politica

Udrea, câteva momente de revăzut

Știu c-au trecut câțiva ani de când Elena Udrea nu mai e în fruntea țării și nu ne mai dăm seama de magnitudinea condamnării Elenei Udrea. Coborârea sa a fost lentă, dar perceptibilă, așa că decizia nu miră acum. Dar dacă te uiți în istoria recentă, poate o să înțelegi mai multe. Și nu ne despart mai mult de zece ani de întâmplările de mai jos. Vă las, așadar, câteva fragmente din cartea Adrianei Săftoiu – Cronică de Cotroceni- care sunt lămuritoare pentru ce s-a întâmplat. 

„Nu putem să intrăm toţi la Preşedinte“, e opinia Elenei. În afară de consilierii prezidenţiali, cinci la număr, nu prea mai au acces alţi funcţionari din instituţie în cabinet. Încerc să exemplific. „Adică, pentru dosarele pe extern, ar trebui ca Pleşu să îţi spună ţie ce conţine dosarul şi tu să îi prezinţi Preşedintelui, nu consilierul în cauză?“ „Da, e o variantă“, îmi răspunde.

Mai mult

E o singură soluție după decizia CCR (audio)

Acum că lucrurile s-au mai răcit, poate facem apel la ceva mai mult calm și la mai multe considerație pentru statul în care trăim. Mă refer la decizia CCR care a schimbat, tehnic, arhitectura statului român. Am văzut în ultimele ore apeluri ale unor diverse persoane sau chiar partide, la Klaus Iohannis să nu respecte decizia Curții. Am văzut, de asemenea, apeluri la depolitizarea Curții, care ar fi singura soluție ca lucrurile să se așeze pe un făgaș normal. 

Culmea, o parte din apelurile astea sunt făcute de oameni care aplaudau Curtea la referendumul din 2012, atunci când l-a lăsat în funcție pe Traian Băsescu. Știu, CCR a supărat atunci jumătate de Românie și acum a supărat-o pe cealaltă.  

Mai mult

Partidul poate să te caute și în fund

Bunicii mei au avut întotdeauna wc-ul în curte. Cât mai departe de casă, destul cât să te înnoroiezi la ducere și la venire. Wc-ul era din scânduri sănătoase, cu o podea care să nu-ți dea emoții, vopsit cu alb și ținut mereu curat, impecabil. Ani de zile, scaunul era alcătuit doar din lemn, dar pe măsură ce lumea s-a modernizat, s-a pus acolo și un colac. Mai era o sticluță de apă și ceva săpun. 

Nu știu dacă ați apucat, dar cei mai vechi știu că pe vremuri nu prea vedeai hârtie igienică, mai ales la țară. Hârtia asta era o chestiune de lux. Și așa aia de-o găseai era mai aspră decât o frunză de porumb. Așa că de multe ori, wc-ul era plin de hârtii din ziare. Bunică-mea le tăia frumos, în dreptunghi și le înfingea într-un cui bătut în perete. Era un cui uriaș, ruginit, cu o floare mare, pe care puteai înșira câteva sute de foi. Era cel mai bun loc în care să citești ziarul, în timp ce Ceaușescu și Leana lui îți râdeau în față sau îți dădeau indicații prețioase. Și era, desigur, o senzație de răzbunare teribilă să te ștergi chiar cu fața lui. Era o socoteală doar între tine și el și niciodată nu te-ai fi gândit că asta poate avea consecințe. Imaginația răului este însă mai mare. 

Mai mult

TNR vs fotografia cu Olguța. Ce-o fi mai rău?

Mă uit la articolul din TNR. Și apoi mă uit la poza cu Olguța călare. Articolul ăla e o mizerie sinistră. Nu mă face să râd, deși intuiesc o poantă. Dacă nu foloseau cuvinte violente, poate aș fi râs. Deci, o primă dramă. Nu râd.

Mă uit la poza cu Olguța pe motocicletă. Și întâi râd. Nimeni nu stă așa. După care vine Sabin cu explicația științifică și anume că stă în poziție de Shodokan-Fudokan și că de fapt se pregătea de luptă. Vezi, Doamne, așa e ea războinică. O fi, nu zic nu. Și după ce râd mă enervez. Mă enervez pentru că încep să văd detaliile din poză. 

Mai mult

Europa ca dușman

”Suveranitate”. Rețineți acest termen pentru că o să-l mai auziți. Recent a fost adus în agenda publică de Liviu Dragnea. La Congres, când a vorbit de legea defăimării. 

”România este un stat suveran, aşa scrie în Constituţie. Să nu uităm asta. Atunci când oameni politici, şefi de instituţii, voci cunoscute ale societăţii îşi sabotează cu bună ştiinţă ţara, (…) în aceste situaţii pierdem suveranitate, independenţă, demnitate, respect şi nu câştigăm nimic. Defăimarea propriei ţări este o faptă foarte gravă, care expune România la riscuri, la sancţiuni, la întârzieri şi la pierderea unor avantaje. Atacul asupra propriei ţări este o insultă la adresa românilor şi trebuie să înceteze. Suveranitatea României este mai preţioasă decât orice luptă internă pentru putere, decât orice mic interes local şi de aceea este nevoie să o protejăm şi o vom proteja prin legi explicite, dezbătute şi votate în Parlament”. Asta spunea domnul Dragnea. 

Mai mult

Cum moare democrația în România

Publicația Vox prezintă într-un articol de săptămâna trecută citate dintr-o carte care explică foarte bine lumea de azi.  Cum mor democrațiile este scrisă de Steven Levitzky și Daniel Ziblatt. Ideea principală a cărții este că dictaturile din trecut s-au adaptat și că ele nu vor mai apărea precum în trecut. Regimurile totalitare și dictatorii de azi fac tot posibilul să-și subordoneze democrația. Iată:

”Așa mor astăzi democrațiile. Dictaturile clasice, absolutiste – în forma fascismului, comunismului sau cele militare – au cam dispărut în lume. Loviturile militare de stat sau alte moduri violente de luare a puterii sunt rare. Cele mai multe țări țin alegeri regulate. Democrațiile mor în continuare, dar o fac în feluri diferite. De la finalul războiului rece, cele mai multe căderi ale democrației nu au fost cauzate de generali și soldați, ci de cei care au fost aleși democratic. Precum Chavez în Venezuela, lideri aleși au subordonat instituții democratice în Georgia, Ungaria, Nicaragua, Peru, Filipine, Polonia, Rusia, Sri Lanka, Turcia sau Ucraina. Astăzi, căderea democrației începe de la urne.” 

Mai mult

Lecțiile de bun-simț ale Simonei

Cred că Simona Halep ar merita să ia o pauză nu numai de pe teren, dar și din știri. Nu-i ușor să fii zi de zi chestiune de interes public și toată lumea să-și dea cu părerea despre tine. Dar o să mai adaug o idee care ține de spiritul lui Halep. O lecție pe care multă lume mai are să o învețe. 

Simona a refuzat să aibă parte de o primire oficială. O primire la salonul oficial al aeroportului Otopeni. Ar fi meritat-o, măcar că și-ar fi văzut familia mai departe de camerele de luat vederi. A ieșit printre operatori așteptată de un tată încurcat între cablurile tv. Iar apoi a cerut să nu mai fie filmată. O scenă ciudată din multe puncte de vedere. Nimeni nu a fost în stare să-i ofere un buchet de flori, cu excepția familiei,  să-i asigure un grad de confort minim sau să fie întâmpinată de câțiva dintre suporteri. Cam atât pentru o campioană care a refuzat salonul oficial pentru că nu a câștigat un turneu în care a jucat fabulos. 

Mai mult

Combinagiii

Președintele Iohannis a ales varianta care lui îi este de cel mai mare folos. Domnul Iohannis ar fi putut măcar mima că luptă cu PSD. Nu a făcut-o pentru că maximul pe care putea să-l obțină era schimbarea doamnei Dăncilă cu un alt pesedist. 

El știe exact că va primi un val de critici, reproșuri că lumea îl va ocărî. Nu are importanță. În decembrie 2019 oamenii i se vor întoarce în brațe siliți să aleagă rău cel mai mic. Așa că e pe drumul cel bun spre al doilea mandat.

Mai mult

Dragnea a reînviat Partidul Comunist

Ce nu este în regulă în demisia lui Tudose? Cel puțin din punctul nostru de vedere, al celor care ne uităm din afară. Păi, ce să fie? Scorul: 59 de oameni au votat împotriva lui Tudose, 4 pentru el și 4 s-au abținut. Înfrângerea lui Tudose este uriașă. 

Nu știu ce crede ”activul” PSD, dar este clar ce cred șefii PSD. Ei sunt ferm convinși că titularul de la Palatul Victoria trebuie să nu sară de pe șinele pe care le-a stabilit partidul. Este Dragnea un lider vizionar? Este iubit de cei care-l înconjoară? Este cel despre care partidul crede că-l va duce pe culmi nebănuite de succes? De unde atâta putere a lui Liviu Dragnea? Nu o mai fi nimeni sănătos la cap la PSD? De unde această discrepanță cu o imensă parte din România? 

Mai mult

Putreziciunea

Azi după-masă, o gașcă de iresponsabili se va aduna în centrul Bucureștiului pentru a hotărî dacă șeful unui guvern slab trebuie să mai rămână în funcție sau nu. Motivul pentru care va fi înlăturat nu are nicidecum legătură cu pregătirea sau performanța  guvernului. Băieții nu s-au înțeles cum trebuie împărțită plăcinta pe care o au la dispoziție, de aceea se despart. 

Și, acum, uitați-vă un pic în jurul vostru. În cine sau în ce instituție mai aveți încredere? 

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!