spital

Falsa dilemă a domnului Dragnea

Spitalul în care se află domnul Dragnea a fost cel mai prost ținut secret al ultimelor zile. Toată lumea știa că este într-o clinică privată, nimeni nu a spus-o în mod oficial. Ba chiar ministrul sănătății a fost pus în situația de a nu răspunde la cele mai elementare întrebări. Un fel de minciună prin omisiune. 

Or pentru o lume normală lucrurile erau teribile de simple. Domnul Dragnea are dreptul la viață și sănătate. Este dreptul său de a se trata oriunde, în orice fel de clinică pe care o alege, așa cum ar face mulți români. Un spital privat nu e de evitat, dimpotrivă el ar trebui să fie dezideratul oricărei societăți și oricărui cetățean. Spitalul privat este normalitatea, oriunde.

Doar că domnul Dragnea nu mai este orice cetățean și, din păcate el a renunțat demult la discursul pentru clasa mijlocie. Domnul Dragnea vrea roșii românești cu gust, vrea napolitane făcute aici, atacă mereu Europa și modelul său corporatist, el vrea ca fiii și fiicele noastre să fie ferite de fructe otrăvite. Și, desigur, guvernul său a făcut autostrăzi și spitale. 

Asta ne-a spus candidatul la președinție în ultimele săptămâni. Și niciodată nu a spus nimic în favoarea întreprinzătorilor privați, muncitori, care și -au pus viața la bătaie ca să construiască. Ei nu au existat niciodată în discursul PSD. Oameni precum proprietarii români ai Sanador.

Domnul Dragnea a vrut să fie băiat din popor, dar când să trăiască ca poporul, rupt între nosocomiale și noroc prin spitalele românești, domnul Dragnea nu a mai ajuns acolo. Chiar dacă a mărit salariile medicilor? De ce?

Asta e adevărata dilemă a domnului Dragnea. Că atunci când a fost să treacă testul adevărului, el nu era acolo. Și știți ce e mai grav? Că dilema asta nu trebuia să existe. El ne-a pus să alegem între stat și privat, fără motiv.

Afacerile, patronii, capitalul, acestea sunt datele normale ale unei lumi. Ele trebuie susținute. Medicina privată este legitimă, este corectă și trebuie să fi responsabilă. Iar cei care au făcut o afacere din ea trebuie felicitați. Iar normalitatea este atunci când în spațiul public vorbești corect și de angajați și de patroni, și de corporații și de țărani, și de români și de străini.

Și să nu spui poporului că faci totul pentru ei, dar tu să livrezi doar aparatului de partid, iar pe el să-l lași tot la cozile lungi ale spitalului de stat.    

 

 

Transplantul este pentru oameni, nu pentru campanie electorală

Secția ATI de la Bagdasar Arseni are un culoar lung înainte de a intra în salonul propriu-zis. De-a stânga sau de-a dreapta sunt mici oficii sau birouri și câteva salonașe  de câte 2-3 paturi. Acolo făceam plimbări seara, pentru recuperarea mersului.

Într-una din seri, drumul mi-a fost blocat de o doamnă, nu pacientă, ci „aparținătoare” cum li se spune acolo, care ieșea cu spatele dintr-unul din birouri.  O femeie de peste 50 de ani, îmbrăcată cu un cojoc pe ea și cu părul prins într-o plasă. Avea un trup masiv și făcea pași mici către ieșirea din secție. „Mulțumesc, mult, doamna doctor, mulțumesc mult!” În stânga și în dreapta sa, două femei mai tinere parcă o duceau de brațe, venind tustrele cu fața spre mine: „Hai mamă, lasă, las-o pe doamna. Să mergem!Vino!” Dar femeia parcă nu se dădea plecată. Ceva o trăgea înapoi, ca o treabă nerezolvată sau ceva ce trebuie să îndrepte. Greu , încet și-a întors trupul către ușă, ieșind parcă mai mult dusă de cele două fete.

Ușa biroului a rămas deschisă. Înăuntru o masă precum cele din unitățile militare, pe vremuri, cu picioare de fier și tăblia acoperită de furnir. Pe masă o geantă neagră și un fular de damă aruncat lângă ea  Pe jos linoleum din ăla verde de spital.  În camera mai era și un pat cum mai văzusem pe vremuri la mama, cu un cadru de lemn masiv de culoarea muștarului. Pe pat o cuvertură din cele înflorate. Mai mult ca sigur că aici era un dormitor pentru doctorii care făceau de gardă noaptea.

Înăuntru o femei tânără vorbește la telefon. Presupun că e medic. Are câteva hârtii în mână. „Da, avem donatorul! Da, au fost de acord. Da ,familia a semnat acum. Da, probabil. Pot merge la recoltare mai târziu…Nu, e pe aparate…o scoatem mai târziu…”

M-am uitat din nou spre ușa unde dispăruse femeia. Cine să fi fost? Soțul, un copil? Probabil cineva foarte apropiat, după cât de greu se desprinde de hârtiile alea din mână doctoriței. Sora, aveam să aflu mai târziu…  Nimic nu arată ca în filme. Nimic nu e alb, nimic nu e strălucitor. Aparatele nu-s lucioase, nimeni nu păstrează un moment de tăcere. Nu e muzică tristă pe nicăieri. Doar în jur asistentele și infirmierele își continuă alergătura crâncenă între paturi. Atât se vede când se pune capăt unei vieți ca să înceapă alta.

Mulțumescul acela rostit de două ori, mi-a rămas în cap. Oare pentru ce-o fi mulțumit? Tocmai se despărțea de cineva drag. Ce se petrece în sufletele oamenilor ajunși aici. Dar în cele ale căror oameni așteaptă. Ce dureri trebuie să treci când te despărți… Ce dureri trebuie să treci atunci când aștepți.

Nu știu să descos scandalul transplantului din România. Cred că sunt spitale în care se poate face transplant, așa cum spun doctorii. Cred că avem condiții proaste spre inexistente pentru post-transplant, așa cum spune ministrul. Nu cred că europenii ne fură organe, ci dimpotrivă. Și sunt convins că undeva este o bătaie pe bani mulți. 

De aceea, e nevoie de transparență, proceduri clare și grijă atunci când vorbim de acești oameni. Și respect. Ceea ce acum nu avem

Am amenințat un polițist

Mă duc zilnic la un cabinet de fizioterapie. După accident sunt obligat să muncesc zilnic să mă păstrez la cotele de funcționare ale unui cetățean complet funcțional. Așa că am ajuns, dacă nu cel mai vechi, măcar cel mai longeviv pacient de acolo. Zilnic o mulțime de lume trece pe acolo. Multă lume cu probleme. Îi văd pe unul pe altul. Le aud păsurile, poveștile și-i văd cum se poartă. E mană cerească pentru meseria mea.

Zilele astea a venit un domn hotărât. ”V-am adus biletul de la doctor. Sper că acum totul e în regulă”. Nu chiar. E o mică încurcătură acolo, dar se rezolvă într-un minut. Apoi Florența Milea, kinetoterapeutul, îl anunță pe domnul nostru ce proceduri are și că pe lângă procedurile decontate de Casă mai trebuie plătită o taxă de 100 de lei pentru zece ședințe. Mai mult

Ministrul Sănătății propune legalizarea șpăgii la medici

Știu, sună vulgar, neplăcut, pare că are și un aspect penal sau că e ceva imoral. Dar e schimbarea cea mai profundă pe care o poți aduce în spitalele din România. Pentru că altfel toți marii specialiști vor pleca, treptat. Anunțul a fost făcut miercuri la Ultima Oră:

La ce se referă Nicolae Bănicioiu Mai mult

Cum se numără banii dintr-o șpagă

În România magistrații pot ieși la pensie la 25 de ani vechime în profesie. Adică în jurul vârstei de 50 de ani. Și au o pensie în jur de 2000-3000 de euro. Potrivit standardelor din țara asta, 3000 de euro e o sumă foarte mare. Nu o să-ți permiți BMW-uri, genți de firmă sau să stai tot timpul în restaurante de lux. Dar îți permiți să ai o viață liniștită, fără să îți lipsească nimic. Și asta mult, mult timp, cât te îngăduie Dumnezeu.

Judecătorul  Stan Mustață are 67 de ani. Putea să iasă la pensie acum 17 ani. În care să fi primit câte 3000 de euro de pe lună, fără să-l deranjeze nimeni.  De ce a zăbovit atât de mult? Pentru că putea lua dintr-un dosar cât într-un an de pensie. Mai mult

Malpraxis de presă. Știrea despre ”un realizator de la Antena 3”

Astfel de lucruri nu se fac. Pentru că oricât de multe ne despart și indiferent cât de mult ne detestăm, nu publicăm diagnostice. Mai ales, țintite special să-ți umilești adversarul . Mai cu seamă când tu susții că ești partea bună a presei. Ce nu e în regulă:

Nu e în regulă să precizezi în clar tipul de operație suferit de pacientă. Faptul că soția unui realizator tv a suferit o operație plastică, fiind prinsă în scandalul de la spitalul de arși, poate fi o știre, deși doamna e persoană privată. Doar că, fără diagnostic. Mai mult

1 an

Când in viața fiecăruia se produce o schimbare majoră, probabil că cele care lipsesc cel mai mult sunt lucrurile simple, ignorate si banalizate de-a lungul existenței anterioare.  Când România mea s-a schimbat brusc, în mijlocul nopții, mi-am dat seama că primul lucru care imi lipsește este banalul mângâiat. Mai mult

Dreptate până la capăt

Când cei 7,4 milioane de români au venit la vot împotriva lui Traian Băsescu probabil că asta și-au dorit: dreptate până la capăt. Adică punct final pentru o putere arogantă și în numeroase cazuri abuzivă. Ieri a reieșit că dreptatea are sensuri diferite. Depinde la care capăt al ei te afli. În mod evident că atunci când strigau de la tribună dreptate până la capăt, onorabilii USL aveau alt tip de dreptate în minte decât cei din fața tribunei.
Așa a rezultat una dintre cele mai mai mari mizerii din istoria Parlamentului român. Și dezamăgiri deopotrivă. Fix la un an de la sosirea lor în Parlament cu cea mai mare majoritate de a avut-o vreodată o formațiune politică.

Mai mult

Am și eu o bucurie.

După 6 ani, 40 de milioane de euro și măcar un scandal am reușit să modernizăm un spital. Bucuria mea e că ultima dată când vorbeam din fața unui spital, acela se închidea.

Sala de așteptare

„Cine urmează?” – întreb la intrarea în sala de așteptare, unde singurul semn al vechiului sunt două dulapuri metalice uitate pe acolo. Se vede că s-au băgat bani: linoleumul e din cel dintr-o bucată, ușile-s de PVC, iar pentru că am mai fost, știu că aparatura medicilor e de calitate.

„Eu!” –  îmi răspunde prima femeie așezată strategic lângă ușă. „Dar ne-a rugat doamna doctor să mai stăm, că o să ia pe cineva de la oncologie întâi.”  Asistentele tocmai vin cu o doamnă , așezată într-un scaun cu rotile. Două secunde, cât o văd din spate, baticul nu poate ascunde urmele chimioterapiei. Din părul cenușiu au rămas doar smocuri.

Grupului deja prezent i se adaugă pas cu pas pacienți cu trimitere de la alte secții. Femei și bărbați se așează pe băncile formate din trei traverse tari de lemn. Oare cât durează, cât o să ne țină? „Suntem mulți domnule, spune un bărbat. Dar stai, ce să faci? Știi cât e un doppler în oraș? Două milioane, o grămadă de bani.”

Mai mult