Doamna Dăncilă a anunțat la Congresul PSD că va face o ”autostradă cap-coadă.” Și că PSD are ”tricolorul în suflet”. Și ar mai fi o listă întreagă de ”o să se facă”,  listă care e cam aceeași de la instalarea la guvernare. Atât s-a putut. Spre norocul ei, doamna Dăncilă nu a comis niciuna dintre gafele care au făcut-o celebră. Și pare mult mai stăpână pe sine de când s-a eliberat, la închiderea lui Dragnea. 

Totuși pentru cine are timp să-și amintească istoria acestui partid, continuatorul PCR, alegerea de sâmbătă pare de mirare. Desigur că era evidentă pentru că nu aveau alte soluții, dar de mirare. Iliescu, Năstase, Geoană, Ponta aveau alt calibru. Dragnea nu avea anvergură, dar, în afara lui Iliescu, era singurul care nu venea din sfere și știa bine de tot România reală sau, mă rog,  partea sa de politică interlopă. 

De-a lungul anilor, dacă te uiți la lista de oameni care s-au perindat prin funcțiile PSD, nu numai că unii aveau și carte, dar aveau și o capacitate de-a înțelege politica peste nivelul de Teleorman. Și-i țineai mai curând minte prin declarațiile jignitoare, nedemocratice, absurde decât prin unele proaste. 

Ce s-a întâmplat? Mai multe, cu siguranță

În primul rând, PSD a rămas același trist și mare partid comunist. Doar că sâmburele de meritocrație din anii 80 și 90 nu mai există. Înainte de 89 nu aveai unde să te duci, de aia la PCR erau  băieți deștepți. Nu aveau alternative. După aia au putut merge oriunde: la alte partide, în străinătate sau se realizau fără politică. PSD a mai fost o atracție pentru oameni cu carte și inițiativă doar în primii ani după 90. Ultimul care a încercat ceva a fost Ponta cu câteva apariții decente și bune în guvernele sale. 

Odată cu treaba asta, partidul și-a deschis porțile pentru tot felul de oameni. Nu a mai funcționat niciun fel de filtru al capacității profesionale. Politica anilor 90 și 2000 a dus la ceea ce se numește rețeaua. Important era să aparții cuiva. Acest sistem de tip fanariot s-a definitivat și a ajuns la apogeu în epoca lui Liviu Dragnea. Aici nu a mai contat în niciun fel știința, ci doar loialitatea față de stăpân. 

Concomitent PSD și-a accentuat valențele de partid-stat și s-a autogenerat laolaltă cu birocrația. Pentru că oamenii care ajungeau aici erau lipsiți de inițiativă și capacitate de a face pentru ei sau comunitate, cu rare excepții antreprenoriale, PSD a devenit un partid care odată cu apartenența îți livra și o funcție la stat. 

Accelerat, partidul a făcut tot ce i-a stat în putință să rupă legături cu societatea civilă, cu zona corporatistă, cu zona europeană sau tineri cu viziuni de stânga reală. PSD s-a transformat în partidul administrației, al unei părți dintre bugetari sau al celor care au strânse legături, în viața lor, cu statul. Adăugați un imens aparat corupător și treaba e cam gata. 

Cu cât structura a devenit mai mare, mai piloasă și mai clientelară, cu atât știința, capacitatea de a înțelege lucrurile s-a subțiat. Și capacitatea de a produce lideri cu viziune și anvergură a decăzut. Pur și simplu s-a șubrezit. Atât mai poate produce. De aici politicile care doar măresc salarii și pensii pe împrumut și nimic altceva. 

Și tot de aici refugiul în naționalism, izolaționism, xenofobie sau mai știu eu ce. Când nu ai nimic de oferit sau de citit, drumul către această zonă e pe cât de facil, pe atât de sigur. 

În fine, dacă nu are norocul unor schimbări majore, PSD va funcționa de aceaeși manieră până când se va subția de tot sau va deveni un partid antieuropean. Este și firesc să fie așa. Totuși se află la capătul la aproape 100 de ani de funcționare din care cea mai mare parte a stat la putere. Lumea se schimbă și unei astfel de structuri îi e greu să o prindă din urmă. 

Partea proastă este că o mare parte din acest partid se confundă până la identitate cu statul român.