Când m-am mutat eu la București, adică la jumătate anului 2000, am locuit pe strada Justiției. Asta este în mijlocul Bucureștiului, cam în spatele clubului Fabrica. Care nu e chiar club, e de-a dreptul un spațiu cultural. Am stat ani buni acolo, întâi în gazdă și apoi cu chirie. E un cartier de case de la 1900, multe dintre ele consolidate, altele serios afectate de trecerea timpului. Casele au o particularitate, cel puțin la etaj: sunt înalte, iar iarna, dacă nu merge căldura, devin amarnic de friguroase.
În anii aceia, casa în care stăteam eu, dar și mai toată strada, avea sobe cu gaz. Una dintre cele mai nenorocite invenții ale omenirii. Asta înseamnă că noaptea nu poți să le lași deschise. Dacă se oprește gazul și apoi revine, poți să mori. Așa că în fiecare noapte eram condamnat la frig serios. Și cred c-am prins două ierni grele acolo.
Dincolo de asta, am învățat cartierul pe de rost. Și am stat mereu și am cugetat cam ce loc minunat pierduse Bucureștiul. Ca la mai toate casele, adevărații proprietari au fost îndepărtați, iar la data aceea, mai în fiecare casă se aflau chiriași sau erau ale primăriei. Fiecare a reparat și-a refăcut după puteri. Dar unele erau căzute rău de tot pentru că aveau chiriași din cei mai nevoiași care nu aveau bani și niciun chef să facă nimic.
Dintr-un cartier de clasă mijlocie, acum o sută de ani, devenise unul de nevoiași, muncitori și o brumă de oameni mai cu dare de mână. Casele erau coșcovite, semnele de bătrânețe erau la tot pasul. În fața caselor se făceau clăci, copacii cam dispăruseră. Și, pe ici-pe colo, se vedeau semnele unei lumi mai bune.
După plecarea mea de acolo, odată cu mai multă bunăstare, au venit și reparațiile. Am mai trecut pe acolo, viața și-a reluat cursul firesc. Nu strălucitor, dar cu mai multă normalitate. Iar Fabrica a fost un fel de inimă a cartierului. Lumea se strângea acolo de peste tot și-a salutat ani buni renașterea unei noi generații a Bucureștiului.
Acum clădirea fostei fabrici Apollo, în care se află Fabrica, este propusă spre demolare pentru a lăsa loc unei clădiri de birouri. Nu e prima din zonă. Mai este una alăturat și care a apărut acum șapte-opt ani. Proiectul este depus spre aprobare la CGMB, dar întreaga procedură este blocată de Ministerul Culturii care ar vrea să claseze clădirea ca fiind de patrimoniu. Am primit o scrisoare de la mai multe asociații care vorbesc despre rolul acestei clasări.
art. 8 – vechime: medie. Potrivit planurilor istorice ale Bucureștiului anexate, o parte dintre corpurile de clădire ale incintei au fost construite înainte de 1895-1899, iar cea mai mare a corpurilor sunt realizate în perioada 1899-1911.
art. 9 – valoarea arhitecturală, artistică şi urbanistică: medie. Valoarea partiului arhitectural al incintei și construcțiilor rezidă din faptul că acestea exprimă sincer necesitățile industriei care le-a produs, cât și din ilustrarea prin extinderile și modificările construcțiilor survenite de-a lungul timpului a evoluției industriei. Potrivit planurilor Bucureștiului de la 1911 imobilul a aparținut lui Oprea Soare, dacă identitatea se verifică pe parcursul cercetării ulterioare declanșării clasării, comanditarul reședinței realizate de arh. Petre Antonescu, azi monument istoric din str. Bordea Poenaru, București, important comerciant de cherestea. Astfel, imobilul din Str. 11 Iunie devine important pentru explicarea existenței celui din str. Bordea Poenaru.
art. 10 – raritate şi unicitate – medie. Dintre siturile industriale ale Bucureștiului, un număr relativ redus se mai păstrează, cu atât mai mult se impune clasarea în Lista Monumentelor Istorice
art. 11 – valoarea memorial-simbolica – medie. Imobilul din Str. 11 Iunie este legat de activitatea unui important comerciant și o mărturie importantă în explicarea existenței monumentului istoric din str. Bordea Poenaru. In a doua parte a sec. al XX-lea și până în anii 2000, aici a funcționat „Fabrica de de Ciorapi și Tricotaje Apollo”. Imobilul este important in mentalul colectiv contemporan, aici funcționând un important hub cultural, „Fabrica”, unul dintre puținele exemple de bună practică din București în utilizarea spațiilor fost industriale.
Scrisoarea este semnată de Institutul Național al Patrimoniului, Filiala București a Ordinului Arhitecților din România, Pro Patrimonio, Fundația Comunitara București, Asociația ARCEN, Asociația NOD makerspace, Asociația La Firul Ierbii, Floreasca Civică, Rețeaua Civică București, Asociația pentru Tranziție Urbană, Asociația Legendary Sports, Asociația Pure Origins, Bike Fm, Asociația Locus, Asociația IDEILAGRAM, Asociația Matka.
De altfel, posibila demolare a dus la peste o mie de comentarii pe platforma de dezbatere publică a acestor proiecte, pusă la dispoziție de PMB.
Marian Ștefănescu: Sa inteleg ca vreti sa puneti in legalitate mizeria care s-a construit ILEGAL pe aceasta strada, intre case cu maxim P+1 , nu este asa ? Mizeria de sapte etaje si cu „arhitectura” care nu are nicio legatura cu mostenirea istorica lasata de aceasta strada. Ma opun, acea cladire trebuie demolata, deoarece a distrus patrimoniul arhitectonic al zonei. Ma intreb cat ati primit de data asta pentru a va pune semnatura.
Marius Budilă . Datele PUZ-ului actual nu sunt compatibile cu Zona Protejata 11 Iunie.Nu au ce sa caute cladiri de peste 20 metri in aceasta zona care este o zona cu cladiri joase specifice perioadei secolului 19 inceput de secol 20.
2. Cladirea in care funtioneaza clubul Fabrica este propusa spre clasare ca monument istoric si avand in vedere istoria locului cred ca ar trebui sa se intample acest lucru.
3. Zona este rezidentiala avand strazi inguste si proiectul actual nu face altceva decat sa creasca traficul auto si in acelasi timp poluarea fonica si atmosferica.
4. Cladirea din Strada 11 Iunie nr 50. ar trebui pastrata si inglobata in cel mai rau caz in noul proiect care ar trebui sa aiba cladiri cu inaltimi sub 20m (maxim 4 etaje).
5. Ma opun actualului proiect care nu face altceva decat sa diminueze valoarea zonei, sa creeze disconfort riveranilor si sa aglomereze o zona rezidentiala prin cladiri de birouri care ar trebui construite in zone libere la periferia orasului.
Marius Maxim: Prin planul acesta urbanistic se observa lipsa de inspiratie si viziune a doamnei primar. In loc sa se profite de cladirile istorice pentru a fi reabilitate si puse in circuitul turistic, sunt demolate si in locul lor se construiesc niste monstruozitati care distrug imaginea. Doamna primar spune ca ea accepta sfaturi numai de la primarii marelor orase europene, ei bine acei primari ar plange.
Din punctul meu de vedere aceasta locatie ar putea aduce un venit interesant de la turisti si locuitorii Bucurestiului, dar desigur mita este frumoasa, cu-i ii mai pasa de istoria orasului, de ce sa investesti in reabilitare si apoi sa ai un venit stabil din potentialul turistic cand poti gandi pe termen scurt si sa distrugi tot ce prinzi.
Proiectul acesta este o gluma proasta.
Carmen: Este greu de inteles care este oportunitatea avizarii unei constructii de pana la 34 de metri intr’o zona cu regim de inaltime de 16 metri. Spatiul existent poate fi imbunatatit si valorificat in continuare, pastrandu’i’se destinatia actuala, de agrement. Cu interes si investitii, se poate evidentia si importanta istorica & arhitecturala. Este de dormit ca toate zonele din afara mult blamatului (pe buna dreptate) Centru Vechi sa dispuna de posibilitati de petrecere a timpului liber. Cartierele cu functionalitati multiple, pe langa cea de ‘dormitor’, din care locuitorii nu trebuie sa iasa in mod expres pentru a participa la diverse activitati sociale & culturale, sunt cartiere sanatoase si exemple de urmat. Sper sa reveniti a supra aceste decizii pripite.
E posibil ca prin intervenția Ministerului Culturii, Fabrica să fie salvată. Dar aceasta este doar o problemă. Una din 38. Pentru că este sfârșit de mandat, toți dezvoltatorii trag tare ca să nu străbată drumuri pe care nu le știu în viitoarea administrație. De asta, se votează pe repede înainte demolări, clădiri de birouri, PUD-uri și așa mai departe. Se votează fără dezbatere și nici măcar să se mai asculte argumente. Publicația Scena 9 a realizat un amplu documentar asupra situației. Iată un fragment
Emblematică pentru modul în care se votează acest tip de proiecte este intervenția viceprimarului Aurelian Bădulescu, în ultima ședință a Consiliului, pe 30 aprilie: „Haideți, bă, la vot și lăsați vrăjeala asta. Păi ce, vreți să fie câmp în București, că vreți voi?”. În mai puțin de două ore, consilierii au „dezbătut” 38 de proiecte, dintre care 30 au fost aprobate și 8 respinse. Proiectele nu au fost au fost dezbătute punctual: consilierii au prezentat câteva propuneri contrare, însă intenția clară a majorității de a le vota a dus la eliminarea oricărei discuții în contradictoriu. În cadrul aceleiași ședințe, arhitectul șef al municipiului, Ștefan Dumitrașcu, a insistat pe factorul economic al proiectelor și pe importanța avizării lor, care ar impulsiona, spune el, economia bucureșteană lovită de COVID și marcată de întoarcerea în țară a muncitorilor români din construcții.
Și aici este timpul să vorbim de cel mai mare păcat al administrației Firea. Acesta nu este traficul. Traficul este doar o consecință a dezvoltării urbanistice a Bucureștiului. Orașul este sub o ofensivă a dezvoltatorilor imobiliari. Ceea ce nu e rău, dar are consecințe. Pentru că dezvoltarea se face în interiorul orașului, nu spre marginea sa. Astfel, actuala administrație a Bucureștiului a fost de acord cu folosirea la maximum a oricărui spațiu din centrul orașului.
Pe fiecare bucățică de teren se construiește. Pe un loc gol, pe locul unor foste fabrici, pe spații verzi. Toate locurile sunt folosite la maximum și nasc noi aglomerări urbane. Într-un spațiu relativ mic apar deodată două-trei blocuri, care strâng la un loc mii de oameni și sute de mașini. Nu se mai ține cont dacă aceștia pot să iasă de acolo, ce se întâmplă la ore de vârf, care este perspectiva pe termen lung, ce se întâmplă cu rețelele de apă, gaz, canal, ce se întâmplă cu gunoiul.
Toată lumea vrea să construiască în centru și nu departe, pentru că acolo prețul apartamentelor scade. Iar primăria este de acord cu această politică sufocantă pentru oraș. Există doar argumentul legalității. Toți cei de la primărie îți vor spune: „Ce să facem noi dacă e legal? Nu te poți opune unui proprietar, dacă vrea să construiască.” Din acest motiv a apărut și așa numitul PUD, diavolul dezvoltării urbane. Cu ajutorul lui sunt ignorate toate planurile de urbanism și se dau toate derogările necesare.
Orașul acesta, care este compromis deja pentru locuitorii săi, are doar un singur vector de dezvoltare: banul. Adică apartamente cât mai scumpe și cât mai în centru. Aceasta a fost politica de dezvoltare a PSD. Or, rolul unui politician este să răspundă problemelor și să le oprească. Iar următorul mandat ar trebui să aducă stoparea reconstruirii Bucureștiului doar pentru blocuri și birouri. Spațiile acestea deschise care au rămas ar trebui să capete alte utilități. Nimeni nu va putea acuza un partid că va rescrie în sens comunitar dezvoltarea orașului: parcuri, spații, verzi, locuri de joacă, construcții mai mici între cele deja existente.
Mi-e teamă însă că suntem pe un drum fără întoarcere. Din experiența mea și a oricui a participat vreodată la o astfel de dezbatere la un consiliu local sau în comisii, veți vedea ceva foarte straniu. Pe parcursul discuțiilor, și eu am una care ține de 5 ani, veți observa că angajații primăriilor lucrează ca și cum ar fi angajații unui dezvoltator imobiliar. Ei răspund doar la cererile acelor oameni și fac orice ca să le rezolve. Adică dau dovada de o creativitate și o cerbicie administrativă pentru realizarea unui proiect imobiliar cum nu vei vedea niciodată dacă încerci să împiedici unul.
Există două posibilități ca această situație să se oprească. Prima ține de voința politică a cui va veni la putere. Și a doua de întoarcerea pe lume a DNA. Cred că procurorii din România ar trebui să aibă un departament special pentru dezvoltare urbanistică. Nu este altă cale de a opri un val de ilegalități.
În fine. Ca să convingeți cât de spectaculoasă este povestea și în ce situații bizare am ajuns, întoarceți-vă la articolul din Scena 9. Acolo veți afla cum într-unul din cele mai vechi și elegante cartiere de case din București, cel dintre Piața Iancului și Vatra Luminoasă, se vor construi blocuri. Protestele locuitorilor, semnele de întrebare din partea Institutului Național al Patrimoniului au dus doar la răspunsul că totul e legal.
Nu-mi rămâne decât o concluzie: și votul e legal și în egală măsură demolator. Folosiți-l!
