Ce nu se potrivește la Tăriceanu. 3 întrebări

Cinstit, nu înțeleg cum și-a calculat Călin Popescu Tăriceanu drumul spre Președinție. Speră, crede sau are semnale că va fi candidatul USD în în fapt al PSD? E foarte posibil, dar până la un punct.

Eu nu cred că PSD și puternicii săi oameni din teritoriu vor susține pe altcineva la Președinție, decât pe cineva din partid.

Doar nu s-au luptat atât de mult să rupă USl-ul și să-l dea afară pe Crin ca să pună tot un liberal. Temerea multora din PSD e că vor păți cu noul președinte ce au pățit cu Băsescu. De asta vor unul de-al lor. Cel mai dorit ar fi Ponta pentru că eliberează și funcția de premier.

E Tăriceanu candidatul pe care-l vrea Ponta? Posibil, pentru că premierul, deși hotărât la un punct să candideze, speră să mai amâne. Dacă o face, va fi cu un nod în gât pentru că simte că e prea tânăr să se apropie de finalul carierei. Chiar și cu 10 ani de mandat la Cotroceni. Îl va propune pe Tăriceanu în locul său? Poate, dar atunci trebuie să accepte și partidul. Greu.

Speră Tăriceanu că va rupe PNL lunile următoare cu noul său partid? Probabil, dar ce poate oferi altceva decât banii de la guvernul Ponta?  Și nici așa nu prea văd cum, căci Crin a construit un partid solid pe care-l stăpânește bine de tot.

Nu trag o concluzie, căci sunt sigur că undeva lipsește o piesă din puzzle. Dar o vom găsi curând.

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *