. Cu o seară înaintea operațiunii, de care nu știa,  premierul spusese că justiția își face datoria, dar că sistemul politic nu este atât de afectat pe cât se spune. ”Nu ne judecați doar după câteva mere stricate.”

Întâmplarea este cât se poate de reală, doar că nu e din România. Nu încă. E din Spania și s-a petrecut în urmă cu câteva ore. Aveți varianta lungă aici și cea foarte scurtă mai jos, în știrea colegilor mei de la externele RTV. Priviți cu atenție și reacția de delimitare a reprezentanților politici.

Și scum diferența față de România:

În urmă cu câțiva ani un cunoscut și partenerii săi spanioli au încercat să intre în programul de reabilitare a blocurilor, la un sector din capitală. Amicul meu era acționar al unei mari firme de materiale de construcții, iar spaniolii erau constructori. S-au lămurit repede cum stă treaba, n-au intrat niciodată. Spaniolii au rămas însă șocați: ”Și la noi se cere șpagă, dar nu mai mult de 10-15 procente din lucrare. Aici e îngrozitor. 40 la sută”

De unde vin banii ăștia? Din supraevaluarea lucrării. De asta puteți să vă refaceți singuri blocul la jumătate din prețul primăriei. Dar ce să vezi? Nimeni nu vă dă autorizație. Ei au depus plângere la DNA, dar nu-i mai știu cursul. Mă aștept însă ca la o astfel de șpagă, mâine să ia 200 deodată, nu doar 50.

Și tot în șpaga asta enormă stă răspunsul clasei politice. Dacă la spanioli, presupușii vinovați au fost suspendați și li s-a cerut demisia din funcțiile publice, la noi plecarea din Parlament e un act de eroism. Iar suspecții sunt susținuți de Parlament până îți vine acru. De ce? Pentru că nu poți șmenui singur 40 la sută, ci doar în gașcă și pentru gașcă.

 

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!