politica | Striblea.ro

Marius Manole: ”Asta e grija noastră? Să le dăm condiții bune la violatori?”

21 ianuarie 2019 Cătălin Striblea 00:25:34 1 comentariu

Marius Manole e mai curând fragil. Are trăsături de june-prim, cum s-ar spune în teatru. E romanticul perfect. Și așa arăta și acum 20 de ani când ne-am cunoscut. Doar că sub înfățișarea asta, Marius are trăiri dintre cele mai complicate. Îmi spune că de mic era revoltat. ”Nu am suportat niciodată nedreptatea. De mic copil. Și nu numai cea îndreptată împotriva mea, ci și cea îndreptată împotriva colegilor mei. Lumea îmi spunea: <păi, ție nu ți-a făcut nimic>. Da, dar e vorba de coolegul meu cu care împart o pâine.”

Nu e nevoie să apeși multe pedale ca să ajungi acolo. Foarte tânărul Marius, cu care ne-am bătut capul în anii facultății în dileme complicate, e astăzi un bărbat care nu așteaptă invitații la a spune ce-l doare. Și nici nu-și face ușor prieteni. Ba, mai curând, aș zice că nu-i menajează nici pe cei pe care îi are.

De câțiva ani, Marius Manole a ales să trăiască liber. Să spună tot ce are de spus. ”Acesta sunt cel de acum. Poate mai târziu o să sufăr de sărăcie și o sufăr și de ipocrizie și cine știe ce o să mai fac.” Și-i ia câteva zeci de secunde să povestească.

”Mi-am retras spectacolul <Însemnările unui nebun> de la Arcub. Și asta după ce vezi că în unele funcții au fost puși niște oameni ca să mânuiască niște bani. Și asta s-a întâmpla la Arcub, unde director este colegul meu Lucian Ghimiși. Eu îl iubesc, am fost în același pat, am început cariera împreună, dar nu pot să cred că el este director la Arcub. Nu are de ce să fie director pentru că nu a făcut lucruri extraordinare în viața lui ca să fie directorul Arcub. Uneori în viață mai renunți la unele lucruri care îți aduc beneficii pentru unele care nu îți aduc beneficii, dar sunt principii sănătoase. Mi-era un coleg foarte drag, dar asta e.”

”Dacă doamna Firea îl punea acolo pe domnul Patapievici sau un coleg care are merite în zona asta, nu aș fi avut nimic de zis. De asta zice lumea că eu sunt anti-PSD, dar eu nu sunt anti-PSD. Dacă Iohannis mâine greșește, ies și spun că nu e bine. Oamenii sunt învățați că, dacă sunt cu un partid, tot ce-a făcut acest partid este sfânt. Ori eu sancționez pe toată lumea.”

”Oamenii aceștia sunt puși pe principiul <eu te pun acolo și tu taci când eu fac afaceri, când îți iau și îți dau bani. Și nu spui nimic când îți iau parandărăt și facem trocuri, și îți dau clădiri, și-ți iau clădiri și tu faci și cu societatea aia și cu aia și cumperi de acolo și achizițiile le faci de acolo și de acolo.> Atât îmi e de clar.”

”Colegul meu Marius Bodochi, cu care am debutat, cu care m-am sfătuit, în casa căruia mi-am făcut primul buletin, un om extraordinar… Ce să-i fac dacă l-am văzut acum lângă domnul Voiculescu, ridicându-i reverul, și prezentând spectacolele cu Eminescu… ce-am văzut aseară, o mizerie. Ce să fac? Ce să cred? că nu contează de unde ia niște bani? Nu mai pot să fiu lângă Marius Bodochi. Despre ce să mai vorbim? Despre cum merge piața? Nu mai pot!”

”Atât timp cât de la 18 ani îmi fac meseria cum pot mai bine, n-am fost nicăieri împins, nu deranjez pe nimeni, nu văd de ce ar trebui să-mi fie rușine, frică sau să cred că sunt radical.”

”Sunt 3-4 ani de când nu mai am sentimentul de frică. Și, desigur că sunt un pic ipocrit. Pentru că eu fac asta de când am ceva notorietate. Și ei îmi spun: <păi, tu ești Marius Manole!> Și le dau exemplu din 2007 de la Sibiu, când sub imperiul a două beri, m-am revoltat pe scena Festivalului de la Sibiu. Și de față cu președinții și cu toată lumea am spus că piesa aia pe care o făceam era o mizerie. Și mă gândeam pe măsură ce vorbeam că nu o să mai lucrez nicăieiri și că o să mă întorc la mama acasă să mă apuc de altă meserie.”

”Sunt încântat de atitudinea domnului Caramitru. Sunt norocos că fac parte din trupa TNB. Nu ne-a împiedicat niciodată să ne exprimăm. Asta în condițiile în care toți directorii de teatru ling pe la Primărie, pe la doamna Firea, să rămână în funcție.”

”Tata m-a întrebat dacă mă fac actor ca Arșinel și Stela? Da…Ca Stela.”

”Lumea de azi nu mi se pare așa sigură după eliberările astea. Asta e grija noastră? Să aibă violatorii condiții bune? Știi câte condiții proaste au copiii care învață la școală cu toaleta în curte? Asta e grija noastră? Știi de ce îi susțin unii? Pentru că nu li s-a întâmplat. Nimeni nu va face un exercițiu de empatie să se pună în pielea părinților.”

”Suntem o țară plină de hoți, condusă de niște hoți, analfabeți, agramați, nesimțiți, aroganți! Și să nu-mi spună nimeni că sunt iohannist. Trei ani a fost nul.”

Prăbușirea

20 decembrie 2018 Cătălin Striblea 3 comentarii

Finalul de an îmi pare un roller-coster accelerat, dar care nu mai are stație. Mecanicii lui își închipuie că va merge la nesfârșit și că ar putea supraviețui cu călători cu tot, dar adevărul este că el nu mai are frâne. Și în loc de șase stâlpi, mai stă în vreo doi, dar ei spun că merge și așa. Prăbușirea trebuie să fie însă pe aproape. O societate nu poate funcționa fără toți stâlpii ei, fără moderație ș fără negociere.

Mă uit pe comunicatele care curg dinspre economie. Bursa s-a prăbușit, cea energetică a simțit o creștere a prețurilor cu 14 la sută, băncile trebuie să vină cu bani de acasă, pensiile populației sunt furate de către guvern. Se scumpește și internetul, iar statul nu mai poate plăti nici măcar ce are acum, darămite ce-a promis.

Nu știu dacă ați remarcat că noile taxe sunt însoțite de blocarea unor drepturi bănești cu care PSD s-a tot lăudat. Altele au fost înghețate la nivelul din acest moment, multe drepturi îndreptate către lunile următoare. E semnul cel mai clar că șandramaua s-a rupt, atunci când nu mai poți plăti nici propriul electorat.

Pentru a finanța însă nivelul uriaș de lene și incompetență din statul român e nevoie să-i asuprești și mai tare pe cei care fac ceva. Astăzi PSD a hotărât că plătește toată lipsa de realizări din ultimii ani cu premiul că se poate merge și mai departe așa.

Uitați-vă în jur: cei care au produs cel mai puțin în ultimii ani, cei care nu au făcut străzi, școli și spitale trăiesc cel mai bine în România. În 30 de ani ei nu au construit nimic și totuși au cele mai mari salarii, cele mai mari beneficii și privilegii. De la salarii, la pensii speciale, la telefoane de serviciu, mese, hoteluri și vacanțe, toate le aparțin și sunt plătite de toți românii.

În plus, Dragnea și echipa sa le-au dat și sentimentul impunității. Ei nu sunt vinovațoi de nimic și nu vor mai fi vreodată. Nu răspund pentru abuz în serviciu, pentru evaziune, nu pot fi trași la răspundere penală. Dacă au fost trași la răspundere trebuie exonerați. Totul ca să le fie bine.

Numai ieri, CSM a hotărât într-un dispreț profund că e bine la ce complet a ajuns domnul Dragnea și că așa trebuie făcurt. Acesta este semnul pentru toată gașca că vor fi mereu protejați.

Rețineți că niciuna dintre măsurile economice sau juridice care au fost aplicate nu au fost vorbite cu nimeni. Nicio voce rațională nu a fost ascultată. Dar cam aici s-a dat măsura prostiei lor. Prăbușirea a început. Lumea civilizată nu rezistă fără mecanisme economice echilibrate, fără un echilibru social și cu o conducere clientelară și coruptă.

Urmează o perioadă cu inflație majoră, cu pușcării golite, cu inegalitate uriașă între partid și restul lumii și cu o adâncire progresivă a sărăciei. Fibra socială cea mai bună a țării este deja plecată și văd un val nou de plecări. Vom rămâne doar cei blocați aici sau pentru care este prea târziu. Și, desigur, generația tulbure a incompetenților care ne conduc.

Cu Europa departe sau dezinteresată vom arată întâi ca Belarus, apoi ca Moldova și apoi cine mai știe cum. Asta se va întâmpla în aplauze până când se vor lovi cu capul de gard.

Revolta lui Vizante

12 decembrie 2018 Cătălin Striblea 00:15:34 0 comentarii

Nu-i așa că Vizante vă face să râdeți? Și că asta așteptați? Fie că-l vedeți pe scenă, fie că apare la televizor, destinul lui Marius Florea Vizante este să vă facă să râdeți. Mai nou face asta și pe Facebook, unde seria sa cu #mariartriști are mare succes.

Nu știți ce este #mariartriști ? Păi, e seria aia de calambururi unde spune că Liviu Pop s-ar numi ”Tâmpitagora”. Sau că Viorica Dăncilă este ”Înceata lui Pițigoi.” Nici colegul George Ivașcu nu a scăpat. L-a numit ”Alain Deloc, ministrul Breloc.” Pe Codrin Ștefănescu îl cheamă ”Trai Lai Lama.” Ciorbea este ”Mr Bean, Recicle Bean,” iar Adrian Năstase este ”Tâlharry Belafonte.”

Nu ai cum să contești talentul de umorist al lui Vizante. În definitiv, joacă la Teatrul de Comedie. Dar dacă nu e așa? Dacă umorul este o formă de revoltă a unui mare artist, a unui bărbat ajuns la 46 de ani și care crede că țara lui nu se așază tocmai bine.

Și dacă nici măcar nu-l cheamă Vizante? Da, nu-l cheamă. Acesta este un nume de scenă pentru Marius Florea, așa cum umorul este fața unui artist profund, care nu mai suportă prin ce trecem. Am stat de vorbă cu el îndelung la Oameni de Colecție, la Digi FM.

”Da, am ieșit la proteste. Și pot să mă laud c-am și scos oameni la proteste. Am scris un text care s-a viralizat și care a scos oamenii în stradă după Colectiv.”

”În ultima prioadă, îmi fac un exercițiu din a nu mai tăcea. Lipsa de atitudine ne-a adus unde ne-a adus. Mă uit acum pe stradă și nouă din zece oameni sunt nemulțumiți.”

”Pe zi ce trece suntem mai săraci, mai slab organizați și împinși în hăul acesta de niște oameni de teapa celor pe care îi ironizez eu acum.”

”Cineva a îngăduit să se întâmple toate astea. Cineva a îngăduit să moară oameni la Revoluție sau la mineriade. Cineva a îngăduit ca aceste dosare să se amâne la nesfârșit și completele să fie desființate pe tot felul de cauze.”

”Mama s-a prăpădit în niște condiții de care nu vreau să vorbesc. Nu-i acuz pe medici care fac ce pot, dar nu au cu ce. E ca românul. Când nu mai are curea de distribuție, pune un ciorap de damă. Când nu-i merge robinetul, pune o sârmă. Dar nu merge și la oameni! ”

Ascultați oameni buni, ascultați!

Amnistie în numele poporului

11 decembrie 2018 Cătălin Striblea 4 comentarii

Știrea o știți cu siguranță: 13 șoferi de ambulanță din Corabia sunt suspectați c-au sustras benzină din mașini de-a lungul mai multor ani. Pentru că mașinile erau dotate cu sistem anti-furt, ei au inventat o altă metodă. Cei 13 sunt bănuiți că mergeau cu o viteză mai mică decât normalul pentru a micșora consumul. Când ajungeau la pompă, diferența de benzină o puneau într-o canistră. Sistemul ar fi funcționat până în urmă cu doi ani când mașinile au fost dotate cu sisteme computerizate care măsoară consumul. Procurorii anchetează dacă furtul a dus la moartea unor oameni, fiind verificate 8 cazuri în care pacienții nu au supraviețuit.

Sunt sigur că fiecare dintre voi a întâlnit o salvare care mergea încet. ”Băi, dar de ce merge ăsta așa încet?” Acum aveți o explicație. În ziua cu pricina, la Mîndruță în emisiune a intrat un fost șofer de salvare care a spus că sistemul a funcționat așa în toată România ani buni. Și că zeci de salvări au mers subturate ca să mai tragă ceva la benzină. Adică, obiceiul șoferului era să ciordească ceva pentru că se putea. Și pentru că avea o mică valoare pe mână. Ce ne spune nouă asta?

În primul rând că 13 șoferi de ambulanță așteaptă acum amnistia și grațierea lui Dragnea care le va reda dreptul să muncească. Dacă nu le primesc, chiar la o pedeapsă cu suspendare, nu o să mai poată profesa la stat. Au nevoie de asta ca de aer. Și probabil mulți alții. Toată lumea care trage câte ceva de la muncă se uită acum cu speranță la Dragnea. Sau cu admirație. În orice caz cu înțelegere.

Oamenii aceștia cred că au dreptate. Ei se uită sus la București sau chiar la Corabia. Și văd că toată lumea fură. Și chiar fură. Și zic: ”Stai, mă, un pic! Ăștia fură toți. Cu ce greșesc dacă fur și eu un pic. Păi, ce se compară, domnule, cei șase litri de benzină ai mei cu milioanele lor?”

Adăugați la asta discursul perpetuu de la centru care spune că furatul nu e o dramă, că oamenii nu sunt abuzați, că furtul e chiar o virtute. Sau mai grav, atunci când se spune că cine se opune furatului este un soi de paria, manipulat dezinformat și care se opune poporului.

Recent mi-a picat o carte în mână care povestește ce-a văzut și ce-a simțit un soldat german încartiruit în spatele frontului românesc vreme de doi ani. Omul povestește despre corupția endemică, despre furtul și micile afaceri ale tuturor. ”Un funcționar de la cadastru nu va mișca un act vreme de săptămâni dacă nu e ajutat de o hârtie de zece franci, Îți va arăta toate hârtiile sale și va spune că este asaltat de lucrări. Asta nemții au încercat să oprească.”

În satul din Bărăgan în care locuia, soldatul german s-a apucat și el de obiceiul local. Accepta tot felul de cadouri, pomeni și chiar bani de la românii cărora trebuia să le rezolve treburi administrative. Nu punea el mâna, delegase un alt român. Cele mai tari afaceri în sat le făcea însă traducătorul. Acesta se îmbogățise pentru că el stabilea importanța relațiilor dintre săteni și germani.

Cred că vom găsi de-a lungul timpului nenumărate astfel de exemple. Nu suntem cea mai corectă nație. De aici, cei care vor să simpună legea sunt demonizați. De asta își permite Adrian Severin să spună că dacă toată lumea fură, atunci trebuie ținut cont de obiceiul local. Oamenii își știu foarte bine clienții. Știu că au o parte din pătura socială care trăiește așa. Ba, mai mult, o cultivă. Îi creeează pârghiile, înlesnirile, iar mai nou și mai grav, chiar dreptul de a fura.

Pe această rețea imensă se bazează Dragnea. Pe toți cei care au luat un capăt de ață și acum îl privesc cu oarecare simpatie. ”Până la urmă este între ei acolo.” Doar că acțiunea sa va schimba România pentru totdeauna. Pentru că statul român, slab așa cum fost, măcar s-a făcut că respectă niște principii. Le înlătură acum. Doar că de aici, de la prăbușirea morală a unei comunități, la prăbușirea ei fizică nu e mare distanță.

Visul PSD: partidul comunist

29 noiembrie 2018 Cătălin Striblea 2 comentarii

Trăiesc cu profunda impresie că partidul comunist a revenit printre noi. Nu o simțim cu adevărat pentru că magazinele sunt pline, avem televizoare mari, telefoane și o libertate de exprimare garantată de internet. Dar asta nu înseamnă că mugurii partidului, pilonii săi cei mai tari, nu sunt aici.

Iar cel mai puternic dintre aceștia este teribila minciună a egalității și a lucratului pentru popor când era taman invers. Gândiți-vă un pic! Partidul lucra numai în interesul său, al rețelei sale, îți spunea când să plângi și să te bucuri, îți stabilea standardele și așteptările. Iar dacă nu o făceai erai pedepsit. O să vă arăt trei fapte din România de azi care arată că visul PSD de întoarcere la partidul comunist e pe cale să se realizeze. Și apoi vă faceți singuri o imagine.

Ministrul Teodorovici spune că românul nu mai trebuie să muncească în afara țării. Poate doar cinci ani, dar în mintea sa bate către deloc. Este primul oficial care luptă împotriva a ceea ce-au făcut zeci de guverne: dreptul românilor de a fi egali cu restul Europei. Ca și partidul comunist, domnul Teodorovici vrea să ne închidă într-un țarc. Din care să se plece cu aprobare. Ca pe vremea când pașapoartele stăteau la Securitate.

Odată puși în țarcul acesta, românii ar trebui să se bucure și să se aplaude ce văd în față. Nu au voie să protesteze, nici măcar cu spatele, nici să se întoarcă. Ne spune asta comunicatul Jandarmeriei care arată cine se va întoarce cu spatele, atunci când trec jandarmii la parada de 1 Decembrie, nu se descalifică doar ca cetățean, ci și ca om. Și că e posibil să fie amendat. Pentru că, Jandarmeria, doar ea, este capabilă să stabilească cine e om sau nu, cetățean sau nu, bun român sau nu. Nici măcar nu înțelege dreptul inalienabil al oricui de a protesta în fel și chip. Și confundă patria cu statul sau reprezentanții săi. Exact ca pe vremea comunismului.

În fine, deasupra țarcului în care ești obligat să aplauzi pe mai marii zilei, se află turlele Bisericii celei mai mari. În fața ei se așază, unul câte unul, Merțanele ca simboluri ale puterinicilor de astăzi. Lumea face comparație și murmură. Dar un preot le strigă din înaltul turlelor: ”bă, sunteți invidioși că nu vă puteți da cu ele”. Un fel ”săracilor” strigat tare ca să audă toată lumea cine e drept bun și de vază în această țară.

Și acum spuneți voi, dacă această imagine a țarcului în care ești forțat să aplauzi bogăția și puterea unor care nu o merită, nu cumva tocmai e comunismul. Și la asta se lucrează din plin, dragi tovarăși. Visul partidului este aproape.

Catedrala din ceață

26 noiembrie 2018 Cătălin Striblea 1 comentariu

Nu era imagine mai potrivită pentru sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului decât cea de duminică. Turla înaltă și aurită pierdută în înaltul cerului a fost ascunsă într-o pâclă ce a coborât până la jumătatea construcției. Un nor negru ce sta să acopere întreaga construcție și întreaga adunare.

Doar veșmintele cu aur, mașinile metalizate și reflectoarele puse de-a stânga și de-a dreapta covorului roșu par să facă lumină. Poporul e cumva într-un întuneric dincolo de un gard pe care-l țin jandarmii. Unii se mai împing, alții mai cad. Cei care contează vin însă în limuzine către imensa construcție despre care nici ei nu știu ce să creadă: s-o fi făcut ei, s-o fi făcut Biserica, s-o fi făcut banii ”sărăcanilor” de peste gard? Pe drept cuvânt, situația e cam în ceață. De fapt e o pâclă care ne împiedică să vedem corect ce se întâmplă.

Să facem un pic de lumină, atât cât ne stă în putere. Și să folosim reperele care ne dau nouă mai mult ca societate: comunitate, bun-simț, trai în comun.

Catedrala e un demers istoric. Susținut verbal de mai multe generații, ea a fost realizată pornind de la o inițiativă privată de interes public, rostită pe jumătate: Biserica a vrut doar un teren și-a spus că nu va cere bani de construcție. Nu a fost așa și vreme de ani buni bugetul a fost cel mai mare contributor. Sunt 120 de milioane de euro cheltuiți, dar în comparație cu multe alte investiții făcute de statul român, aceasta este chiar ieftină. Apoi, Biserica a refuzat proiectul câștigător al arhitectului Ioan, alegându-l pe al treilea, cel al arhitectului Vlădescu.

Problema este în altă parte. Recent am aflat dintr-un interviu pe care Newsweek i l-a luat consilierului Ciprian Ciucu că aceste investiții ale statului român sunt neurmărite. Adică banii pleacă de la stat și nu se întoarce niciodată un raport cu ce și unde s-a cheltuit. Or banii statului presupun o transparență totală. Nu v-ar plăcea să aflați prețuri și furnizori? Eu zic că da, căci așa este corect față de fiecare cetățean.

În altă ordine de idei, nu este corect să comparăm eșecul unor alte investiții cu reușita acesteia. Aici câțiva oameni au vrut musai, s-au ținut de proiect și-au urmărit interesul, nu au dat înapoi. Dacă și miniștrii ar fi fost atât de hotărâți, azi aveam altă țară. Nu e în regulă să spui că ”de ce au reușit ei și alții nu?” Când se face treabă trebuie să apreciezi.

Catedrala aceasta înseamnă enorm de mult pentru mulți oameni. Și are o însemnătate pentru majoritatea românilor. Cred că mulți dintre ei au privit astăzi cu simpatie la această realizare. Și cu bucurie. Este ceva care le dă un sentiment de apartenență. Așa cum am spus și la referendum, vocile acestor oameni trebuie ascultate. Doar cu dialog putem continua. Iar Catedrala va deveni cu timpul unul dintre locurile importante ale țării.

Nu înseamnă asta că spiritul critic trebuie să ne părăsească. Sau că cine critică nu este credincios, are ceva cu religia și cu Biserica. Ca orice entitate de pe lumea asta, Biserica și capii ei trebuie să explice acțiunile lor. Nu numai în fața lui Dumnezeu, ci și aici. Așa e regula.

În ciuda acestei realizări, capii Bisericii trebuie să știe că vor fi judecați și pentru faptele mărunte și mai puțin pentru turlele înalte. Când poporul o să renunțe să mai spună ”fă ce zice popa, nu ce face popa” sau ”popii iau și de pe viu și de pe mort”, atunci o să fie o treabă bună.

În fine, salut faptul că adunarea din primele rânduri are mașini de același calibru, indiferent de rangul și poziția în societate. Sincer mi-ar fi plăcut niște mașini mai mici pe lângă turlele alea înalte. Și niște străzi mai bune și niște spitale mai înalte. Incapacitatea de a face ce-a făcut Biserica le aparține tuturor celor adunați în primele rânduri ale sfințirii. Acolo e de fapt marea problemă a României. În amestecul acela de incompetență și incapacitate care doar a aprobat niște sume pentru Biserică. Mulți dintre ei trebuie să-și spele păcatele.

În fine, trebuie să remarcați că nici această construcție nu este finalizată, de fapt. Și c-a ținut de ambiția unui om să o sfințească înainte de Centenar. Că așa va rămâne în cartea de istorie. Desigur, tot acolo rămâne și faptul că avem vocația spuselor mari și a lucrurilor neterminate. Mai avem de muncă. Peste tot.

Liviu Dragnea, mai puternic

20 noiembrie 2018 Cătălin Striblea 2 comentarii

Schimbările de la PSD nu au alt rol decât de a întări puterea lui Liviu Dragnea în partid. Nicio secundă nu a fost vorba de o îmbunătățirea a formulei de guvernare sau de așteptarea că acești oameni vor putea livra ceva. Liviu Dragnea i-a îndepărtat pe adversari și și-a plătit datoriile față de cei care i-au venit alături. Puncte principale:

1. Olguța Vasilescu vine la Transporturi. Motivul principal este că Dragnea trebuie să implementeze parteneriatul public privat pe transporturi și nu avea pe cineva curajos să o facă. Apoi îi trebuie o voce pe care să o contrapună Corinei Crețu cea care insistă să spună că România are bani gratuiți de la UE. În fine, Olguța pleacă de la pensii pentru că acolo va veni o mare problemă într-un an și jumătate, probabil. România se împrumută să plătească penasiile și o face din ce în ce mai greu.

2. Niculae Bădălău a devenit ministru după ce i-a trădat pe trădători. Dragnea l-a recompensat instantaneu și-a dat un semnal clar în partid: cine e cu mine are de câștigat. Ocazie cu care a plecat înapoi la vulcanizare și dramaticul Andrușca.

3. Ministrul Culturii a fost îndepărtat pentru că era omul lui Firea. PSD nu are vreo evaluare nici de bine nici de rău a mandatului său.

4. Fifor a fost schimbat pentru că avea profilul unui candidat la șefia PSD. De la Apărare ar fi construit bine pe plan internațional. Altfel, probabil nu a marșat la diversele afaceri care străbat zona asta și care i-ar fi pe plac lui Dragnea.

5. Execuția Gabrielei Firea era așteptată, nu e nicio surpriză. Firea e lăsată între linii și partidul nu o mai sprijină la alegerile viitoare. Cum nu a făcut mare lucru nici în București, viitorul său este incert

6. A fost recompensat și Codrin Ștefănescu, dar cu funcția de secretar general interimar. Interimatul este sursa puterii lui Dragnea.

7. Liderul PSD a făcut o declarație care artă iarăși că nu înțelege democrația: ”Dacă o minoritate destul de mică, dar nu contează că e mică sau mare, susține un punct de vedere într-o comunitate și majoritatea tot spune că nu are dreptate poate odată și o dată minoritatea va înțelege că nu mai merge așa, pentru că așa se întâmplă într-o democrație.” Dimpotrivă, democrația funcționează atunci când protejează minoritățile și când le ia în calcul opiniile acesteia.

Ce nu i-a ieșit lui Liviu Dragnea luni seară a fost să evite povestea Tel Drum. Întrebat repetat de relațiile sale cu șefii companiei a evitat, a ripostat cu glume, a mințit, s-a certat cu presa. Asta înseamnă că-l deranjează teribil.

P.S. Sigur, așteptați ceva de la Iohannis. Nu mai așteptați.

Foto: Inquam Photos

Asasinarea bunului simț în România

11 noiembrie 2018 Cătălin Striblea 1 comentariu

Ați ratat dacă nu ați auzit-o pe doamna Firea deunăzi seara vorbind despre cum vrea să scape domnul Dragnea de ea. „Dl Dragnea doreşte să mă anihileze pe mine în totalitate. (…) Dacă ar putea, m-ar lichida şi fizic”. Afirmația a trecut prin spațiul public fără să ne deranjeze. Asta pentru că ea a adăugat că Dragnea va omorî și Bucureștiul, iar asta pare mai dureros pentru unii.

Spre deosebire de Liviu Dragnea, care a zis că deja patru oameni sunt pe urmele lui după ce-și iau micul dejun la Hilton, Gabriela Firea a ales o notă mai serioasă. Una care să-i dea importanță la ceea ce pare o prostie solemnă. Spre deosebire de prostia țărănească a lui Liviu Dragnea, care a dat cu mucii în fasole amestecând caviarul unui hotel celebru cu asasinatul, doamna Firea are o tactică mai bună. Doar dă fumigena și pleacă.

Ce mă miră pe mine este însă lipsa de reacție socială. Gândiți-vă un pic că sunteți la Berlin. Sau Madrid. Că sunteți primarul Madridului, doamna aceea cu vaza. Și auzi deodată că blonda drăguță de la Fan Curier care a trecut pe la tine recent este în pericol de moarte. Și vine un consilier să-i spună că prezumtivul asasin este șeful ei, urmărit la rându-i de bărbați misterioși, dar iubitori de așternuturi moi. Cam ce gând îți faci? Dar ce gând îți faci când declarațiile astea spăimoase pleacă de la toate ambasadele către capitalele lor?

Luați în calcul că vorbim de liderii partidului de la guvernare dintr-o țară UE. Doi lideri care vorbesc cum nici măcar mafioții italieni nu o fac. Ați auzit vreo declarație publică a unui Corleone sau alt șef de famiglie care să se plângă că urmează să fie omorât? Puțin probabil. Ei chiar știu cum funcționează lucrurile astea.

Absurditatea spuselor celor doi nu miră, însă, pe nimeni. Lucrurile trec ca și cum nu s-ar fi întâmplat. ”Ce-a zi, bă? A zis că Dragnea vrea să o omoare. Păi și nu e așa?” Și mergem mai departe.

Și e firesc să se întâmple așa. Stratul social care ne ține împreună e din ce în ce mai subțire. Ceea ce într-o țară civilizată ar fi un atentat la democrație, aici este doar o nouă zoaie politică. ”Dă-i mă încolo. E între ei. ” Acești oameni nu livrează nimic în afară de vorbe. Nu apar spitale, drumuri, autostrăzi, banii nu vin la alții decât la cei din administrație. Zilnic o tonă de minciuni și prostii pleacă la foc automat înspre marile public.

Jignirea intelectului majorității cetățenilor a devenit un sport național. Lipsa de temeinicie, minciuna, fariseismul sunt date zilnice ale discursului politic. Dorința de a crea senzații, acoperirea furtului și forțarea limitelor naturale ale moralei duc la astfel de situații. ”A zis că mă omoară,” strigă ea. ”Așa, și?”, vor spune ei. Ești pe cont propriu, așa cum e și fiecare cetățean în țara asta.

P.S.: Apropo de bun simț. Văd pe FB o dezbatere despre cum are și nu are treabă Dragnea cu dezvăluirile din valiză. ”Că nu e, domnule, nicio probă directă împotriva lui.” Și vreau să-i întreb pe autorii teoriei: dacă fiul vostru de 20 de ani ar scrie la o firmă parteneră cu a voastră să ceară 78 de mii de euro, i-ar primi? Și voi ați ști de asta?

Orice om îi este teamă. Primul atlas al prostiei guvernamentale

7 noiembrie 2018 Cătălin Striblea 0:04:07 0 comentarii

În urmă cu câteva săptămâni, i-am făcut o fotografie lui Radu Paraschivescu, al cărei succes ne-a mirat pe amândoi. Știți ce face Radu când vine la radio? Nu e ca toată lumea. Nu ia telefonul și stă pe el la cafea până rezolvă ceva pe internet. Nu stă de vorbă la telefon, nici nu pierde timpul stând de vorbă.

Întotdeauna, Radu scoate o carte din care, oroare, citește. Și pentru că este foarte punctual, are întotdeauna câte 10-15 minute la dispoziție. De data asta l-am prins citind pe un balcon unde lumea se duce de obicei să fumeze. A ocupat abuziv acel loc cu artă și cultură și așa i-am făcut poza.

Mii de oameni au plăcut-o, sute a distribuit-o. A fost un val de wow și aprecieri, asupra cărui a a trebuit să meditez.

De ce un gest atât de simplu stârnește atâta bucurie? De ce lumea îl apreciază? De ce se bucură când vede un om citind? Răspunsul e simplu: pentru că dă speranță. Și pentru că îți arată că în valul de mizerie, prostie, furt și inversare a polilor sociali, încă mai există speranță.

Și nu-mi pare întâmplător că tocmai Radu Paraschivescu a ales să să scrie acesată carte. Omul cu cartea a devenit într-un fel păzitorul cetății.

Stimați cititori, Orice om îi este teamă este o carte unică. O s-o citiți cu pasiune și îngrijorare. O să vă scuturați de râs și și o să vă răciți de fiori. Orice om îi este teamă este o antologie a prostiei, arivismului, lipsei de cultură, a lipsei de carte și a celei de bun-simț din societatea românească. Este primul atlas mondial al prostiei guvernamentale.

E o carte unică pentru trecut, prezent și, sper eu, viitor. Este prima biografie inversată a lumii. În general, în cărțile biografice, ajung oameni care au făcut lucruri importante și au lăsat ceva în urmă pentru societățile lor. Aici e taman pe dos. Ajung oameni care nu au lăsat și nu vor lăsa în urma lor decât praf și pustiu și poate niște valize cu averi personale.

Trebuie să știți că există un capitol despre Viorica Dăncilă. Cred că l-a scris în direct la radio. Am vorbit de nenumărate ori, dar Radu a făcut o documentare excepțională. Când o să le vedeți pe toate la un loc, o să aflați dimensiunea tragediei. Mai ales că Radu are amabilitatea de ale pune în context cu date și fapte ale unor oameni mult mai mari.

Chiar domnul Daea are propriul capitol poetic în care s-au strâns cele mai mari realizări verbale și pășuniste ale momentului. Dacă ar fi să trăim în România lui, sigur ar fi o baladă

O să găsiți un capitol despre primari. Cred că rivalizează cu povestirea lui Creangă despre Dănilă Prepeleac. Peste o sută de ani se vor citi aceste povești la ora de română pe post de snoave. Vă amintesc că în a doua povestire cu Dănilă Prepeleac, după seria de prostii din prima, Dănilă devine putred de bogat după ce face un târg cu diavolul. Cred că suntem pe aproape de această situație.

O să râdeți pentru că Radu adună la un loc toate perlele rostite de domnul Daea, de doamna Carmen Dan, de Florin Ciordache și toată gașca. Cred c-ar avea un real succes citită și în ședințele de partid.

Și după ce citiți o să aveți dimensiunea dezastrului. Și o explicație pentru ce trăim. Cine vorbește așa, musai gândește așa. Poticnelile, greșelile inversiunile logice nu sunt accidente, veți afla de la Radu. Ele sunt însăși esența și substanța acestor oameni.

Sunt convins că orice pesedist îi este teamă de această carte. Cred că se vor întreba între ei la ședințe: te-a băgat și pe tine?

Cred că cine va vedea această carte peste 100 de ani va spune: ia, uite a venit un domn cu o ficțiune excepțională. Și altul va spune: nu, nu e istorie. Dar nimeni nu poate fi atât de prost. Ba, poate și au condus o țară.

Mă întorc la fotografia de care vorbeam. Lumea a înțeles că Radu Paraschivescu are acel bun-sinț care ne va salva, care dă speranță. Că are arma împotriva valului de prostie care stă să ne copleșească. Pentru că e atât de simplu: un om care citește, un om care scrie o carte.

Luați această carte, citiți-o dumneavoastră și dați-o mai departe. Ca pe un manifest. Dați-o copiilor, părinților și celor care vă sunt apropiați. Puneți-i să citească și atunci, nici unuia dintre noi nu o să-i mai fie teamă.

P.S: Radu m-a certat pentru ultimul aliniat: ”Dați-o mai departe, dar și cumpărați-o!”

Ce urmează după plecarea lui Augustin Lazăr

25 octombrie 2018 Cătălin Striblea 1 comentariu

Revocarea procurorului Lazăr era un secret prost ținut de ministrul Toader. Decizia de a-l demite pe Lazăr transpira prin toți porii și prin toate discursurile ministrului. Nu avea niciun rost să declanșeze evaluarea dacă nu-l voia plecat. Acest lucru face parte din programul ministrului, care vrea să reașeze conducerea justiției într-un format care să-i fie mai acceptabil. Adică un corp al procurorilor mai tăcut, mai atent la selectarea dosarelor și mai supus în relația cu ministrul, oricare ar fi el.

Nu o să dezbat mult argumentele ministrului. Ele nu îmi par a arăta o încălcare a legii de către Lazăr. Nicio o diminuare a activității Parchetului General. Sunt lucruri pe care ministrul le consideră inadmisibile la un procuror. Mai ales în atitudinea acestuia față de un lucru deja hotărât. Și mai ales în raport cu atitudinea față de Constituție. Desigur sunt și unele palpabile, cum ar fi povestea cu evaluarea lipsă de la dosar sau cu prezența unei rezoluții într-un dosar al familiei Iohannis.

Mai mult