Mircea Cărtărescu: „Rețelele sociale au scos răul din om ca niciodată.”

Întâlnirea cu Mircea Cărtărescu are un pretext: publicarea în Franța a cărții sale, Melancolia. Le Monde sau Le Figaro vorbesc la superlativ despre Melancolia lui Mircea Cărtărescu, la fel cum s-a întâmplat în anii trecuți cu Solenoid, de exemplu. Cărțile sale urmează acum la publicare din Germania în Statele Unite.

„Melancolia este cea mai bună scriitură a mea”, mi-a spus Mircea Cărtărescu. Niciodată nu am stăpânit mai bine această artă”. Mi-a povestit și despre cum s-ar fi descurcat Marcel și Isabel în pandemie și o să vă las pe voi să descoperiți.

Inevitabil am vorbit, însă, despre lumea care ne înconjoară și funcționarea noastră ca o comunitate. Scriitorul mi-a spus c-a fost bolnav, dar c-a evitat să meargă la spital.

Despre îmbolnăvirea cu Covid

„Probabil că numai această boală ar fi putut să fie, căci am avut frisoane vreme de zece zile. Am evitat să merg la spital pentru că un prieten doctor mi-a spus cine știe ce mai iei de acolo.” Acum îi acordă încredere lui Vlad Voiculescu și speră că acesta poate schimba ceva. Sper ca România să-și mențină parcursul european.”

Pe de altă parte, însă, Mircea Cărtărescu spune că mai grav ca pandemia este criza de dezinformare. Niciodată, manipularea și dezinformarea nu au putut să atingă atât de mulți cetățeni ca acum și să ajungă în intimitatea noastră. ” Căutați fragmentul în care vorbește despre Facebook. Cred că doar imaginația lui Mircea Cărtărescu putea aduce o astfel de imagine. Și, da, am vorbit și de ciocnirea cu Olivia Steer. Dar și despre depresie și modul în care l-a atins.

Recomandări cu același gând

Nu uitați că toate interviurile mele pot fi găsite pe toate platformele importante de podcast. Și că, recent, a apărut și acest podcast cu Radu Paraschivescu, Vorbitorincii.

Un articol despre cum se construiește România europeană

Iar aici este o cronică a Melancoliei

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “Mircea Cărtărescu: „Rețelele sociale au scos răul din om ca niciodată.”

  1. Avatar Mike spune:

    Am ascultat cu mare placere acest interviu cu Mircea Cărtărescu. Fiecare discuție cu Mircea Cărtărescu este precum o mica lecție de viata din care mai înveți cate ceva. Intr-adevar, singurul drum al României are direcție spre Vest. Legat de mândria de a fi european, sunt multe de vorbit. La fel si despre UE, privind direcția politica spre care a luat-o în ultimii 15 ani. Nu sunt sigur ca „noua UE” este ce mi-am dorit. O spun ca unul care lucrează pentru aceste instituții europene și o spun cu regret de fapt. Dar din nou, asta este alta discutie.

Dă-i un răspuns lui Mike Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!