Becali, sfârșit de tranziție

Gigi Becali nu-și putea aștepta condamnarea decât la televizor. Vorbind la televizor, nu în fața televizorului. Spectacolul de la România TV e probabil culmea carierei mediatice a lui Gigi Becali, dar și un vârf pe care îl poate atinge o televiziune de știri.

Gigi și-a pus unul dintre sacourile sale spectaculoase, o cămașă cu gulere late, deschisă la gât. I se văd cele două lanțuri, unul de argint, altul din piele, fiecare însă cu câte o cruce. Râde relaxat, când i se spune că e unul din cei mai mari ctitori de biserici de aici și de la Athos. Burtierele galbene se derulează amenințător, spunând că verdictul se va da în câteva minute. Gigi e de neoprit. Strigă, gesticulează, monopolizează discuția, cei din platou se întreabă dacă nu mai e și altceva pe lume. Ba apar și micile amenințări la adresa lui Gigi, că ar fi ultimul său interviu. Râde mai departe.

Burtiera se face și mai mare JUDECĂTORII SUNT ÎN SALĂ. Becali nu se îndură să plece de la microfon. Vorbește de simpatia pe care i-o poartă Ponta. Burtiera se schimbă.  SE DĂ SENTINȚA . Trece la credință și donațiile sale la Athos. CONDAMNĂRI ÎN CAZUL BECALI .Vorbește de familia care-l susține.

BABIUC CONDAMNAT DOI ANI. Nu se oprește, CIOFLINĂ CONDAMNAT DOI ANI. Se oprește, fața i se strânge, mâinile îi coboară. Ați fost condamnat doi ani, domnule Becali. E de piatră. Fața albă. Poate e cu suspendare, spune. Cea care îi dă verdictul e blânda Ecaterina Andronescu: ” Nu se poate încă una cu suspendare, domnule Becali. E cu executare.”  Înțelege acum, își dă jos căștile și se ridică. Pentru prima oară în viața lui oprește spectacolul care îi e atât de drag, punând mâna pe cameră. Ieșiți afară!

Regele televiziunilor, cel care a devenit și a existat datorită televiziunilor nu-și putea găsi sfârșitul decât acolo unde a început. Fără îndoială, Gigi Becali a fost cel mai popular personaj de televiziune al ultimilor 20 de ani. Fiecare apariție a sa atrăgea publicul fascinat de spectacolul pe care acesta îl făcea.  Amestecând credința cu înjurăturile, sinceritatea cu ipocrizia, gesticulând, amenințând sau țipând Becali devenit nelipsit în platourile de televiziune. Eu însumi am făcut mai multe interviuri cu el încercând să înțeleg , de fiecare dată, cum generează atâta fascinație. One man-show-ul acestuia a rivalizat de foarte multe ori cu mari producții de televiziune. Drept rezultat, excesele sale de tot felul au rămas nepdepsite. Iar atunci când apărea pedeapsa, aceasta era simbolică, închisoare cu suspendare. Probabil mulți dintre români or fi văzut astfel în el  o instituție invincibilă.

La fel ca altele două „instituţii”, care tocmai și-au trăit condamnările în ultimul an : Adrian Năstase și Sorin Ovidiu Vîntu. Primul a fost politicianul cu o putere incomparabilă, necenzurată de nimeni, așa cum numai în societățile emergente se poate întâmpla.  Al doilea, omul cu o forță financiară de neegalat, care putea aduna milioane liniștit, în ciuda plânsetelor a mii de români. Un model al capitalismului de început în care sunt posibile acumulări sălbatice.

Credința mea e că toți trei s-au crezut la un moment dat de neatins. Iar de ajuns la închisoare, probabil le era de neimaginat.

Odată pronunțate condamnările acestei triade, ba chiar executate, cred că cei 20 de ani de ani de tranziție ai lui Brucan s-au sfârșit. Chit că au fost 24. Desigur, diversele tabere ale societății românești vor spune că sentințele sunt ba nedrepte, ba ilegale ba prea blânde. Eu zic doar că sunt și că trebuie respectate cu sfințenie. De aici putem începe.

Nu cred că statul s-a întărit așa cum cerea domnul Vîntu, dar cred că există destui oameni, în special judecători și procurori, care își fac datoria. Și alții care încă răspund la comandă.  Sau, dacă vreți, avem o casă în construcție, la care am pus temelia și stâlpii de rezistență. Putem privi așa sau putem vedea golurile din pereți, cum ne e obiceiul. Totuși, ceva s-a urnit.

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *