Elena Udrea a trecut ieri un pic prin spațiul public, aruncând o teză pe care o s-o mai vedeți: ”în România toată lumea fură”. Teza are rădăcini ceva mai adânci, este des prizată și are și un sprijin în mai toate întâmplările noastre zilnice.

Și aș pune mâna în foc că ea va crește ca intensitate. Uitați-vă doar la declarația candidă a lui Robert Negoiță, căruia i se retrage doctoratul. ”Așa era moda atunci. O să renunț.” Domnul Negoiță transmite lejer în spațiul public că ”domnule, nu ai ce să-i faci. Am făcut-o toți, acum este alta situația, hai să nu fim ipocriți.”  De altfel și doamna Udrea ne acuză de ipocrizie.

„Oamenii împart gravitatea faptelor în funcție de percepția pe care o au ei asupra sumelor. Dacă cineva a furat o găină, evident nu li se pare la fel de grav. Ei nu vor să vadă arestați pe cei care au furat puțin. Ei vor să vadă arestați pe cei care au furat mult. Eu găsesc justificat acest punct de vedere și această atitudine, pe de altă parte ea ascunde o mare ipocrizie: în realitate în România fiecare fură cât poate! Deci șpaga este generalizată în România și cine fură o găină să fiți convins că, dacă ar putea, ar fura un miliona de euro”, spune ea.

Și am făcut o socoteală cu un prieten. În fiecare zi în România te lovești de câte  formă de furt. Din cele mai neașteptate locuri. De la șpaga pe care ți-o cere un funcționar. Sau cea despre care îți dă de înțeles c-ai putea să o dai. De la vicierea unor acte medicale, până la banii pe care îi cară mulți părinți la școală.

Mediul privat este plin de atâtea exemple. Întreabă prin agenții de top-up-urile pe care le primesc clienții. Mi se povestește de un program al unei mari companii, cu sampling de produse de igienă pentru diverse zone rurale. 87 % din produse au dispărut. Culmea în program erau implicați medici și profesori.

Am aflat de cazul unor produse promoționale date de o companie unor colaboratori. Acestea trebuiau returnate după prezentare, dar au revenit doar 75 la sută. Știu redacții unde nu puteai să lași telefonul pe masă sau se făcea control la ieșire să se vadă dacă nu ai un laptop.

La magazinele de bricolaj ești întâmpinat de niște cetățeni care te verifică să nu pleci cu ceva ce nu-i al tău. Rata de furt e mare, dar de fapt cei care ar dosi sunt angajații. Aud de șpăgi date prin mari magazine pentru a obține contracte de panotaj. Știu de un grup de manageri care și-au păcălit centrala străină vânzându-i un teren la supra- preț.

Am făcut o listă atât de lungă, încât, la sfârșit, aproape i-am dat dreptate Elenei Udrea. În România se fură în draci. Ne furăm zilnic de ne vine acru.

Dar tocmai asta-i șmecheria. Tocmai asta și-a dorit Elena Udrea. Să transforme totul într-o mocirlă. Să spună că există pete peste tot, că este o cultură a furtului general. Că nu se poate trăi aici decât cu furt și că societatea produce la vârful său, doar reprezentanții asemănători sieși.

Astfel, o eventuală vinovăție a sa într-unul din dosarele penale ar fi mică apre inexistentă. Într-un loc în care toată lumea fură, nu prea poți să-i reproșezi nimic cuiva care fură și mai mult. Este supraviețuire, selecție naturală, lucru firesc.

Iar această gândire este inacceptabilă pentru toți oamenii care își văd de treaba lor. Poate că multă lume fură în România. Dar nu fură toată lumea. Logica furtului este inacceptabilă. Iar după încercarea de a pune la îndoială instituțiile statului, doamna Udrea vine și pune la încercare însăși existența societății. Căci ce ne descrie ea este tabloul anarhiei. Un stat nefuncțional cu locuitori puși pe căpătuială și mai puțin pe muncă.

Nicio clipă nu putem accepta acest mod de gândire despre noi. Iar acum se dă o bătălie. E ca o campanie electorală. În ce țară vrei să crezi că trăiești? În cea în care toată lumea fură și te supui? Sau alegi o Românie, a ta și a prietenilor tăi, în care majoritatea muncește cinstit, apăsat și cu spor și în care hoții sunt răi și trebuie prinși?