New school | Striblea.ro

Povești de radio. Cum vă (mai) iubiți dacă aveți copil?

18 aprilie 2019 Cătălin Striblea 00:16:09 0 comentarii

Stimați cetățeni, episodul acesta este delicat, dar sunt sigur că li s-a întâmplat tuturor celor care au copii. Cum faci să te mai întâlnești romantic cu partenerul, iubitul, iubita, soția, dacă ai copil mic? Știți sigur că acesta nu adoarme când vrei și, dacă programezi o seară romantică de la ora nouă, să zicem, va sta treaz până la 11.

Nu e om să nu i se fi întâmplat. Și mai grav este atunci când ai mai mulți cu orare diferite și nevoi diferite. Iar când sunt mari, cum veți auzi în continuare, atunci te vor și întreba: ”voi vreți să vă iubiți?” Dar în niciun caz nu vor ieși din casă. Veți cunoaște diverse stadii ale disperării și frustrării, iar imaginația voastră va funcționa din plin. Mai ales când sunteți prinși.

Un prieten îmi povestea recent că, el însuși, la o vârstă măricică, se juca de-a indienii și a intrat târâș în camera alor lui și a scos capul drept la nivelul patului, la timp să prindă acțiunea. A plecat de acolo în aceeași manieră în care a venit, fără să fie prins. Dar ascultătorii Digi FM au istorii mai spectaculoase.

Ascultați-o pe Dana care fuge acasă la prânz să se vadă cu soțul, câtă vreme doarme copilul. Și faceți cunoștință cu Mitică din Roman, camionagiu de profesie, căruia puștii săi de 13 și 14 ani i-au pus toate barierele. ”Până adorm ăștia, eu dorm demult. Iar următoarea seara fac schimb cu nevastă-mea. Adoarme ea înaintea băieților. ” Povestea sa este fascinantă, ascultați-o până la capăt.

P.S. După ce l-am auzit, Digi FM și directbooking.ro le-au dat oamenilor un premiu, un sejur de un week-end la mare în luna iunie. Unde să meargă singuri, fără băieți.

Viorica din capul statului și Mihăiță din capul satului

9 aprilie 2019 Cătălin Striblea 1 comentariu

Un reportaj al colegilor mei de la Digi 24 a stârnit o mică furtună în localitatea Frăsinet, județul Călărași. Reportajul spune că primarul a dat afară doi angajați de la Primărie, paznicul și femeia de serviciu, ca să-i angajeze soția și fiul. Asta e! Un fapt banal.

Consiliul Local a aprobat refacerea organigramei, posturile s-au desființat. S-au făcut altele noi, pe altă organigramă, noroc pe cine a tras lozul să fie în familia primarului. Recunoașteți că astfel de informație nu mai are cum să vă mire. Ea este obișnuința locului în România și sunt alții mai cu ștaif care și-au adus neveste, copii și amante, cumnați, nepoți și cumătre în posturi mai călduțe și mai de pe la București. Nici nu câștigă puțin femeia de serviciu de la Frăsinet, Călărași, salariul ei urcă acum la 3100 de lei.

Cel mai tare la povestea îmi place privirea lui Mihăiță Sandu care, chestionat de reporter, pare a avea o neînțelegere sinceră asupra situației. Urmăriți-l! Și care e treaba, frate? Ce am făcut așa grav? Nu așa face toată lumea? Asta pare să spună privirea lui.

Dar poate asta e cea mai puțin surprinzătoare treabă. Domnul primar Mihăiță Sandu are doar 10 clase și alea împlinite la seral. Înainte de a ajunge primar a fost paznicul școlii și șofer personal al directorului acesteia. Iată ce spune directorul școlii pentru Adevărul: ”El când se semnează transpiră pentru că scrie pe litere. L-am ajutat pe acest om cât am putut pentru că aşa este într-o comunitate.(…) Este păcat că s-a ajuns în această situaţie, dar, repet, cu el nu poţi să discuţi. De când a ajuns primar i s-a urcat la cap, se crede Dumnezeul tututor. Eu vă spun sincer că nici nu l-am votat ca primar.”

Mai mult, dacă ai răbdare să scotocești măruntaiele internetului, o să vezi că domnul primar pare că și-a pregătit angajările din vreme, căci într-un inteviu în presa locală spune că are un conflict cu femeia de serviciu și că scapă și de paznic în 15 zile. În rest, despre el apar doar fapte destoinice: a pietruit câteva drumuri, a obținut o asfaltare, a refăcut Căminul Cultural, o să pună și câteva becuri, e activ pe Facebook, a făcut rost de un buldo-excavator pentru comunitate.

Doar prin comentariile de pe FB mai veză că promisiunea aducțiunii de apă nu e tocmai îndeplinită, că noroaiele sunt la locul lor, că echipa de fotbal nu e tocmai trebuincioasă. ”Nu avem bani. Chiar am făcut prea multe pentru nici doi ani de mandat”, spune primarul.

Și de ce ne interesează pe noi toate acestea ar fi întrebarea?

Pentru că trebuie să știm exact locul în care am ajuns noi ca nație și politicienii noștri. Trebuie să înțelegeți de ce doamna Dăncilă, domnii Iordache și Nicolicea, chiar și domnul Dragnea, se bucură de un succes stabil. Dacă primarul are zece clase, cum o să arate premierul? Evident că ei vor avea un limbaj comun.

Cartea, învățătura, locul știut în societate, nu mai sunt astăzi argumente ale liderului. Acesta trebuie să vină din rândul poporului care îi seamănă. Nu-i musai ca omul să mai știe ceva, să aibă o ascensiune corectă. E de ajuns să vorbească pe limba lor, să înțeleagă măruntul problemelor și să trăiască, el și ai lui, în scenariul propus de la centru.

Dacă guvernarea se face prin sărăcie și prin dependență de PNDL, ce altceva să aștepți de la un primar decât să fie pe traiectoria stabilită de partid? Acesta trebuie să sprijine liderii, să-i aplaude și să-i pupe sistematic, cum o face și Mihăiță Sandu în interviurile din presa locală. Căci, da, toate proiectele de la Frăsinet sunt în PNDL și cu bani de la Consiliul Județean. Comuna are doar 1800 de locuitori și o promisiune că unii locuitori vor munci pentru angajatori care îi vor lua cu microbuzele la muncă, în afara localității.

Sărăcia, plecatul în afară, noroiul, cer lideri adaptați momentului, nu principii înalte. Pentru că nimeni nu mai face legătura între valorile morale și starea de mlaștină materială în care se zbat. Dacă în Parlament, în fiecare zi are loc un nou asalt asupra moralei și al bunul simț social, ce te aștepți să se întâmple când se coboară într-o comună din Călărași?

Cum să înțeleagă primarul că angajarea întregii familii la stat este o problemă, când statul este singura resursă și cea mai importantă? E o chestiune de supraviețuire, iar acesta este mesajul zilnic: cine e cu noi trăiește bine, cine nu poate să moară. Până la urmă, toți fură la fel, nu?

Acesta este modelul de guvernare al PSD și al vechilor partide, prieteni. Model care a ajuns la fundul sacului. Se afundă din ce în ce mai mult în izolare, în naționalism în sărăcie asistată și în puternica legătură feudală de-a lungul întregii verigi politice. Micile realizări se trâmbițează a fi eroice, iar lipirea de singura resursă viabilă, statul a devenit legitimă. Nimic nu mai e rușinos, nimic nu mai are îndoială, e cert că, dacă e bine grupului lor, atunci se merge mai departe.

P.S. Un fost primar al localității a fost condamnat pentru c-a cerut mită la lucrare de aducțiune de apă. Nicicum nu e cu noroc la Frăsinet.

Foto de aici.

Reformați, reformați, poate rămâne ceva!

2 aprilie 2019 Cătălin Striblea 1 comentariu

Doamna Andronescu a pornit o nouă reformă a educației. O mică revoluție care, mie, ca părinte, îmi dă fiori reci. Mi-e neclar mecanismul care duce la noile reforme. Încerc să-mi închipui că doamna Andronescu are dosare neștiute de noi, că trebuie să facă câte ceva, că trebuie să răspundă la cererile părinților. Pare, însă, că o face dintr-o perspectivă complet diferită de a noastră. Așa că trebuie să încep cu o mărturisire.

Mie matematica de liceu mi-a stat pe creier. Nu eram prost, am luat și premii până pe la liceu, am intrat la cel mai bun liceu din oraș. Dar undeva am pierdut ceva și am început să-mi pun câteva întrebări. Până unde o să mă ajute integralele? Dar toate teoremele cu sinus și cosinus? Ce mă așteaptă în viață și de ce cu lucrurile astea?

La fizică am stat și mai rău, iar la chimie un profesor absurd m-a ținut în doi și trei pentru că nu nimeream catenele din chimia organică. Aveam tablouri întregi cu hexagoane pe caiet, dar îmi lipsea legătura dintre ele. Văd acest chin și pe fiul meu. Văd cum îl trec apele la diverse obiecte și apoi mă întreabă cu ce corespunde din lumea lui digitală. Pentru ce se pregătește el de fapt?

Și m-am uitat pe reforma doamnei Andronescu și nu am văzut această întrebare. Am văzut, însă, lucruri asupra cărora merită să zăbovești.

Vom avea Bac diferențiat, în funcție de profile: științe, uman, vocațional și profesional. De acord. Poate copiii știu că trebuie să meargă pe un drum. Ce faci însă cu un grafician care va trebui să lucreze cu un computer și să facă artă cu formule matematice? O să avem un Bac diferențiat, dar cât de mari sunt diferențele dintre meseriile computerizate ale viitorului? Pe copiii care o să lucreze în social media îi trimiți la uman sau la real? La întrebarea asta nu-mi răspunde Bac-ul diferențiat.

Clasa pregătitoare devine clasa I. Nu mi-e clar deloc de ce această propunere. Și de ce doamna Andronescu spune că e necesară pentru că ”denumirea de clasă zero nu e bună”. Am trăit cu impresia că această clasă chiar a fost o reușită. Unde e raportul care spune c-a fost un eșec? Ce concluzii avem după câțiva ani de funcționare?

Chiar doamna Andronescu spunea că este utilă în 2012 „Oricum, clasa pregătitoare, indiferent unde va fi poziţionată, rămâne prima clasă a învăţământului obligatoriu”. Mai mult, ea este cea care avusese ideea în anul 2002, în timpul guvernului Năstase.

Adevărul: ”Ministerul Educaţiei, reprezentat de Ecaterina Andronescu, a propus introducerea clasei pregătioare, prin ordonanţă de urgenţă, plecând întâi cu un proiect pilot în 12 judeţe, în anul şcolar 2002-2003. Andronescu a explicat atunci membrilor Comisiei că ”numai în România se mai găseşte învăţământ obligatoriu de 8 clase şi trebuie să se facă alinierea la 9 clase”, iar ”tendinţa, şi în celelalte ţări, este de deplasare a învăţământului spre vârste mai mici, de la 7 la 6 ani”. Andronescu în 2002: ”Varianta cu şcoala care începe la 6 ani este foarte bună” Ca atare, susţinea ministrul în 28 august 2002, ”varianta cu şcoala care începe la 6 ani este foarte bună şi nu vrea să se strice ceea ce este bun”, explicând că, ”dintre toate variantele analizate în materialul documentar înaintat, orientarea la prelungirea cu o clasă în zona preprimară are cele mai mici dezavantaje”.

Evaluările sau testele naționale care se vor da în clasa a treia, a patra și a șasea. Cred că e o idee foarte bună. Eu, ca părinte, vreau să știu exact și periodic în ce loc se află copilul meu. Cred că evaluarea sa devine subiectivă de-a lungul anilor, că profesorul se uită nu numai la lucrarea copilului, ci la toate aspectele sale școlare, inclusiv părinți. Așa că evaluările astea sunt chiar utile.

O să avem consiliere de orientare începând de la clasa a șaptea. Asta mi se pare o chestiune bună. Nu-ți va da un rezultat exact, dar cu siguranță vom avea o idee încotro se îndreaptă copilul, la ce e mai bun, ce îi face plăcere.

În final, nu înțeleg, pentru că sunt insuficient explicate, toate mutările dintre clase. De ce gimnaziul e până în clasa a șasea, unde începe liceul și ce mai rămâne din el. Nu cred că aici e problema, ci mai ales în lucrurile cu care acești copii ies din școală. Nu văd pe nicăieri că ei ar trebui să știe Word, Excel, PPT, editare audio și video la nivel de profesioniști începători. Nu văd unde învață comunitatea și atitudinea civică. Nici sportul, nici arta. Nici să muncească, nici să gătească. Dar sunt convins că vor ști niște integrale la final de liceu pe care nimeni nu le va cere la muncă.

Povești de radio. Cum economisesc zgârciții apa

20 februarie 2019 Cătălin Striblea 00:13:34 0 comentarii

Inspirați de un text al Simonei Tache de acum un an, am vorbit depre zgârciți la radio. Știți deja cum procedăm. Oamenii ne sună și noi rămânem muți de uimire. De data asta mi-a plăcut că lumea a sunat să-și calce șefii în picioare.

Unul dintre ascultători lucra la o firmă a lui Ion Țiriac și a așteptat luni în șir să-i ceară socoteală pentru salariul mic. Nu i-a ieșit nimic în afară de o plecare din firmă. Un altul și-a urmărit șefa care economisea la banii de cafeluță. Și care a ținut minte o cafea nebăută mai bine de câteva luni.

Dar cel mai tare mi se pare omul de la Ploiești care economisește apa. Ideea lui depășește în imaginație cam tot ce-am auzit.

Elita lui opt și jumătate

4 februarie 2019 Cătălin Striblea 00:08:03 0 comentarii

Ați aflat la sfârșitul săptămânii trecute că există măcar trei licee din România care le impun copiilor de gimnaziu nota 8,50 pentru a rămâne în școală. Spun doar trei pentru că informația este din presă și nu a stat nimeni să verifice ce lucruri apar în alte orașe. Știți deja că vorbim de cele mai bune licee din Brașov, Colegiul Național Dr. Ioan Meșotă, Colegiul Național Andrei Șaguna și Colegiul Național de Informatică Grigore Moisil.

Între timp, ministrul Andronescu a anunțat că prevederea este ilegală și că ea nu poate trece peste lege. Spune că le va cere ca aceasta să fie înlăturată. Știți deja punctul meu de vedere: nu numai că e ilegală, dar e dincolo de rostul unei școli publice care trebuie să ofere învățământ mediu de calitate. În plus, este înlăturată total responsabilitatea profesorilor. Or școala este despre elevi, iar profesorii trebuie să-i ajute.

Dar…

Dar am văzut reacțiile multor cetățeni pe Facebook și mă întreb dacă nu cumva e timpul să avem o dezbatere adevărată despre treaba asta care să consfințească un fapt adevărat: școlile nu sunt egale. Întâi reacțiile.

Adrian Lixandru: Sunt doua aspecte complet diferite : sunt profesori complet “ depasiti “ , DAR “sa nu lasi niciun copil in urma “ ? Unora nu ai ce le face si nu aveau ce cauta acolo . Tot datorita sistemului au ajuns nejustificat acolo!

Mirela Popescu: Cine merge la Colegiile de elită știe ce îl așteaptă. Copiii care intră la liceele de elită obțin cu ușurință media 8.50. Probleme au cei care intră pe locurile speciale, nu fac față nivelului de pregătire. Profesorii sunt obișnuiți să lucreze cu elevi foarte buni, nimeni nu stă să lucreze cu câte un elev care nu se ridică la nivelul clasei respective. Elevii de la aceste licee sunt foarte mult susținuți de părinți, de aceea excelează.

Olimpiu Galani: Nu mi se pare deplasat. Din contra mi se pare normal și firesc. Cumva chiar capitalist. Dacă era vorba despre o alta instituție publică, cum ar fi ANAF, unde ii ține pe toți indiferent de „note” altă ar fi fost opinia majorității….

Alexandru Diaconescu: Se practica si în București, unde până si invatatoarele „vedeta” isi aleg elevii din clasa. Nici un cadru didactic nu-si bate capul cu elevii slabi sau din medii defavorizate. E mai ofertant sa lucrezi cu elevi „de elita”. Dar pana la urmă salariul recent marit e din bani publici, nu?

Carmen Tofan: Se practica, ma tem, peste tot in lume. La școala copilului, la sfârșit de an se dau examene de evaluare. Daca la cel de sfârșitul clasei a 12-a nu iei A (9-10), îți cauți alt colegiu pentru ultimul an (clasa a 13-a), echivalentul ultimului an de liceu la noi. Anul trecut au dat niște părinți școala in judecată si au câștigat dreptul copilului de a rămâne in școala in care era din clasa a 7 a. Ma tem ca asa își mențin locul in league tables… O porcărie!

Bogdan Ionuț: In SUA nu este la fel, in scolile de elita? Si acolo din cate stiu eu, esti nevoit sa ai o medie minima, altfel pleci sau iti pierzi bursa (ori platesti).

Sunt convins că este o grămadă de lume care gândește la fel. Este uman, este natural. Oamenii nu sunt egali între ei, nici nu pleacă în cursa școlii de pe aceleași poziții și nici în viață. În mod evident, România are deja o pătură care poate oferi copiilor ceva mai bun și mai bine. Și asta înseamnă de la dotări, profesori, meditații, vizite la școală și de ce nu, intervenții la limita corupției. Să nu ne amăgim. Peste tot în lume accesul al învățământ de calitate este dat și de un statut social.

Și în România e la fel. Tot ce ai de făcut ca să-ți bagi copilul într-o astfel de școală este să-ți faci o mutație în zona cu pricina. Te ajută și lumea de la școală dacă e necesar. Să recunoaștem: școlile din România deja s-au împărțit între școli bune și mai puțin bune, între școli centrale și periferice, între școli bogate și sărace. De ce să nu consfințim inegalitatea dacă ea există, ar spune multă lume.

Ați putea să fiți de acord cu un astfel de program care să ne spună din start: copiii nu au drepturi egale în viață? Și să fie făcut pe bani publici? Și într-un sistem care scârție de corupție? Mi-e teamă că nu avem resursele să facem asta.

Dar ar fi o soluție. Și una pe care fiecare ne-o putem asuma. Lăsați banii statului, din impozitele noastre să meargă și către școlile private. Lăsați ca banii să urmărească elevul. Încurajați primăriile să finanțeze și școlile private că tot din comunitate fac parte. Și apoi părinții plătesc și taxa la școală, iar școlile vor fi obligate să ofere calitate. Fiind un sistem mixt vei putea cere și standarde legate de note.

Până atunci, însă, dacă admiterile în aceste școli menționate au fost corecte, domnii profesori trebuie să-și asume că învățarea este un proces colectiv în care cineva predă și altcineva învață. Iar dacă copiii care au intrat în clasă sunt slabi sau sunt piloși, să o spună de la bun început cu voce tare. Și să oprească nemernicia.

Vă las, la final și opinia lui Radu Paraschivescu despre același subiect.

Prima mea beție. Ghid pentru părinții cu adolescenți

24 ianuarie 2019 Cătălin Striblea 0 comentarii

Nu-mi aduc aminte ca în adolescența mea băutura să fi fost o problemă. Cred că găseam băutură la discreție și oriunde m-aș fi dus. Nu cred că era vreo interdicție pe undeva. Fiind începutul anilor 90 aveam acces și la terase. Cred că prima dată am pășit într-una printr-a a șaptea, a opta. Nu exista cineva care să te dea afară. Poate o singură dată am avut probleme, când a dat dirigintele meu peste mine, dar eram deja mare și la chiar în seara respectivă nu beam, eram la o pizza.

Mai erau și garajele vecinilor, unde se aflau butoaie și eram invitați pe rând de către fiii proprietarilor. Și desigur să nu uităm că mereu apărea câta o sticlă de plastic cu vin sau alte alea. Și nemuritoarele cutii pătrate cu votcă de la Scandic.

În toți anii aceștia nu știu să-mi fi făcut taică-meu vreun instructaj asupra tehnicii de băut, cantităților și așa mai departe. Îmi atrăgea atenția dacă luam ceva din casă și desigur era destul de strict la treaba asta. Era un fel de interdicție, să zicem. În situația asta, cred că m-am îmbătat de vreo două ori tot liceul, dar de băut am băut de mai multe ori. Am folosit o limită de bun simț.

În nici un caz taică-meu nu a fost chemat la școală și instruit să-mi povestească despre băutură. Asta nu se întâmplă nici acum, când nici eu, nici alții, nu suntem chemați la școală să ni se povestească despre alcool și copiii noștri. Știu că accesul la băutură e mai greu azi decât acum 30 de ani, dar sunt convins că toți adolescenții își pot procura băutură fără probleme.

De asta trebuie să vă istorisesc despre ce au învățat doi prieteni de-ai mei, părinții unui copil care învață în Anglia. Puștiul e deja la liceu și e la vârsta la care urmează să cinstească ceva sau deja a făcut asta. Părinții au fost invitați la școală să ia parte la un seminar în care să li se vorbească de adolescenți și alcool. Drept este că seminarul e doar unul intr-o lungă serie care se ocupă de creierul adolescenților, de sexualitatea lor, de modul în care reacționează la provocări sau la controverse.

Nu întâmplător, englezii au astfel de seminarii în școli și pentru elevi și pentru părinți. Anglia are probleme mari cu alcoolul în rândul adolescenților. Aproape 40 la sută dintre copii între 11 și 15 ani au băut deja în Anglia, 8 la sută dintre ei s-au și îmbătat, iar 22 la sută au băut mai mult de 15 unități de alcool pe săptămână.

Așadar, părinții sunt invitați la școală să li se spună cam tot ce trebuie să știe despre întâlnirea copilului lor cu băutura. În mod controlat și decent. Așadar, câteva lucruri importante pe care trebuie să le știți dintre recomandările pe care le-au primit la școală. Seminarul a fost ținut de psihologi de profesie și oameni specializați în dezvoltarea copilului

Adolescenții au nevoie să socializeze, deci trebuie să-i lăsați la petreceri, dar nu mai mult de o dată pe lună.

Este obligatoriu să știi cine vine la petrecere și câte persoane vor fi. De asemenea, la fiecare cinci adolescenți trebuie să fie prezent un adult. Potrivit legii britanice, ești responsabil de tot ce se întâmplă în casa ta. Dacă apar droguri, băutură în plus sau alte evenimente neplăcute poți răspunde și penal.

Stabilește regulile petrecerii de la bun început. Și cantitatea de băutură. Până la 15 ani nu este voie să le dai alcool. Cei mari au voie la un pahar de bere pe seară. Fii sigur că vor încerca să strecoare mai multă băutură. Va trebui să-i oprești.

Regulă importantă: paharele nu se lasă nesupravegheate din cauza drogurilor care pot fi puse în băutură. Fetele suntt învățate să folosească o ojă specială care, în contact cu băutura, își va schimba culoarea, dacă aceasta conține droguri. Asta în caz că le-a strecurat cineva în pahar. Nu-i lăsa să bea repede.

Stabilește ora la care se încheie petrecerea. Dacă e noaptea nu mai târziu de unu nopatea. Dacă e târziu, vii și-l iei. Dacă nu, școala te încurajează să-l lași să folosească mijloacele de transport în comun.

Dacă, totuși, vin atinși acasă sau beți de-a dreptul, nu te repezi în ei. Nu are rost să rezolvi treaba atunci. Nu-i adu aminte de alte nerealizări. Totul se tratează în ziua următoare după ce-au trecut efectele alcoolului. Și atunci cu calm și cu referire doar la problema respectivă.

Și obișnuiește-te cu ideea că va crește și va bea și fără supravegherea ta. Învață-l să bea singur și sigur.

Și aceasta este doar lecția despre băutură. Căci la școală și alte seminarii sunt lecții despre sex, dar și despre modul în care creierul copilului se comportaă la această vârstă la care sunt de neînțeles. Și admite că în 80 la sută din cazuri, părinții sunt cei care pun băutura în mână.

Statisticile din România arată mai prost decât cele din Anglia. Suntem pe un loc șapte european în această chestiune, după Cehia, Lituania, Ungaria, Croaţia, Danemarca şi Bulgaria.

Studii mai vechi arată că în urmă cu aparoape 10 ani 85 la sută dintre puștii de 16 ani din România deja băuseră. În următorii ani am ajuns la 72 la sută, dar datele ne plasează peste Europa. În același timp, nici nu văd c-am face ceva, deși alcoolismul este una dintre principalele probleme pe la noi.

Cred că primul pas ar trebui să fie instructajul de acasă, dar ar trebui să avem curaj să vorbim despre asta și la școală. Deci, când ați băut prima oară? Dar copilului când i-ați dat de băut.

Reforma școlii reușește: repetent în clasa întâi

23 ianuarie 2019 Cătălin Striblea 1 comentariu

Știrea este că timid s-a strecurat în spațiul public o mică dezbatere despre învățământ. Parcă s-a auzit mai mult decât agenda noastră obișnuită. Evident că s-a pornit de la lucrurile lansate de doamna Andronescu care are un nou plan de reformă a educației. Culmea că și președintele are un plan. Așa că voi comenta și eu despre ce s-a auzit până acum. Și nu o voi face ca jurnalist, ci ca părinte. Pe baza experiențelor mele, dar și a preoocupării pe care trebuie să o am pentru copilul nostru. O să zic câte o idee despre ce a ieșit la iveală. Și nu o luați decât așa cum este: o părere personală, la cald. Așadar:

Repetenția în clasa întâi. Legea nu permite, doamna Andronescu zice c-ar trebui. Nu înțeleg de ce am ajuns aici. Și care e miza. Oricum nu o să rămână nimeni repetent vreodată. E o corvoadă pentru profesori. Și birocratică și umană. Altfel, ce face atât de greșit un copil de șapte ani încât să rămână repetent? Cât de slab să fie la carte? Nu cumva e o problemă psihologică cu copilul, de adaptare? Nu găsim un mecanism de ajutare a acestor copii care nu se adaptează? Trecem direct la repetenție? Temă falsă și apoi problema principală e ratată complet. Nu ar trebui să lăsăm pe nimeni în urmă.

Vacanțe mai puține și mai scurte. Doamna Andronescu vrea să facă vacanța de iarnă mai scurtă, să mai umble la cea de primăvară și să o scoată pe cea dintre semestre. Nu a rezultat de ce este necesar, dar să zicem că e un pic anormal ce e acum. Bucățica asta de semestru unu din ianuarie e ciudată. Dar iarăși ratăm esența. Doamna Andronescu nu vrea neam să recunoască marea probemă: vacanța de vară este prea lungă. Trei luni sunt un coșmar, copiii uită tot. Ar trebui scurtată pentru că nu este necesară o atât de perioadă. Nu mai sunt în anii în care copiii trebuie să ajute la câmp. În lumea vestică, școala începe în august. Cred c-ar trebui să mergem în direcția asta. Adică, mai multă atenție pentru copii, nu pentru profesori.

Reintroducerea treptei a doua. Înțeleg că doamna Andronescu spune că ar deveni Bac-ul mai ușor. De acord. Dar alt argument care este? Nu știu, iar singurul lucru care mi-a venit în cap este că e nevoie de pregătire și în clasa a X-a. E prea multă materie la Bac? Alege lucrurile relevante pentru zona respectivă. Fă-l pe domenii sau pe grade, nu musai la fel pentru toți.

Ajung aici și la ideea lui Iohannis: Bacalaureatul cu două viteze. Sunt de acord, poate că este necesar. E un moment în care poți să-ți decizi viitorul. Vrei la facultate? Intri la Bac-ul greu! Vrei să fii meșter: mergi la cel ușor! Asta e o idee la care trebuie să ne gândim și să-i găsim o formă de funcționare.

Șase ani la ciclul primar și câte trei la gimnaziu și liceu. Adică a cincea să treacă la școala primară. De ce o fi mai bună ideea domnului Iohannis, nu știu. Poate că sunt studii care să arate că e o perioadă de adaptare mai bună a copiilor. Mie mi se pare o zăpăceală. Cred că e o chestiune de formă și nu de fond.

Bacalaureat la șase probe. Tot de la domnul Iohannis. Mi s-ar părea minunat să-l cupleze cu treapta a doua. O să băgăm pregătire în ei ca la balamuc. Ce-mi place însă la această idee este însă posibilitatea facultăților de a cere un anumit obiect la Bacalaureat. Asta chiar are sens. De încurajat.

În fine, nu știu cât și cum vom purta această dezbatere. Mi-e teamă că o să fie acoperită de de acareturile zilnice. și cele care sunt mai interesante pentru actuala guvernare. Sper ca după toată perioada asta chiar să le putem discuta amănunțit. Deocamdată, ținem ochii pe ele.

Testul cu anvelope pe care l-am trecut la limită

4 decembrie 2018 Cătălin Striblea 0 comentarii

Pentru că folosesc cauciucurile lor iarna asta, Nokian mi-a trimis o scrisoare cu câteva sfaturi care să-mi fie de folos peste iarnă. Și să mă scutească de niște bani vara viitoare. E vorba de sfaturi legate de păstrarea anvelopelor de vară în timpul iernii. Unde le pui, cum le împachetezi. Sunt șase chestiuni. Pe unele le-am făcut pe altele nu. Vă puteți da și voi bifă la câte ați făcut.

Verificați vechimea anvelopelor și achiziționați altele noi cel mai târziu la fiecare 6-10 ani – Da, am verificat. Am schimbat la limita de sus, 10 ani
Verificați starea suprafeței de rulare și îndepărtați pietrele mai mari din caneluri – Niciodată nu mi-am bătut capul. Se uită băieții de la vulcanizare?
Spălați anvelopele și lăsați-le să se usuce complet înainte de depozitare – Nu am făcut asta niciodată, habar n-aveam.
Păstrați anvelopele într-un loc răcoros și uscat – Asta da, le-am ținut în magazii.
Protejați anvelopele împotriva luminii solare și a substanțelor chimice – Le pun în saci. Și stau la întuneric.
Pentru mai multă liniște, lăsați totul pe seama profesioniștilor de la hotelul de anvelope. – Eu le am pe ale mele la hotel, nevastă-mea nu a vrut. Vedem care e diferența în câteva luni.

Pe scurt s-ar traduce așa: „Locul ideal pentru depozitarea anvelopelor este un spațiu răcoros, cu temperatura sub 15ºC, în care anvelopele rămân uscate. Sunt de preferat spațiile întunecate protejate de lumina soarelui, deoarece radiațiile UV vor reduce durabilitatea anvelopei”, spune Martin Dražík, manager de produs la Nokian.

Încă două chestiuni care mi s-au părut utile. Prima pe care nu am știut-o niciodată este că anvelopele nu se spală niciodată cu un jet puternic de apă. „Când spălați anvelopele, țineți jetul de apă departe de anvelopă, deoarece este posibil să desfaceți cauciucul de materialul de sub el. Acest lucru poate cauza ruperea anvelopei odată ce este utilizată din nou”, spune Martin Dražík.

Al doilea este că nu trebuie să puneți nimic peste ele acolo unde le țineți. Le pui în picioare și așteptați să le vină din nou vremea. Sper că v-au fost de folos.

”Știți câte Dăncile pregătim noi zilnic?”

19 noiembrie 2018 Cătălin Striblea 0 comentarii

Stau de vorbă cu un profesor de matematică. Om cu mare experiență, este în școală de 30 de ani. Se amuză mai mereu de cursul pe care îl ia învățământul românesc, de înălțimea materiei pe care trebuie să o predea, dar mai ales de ipocrizia pe care o arată întreagă societate când vine vorba de carte. De fapt, aici nu se mai amuză, se înfurie de-a dreptul.

Îmi descrie un episod în care o colegă de a sa a primit un SMS la 12 noaptea. Mama unui copil se plângea de cinciul pe care acesta îl primise la un test. ”Îmi distrugeți copilul. Este deprimat complet, plânge în continuu. Dacă nu-i modificați nota, vă reclam.” Proful de care vă povestesc a văzut lucrarea. ”Vă spun cu mâna pe inimă că nu era de 5. Poate de 2. Cred c-a fost amabilă că i-a dat 5.”

Apoi îmi explică cu calm că nici nu prea poți să-i dai notă mică. ”Dacă dai un patru îți faci numai belele. Te întreabă lumea de la director la colegi de ce faci asta.” Poate vă întrebați de ce este așa important pentru profesor. ”Pentru că ar fi rău ca școala de alături să scoată doar copii de 10 și noi să avem unii de 7.”

Apoi mai este reclamația. Sfânta reclamație. O notă proastă te poate duce la Inspectorat. Iar dacă se face comisie de control, nu te verifică la cât de bun ești tu, ci te verifică la hârțogăraie. Ca și medicii, profesorii sunt plini de documente pe care trebuie să le completeze. Iar un control din ăsta îi ia pe toți la mână. Așa că un patru poate să te ducă în dizgrația întregului colectiv.

Îmi povestește apoi că într-o școală, întreaga cancelarie a fost înfricoșată de apariția unui personaj care le-a strigat: ”Care ești, bă, de matematică? De fapt, e valabil pentru toți. Dacă mai ia fiu-meu cinci vă fac pe toți. Am făcut cinci ani de pușcărie și mai fac și alții.” Acesta este un caz extrem, dar omul îmi explică faptul că din punctul său de vedere cea mai mare presiune pe care o simte un profesor este presiunea notelor mari.

”Sunt oameni care ar face orice pentru ca copiii lor să aibă note mari. Uneori mă simt vinovat și le spun și colegilor. De ce să le dai nouă, dacă nu e acolo? Cum stimulezi copiii buni? De ce închizi ochii la capacitate? Toți cei care au de pierdut sunt copiii care învață.”

”Cred că cea mai mare belea a școlii românești e nota care nu reflectă realitatea. E o goană fanatstică pentru distincții nemeritate și o rezistență prea mică la ce se întâmplă. Iar efectul va fi devastator. Știți câte Dăncile pregătim noi zilnic?”

De ce scriu astea? E simplu: dacă vreți să avem o societatea mai corectă, prima întrebare pe care trebuie să v-o puneți din când în când este următoarea: ”e corectă nota copilului meu?”

Țara fără hârtie igienică

5 octombrie 2018 Cătălin Striblea 1 comentariu

Mă deranjează o situație zilele astea. Și-mi dă un sentiment de neputință. Pentru că nu știu cum să-i explic unui copil asta.

Am tras cu urechea la câțiva puști aflați în pragul liceului. Împărțeau un suc la mall. ”Dacă intri acolo, faci sigur Ebola, două tipuri de cancer și o boală de piele.” Vorbeau de toaleta din școala lor. ”Nu se poate intra acolo de miros,” spune un altul. ”Nu am avut niciodată hârtie igienică,” apare o concluzie.

Mi-aduc aminte de fiu-meu care evită cât se poate toaleta din școală. E renovată, înțeleg, dar în mintea copilului s-a format, după ani, ideea că acesta este un loc de evitat. Deunăzi, doi părinți mi se plângeau că al lor nu se duce la toaleta școlii pentru că nu are niciodată hârtie igienică. Am scris pe Facebook și am cules mesaje. Nu numai hârtia igienică lipsește. Lipsește și apa și săpunul. Ca să nu spun de cazurile unde lipsește cu totul wc-ul. Nu ați uitat că în România, o copilă a murit căzută în haznaua din curtea școlii.

Mai mult