handbal

Câteva ore alături de campioanele mondiale la handbal

Ne-am văzut întâi la tv într-o ediție specială. Le-am ascultat și sper că le-am risipit din emoții.

 

Altminteri am stat împreună câteva ceasuri să facem o trăsnaie pe care o să o vedeți zilele următoare: o ședință foto, că pe lângă faptul că-s bune sportive, deștepte  sunt și frumoase. Și am putut să văd câte ceva din alchimia titlului mondial. Mai mult

Sâmbătă ne îmbrăcăm în roșu și avem onoare

Locul arăta ca un camping uriaș. Doar că urcaseră căsuțele pe picioare de beton. Și aveau dreptate. Erau mai puțin de 100 de metri până la malul Nistrului și periodic râul ieșea din matcă și inunda tabăra. Așa scăpau casele de apă. Nu că le-ar fi putut lovi prea tare. Erau doar niște barăci de lemn în care ne puneau să stăm câte șase, în paturi de campanie.

La masă ne dădeau ce știau rușii mai bine. Arpacaș și varză, de dimineață. Singurul lucru de l-am putut mânca în două săptămâni a fost ceaiul de trandafiri care era la discreție. Dar era frumos acolo. Căci eram străini, veneam un pic mai de la vest, aveam niște tricouri mai deștepte și încălțări mai faine. Și, în plus, la fiecare meci ne cânta imnul. Și asta suna tare bine. Mai mult

Cum a invadat Vasluiul Călărașiul

Sala Sporturilor de la Vaslui era ca un frigider mare, cu tribună pe o parte. Spun frigider pentru că pereții sălii dădeau afară, fără să fie protejați de vreun culoar, iar din tavanul șubrezit curgea mereu apă. Cum mi-am petrecut toată copilăria și adolescența acolo, pot să spun cu mâna pe inimă că niciodată nu s-a dat căldură în sală. Oricum era inutil. Mastodontul  nu putea fi încălzit decât atunci când sala se umplea de oameni. Și atunci podeaua devenea umedă de la condens.

Dar sala asta era plină, căci la două săptămâni juca acolo Moldosinul echipa de handbal a orașului. Vasluiul a ținut mult timp echipe de fotbal, dar mai toate au avut nevoie de talent „din import”. În schimb, handbalul a fost la el acasă. Mai bine de zece ani în B, echipa a fost o forță. Apoi ne-am văzut visul cu ochii: am intrat în A, în 92. Mai mult

România, sfârșitul unei legende

Probabil că ați aflat că la handbalul masculin suntem cel mai praf din istorie. Nu ne-am calificat nici în preliminariile Campionatului European. Prosport.ro adună câteva dintre motivele probabile ale dezastrului. Rețin că jucătorii și-ar fi dorit să fie plătiți pentru fiecare zi la națională. Și că sunt ceva neînțelegeri între antrenor și jucătorii de la Constanța.

Aș fi dat orice în copilărie să îmbrac măcar o dată tricoul ăla. Să mi se cânte și mie imnul și să dau măcar un gol. Vise. Poate și pentru că eu, spre deosebire de generația asta, am apucat să văd în direct ultima frântură din legenda handbalului românesc: bronzul din 1990. Mai mult

Stimați cetățeni, am învins! Revoluția a avut loc.

Pașnic :). Uriașul meu candidat a ajuns președintele FRH.  GSP: Gaţu a întrunit doar 32 de voturi, Remus Drăgănescu a avut 56 de voturi, iar Alexandru Dedu 104, cu un vot anulat. În rest, mă bucur că am ajutat. Mă bucur că e loc și pentru un alt mod de a gândi. Mă bucur că putem aduce în frunte și oameni care au experiența sistemelor occidentale.

Și mai ales, mă bucur că sportul care m-a format pe mine se poate bucura de un nou început. De ce țin eu la handbal atât de mult, vedeți mai jos.

Mai mult

Candidatul meu la Președinție

Tipul ăsta e uriaș. Adică uriaș – uriaș, la propriu. Îi ajung cumva până la umăr, deși nu sunt mic. Și-s fericit: par așa, mai slab, mai subțirel. Râd de el. “De asta ți-ai făcut livadă!” Are una în spatele casei, cu de toate. 60 de copaci. „Ți-e mai ușor să lucrezi cu copacii, decât să te apleci!” îi zic.  „Ba nu, că am și grădină. Avem câțiva metri acolo cu tot ce ne trebuie.

Știi, eu am crezut mai mult în lucrurile astea: să faci un copil, să construiești o casă, să plantezi un pom. Și am făcut mai multe din fiecare. Am zis că așa o să fiu mai mult.” Face o pauză.

Intrăm în sala Floreasca. Sala oficială a Federației Române de Handbal. Sala oficială a campioanei mondiale în 4 rânduri . Momentul istoric e salutat printr-un panou la intrare cum aveam noi la școală. Cu niște poze peste care timpul a trecut și le-a îngălbenit.

Mai mult