Știrile zilei de șase noiembrie sunt cam scumpe, fix ca noul Iphone, moderne ca logoul Samsung și fierbinți ca Iranul. Dar cel mai tare mă doare știrea cu Amazon.
E născut de Sfântul Ilie și așa ar fi trebuit să-l cheme. Dar mama lui nu-l suporta pe Ilie din sat, așa că l-a numit Denis. Iar tatăl avea să și-l cunoască ceva mai târziu. Armata sovietică era lungă și puțin îngăduitoare cu soldații săi, chiar dacă li se năștea un fiu.
Este începutul unei povești care în următorii nu spunea nimic despre succesul unui artist extraordinar. Denis Roabeș este unul dintre cei mai citiți poeți din muzica românească. Nici el nu știe până unde merge talentul lui strunit cu cel mai a dracului viciu: țigara. Poezie și o muzică izvorâtă din senin. ”Uneori, e un cadou.”
The Motans îmi povestește în interviul său despre primele job-uri pe care le-a avut la Chișinău și la Moscova. De la manipulator în depozit, la șeful depozitului. De la chelner la șeful unei afaceri care îi aducea câteva mii de euro pe lună. ”Nu era de mine. Era un chin.”
Și un fel de nostalgie față de Moscova. ”Moscova e pe dos față de București. În București, dacă zâmbești cuiva, își întoarce privirea. La Moscova râde la tine.”
Și despre mama sa. ”Ne scriem zilnic. Măcar o inimioară ne trimitem. Eu aș fi tare mândru să fiu numit fiul doamnei Tatiana.”
Vă sunt dator cu o explicație. Sunt aproape doi ani de când adun știri ale zilei. Selecția poate vi se pare un pic aiuritoare, dar am văzut că multora le place. Cum o realizez? În primul rând sunt lucrurile pe care le citesc peste zi. Îmi dau seama că pe lumea asta e o tonă de informații bune și poate nu mai ajungeți la ele. Meseria mea presupune însă să citesc multe știri zilnic și să le conexez între ele.
Apoi vă aduc unghiuri neîntâlnite ale unor povești importante. De asemenea, strâng știri pe care sigur nu o să le auziți altfel în România. Și, în fine, un criteriu important este ca unele să fie despre viața noastră, despre pasiuni, despre oameni și credințele lor, nu neapărat despre fapte.
Așadar, știrile zilei de 5 noiembrie 2018 au imagini cu milițiile care merg să apere America. Dar și cu cremele de soare pe care nu o să le mai vedem în viitor.
Pe 15 aprilie 1989, aproape 100 de oameni mureau pe stadionul Hillsborough din Sheffield. Încă 766 erau răniți. Mii au scăpat doar pentru că s-au refugiat pe teren. Tragedia s-a petrecut la un meci de Cupă între Liverpool și Nottingham Forrest. Suporterii morți erau din Liverpool.
Lumea a murit pentru că organizatorii au înghesuit mii de oameni peste capacitatea unor tribune. Nimeni nu a controlat câți oameni au intrat, stewarzii au lipsit. Poliția nu a controlat deloc fluxul de oameni din stadion. De asemenea, serviciile de salvare au greșit profund. Salvările nu au venit, au fost întoarse din drum, accidentul a fost subevaluat.
Am petrecut week-endul trecut la Varna, alături de colegii mei. M-am așteptat la o stațiune pustie la sfârșitul toamnei și la un hotel care să ne primească cu mare bucurie ca unici clienți în această perioadă. Doar că nu e așa.
Am nimerit într-un loc viu, plin de turiști israelieni, cu o grămadă de lume, chiar aglomerat pe alocuri. Cel puțin zona centrală din Nisipurile de Aur părea foarte activă pentru această perioadă a anului. Asta ținea deschise și câteva mici afaceri din zonă. Mare parte din acești oameni erau veniți, evident, pentru cazinouri, dar cu siguranță erau atenți și la ce se întâmplă în jur. E un model de afacere pe care îl încearcă și România. Am stat să mă gândesc, dacă aș fi israelian, ce-aș alege între România și Bulgaria, care bănuiesc că au prețuri similare. Și am văzut cam așa.
Zilele trecute am dat peste o carte în benzinărie. Da, în benzinărie. Și am cumpărat-o ca atunci când cumperi ciocolată. A fost un gest reflex și nici nu mai caut explicații. Pur și simplu așa mi-a venit. Nu știu dacă m-a intrigat titlul ”Mica enciclopedie Lykke. În căutarea celor mai fericiți oameni din lume.” Sau să fi fost culoarea portocalie?
Cert este că am știut din prima că nu este una dintre acele cărți despre cum să fii fericit. Cinci pași care să te ducă pe norișor. Sau cele șapte trepte ale detașării. Avea, așa, alt aer. Și asta și este: o carte despre cei mai fericiți oameni din lume, care potrivit statisticilor sunt danezii, dar mai ales despre cum ajung ei acolo. Nu vă povestesc mai mult, aflați singuri.
Revocarea procurorului Lazăr era un secret prost ținut de ministrul Toader. Decizia de a-l demite pe Lazăr transpira prin toți porii și prin toate discursurile ministrului. Nu avea niciun rost să declanșeze evaluarea dacă nu-l voia plecat. Acest lucru face parte din programul ministrului, care vrea să reașeze conducerea justiției într-un format care să-i fie mai acceptabil. Adică un corp al procurorilor mai tăcut, mai atent la selectarea dosarelor și mai supus în relația cu ministrul, oricare ar fi el.
Nu o să dezbat mult argumentele ministrului. Ele nu îmi par a arăta o încălcare a legii de către Lazăr. Nicio o diminuare a activității Parchetului General. Sunt lucruri pe care ministrul le consideră inadmisibile la un procuror. Mai ales în atitudinea acestuia față de un lucru deja hotărât. Și mai ales în raport cu atitudinea față de Constituție. Desigur sunt și unele palpabile, cum ar fi povestea cu evaluarea lipsă de la dosar sau cu prezența unei rezoluții într-un dosar al familiei Iohannis.
Dacă stai de vorbă cu Alex Dima o să vezi lumină. Este jurnalistul de investigații complet atipic. Râde. La fiecare trei propoziții are o glumă sau o ironie. Și cel mai des o auto-ironie. ”Un an de zile nu am înțeles nimic din știri. Le făceam ca pe ceva mecanic.” Nu se apară de potențialele pericole și își abordează subiectele și subiecții ca un om și ca pe niște oameni.
Jumătate din viața lui e legată fapte bune. Nu cred că are timp de el cât are de toate lucrurile pe care le face. E parte din Bursa de Fericire, Magic Camp, Zâna Merciluță. Se uită la așezămintele de la Vale Screzii și Rădăuți cu mai mult decât un ochi de reporter.
Mihai Mărgineanu a venit la interviu la Digi FM după ce filmase de la 6.30 în Las Fierbinți. Asta include și peste 100 de kilometri de condus. După interviu, Mihai era așteptat la Tuzla unde avea câteva ore de zbor. Un om care trăiește tot timpul în viteză. ”Trebuie să fii mincinos să spui că nu se fac bani din muzică. Sau depinde la ce te gândești când spui bani.”
Mărgineanu e un om care a construit și reconstruit. E constructor de profesie. Vorbește cu pasiune de meseria sa și nu de ”ocupația” sa. A făcut rosturi speciale. ”Trebuie să fii bun să știi unde să tai casa.” Dar cel mai mult s-a reconstruit pe el. A făcut carieră în muzică târziu și pentru că și-a dorit foarte tare. Nu a vrut să renunțe la vise. De asta crede că totul stă în puterea noastră. ”Noi avem o greșeală de la imn, de când spunem că ne adânciră barbarii de tirani. Păi, ce? Niciodată nu e vina noastră?” Dacă aveți opt minute, vor fi bine folosite. Mai mult
Am reușit să comprim în câteva minute tot ce trebuie să știți despre Ordonanța cu pensionarea magistraților la 20 de ani. Două lucruri nu-mi sunt clare legat de Ordonanță. O dată, cine a făcut propunerea și de ce echipa lui Dragnea se opune amânării. Ce am spus luni dimineață la Digi FM.