educatie

Ce o să faci când copilul tău va avea șapte ore la școală?

Ministerul Educației ne-a anunțat, cu oarecare entuziasm, că de anul viitor, copiii de gimnaziu vor face câte 34 de ore în fiecare săptămână.  Încercarea de-a zgudui sistemul este îndrăzneață până la jumătate. Și bună în aceeași măsură.

Spun asta pentru că vor apărea obiecte noi, pe care tot spunem că le dorim de ani buni, dar și pentru că primul reflex a fost să fac câteva calcule pe care orice om cu scaun la cap le face în România. Copilul meu este într-un program continuu, iar perspectiva celor 34 de ore săptămânale este realmente îngrozitoare.

Mai mult

Cum convingi copilul să mănânce verde

Se uită lung în farfurie, aproape pierdut. Plimbă lingura prin ea și mută de colo-colo conținutul. Fața îi descrie o groază simulată. Se strâmbă până și din urechi. Se ține de nas, deși mâncarea nu prea are miros. Împinge farfuria cu cealaltă mână

”Nu, nu mânănc asta!”

”Mănâncă, e bună. Nu are ce să-ți facă rău și e sănătoasă.”

”Ehhh. Nu vreau, arată ca voma mea.” Și își întoarce în mod voit stomacul pe dos, într-un sunet de vomă năvălitoare.  Mai mult

Stimați studenți, vă dau eu motive de protest

”Să facem ca în Coreea!” Este strigătul pe care mi-l amintesc cel mai bine de la ultimele mari mișcări studențești din România. Era toamnă lui 1999 și atunci zeci de mii de studenți au blocat România, cerând în primul rând condiții mai bune. Greva studențească a durat câteva săptămâni și cred că rezultatul concret a fost mărirea unor burse.

De ce ca în Coreea? Pentru că la jumătatea anilor 90, imaginile cu grevele studenților din Coreea de Sud, care se băteau la propriu cu Poliția, erau vii. Pentru generațiile actuale, ceva asemănător găsiți în Grecia ultimilor ani. Mai mult

Câțiva părinți au luat-o razna

Știrea asta este complet insuportabilă. Am tot sperat că nu e adevărat. Că este un eveniment minor, că au fost acolo doi părinți nebuni, care și-au ieșit din fire. Dar, nu, a fost o bătaie generalizată, fără discernământ, care a implicat  20 de părinți. Adevărul este de o mizerie cumplită. Și este descris de Prosport foarte clare.

  • Părinţii s-au bătut cu sălbăticie în tribune, fiind nevoie de intervenţia poliţiei
  • Martori oculari vorbesc de 20 de persoane implicate. În timpul încăierării, părinţii au rupt gardurile.
  • Spectatorii au povestit că mama unui copil din teren a fost bătută bestial de mai mulţi părinţi ai unor copii de la echipa gazdă.
  • Copiii priveau îngroziţi scenele de pe margine şi n-au mai putut relua partida.

Mai mult

Dacă ești părinte, întâi ești responsabil și apoi te vaiți

La sfârșitul săptămânii trecute a izbucnit un nou scandal la o grădiniță din zona centrală a Bucureștiului. O directoare snopea în bătaie copiii de la grădiniță și acest lucru a fost înregistrat video. Grădinița funcționa ilegal.

”Nu este acreditată și autorizată de ARACIS și funcționează în afara legii, nu este și nu intră în evidenţa ISMB, a spus, la Digi24, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean al Municipiului București, Marian Banu.

Mai mult

Cel mai bun fotbalist din cărți

Eu sunt generația care l-a citit pe Cruyff. Nu l-am văzut jucând decât atunci când am crescut și a apărut pe youtube. Dar știu că pe coperta uneia dintre cărțile lui Ioan Chirilă era un tricou portocaliu cu numărul 14, plutind deasupra tuturor.

Am citit astfel toată povestea. Am aflat de haita lui Ajax, de fotbalul total, de generația spectacol pentru părinții noștri și, prin Chirilă i-am simțit neîmplinirea finalelor de Cupă Mondială pierdute.

Mai mult

Noi când o să avem un președinte cu umbrelă?

Care să-și țină umbrela, ar fi întrebarea corectă. Havana l-a primit ironic pe Obama. Într-un oraș în care ai vrea să faci plajă și să te bucuri de soare, a plouat o zi întreagă. Familia prezidențială a Statelor Unite a sărit din baltă în baltă și, mai ales, și-au ținut singur umbrela.

E admirabil cum niciodată lui Obama nu-i pică galoanele la faze din astea. Își ține sub umbrelă consilierele, se întoarce din drum să salute, își duce hainele pe umeraș.

 

Asta e o chestiune care ține de firesc și de educație. Și, cel mai curând, ține de o societate așezată. O societate în care puterea nu este dată de cine îți ține umbrela, paltonul sau îți deschide coloana oficială. Și o să mai dureze ceva timp până o să vezi că puterea este dată de respectul pe care ți-l poartă cei din jur. Și, nu, nu o să te respecte și mai tare dacă îți cară unii paltonul.

De ce voi plăti pentru ”Cumințenia Pământului”

Pentru că în Paris am văzut cele mai frumoase ore de artă din toată lumea. Vinerea după prânz în marile muzee, în fața marilor opere de artă, se afla câte o clasă de elevi. La Quay d’Orsay era plin de sute de astfel de copii care învățau direct de la marii maeștri.

O astfel de operă în fața cărora se perindă copii nu face decât să deschidă mintea, să te apropie de artă, să te apropie de muzee. Explicațiile pe care le vei primi laolaltă cu sculptura, experiențele altora îți vor arăta și această latură a vieții care te face mai bun, mai calm, mai înțelegător.

Mai mult

Câteva fotografii care să te pună pe gânduri

Întotdeauna mi-au plăcut fotografiile. Mult mai mult decât tablourile sau filmele. Pentru că te pun să gândești, să construiești povestea și să vezi dincolo de ele. Niciodată nu mi s-a întâmplat să mă opresc în fața uneia și să nu mă gândesc la visele, speranțele și viețile celor de acolo. Ce s-o fi ales de ele?

Agerpres a deschis publicului arhiva de fotografie istorică. M-am plimbat prin ea, printre cele expuse la Parlament și am tot stat pe gânduri de atunci. O să vă arăt câteva, pe care le-am fotografia la rându-mi dintre cele prezentate.

Mai mult

Son of Saul, un film fără popcorn

Am primit o invitație la ”Son of Saul” cu câteva zile înainte de a merge la film. Și am avut de atunci sentimentul că vine un nor negru peste mine, exact ca în Independence Day. Mă așteptam ca filmul să șocheze și să fie ca un pumn în stomac. Asta simțeam, doar gândindu-mă la subiect.

Apoi a venit Levente Molnar în studio la Digi FM și ne-a spus că ”trebuie să mergeți cu curiozitate la film”. Căci, nu e un film doar despre Holocaust. ”Aceste situatii limita in care acesti oameni sunt pusi pot fi din diferite perioade istorice, pentru ca este vorba despre daca reusim noi sa ne mentinem umanul din noi in niste conditii incredibil de grele.”

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!