New school

Nu mă mai miră nimic la Andreea Paul

Declarația Andreei Paul că a născut copilul sâmbăta, ca să nu lipsească nicio zi de la muncă, este neîndoios cea mai mare realizare de comunicare a acesteia de când și-a început cariera politică. De mult timp doamna Paul nu a mai fost băgată în seamă de atâta lumea, chit că toți o înjurau.

Doamna Paul nu e cel mai rău politician din România, totuși. Are inițiative și mesaje demne de o soartă mai bună. Și se zbate constant să le transmită. Doar că nivelul de tupeu în cazul dumneaei a atins o magnitudine de 8 grade. Pe mine nu mă miră însă această declarație. România este o țară în care uitarea se așterne repede: două săptămâni și orice prostie sau mojicie este trecută cu vederea. Dacă este însă să te uiți în urmă la istoria doamnei Paul, ea cu siguranță ne-ar fi arătat povestea cu copilul venind. Carevasăzică: Mai mult

Am barbă, deci mă solidarizez cu bărboșii din liceu

Pentru că în învățământul românesc s-au terminat toate problemele, factorii responsabili au trecut la rezolvarea acesteia. George este un băiat de clasa a XI-a care poartă barbă. Asta vine în contradicție cu regulamentul școlii, care interzice purtatul bărbii, iar direcțiunea n-are altă treabă decât să-l dea afară din școală.

Pot doar să spun că pasiunea pusă de directori și profesori în chestiunea asta este de-a dreptul prostească și consumatoare de energii care ar fi bune de îndreptat în altă parte. Oamenii cu barbă nu sunt nici murdari, nici bolnavi. Iar un elev ar trebui evaluat după minte, nu după ce are pe față. Eu așa fac cu profesorii.  Mai mult

Volkswagen este o minciună universală

Știm că mașinile noastre poluează în draci. Și că ne vând niște sisteme scumpe doar de ochii unor grupuri ecologiste. Dar tot le cumpărăm.

Toată lumea știe că nicio mașină nu consumă cât scrie în carte. Dar când vorbești de noua ta mașină, tot datele de acolo le folosești.

Mai mult

O poveste care arată că România și Ungaria sunt două țări mici

” –Bună ziua, sunt József Nagy, de la televiziunea Hir 24. Sunteți Lajos Simicska?

– Da, vă rog.

– Ce ziceți de faptul că toți oamenii dvs. din guvern au fost îndepărtați? O să distrugă asta Fidesz-ul?

– Nu știu. Problema mea este că șefii companiilor mele media și-au dat demisia și acum mă duc să-i dau afară.

– Nu prea mai puteți că au plecat singuri. Știți că Zsolt Bayer de la Fidesz a spus că este o rușine comportamentul dvs din ultimele zile? Mai mult

Germania nu se mai simte bine în România

Pe vremuri, în copilăria mea, era o vorbă. Se spunea despre un lucru că este ”țais”. Am înțeles ani mai târziu că vorba vine de la Zeiss și lentilele sale. Cine știe în ce epocă de la începutul sau jumătatea secolului trecut , Zeiss cucerise piața de pe aici cu produsele sale.

În orice caz, noi, copiii, știam că un trening din Germania, niște adidași sau chiar și bomboanele erau cele mai bune dacă veneau din Germania. Iar asta era întărit și de celebrele cataloage de la Otto și Neckermann, strecurate oarecum pe sub mână. Asta era un fel de fereastră către lume și bogăția ei. Nu aveam acces către nici măcar un produs de acolo, dar mamele noastre le foloseau ca să vadă tiparele hainelor, care puteau fi croite și în România.  Mai mult

Ne-a chemat preotul la școală

Asta a venit totuși ca o surpriză, ținând cont că suntem în 2015, nu în anul școlii lui Creangă. Dar așa am aflat că anul acesta ora de religie este ținută de un preot, nu de profesoara din trecut. Și acum, ca și în primăvară, ni s-a cerut să facem cerere să scoatem copilul de la religie. ”Pardon, e invers. Cine vrea ora, trebuie să facă cerere de înscriere.”

Deocamdată nu ne-am dus la întâlnire, dar am zis să ne pregătim. Manual de religie avem, pentru că vrem să știm ce noțiuni sunt predate și, dacă e cazul, să citim împreună lucrurile interesante. Așa că, înainte de a fi trași la răspundere,  avem noi  câteva întrebări pentru preot. Așadar, ce zice cartea de religie la clasa a IV-a. Mai mult

Am fost un sfert de oră suspect de terorism la Frankfurt

Aeroportul din Frankfurt este un joc de Lego uriaș, din oțel sticlă și beton de o impersonalitate perfectă. Și de cel mai clar gri din istoria aeroportului. Nemții nu sunt preocupați de beneficiile comerciale pe care le poate aduce un spațiu atât de mare, astfel încât la terminalul doi nu sunt decât câteva magazine, în zona centrală. În rest, doar holuri, culoare, scări, turnuri care duc spre numeroasele porți.

Și pentru că TAROM-ul este o companie mică, îmbarcarea se face, aproape fără excepție, la poarta D50, adică un sfert de oră de mers după controlul pașapoartelor. Ce au făcut nemții deștept, însă, este să aibă controlul de securitate la un loc pentru fiecare trei sau patru porți. Asta înseamnă că nu se fac cozi imense și că toată povestea cu pantofii, curelele, laptopurile merge ceva mai repejor. Mai mult

Mici întâmplări cu șpăgi mari. Și o învățătură după Oprescu

De când cu Oprescu, știu că multă lume se uită și nu-i vine a crede la câte aude și vede printre rândurile dosarului cu pricina: bani cash aduși la ceas de noapte, dijmuirea a numeroase contracte, sisteme de bruiaj, legături cu ofițeri din servicii și cine știe ce ne mai așteaptă. Genul acesta de povești sunt uzuale în mediul în care trăim noi, jurnaliștii. Ne lovim de ele, ne sunt povestite, uneori cu obidă, alteori ca o glumă bună, de cele mai multe ori ca un argument pro sau contra unei chestiuni juridice în discuție. Sau pur și simplu pentru a beșteli un adversar. Mai mult

Am fost cu mașina în România și am scăpat. Nu și de nesimțiți

Romanii iubeau matematica, disciplilna și ordinea. Nimic nu era lăsat la voia întâmplării. Cel puțin în materie de drumuri. De pe foile unui ghid, lăsate pe o masă în muzeul Principia de la Alba Iulia, afli că nimic nu era întâmplător în construcțiile lor. Romanii știau că un soldat poate face într-o zi 12 mii de pași cu armamentul și proviziile necesare. De aceea și localitățile erau așezate în funcție de distanțele astea.

Dar mai era ceva: romanii știau să facă drumuri bune, rezistente, care țin până azi. Unul dintre ele e la Geoagiu, foarte aproape de autostrada care acum se dărâmă. Făceau fundațiile cu asupră de măsură cu o tehnică folosită și azi. Nu știu cum procedau, dar cred că erau mai deștepți și aplicați decât constructorii și politicienii noștri. Am călătorit mai mult ca niciodată în ultima lună în România.  Am văzut țara, am văzut drumurile romane, le-am văzut și pe astea noi și cred că nu i-am depășit la nivel de competență. Ce ar fi de spus: Mai mult

Ia picioru’ de pe Coloana Infinitului!

”Ia picioruuuuu’!”. Polițistul gras cu mustață pe oală se repede spre Coloana lui Brâncuși. L-am văzut de câteva minute bune. Stă cu o colegă pe bancă, singura bancă de la umbră din tot parcul. În rest, câteva aspersoare se chinuie să învie iarba arsă, dar cum afară sunt 35 de grade, cred că mai mult o omoară. Polițistul își întinde lung picioarele scurte cu șosete albe și își dă șapca pe spate.

E duminică, trecut de amiază și e plin de turiști. Sare deodată și începe să țipe: ”ia picioruuuuu’, ia domne picioru’ de pe Coloana Infinitului”. Nu aleargă că l-ar omorî căldura, dar se duce hotărât spre țintă. Nu tocmai drept, ci face un arc de cerc ca și cum căldura l-ar devia de la traseu. Mai mult