vedete

Andra, superstarul obișnuit: ”Îmi place să spăl vase”

Când să înceapă interviul, Andra își cânta încetișor, ca pentru sine, Hallelujah. Așa faci mereu, o întreb. Știu deja că ea cântă tot timpul, că e natura ei. Știu că se exprimă ușor prin cântec și că așa-i vine bine să-și transmită sentimentele. Mi-e mai ușor uneori să cânt, decât să vorbesc! 

Sunt melodii care îmi dau o anumită liniște înainte de un interviu. Da, (e ceva asemănător cu o rugăciune). Uite, când urc în avion sau când intru într-un concert, acum în cadrul turneului sau oriunde concertez, spun un Tatăl nostru, fără să mă vadă nimeni. Chiar dacă îmi știu treaba, știu ce trebuie să cânt, am experiență de scenă de atâția ani… De fiecare dată cânți pentru alt public, iar emoția este pentru a nu dezamăgi. Zic: Doamne ajută-mă să fiu așa cum își doresc oamenii ăștia, să fiu la înălțimea așteptărilor. Îmi spun doar mie.

Andra e credincioasă. Își caută nădejdea și puterea cu ochii la Dumnezeu. 

Poate datorită lui Cătălin sunt și mai credincioasă. El este mai credincios decât mine. Merge mai des la biserică. El îmi spune: Hai să mergem la un părinte care ne e foarte drag să vorbim. Părintele Cristian care ne-a și botezat copiii de altfel, este duhovnicul nostru. Mergem acolo și ne dă liniștea de care avem nevoie. Ne spune chestii generale, pe care le spune tuturor, despre cum să-ți găsești liniștea și pacea într-o lume atât de nebună, într-o lume ca a noastră, de exemplu. O lume în care suntem mai toată ziua pe drumuri, cu tot felul de proiecte, cu oameni diferiți, unde întâlnești, așa cum mai zice el și ispite. Îți dă o liniște. Când plecăm de acolo amândoi suntem bucuroși că am putut să ajungem să vorbim cu el. 

Dincolo de voce, îmi dau seama pe parcursul interviului, că succesul Andrei constă în faptul că e foarte pământeană. Ea este mereu strălucitoare când o vezi la televizor sau pe scenă, dar în rest e un om obișnuit. Vedeta rămâne acolo pe scenă. Și la mall mă duc fără probleme. Pun blugii pe mine și o șapcă și nu mă gândesc că mă recunoaște lumea. Dar imaginea pe care mi-o pune în minte este Andra cea de acasă. Acolo unde gătește, spală vase și-i pune masa lui Cătălin. Dar voi doi, oameni așa bogați și celebri, nu aveți pe nimeni să facă asta?

„Dacă ar fi o cameră să fiu live pe Facebook tot timpul și să vedeți câte vase spăl… Avem mașină de spălat vase, dar nu știu dacă am folosit-o de trei ori. Mi se pare ireal. E mai veche ce e drept, dar spală în trei ore. Păi eu în trei ore spăl toată casa. Îmi și place să spăl vase. Mă duc undeva în vacanță, la o cabană cu niște prieteni și facem noi acolo mâncarea. Ceilalți gătesc, iar eu spăl vasele, deși îmi place să și gătesc. E bătaie pe vase. Vin niște finuțe de-ale mele: Nășică, mie nu-mi place să spăl vase și le spun: Lasă-mă pe mine să le spăl că mă simt prost. Eu fac de drag”

 „Foarte mult (mă relaxează). Și pe Cătălin la fel. Mergem undeva în vizită și suntem la niște prieteni unde ne permitem, să zic așa. Îl vezi pe Cătălin cum strânge. E foarte ordonat. Uite, apropo de asta. E și credincios, e și ordonat. E perfect. E omul care mă ajută și mă face să-mi doresc să fiu mai bună.”

Plăceri vinovate ai Andra? „Mănânc dulce, în schimb. Aș mânca toată ziua. Sunt dependentă. Vreau să scap cumva de dulcele ăsta și nu știu cum. Cumva când mănânc sunt atât de fericită, jur! Sunt fericită! Apropo, vin fanii pe unde merg la concerte, la radio și nu îmi mai aduc flori. Îmi aduc ciocolată. Am cutii, cutii, cutii de ciocolată. E plină casa de ciocolată. Serios! Pot să-mi deschid un magazin.”

În egală măsură, însă, Andra e bucătăreasă. 

După 3 zile de stat la (Sala) Palatului am venit acasă. N-am dormit în alea trei zile acasă. Trebuia să fac pauză vocală. Acasă e foarte greu să fac asta cu copiii. Nu pot să le vorbesc prin semne. Vineri a fost primul concert. Luni dimineață am venit acasă, dar primul lucru, deși am fost foarte obosită, a fost să fac  tot ce le plăcea copiilor sau tot ce voiam. Mama m-a întrebat: Iubita lui mami, dar nu ești obosită? Gătesc eu.” Și i-am zis: Nu, nu, vreau să recuperez cu copiii, să le fac ceva ce le place lor. Să mă ierte cumva că am lipsit astea trei zile. Fac brioșe, fac paste, fac un pește foarte bun cu creveți, cu unt, cu pesto, cu vin alb. Pun și ceapă verde și usturoi. Sincer nu am văzut rețeta asta pe undeva. Folosesc somon cu creveți sau pește alb, pentru că ăsta e peștele pe care îl mănâncă copiii. Depinde ce am prin casă, dar de obicei am somon. Am auzit că acum nu prea mai e ok și atunci am trecut pe doradă sau file, file de șalău. Pregătesc creveții, le pun un pic de sare, un pic de piper atât pe ei cât și pe pește. Îi pun la prăjit în ulei de măsline, foarte puțin, după care pun foarte mult unt. Depinde ce cantitate de creveți am. Nu au gust bun dacă nu pui unt. Adaug ceapa, usturoiul, pesto, chiar dacă îl faci tu sau dacă îl găsești gata făcut. Adaug și vin alb și smântână de gătit. Asta pe un pat de orez. Fierb orez. Am o oală electrică și nu se prinde pe fund. Fierbător de orez. Pun orezul și pun apoi sosul deasupra. Fosta noastră bonă, Rona, gătea această rețetă, dar punea foarte mult ghimbir. Eu, pentru că am limbă geografică nu prea pot să mănânc iute.

Andra e strâns legată de familia ei. Succesul l-au construit împreună. Acasă i-au spus: ”copilul de aur”, găina de aur” pentru că le-a îndeplinit toate visele. Familia Andrei nu a fost dintre cele cu dare de mână. 

Mama a avut o copilărie mai modestă, ca tot omul. Nu a avut un vis anume. Au plecat amândoi, și mama și tata. Țin minte că-mi spunea: Am avut un apartament în chirie cu o dormeză și o masă. Așa fericiți am fost! Uite, ușor, ușor, am muncit și am realizat asta și mai apoi împreună cu voi, am muncit toți. Ne-au învățat de mici să facem economie, să strângem, să evoluăm. Avea vise ca orice femeie când era tânără… Țin minte că îmi zicea că era cu bunica ei și s-a dus în Turda, la vreo 8 km. Nu vreau să mă gândesc prea mult că e sensibil subiectul. Avea bani doar de întoarcere. A trecut pe lângă o cofetărie și a văzut o prăjitură din spumă, cu căpșuni și a zis că mănâncă prăjitura asta, dar trebuie să meargă pe jos acasă. S-a dus 8 km pe jos. Tot felul de sacrificii din astea. Eu am zis că dacă pot, în viața asta, o să fac totul ca părinții mei, sau mama cel puțin, să nu mai aibă vreodată grija asta. Dacă ea vrea să-și cumpere o pereche de pantofi, eu îi fac pofta asta. E mama mea, este icoana mea. E omul care m-a învățat să fiu bună și să fiu la rândul meu o mamă așa cum a fost ea. Da. E o legătură foarte puternică. Nu mă face să plâng! Pentru mine e foarte sensibil subiectul ăsta, legat de mama, pentru că o iubesc foarte mult. E omul care ne-a ținut legați pe toţi, ne-a învățat să ne iubim, la rândul nostru să avem grijă de familiile noastre.”

„Sunt foarte apropiată și de tatăl meu cu care semăn foarte mult ca atitudine, personalitate. Sunt foarte puternică, la fel ca el. Cumva însă, sensibilitatea am luat-o de la mama, deși mama nu a fost ca tata. Tata a fost zi de zi cu mine. Mergeam cu trenul, ne-am chinuit ceva la începutul carierei mele. Duceam bani de acasă. Nu câștigam mare lucru. Aveam turneu cu trupa Andre, cu trupa Angels. Eram extrem de fericiți că facem și noi parte dintr-un turneu cu vedetele momentului. Erau în vogă Andre. Săreau copiii pe ele. Erau atât de iubite, de apreciate. Primul meu concert a fost la Timișoara în cadrul turneului. Eram atât de fericiți! Mă uitam la tata care era undeva la mașină și îi spuneam cumva din priviri: Tată, uite cum mă prind copiii ăștia și mă iubesc. Mă recunosc! Îmi rămân așa în cap imaginile fețelor lor văzându-mă fericită.”

Vă las pe voi să descoperiți mai departe cum își cresc Andra și Cătălin copiii. Și ce cred aceștia despre părinții lor celebri. Dar și mai mult despre cum se construiește un succes care acum ține de aproape 20 de ani. Și mai ales cum îi pun plumb în picioare sesiunile de autografe ”pentru că eu vreau să stau până la ultimul om.”

 

 

 

 

Acasă la armâni cu Elena Gheorghe

De ceva vreme îmi tot apăreau pe FB și Instagram imagini cu un dans sincron, în grup, de pe la nunțile din România. Muzica era pe jumătate de înțeles, pe jumătate nu, dar în mod clar că era ceva de aici, de la noi. E un amestec de Balcani și folclor, o notă care vine de ici și una de colo, de pe unde neamul ăsta își trage rădăcinile. 

E vorba de cântecele Elenei Gheorghe, frumoasa și roșcata cântăreață, care își reconstituie muzical originile în ultima vreme. Îmi spune la interviu că știe cu siguranță c-am înțeles tot ce cântă. De când a lansat Lună Albă și Ela îi tot scrie lumea. Și nu-mi scriu doar armânii, ci și românii. Citesc cu mare interes comentariile pentru că îți dai seama că voiam o părere clară a oamenilor despre piesa asta. Oamenii spuneau „Nu înțeleg nimic, dar de fapt înțeleg tot”. Asta e muzica!

Elena Gheorghe este pe jumătate armâncă. Și nu machidoancă. Insistă: ”E mai corect așa, armân decât machidon. Trebuie să se vadă că suntem și români. ”  Pe jumătate pentru că mama este româncă. Și acolo este o încălcare a tradiției. Toată lumea știa că armânii se căsătoresc între ei. ”Da, a fost destul de complicată situația asta în sensul în care părinții mei, tatăl este armân, iar mama este ardeleancă. Ei s-au iubit foarte mult. Foarte mult. Atât de mult încât au rupt oarecum tradiția prin această mare iubire, dar tot din această mare iubire au construit acasă la noi un fel de mix în aceste tradiții. Adică să fie și tradiție armânească și să fie și tradiția românească. Atunci noi am fost niște norocoși, fiindcă am luat și de colo și de colo și ne-am bucurat de ambele culturi.”

Mama a trebuit să învețe tradițile și limba atunci când a intrat în familia preotului Gheorghe. La toate astea a vegheat strict Dada, care era stâlpul familiei, adică mama tatălui. ”Chiar a fost un interviu pe care l-am citit zilele trecute, dat de către un doctor, care era armân și care spunea că dacă ar fi doar după comunitatea armânească, oamenii nu ar avea nevoie de azile. La noi, cel puțin în comunitatea noastră de armâni, bunicii, străbunicii sunt puși pe un piedestal. Sunt foarte, foarte importanți. Sunt respectați pentru că ei sunt stâlpii până când se duc în lumea cealaltă. Sunt tot felul de tradiții și tot felul de lucruri care conectează generația mare cu noua generație. În fiecare casă a românilor bunica sau străbunica sau străbunicul îi învață câte ceva pe cei mici. Părinții au înțeles lucrurile astea de foarte mult timp și atunci mi-a plăcut să aud chestia asta. ”

Dada a și pregătit-o direct pentru măritișul cu un bărbat din comunitate. 

”Dada care a suferit oarecum din pricina asta la începutul relației părinților… clar a fost afectată pentru că își dorea ca fiul ei să se căsătorească cu o armâncă, să ducă tradiția mai departe. De mică eu am crescut foarte mult timp la ei și îmi spunea: „Dadă tu trebuie să iei armân, trebuie să duci tradiția mai departe.” Așa am fost crescută. Când m-am făcut puțin mai mare avea tot felul de discuții cu comunitatea și „Uite”, îmi spunea, „uite, vezi că e un tip armân și așa mai departe. Vine dintr-o familie bună și este foarte inteligent. Face cursuri și specializare în…” și-mi prezenta.”

Eu eram îndrăgostită de Cornel deja de ceva timp. În primă fază oricum o lăsam pe ea să vorbească și să spună treaba asta. Atunci când i-am dat vestea că m-am îndrăgostit și că am un prieten îți dai seama că prima întrebare a fost dacă e armân. I-am spus că nu e armân, că e român și că nu poți să-i comanzi inimii tale să iubească pe cine trebuie să iubească. Nu te pui cu inima. Ea a fost destul de tristă când a auzit povestea și după ce l-a cunoscut pe Cornel mi-a spus că nici o sută de machedoni nu fac cât el. A fost atât de impresionată de cum se comporta, cum vorbea. Faptul că a văzut că mă iubește atât de tare i-a schimbat total percepția, iar eu am fost foarte șocată să aud asta pentru că îți dai seama, până la 17 ani îmi spunea în continuu că ea vrea să mă căsătoresc cu un armân.”

Nu-i vorbă că și proaspătul mire a trebuit să învețe tradițiile și limba armânească, odată intrat în casă. Oamenii te primesc, dar îți și cer să dai înapoi. Am întrebat-o ce face atât despecială această comunitate. Și i-am spus că noi din afară, vedem încăpățânarea dar și succesul pe care îl au Hagi, Halep și Becali. 

În primul și în primul rând comunitatea este foarte unită. Pentru că sunt foarte uniți fac foarte multe lucruri. Eu cred că de aici pleacă baza comunității armâne. Ei se ajută foarte tare între ei. Dacă cineva are nevoie de ceva deschide oricând ușa și e primit cu căldură și cu dragoste. Pe bune e făcută chestia asta. Familia este pe primul loc. Ambiția vine oarecum și din familie pentru că se transmite din generație în generație. Ei muncesc foarte, foarte mult. Nu vor să depindă oarecum de nimeni. Sunt oarecum independenți. Să fie lucrul lor și să nu se bazeze pe altceva. Au ambiția asta. Probabil de asta sunt și bine înstăriţi.”

Pe 23 mai, la Sala Palatului, Elena Gheorghe le va da înapoi ceva celor pe care-i consideră acasă. E vorba de un concert de muzică armânească cu piesele sale interpretate și reinterpretate de artiști cunoscuți ai comunității. 

”Este un concert pe care mi l-am dorit de foarte mult timp. Mi l-am dorit de când era Dada în viață. Nu am reușit atunci să-l fac, însă acest eveniment este în primul rând un omagiu pentru ea. E un eveniment unde am ținut neapărat să vină artiști importanți din comunitatea armenească pentru că vreau ca toate generațiile să se regăsească în acest eveniment. Vreau să nu fie nici limitat la comunitatea armenească. Vreau să se bucure și românii, să se bucure și armânii pentru că eu consider că muzica este un limbaj universal și nu trebuie să înțelegi neapărat toate versurile. Trebuie efectiv să simți. Am văzut foarte multe comentarii la „Luna albă” și am ales ca acest spectacol să se numească „Luna albă” tocmai pentru că a avut un succes pe care nu l-am gândit, nu l-am așteptat. Nici măcar nu am sperat efectiv să îl atingă.”

Nu vă zic mai mult. Trebuie să vedeți piesele și să ascultați interviul cu Elena Gheorghe. Și, da, o să aflați și ce gândește un tată preot despre odrasla sa, care s-a apucat de muzică latino și a pus pe ea cele mai sexy ținute cu putință. 

”Când am plecat de acasă, la 15 ani, dacă vreți să o spunem așa, tatăl meu mi-a pus în ghiozdan o responsabilitate colosală. Mi-a spus: „Tati, eu am încredere în tine. Ai grijă ce faci că eu am încredere în tine.” Pentru mine a fost cât 15 reguli. Trebuia să-mi impun eu limitele de bun simț și tot, pentru că el a spus că are încredere în mine și că trebuie să am grijă.”

Dar și cum a scăpat de denumirea de la Elena de la Mandinga. ”Mă striga lumea pe stradă Mandinga. M-am despărțit de ei cu bagajul ăsta care m-a dus la -20 în viață. Dar cu o experiență uriașă de scenă.” Cum a reușit?

Foto: Facebook Elena Gheorghe

 

Mărgineanu: ”Băi, dar niciodată nu e vina noastră?”

Mihai Mărgineanu a venit la interviu la Digi FM după ce filmase de la 6.30 în Las Fierbinți. Asta include și peste 100 de kilometri de condus. După interviu, Mihai era așteptat la Tuzla unde avea câteva ore de zbor. Un om care trăiește tot timpul în viteză. ”Trebuie să fii mincinos să spui că nu se fac bani din muzică. Sau depinde la ce te gândești când spui bani.” 

Mărgineanu e un om care a construit și reconstruit. E constructor de profesie. Vorbește cu pasiune de meseria sa și nu de ”ocupația” sa. A făcut rosturi speciale. ”Trebuie să fii bun să știi unde să tai casa.” Dar cel mai mult s-a reconstruit pe el. A făcut carieră în muzică târziu și pentru că și-a dorit foarte tare. Nu a vrut să renunțe la vise. De asta crede că totul stă în puterea noastră. ”Noi avem o greșeală de la imn, de când spunem că ne adânciră barbarii de tirani. Păi, ce? Niciodată nu e vina noastră?” Dacă aveți opt minute, vor fi bine folosite. Mai mult