masini

Cele mai bune fotografii cu motoare și noroi

Nu am avut idee că la off-road copilotul este cel care stabilește timpul la finalul probei de trial. Treaba se întâmplă cam așa. După ce treci prin toate hârtoapele, rampele și denivelările, vine vremea să te scoți din centură, să sari din mașină și apoi să apeși un buton roșu care se află la vreo 10 metri de tine. Și să leșini acolo. 

Nimeni nu m-a prevenit că, în calitatea mea de copilot, o să trec cu picioarele în apă, o să stau cumva culcat pe spate cu mașina în rampă și că o să dau cu capul de zece ori în bara din spate. Mi-au spus doar să stau cu mâinile la piept și să nu scot niciun deget afară. Lucru cu care m-am conformat, Am arătat jumătate de zi ca o statuie egipteană, cu mâinile lipite de sternul meu voluminos. 

Dar a fost atât de bine. Oamenii aceștia din Campionatul Național de Off-road sunt extraordinari. Și plini de pasiune. Pilotul care m-a condus, directorul clasei standard, Bogdan Pascu mi-a demonstrat-o cel mai bine. După probă își adormea copilul pe un braț, iar cu celălalt ținea casca de concurs. Cred că despre asta e vorba: capacitatea de a te proteja pe tine și pe alții în cea mai dură competiție cu mașini. Mașini care se zbat în noroi, se leagă de copaci, se răstoarnă și merg cu înclinații imposibile. Și care au motoare care țipă urlă și ard la propriu.  Și, da, e noroi. Cel mai mult, cel mai frumos și cel mai bun noroi pe care l-am văzut. Mergeți și-i vedeți! 

Mulțumesc, Roxana Ciuhulescu, mulțumesc Silviu Bulugioiu și Corb 44, pentru găzduire și pentru modul în care insuflați pasiune. Vă las aici fotografiile Alinkăi care a prins cele mai tari momente. 

Dacă ești din Vaslui și vrei respect, învață să respecți

Am stat un sfert de oră în parcarea de la Kaufland Vaslui. Sunt acolo șase locuri rezervate pentru persoanele cu handicap și pentru familiile cu copii mici. Ele au fost ocupate mai tot timpul și nu de posesorii lor de drept, pentru că am stat să văd cine sunt respectivii.

Am avut așa: o coniță blondă într-un BMW alb care a zăbovit cinci minute, cât a luat probabil pâine și lapte. Ea s-a așezat pe locul persoanelor cu handicap, după ce m-a claxonat apăsat că stăteam pe el.  Mai mult

Șmecheria cu ”guvernul de stânga ia de la săraci”

Nu ca vreau sa ma dau deștept dar ieri am râs de toată agitația apărută pe știrea de mai jos. Și câtă lume celebră s-a dat cu fundul de pământ. Uite că și reflexele de jurnalist sunt bune. Așa că, UPDATE: premierul a retras proiectul

Pentru proprietarii de masini, impozitul va creste de la 8 lei la 20 lei pentru fiecare 200 centimetri cubi in cazul autoturismelor cu motoare de pana la 1.600 cm3 inclusiv si de la 18 lei la 30 lei/200 cmc pentru masinile cu o capacitate cilindrica cuprinsa intre 1.601 cmc si 2.000 cmc inclusiv. Pentru autoturisme cu o capacitate cilindrica intre 2.001 cmc si 2.600 cmc inclusiv, impozitul va scadea insa, de la 72 lei la 60 lei/200 cmc, scaderea continuand si pentru masini cu motoare mai mari. ( sursa)

Proiectul de modificare a Codului Fiscal a ajuns în presă și probabil asta va fi una dintre cele mai discutate modificări: mărirea impozitelor la mașinile mici și scăderea la cele mari. Pe dos de cum ar face un guvern socialist. Mai mult

Chiar vă doriți o astfel de mașină?

Adică o mașină care să se conducă singură. Să nu puneți voi mâna pe volan. Să știe ea ce are de făcut la semafor, lângă alte mașini sau să-i protejeze pe bicicliști. Google lucrează de ceva vreme la așa ceva și tocmai a prezentat noile rezultate după încă 700 de mii de kilometri, care arată așa:

Foarte frumos. Ar fi însă câteva mici probleme Mai mult

De asta se merge prost în Bucuresti

 

De fapt, de asta se merge acum mai prost chiar decât în zilele cu viscol.

Mai mult

De asta se merge prost în Bucuresti

 

De fapt, de asta se merge acum mai prost chiar decât în zilele cu viscol.

Mai mult