Viitorul poporului suna bine. La televizor.

Din când în când fiul meu de șapte ani, mă întreabă: azi ați bătut Antena3? Uneori mă umflă râsul, alteori mă îngrozesc de întrebarea venită nu tocmai din senin.

Mare trebuie să fi fost microbul televiziunii în casa noastră și de multă vreme, dacă un pici de clasa întâi are grija bătăliilor noastre de zi cu zi cu audiența.

Copilul meu a crescut într-o casă cu multe televizoare, mai toate deschise pe un canal de știri. Și, probabil, fără corecțiile părintești necesare, cu ușurință s-ar înscrie peste ani în rândul celor care  au televizorul principala sursă de informare.

Imaginea asta și întrebarea pe care mi-o pune uneori mă fac să mă întreb cum vor arăta generațiile viitoare, crescute cu noii idoli de la Antena 3, RTV sau B1.

Răspunsul cel mai probabil e că pregătim o generație de fanatici agresivi, separați  întrei ei de falii aproape imposibil de trecut.

Să nu credeți că fac aici un rechizitoriu al televiziunilor. Mai curând militez să avem mai multă grijă de copiii noștri. Să stăm mai multă vreme alături de ei să le explicăm ceea ce e drept și bun și ceea ce au de făcut.

Televiziunile sunt instituții comerciale care sunt  construite în primul rând pentru a câștiga bani. Atâta vreme cât nu manipulează și nu mint, funcționarea lor este binevenită. Dreptul de exprimare e mai important decât lezarea convingerilor altor grupuri de persoane. E maniera cu care țara asta a mers înainte în ultimii ani. Și probabil că așa va merge mai departe.

Așadar, ce i-aș spune eu copilului meu despre cazul Alexandrescu, dacă aș apărea din nou la televizor?

Întâi de toate că deciziile unui judecător se respectă, indiferent că ne plac sau nu. Este singurul lucru bun care ne-a mai rămas în România și o datorie pe care o avem față de generațiile următoare . Trebuie să întărim acest lucru, dacă nu vrem ca anii următori să dezlănțuim haosul asupra noastră sau să ajungem la proteste de stradă împotriva unor hotărâri. E piatră de temelie pentru ceea ce se cheamă stat.

Apoi i-aș spune că acțiunile procurorilor sunt binevenite, câtă vreme ele sunt întemeiate pe dovezi solide.  Dar că, de multe ori, procurorii români au avut acțiuni discreționare și orientate doar împotriva unei părți politice sau împotriva susținătorilor unei idei. Că nu am încredere în acțiunile statului împotriva presei în ultimii ani. Că am văzut prea des agenți ai fiscului coborâți în redacții cu scopul de a împiedica sau orienta activitatea redacțională.

Că eu nu lucrez în ce mai bună breaslă posibilă. Că presa din România e o reflectare cât se poate de fidelă a societății. Că ani de zile, presa din România a funcționat pe bază de șpagă. Și că atunci când nu a picat, a curs de la stat. Că jurnalismul a fost viciat de economic, că patronii au pactizat cu politicienii și apoi că sărăcia i-a împins pe jurnaliști la compromisuri. Dar că, până la urmă, presa asta – proastă viciată și uneori coruptă – e cea care a împins România înainte. Și că fără isprăvile colegilor mei de a lungul anilor, România ar fi arătat mai rău.

Și poate i-aș spune că atunci când semeni vânt culegi furtună. Că jihadul dezlănțuit de Antena 3 în ultimii ani împotriva celor de altă opinie e un lucru periculos și care se întoarce împotriva lor. Când ești agresiv, mai ales ca vedetă de televiziune, dai sentimentul că ăsta e comportamentul normal în spațiul public. Pe măsură ce timpul trece,  bulgărele se va rostogoli creând epigoni și mai agresivi.

Și poate nu în ultimul rând, i-aș spune că vorbesc în numele meu și nu al poporului. Mi-e teamă de cuvintele și atitudinile mesianice. Suntem mulți , diverși și gândim diferit. E un drept pe care ni l-am câștigat, acela de-a gândi singuri, respectând legea și pe cei de lângă noi.

Iar dacă ar înțelege,  aș fi mai mulțumit decât dacă aș bate Antena3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *