social

La Transporturi nu-s destule arestări pentru câte prime au

De câte ori vin acasă la Vaslui, îl înjur pe Ceaușescu. Motive ar fi nenumărate, dar ce mă enervează este condiția șoferului român care trebuie să treacă cu 60-70 la oră prin zeci de sate. Nu le-am numărat niciodată, dar știu că cei trei sute de kilometri îi fac înspre 5 sau 6 ore. Îi exclud aici pe vitejii care rup mașina și șoseaua și trag cu peste 100 la oră peste tot.

Și cum mă târâi pe șoseaua asta cu o bandă și jumătate mă întreb care a fost deșteptul să ne lase cu drumul prin sate. Numai o minte veche, neieșită în lume putea să gândească la asta: ”e mai ieftin și mai bine pentru toată lumea să trecem prin toate satele de pe drum, în loc să facem o șosea dreaptă și scurtă cu legături către localități. Până și Rusia, cu tot comunismul ei, practică soluția asta. Mai mult

Politicul vrea ca Vocea României să fie Cântarea României

Una dintre concurentele de la Vocea României, Tincuța Fernea, este susținută de o campanie directă și oficială a Consiliului Județean Satu Mare. Campania a fost făcută publică pe data de 24 noiembrie, chiar de președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef. Domnul Ștef spune cam așa:

„Staţi lipiţi de televizoare, s-o urmărim, să-i acordăm un vot, pentru că chiar cred că această tânără merită cu desăvârşire, are o voce minunată, ne-a reprezentat de atâtea ori la concursuri naţionale. Eu cred că va fi un mare nume, un mare artist şi cred că şi noi putem să contribuim acum cu acest vot” . Mai mult

O șmecherie la care ați luat parte și voi

Primesc o scrisoare zilele trecute. Venită de la Poștă, cu adresa și numele corect trecute. Expeditorul îmi aduce la cunoștință că sunt înscris la medicul de familie al unei societăți și chiar îmi mulțumește cu asupră de măsură că le-am ales serviciile.

Vestea proastă este că medicul meu de familie a plecat din țară, pentru o durată de timp nedefinită. Noroc că o altă doamnă îi va ține locul. Și aici îi pun un pic de frână. Sunt pe un teren necunoscut. Mai mult

Ce se întâmplă la Bruxelles este un atac terorist

Paralizarea unui oraș european vreme de două zile este un act terorist în sine. Dacă nu putem să ne trăim viața în liniștea și pacea cu care am fost obișnuiți, teroriștii și-au atins scopul. Moartea semenilor noștri în fiecare act terorist nu este un scop în sine pentru acești fanatici demenți. Scopul lor este să ne schimbe sistemul de valori, sistemul de viață și să ne calce în picioare. Scopul lor este schimbarea a tot ce este bun și firesc în viața noastră.

Un cunoscut îmi spunea deunăzi că tocmai revenise de la Bruxelles. ”Coada până la aeroport este de 13 kilometri. Metroul este închis. De ani de zile merg acolo și niciodată nu am văzut militari cu arma pe stradă ca acum. Mă bucur că m-am întors la București.” Mai mult

România, țara unde se fură cu fripturi și softuri

Două sunt știrile reprezentative pentru România, azi. Întâi, isprava comisarului Mișu, care a vrut să scape un hoț pentru 15 fripturi, un bax de vin și unul de apă. La așa cerere, trebuie că și infracțiunea a fost pe măsură: o găinărie de cartier, cel mai probabil.

Ce să ceri? O masă cu băieții de la Secție, cel mai probabil de Sfinții Mihail și Gavril. Doar că hoțul și-a făcut altfel de calcule. Că, la ce-a făcut, nu merită atâția bani. Și-a făcut un calcul că poate să nu dea nimic și să și scape basma curată. Cum? Cu un denunț la DNA. L-a denunțat pe fraier, care a fost prins în flagrant. Cu hârtia de bună purtare de la DNA se va duce la procesul lui și-și va obține înjumătățirea pedepsei. Care va fi probabil cu suspendare. Să nu spuneți că România nu se schimbă. Mai mult

Dovada că statul român a făcut crima de la Colectiv

Știu că în momentul acesta suntem prinși într-un hățiș de acte și de acuzații trimise ba către patroni, ba către primărie sau către pompieri. Cred că este un hățiș de corupție și incompetență. Dar mai jos o să vedeți dovada acestui fapt. Și, mai dureros, faptul că acest incendiu putea fi evitat printr-o asumare de responsabilitate extrem de simplă.

În noiembrie 2014, așadar acum mai puțin de un an, un incendiu a avut loc lângă clubul Colectiv. De fapt în încăperea alăturată clubului Colectiv. Atunci a ars un depozit în care se aflau covoare. La acel moment au venit la fața locului autospeciale de pompieri și mașini ale SMURD.  Mai mult

Cum s-a ajuns la crima de la Colectiv

Clubul Colectiv nu putea funcționa fără o listă de acte și fără verificări periodice. La ce-ar trebui să ne uităm.

Cei de la Colectiv aveau nevoie de un certificat de urbanism pentru schimbarea destinației. Inițial acolo a fost o fabrică, cu un anumit tip de plan de intervenție în caz de incendii . La schimbarea destinației, era necesară reavizarea și din acest punct de vedere.  Mai mult

Cum a ajuns Google să ne trimită la muncă

Vlad Petreanu scrie foarte bine despre cum i-a umblat Google prin mailuri. Povestea o citiți aici și sunt sigur că o să găsiți câteva similarități cu ceea ce vi se întâmplă, dacă nu chiar cumva întâmplări identice. Pe scurt, Google știa din mailurile lui Vlad că pleacă în Grecia, cât și cum stă și, bănuiesc, mai ales cât  a cheltuit pe treaba asta. Ca să știe ce reclame să-i vândă.

Asta mi-a adus aminte de ce i se întâmplă Alinei de o bună bucată de vreme. Google a început să-i ordoneze viața. În fiecare dimineață îi apare pe telefon un mesaj în care îi spune câte minute mai are până când trebuie să ajungă la muncă. Dacă trece peste o anumită oră începe să se arate alarmat că ”you are late for work”.  Mai mult

Mici secrete pentru o zi simplă în Muscel

Mi-a plăcut întotdeauna să plec ”la munte” în zona Muscelului, mult mai mult decât pe Valea Prahovei. Se ajunge și se pleacă mult mai ușor, vii pe autostradă, iar acum după ani lungi de așteptare e gata și drumul de la Pitești la Câmpulung.

Așa că într-o oră jumătate  ajungi acolo. Dacă ai doar o zi la dispoziție, sâmbăta, în cazul nostru, mergeți spre Cândești și Albeștii de Muscel. Faceți o haltă la piață în Câmpulung și luați o pastramă de vițel de la restaurantul de lângă stația de microbuze. Știu, nu o să vă placă cum arată, dar curaj, intrați, oamenii sunt de treabă și mâncarea bună. Mai mult

Volkswagen este o minciună universală

Știm că mașinile noastre poluează în draci. Și că ne vând niște sisteme scumpe doar de ochii unor grupuri ecologiste. Dar tot le cumpărăm.

Toată lumea știe că nicio mașină nu consumă cât scrie în carte. Dar când vorbești de noua ta mașină, tot datele de acolo le folosești.

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!