Știu eu câți ani să fi trecut de la un discurs politic în limba română care să mă emoționeze? Chiar așa, voi ce vă amintiți? Când e ultima oară când politică românească a construit cu vorbe și nu le-a împușcat ca pe gloanțe de mitralieră? 

Când a fost vorba că împreună putem face ceva și că avem un plan, în loc să spunem cine ne sunt dușmanii și ce rele au făcut ei? Când ne-a invitat ultima oară cineva la a sta unul lângă altul ca să ne fie bine? 

Sincer, nu-mi amintesc, dar azi, acest discurs s-a întors. Nu a fost rostit de un român, ci de un polonez, de un european mai curând. Donald Tusk e mai dedicat valorilor noastre comune, europene, decât celor naționale. Și nu aveți vreo îndoială. Domnul Tusk nu a vorbit în românește din politețe față de gazde, ci pentru că a vrut să-l înțelegem clar, fără traducător. A vrut să se știe clar că noi suntem împreună, că ne leagă rădăcini comune, că avem ce împărtăși.

De la Dacia aia veche de o reparam și noi și polonezii în fața blocului până la asta nouă, care a ajuns o mașină de mândrie în mai toată Europa. Da, îi știe și pe intelectualii care au părăsit spațiul nostru ca să devină ai tuturor, dar și pe sportivii care au scris povestea noastră comună. 

Sunt mai multe bucurii, ne spune domnul Tusk, în viața noastră comună decât stricăciuni sau neîncredere. Nu suntem diferiți, dimpotrivă avem ce împărtăși. Dar ca să facem asta trebuie să luptăm noi aici și ei ne vor ajuta. 

”Aș vrea să fac un apel la toți românii, să apere în România și în Europa fundamentele civilizației noastre politice, libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept și Constituția, cu aceeași hotârăre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penaltiuri la rând. Atunci și mie s-a părut imposibil, dar el a reușit. Și voi veți reuși.” 

E semnul cel mai bun că trebuie să ne păstrăm speranțele în ceea ce reprezintă spațiul nostru cel mai sănătos, Europa. România a funcționat și a oferit prosperitate doar când a fost partea a Europei. Și nu va fi altfel nici acum.

În ce-i privește, românii nu mai au demult liderii pe care-i merită. Drept dovadă că în spatele domnului Tusk, în aceeași lojă, a fost așezat domnul Adrian Severin, condamnat pentru corupție în sediul Parlamentului European. Cred că expresia feței liderului european, încremenită într-un rictus, spune mai mult decât o mie de discursuri. E ca și cum l-ai pune la masă ca să-l buzunărești în timpul ăsta. Cam ceea ce fac autoritățile române de ceva vreme în relație cu Europa.