Mishteaux

Marea Unire a pachetelor

Irina Rimes nu arată ca și cum ar mânca vreodată. E mai mult decât mică, e fragilă. ”Să nu crezi că o să mor de foame vreodată. Ador să mănânc. Dacă nu am mâncare ies în oraș, dacă nu ies în oraș, mă va scoate cineva în oraș. Mâncarea este parte din viața mea.” 

Trebuie să o crezi pe cuvânt, mai ales că și mamei îi este greu. ”Zilnic mă sună. Irinuca, dar tu ai mereu frigiderul gol, ci mănânci tu?” Drept urmare de la Chișinău curg mereu pachete. ”Îmi face colțunași, sărați cu brânză sau cu carne. Îmi face colțunași dulci. Îmi trimite plăcintă cu vișine, cu foi crocante, preferatele mele. Odată mi-a trimis chiar și cartofi.”

Cartofi? Și aici m-a pus pe gânduri. Cartofi se găsesc pe toate drumurile. Dar aici e mai mult decât mâncare. Și mama mi-ar pune cartofi. Că știe că ai ei sunt mai buni. Mama îmi aduce în schimb mere în ultima vreme. Coșuri de mere din cele care se rup cu o scârțială. Și îmi aduce miere de albine că ”a noastră nu-i cu zahăr.” Are mereu o găină de tăiat pentru nepot că ”nu găsești așa carne. E eco a noastră” Brânza e altfel, plăcintele vin la fix. Și ani buni a insistat să-mi trimită pachete la autobuz și la gară. Nu vă mai spun că o vreme a venit și cu semi-preparate de la Vaslui, care, pe drept cuvânt, erau mai bune.

Pachetul de la autobuz nu-l iau. Și asta din pățania unui prieten bun care lucra în domeniul financiar la București. Omul a ajuns la un nivel important și financiar și profesional. Dar mama îi tot trimitea pachet  pe neanunțate. Îi spunea doar trenul cu care vine. Iar prietenul meu îmbrăcat numai la costum scump, cu super-pantofi, ceas important, trebuia să se ducă la gară. El era mereu îmbrăcat la patru ace pentru că lucra cu oameni foarte bogați. Odată, însă, în gară, a recuperat plasa de  rafie cu pachetul și a dat nas în nas cu un client. S-a blocat. Era o apariție. Scurtul dialog nu a făcut decât să accentueze jena. Singura speranță până azi este că și bogătașul venise după același lucru. 

Mult timp am crezut că pachetele fac parte din studenție. Că acolo trebuiau să ne hrănească părinții. Când ne adunam câte șase în jurul unei găini venite de la Vaslui, a unui bidonaș cu varză de la Gura Humorului, a cartofilor de la Rădăuți, a brânzei de la Neamț sau a prăjiturilor de la Onești. 

Treaba asta a continuat și pentru mulți trece de granițe. În spatele blocului în care stăteam venea microbuzul pentru Spania. Am mers și noi acolo să-i trimitem cumnatei pachetul de la părinți. Porc, șuncă, brânză, nuci. Lucruri pe care știți că spaniolii nu le au. Și nici cumnată-mea nu se descurcă prost. 

Pentru cumnată-meu socru-meu trimite vin în Anglia. I-a ucis Alex cu peturile pe englezi. Fratele lui Ciuclaru îmi povestea de vișinata pe care a primit-o de acasă. Cristina Vărzaru îmi spune pe Facebook că abia a oprit-o pe maică-sa să trimită pachet în Danemarca unde a jucat vreme de trei ani.

România e legată de toți copiii săi prin această imensă rețea de pachete care străbate Europa. Și nu numai. Știu o familie de români trăitori în America care bagă șuncă pe ascuns în State. Fire multiple și încurcate trimit în Europa varză, brânză, nuci, mere, plăcinte, învârtite și țuici. Altele ne leagă cu tarte, bidoane de vin, ceapă roșie, usturoi de la Flămânzi, păstrăv afumat, bomboane Bucuria. Un pic de pălincă pleacă în autocare alături de pere și brânză de capră sau borcane cu carne pusă în untură. Și chiar pâine, măi! Noi trimitem pâinea de acasă copiilor noștri să simtă gustul unic al grâului și al mâinilor care au făcut-o. Doar de aici.

Ne-om fi rupt ca nație. Nu mai credem în toate lucrurile la fel, trăim pe toate continentele, dar ne ținem la un loc în această mare unire a pachetelor și a gusturilor. Nu e vorba de sărăcie. Ci de ajutor, de ideea de a te simți aproape de cel plecat. De-ai aduce aminte că e cineva care-l iubește. Și de modul nostru de a ne spune că ne suntem dragi. Și că aici te așteaptă mereu cineva cu un borș cald, aburind. Și că te va pune la masă în timp ce va tăia ceapa pe lângă tine și așezându-se apoi vreme de un minut să te privească. Doar un minut, că apoi sare să ia de pe foc tocănița care se încălzește prea tare.

Câtă vreme o să le avem pe astea, o să fie bine!

Bucureștiul văzut de Alinka

Știu, azi e o zi nasoală de dimineață. E alergătură, e apă multă,  sunt claxoane. Poate că vă și enervați pentru că, de, asta e viața. Și aș pune pariu că majorotatea dintre voi nu mai au timp să vadă câtă frumusețe e în jur. Odihniți-vă un pic, faceți o plimbare și bucurați-vă de orașul acesta frumos. Căci, dacă îți găsești ceva timp, Bucureștiul e chiar frumos. Alinka mi-a dovedit-o într-o singură plimbare, e adevărat în ultima zi de toamnă luminoasă. Toată colecția ei de poze e aici. 

Ați putea să trăiți așa?

Zilele trecute am dat peste o carte în benzinărie. Da, în benzinărie. Și am cumpărat-o ca atunci când cumperi ciocolată. A fost un gest reflex și nici nu mai caut explicații. Pur și simplu așa mi-a venit. Nu știu dacă m-a intrigat titlul ”Mica enciclopedie Lykke. În căutarea celor mai fericiți oameni din lume.” Sau să fi fost culoarea portocalie? 

Cert este că am știut din prima că nu este una dintre acele cărți despre cum să fii fericit. Cinci pași care să te ducă pe norișor. Sau cele șapte trepte ale detașării. Avea, așa, alt aer. Și asta și este: o carte despre cei mai fericiți oameni din lume, care potrivit statisticilor sunt danezii, dar mai ales despre cum ajung ei acolo. Nu vă povestesc mai mult, aflați singuri. 

Mai mult

Scoția, ceva ”coate uscate” și Garcea

Mă așez ușurel pe banca de lângă Arhivele din Edinburgh. Alina are de fotografiat ceva în depărtare și nu mai fac greșeli de începător. Ce crede ea că este imediat după intersecție este la vreo trei kilometri. Nu are sens să mă arunc.

Stau și mă uit la lume. E Fringe, festivalul anual de artă stradală și sunt mii de oameni care împânzesc orașul. Un tip brunet, bărbos se așază lângă mine. E în jeanși maro, cu o vestă de piele pe el. E relaxat, scoate o pungă de tutun și începe să ruleze. Doar că nu e tutun. Țigara are un miros cunoscut.

”Vrei?,” mă întreabă și-mi întinde jumătate din ea. Înlemnesc. Primul meu gând e că e polițist sub acoperire și că mă testează. Sau ceva cu camera ascunsă. Nu. Omul e doar relaxat. ”Ești în Scoția, la Fringe, nu-ți fă griji!” ”M-am lăsat,” îi spun în lipsă de altceva. Zâmbește.

Mai mult

VIA, aplicația care vindecă suflete lăsate singure

Mi-a rămas în cap o reclamă. De fapt, nu o reclamă. O frază, atât: ”tu mai știi ce face prietenul tău bolnav de cancer?” Nu știu să vă spun când am văzut-o sau la ce campanie era. Mi-a pus însă un gând în minte. De ce să pui întrebarea asta?

Nu mi-a fost foarte clar până când eu însumi am filmat la un spital de copii din Capitală pentru un program de sărbători. Echipele noastre au adus cadouri, am citit povești, am reușit să facem câteva momente de normalitate. După care am plecat. Am plecat și ne-am văzut fiecare de viețile noastre.

Mai mult

Ce să mai faci cu copilul în oraș

Vă las aici o listă cu ce-am mai văzut în ultima vreme prin oraș, poate vreți să mai ieșiți și nu aveți idei. Trebuie să recunosc că mare parte dintre lucrurile de mai jos se întâmplă pentru că Vladimir a ajuns la o vârstă la care trebuie cumva desprins de tabletă. Trebuie să-i mai dai și alte gânduri și alte percepții, să-i mai arăți și altceva. 

Așa că băgăm ceva cultură pe repede înainte, pentru că ne-am lămurit demult că meciurile sunt niște chinuri pentru copilul meu. De la handbal  la fotbal, de la tenis la baschet, se plictisește. Iar singura dată când am fost la F1 a dormit. Deci ce-am văzut:

Mai mult

V-ați liniștit? Ar fi fost prea frumos

V-ați liniștit? A fost frumos! Mondialul acesta se încheie în lacrimile multora dintre noi. Pentru c-ar fi fost prea frumos să câștige Croația. În numele tuturor echipelor mici care nu vor avea niciodată șansa de a avea Cupa Mondială pe masă. Ar fi fost prea frumos pentru toți nedreptățiții fotbalului. Pentru cei care nu s-au născut la o masă foarte mare.

Ar fi fost prea frumos pentru Bale și Giggs, pentru Best, pentru Scifo, pentru Gascoine,  Platini, Eusebio, Puskas sau pentru Cruyff. Ar fi fost prea frumos pentru toate națiile mici sau pentru toți jucătorii născuți la timpul nepotrivit, dar care s-au ridicat deasupra timpului lor. 

Ar fi fost prea frumos. Mulțumim, nea Vanea, pentru acest titlu care cuprinde tot sufletul nostru la final de 4-2 pentru Franța.

Așa că să ne mulțumim c-a fost frumos.

Mai mult

Mici confuzii sănătoase

Îmi dau seama din prima cum stă treaba. Omul zâmbește larg, dă mâna, ”bine ați venit pe la noi, ce mai faceți” și așa mai departe. Na, te recunoaște că te-a mai văzut la televizor. Ești mândru, nu? Că te știe lumea. După care te pune exact în țintar. ”De la Realitatea, nu? Bine ați venit pe la noi.” 

Iar eu mă gândesc cât de mare trebuie să fi fost cea mai mare televiziune știri din România când a fost mare. Nu am mai intrat în sediul Realității de șapte ani în acest an, dar toată viața mea profesională mea este legată de ea. Puterea brandului. 

Mai mult

De toamnă

Am petrecut 24 de ore în Subcarpați. Am vrut musai să ajung și m-am grăbit să prind luminile astea, căci am aflat că imediat vine frigul. Așa c-am prins o zi de toamnă aurie, parcă pictată. V-o las aici. 

Mai mult

Ce ar trebui să învețe guvernul României de la un mic oraș din Polonia

Un prieten de-ai mei a călcat recent prin Polonia. Nu ați auzit probabil de Rzezsow și nici nu aveți de ce. E un oraș mic, de nici 200 de mii de locuitori, dar sediu al mai multor companii internaționale. Orașul arată impecabil și pe lângă asta are 49 de linii de autobuz, aeroport, e un nod feroviar important și e în preajma unei autostrăzi.

Rzezsow bucură de o dezvoltare explozivă în ultimii ani și imediat o să vă las să înțelegeți de ce și mai ales cum Polonia are așa un avans în fața noastră. Omul mi-a explicat și unde greșesc guvernele României și de trăim pe o falie așa de mare în ultimii ani.  

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!