Cred că știți deja că o profesoară din Câmpina a avut fantastica idee de a-și ruga copiii, liceeni, să scrie câteva lucruri pe care le-ar spune părinților lor. Lucruri grele despre care nu vorbesc, dar pe care Într-o carte le-ar spune sub anonimat. Și au făcut-o. Și apoi le-au dat cărțile părinților. Iată, pe scurt, ce spun copiii.

Semnat” Eu alături, nu între voi” (eleva): ”Îmi e dor de noi, de familia noastră, cu bune şi rele eram împreună. Îmi e dor să stăm cu toţii în camera voastră, în pat şi să râdem şi să mâncăm floricele. (…) Banii, cred că este cel mai mizer cuvânt existent pe acest pământ şi mai cred că mai sunt printre singurele pe care le detest din tot sufletul. Şi ştiţi bine de ce, mereu au fost un motiv de ceartă între voi”

AMY: ”Niciodată nu mi-ai spus cât de frumoasă sunt, de fiecare dată când cineva îmi zicea asta tu spuneai că toţi copiii sunt frumoşi, nu există copii urâţi. Poate nu intenţionai să mă răneşti sau să mă faci să mă simt prost, dar o făceai, acele cuvinte mă afectau, mă gândeam că nu mă apreciezi, mă făceai să mă consider urâtă.” 

Sufleţel: ”Mamă, tot ce îţi mai cer este prietenia ta, sprijinul tău, mai multă atenţie, mai multă înţelegere. Şi aş aprecia foarte mult dacă nu ai mai pune atâta accent pe gura lumii, poate ar schimba relaţia dintre noi dacă m-ai asculta pe mine, nu pe alţii”.

Fostul derbedeu: ”Custodie comună, o mare vrăjeală” ”…aţi rănit două suflete nevinovate, le-aţi rănit enorm şi îmi doresc să nu uitaţi niciodată asta, sper măcar că regretaţi, îmi lipseşte noţiunea de familie, eram foarte fericit când mergeam împreună la ski, la mare. Custodie comună…o mare vrăjeală, nimic nu înlocuieşte familia (…) Tu, tată, te-ai dus şi te-ai resemnat în altă parte şi mamă, tu te-ai închis în tine şi ţi-ai distrus sufletul. Nu există sentiment mai urât decât să vezi că tatăl tău nu mai e acolo unde era odată şi se răceşte şi să-ţi vezi mama plângând şi să plângi şi tu odată cu ea pentru că să ştiţi că supărările voastre sunt şi supărările mele. 

”Îmi doresc să rămâi mereu aproape de mine şi de fratele meu (…) nu vreau, mami, să mă părăseşti vreodată, nu vreau să mai aud că era mai bine să închizi ochii şi să nu-i mai fi deschis cândva, nu-mi doresc”, este mesajul Luptătoarei pentru mama ei.

Am vorbit despre asta la radio. Și apoi i-am rugat pe ascultători să ne spună ce au ei să le spună părinților. Mărturiile ne-au lipit de scaune. Credeți-mă! Rar mi-a fost dat să aud lucruri așa grele. Ascultați cu încredere! Dacă nu aveți răbdare să ascultați prima parte, în care povestim de liceul din Câmpina, derulați patru minute. În fine, puteți scrie și completa experiențele. Sau puteți sta de vorbă cu copiii acasă.

Și o notă personală. Nici eu, nici alții nu am avut mare lucru de spus. Și-mi dau seama că, la fel, nici copiii noștri nu spun tot ce au pe suflet. Ar trebui încurajați. 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *