Radu Paraschivescu a făcut o analiză dură asupra cazului Sorina Pintea. A strâns toate datele și numele pe care le-am uitat. Și nu sunt puține. După care explică că nici nu se putea altfel pentru PSD este un partid construit pe minciună și crimă. Rechizitoriul este atât de dur încât m-a lipit de scaun.
P.S. Interviul începe brusc pentru că în prima parte am vorbit de Real Madrid.
În cazul doamnei Pintea, flagrantul DNA este de modă veche. Adică pe modelul de acum 7-8 ani când instituția asta începuse să zbârnie. Ce se scrie în referatul pentru propunerea de arestare pare să fie fără dubii. De altfel, judecătorul a și dispus arestarea pentru că probele par evidente. Asta nu înseamnă că doamna Pintea este vinovată. Poate este ceva ce nu înțelegem noi în toată această poveste. Iată mai jos câteva fragmente din această referat.
Împrejurarea că inculpata PINTEA SORINA avea cunoștință de aspectele care vor fi discutate de suspectul (…..) cu (…..) la BUCUREȘTI în 26.02.2020, cu privire la remiterea anterioară a sumei de 10.000 de euro și de necesitatea primirii unei noi sume de bani reprezentată de un procent de 7% din valoarea contractului, rezultă din chiar conținutul procesului verbal de redare a înregistrării conversatiilor purtate de inculpata PINTEA SORINA cu suspectul (…..) în 28.02.2019, imediat premergător constatării infracțiunii flagrante.
Înainte de întalnirea care a condus la constatarea flagrantă a infractiunii suspectul (…..) a sunat pe (…..) ca să se intereseze de cuantumul plăților efectuate de SPITAL către (…..) SRL, fiindu-i comunicat cuantumul de acesta. (…..) . Practic suspectul (…..) a vrut să se asigure că i-a cerut suma corectă lui (…..), cu referire la procentul de 7% pretins anterior. (…..) Este foarte important de precizat că aceasta este declaratia dată de suspectul (…..) în data de 27.02.2020, deci înainte de constatarea infractiunii flagrante din 28.02.2020 când i-a dat inculpatei SORINA PINTEA suma de 120.000 de lei.
Așa, ca idee, pare că mai e cineva în povestea asta și e cineva din București care a știut de afacere. Dar să mergem mai departe
Astfel, din comunicarea purtată (…..) în biroul SORINEI PINTEA de aceasta și de suspectul (…..), rezultă fără dubiu, faptul că SORINA PINTEA cunoștea foarte bine, (…..) nu doar că în punga neagră cu inscripția “(…..)” primită de la (…..) se aflau bani, ci și cuantumul exact al acestei sume. Totodată, în comunicare SORINA PINTEA spune clar că ea nu a fost de acord cu un procent de 3% din contract și recunoaște că a propus un procent de 7% din contract, procent care de altfel a și fost adus la cunoștință de intermediarul (…..) lui (…..) cu ocazia întalnirii din data de 26.02.2020 ce a avut loc între cei doi la sediul (…..), fapt ce demonstrează din nou de la cine a plecat cererea ce a condus la primirea acestor sume de bani necuvenite, și anume de la SORINA PINTEA. Inculpata SORINA PINTEA a exclamat chiar ”super tare” după ce a aflat că (…..) i-a trimis 120.000 de lei, respectiv “perfect”, după ce a aflat că (…..) a fost de acord cu remiterea procentului de 7% din contract. După ce suspectul (…..) îi comunică SORINEI PINTEA faptul că s-a scăzut suma de 10.000 de euro pe care aceasta din urmă i-a primit în luna decembrie, SORINA PINTEA confirmă spunând “da”.
Pare că dialogul e fără dubii, dar asta nu poate stabili decât un judecător. Deocamdată, doamna este nevinovată, procurorii trebuie să dovedească tot ce susțin și este un drum lung până la finalul procesului.
Indubital, doamna Pintea este un star al PSD. Chiar și în vremea în care Liviu Dragnea a făcut cel mai urât PSD din istorie, ea s-a bucurat de simpatie. În primul rând pentru că nu făcea parte din cohorta de mediocri sau proști aduși de Dragnea. Doi, pentru că înțelegea bine sistemul, se adresa oamenilor, făcea vizite inopinate, dar și pentru că părea normală.
De asta lovitura este cu atât mai dureroasă pentru PSD. Dacă cel mai onest și popular om al său încasează câte 40 de mii de euro, cum o fi în rest? Sigur că în orele următoare o să auziți tot felul de istorii sau le-ați auzit deja. Unele o să vă spună că este o înscenare. Altele că este o luptă internă pentru putere în PSD. Unii zic că este un avertisment pentru PSD să lase planul președintelui cu anticipatele. Sau că este modul fericit în care se înscăunează noul șef al DNA.
Și dacă ar fi toate patru adevărate la un loc și tot ar avea mai puțină importanță. Aici, noi trebuie să vedem ce este important pentru societate. Dacă este adevărat ce i se impută doamnei Pintea, atunci suntem în fața unui scenariu catastrofal.
Un funcționar public condiționează construirea unei secții de cardiologie, absolut necesară, de primirea unor bani. Asta înseamnă licitația nu este acordată celei mai bune firme, ci uneia de sistem. Asta înseamnă că prețul este mai mare decât face ca să intre și șpaga de partid. Asta ar înseamna că bugetul și noi pierdem pentru că în funcție sunt niște hoți. Și-ți dă un semn că se fură peste tot și la orice. Și, mai grav, că nu poți avea încredere în mai nimeni. Restul? Perdele de fum.
Și ca să vedeți cât de important este, citiți acest articol de acum doi ani din Graiul Maramureșului, când ziarul făcea un apel către băimărenii care vor să doneze doi la sută din impozite către construcția acestei secții.
Importanţa înfiinţării acestei specializări chirurgicale de vârf este susţinută de două motive puternice:
• Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate şi morbididate în Maramureş, iar numărul celor care suferă de asemenea afecţiuni este în creştere.
• În Spitalul judeţean a început cu ani în urmă un program de dezvoltare a specializărilor din aria bolilor cardiovasculare. În această direcţie, şi Asociaţia “Prietenii Spitalului Judeţean “Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, cu sprijinul donatorilor, a dotat în 2016 Laboratorul de Angiografie şi Cateterism Cardiac cu un rotablator în valoare de 19 000 de euro, un aparat necesar intervenţiilor de implant de stent.
Legislaţia actuală impune pentru continuarea programului de implanturi de stent şi existenţa unui Compartimentul de Chirurgie Cardiovasculară, altfel acest program nu va mai putea fi desfăşurat.
Până în prezent, asociaţia a donat pentru realizarea Compartimentului de Chirurgie Cardiovasculară un aparat de anestezie finanţat de echipa de la SIFA INTERNATIONAL.
Chiar dacă sumele necesare pentru realizarea acestui obiectiv sunt mari, întreaga comunitate maramureşeană va înţelege importanţa lui.
Mă întreb ce vor apune oamenii care în mod onest au făcut donații pentru acest lucru. O fi plecat și banii lor în șpagă?
PSD, PMP, Pro România și UDMR au adoptat o lege prin care jurnaliștii sunt scutiți de plata impozitului pe profit. Legea va merge la promulgare la președintele Iohannis. PNL și USR s-au abținut de la vot. Legea este inițiată de deputatul Valeriu Steriu, acum la PSD, după ce-a trecut pe la mai multe partide. Rețin din expunerea de motive că ”importanța jurnalismului în viața omului este inegalabilă, deoarece este conceput pentru a susține o cauză nobilă, o cauză socială. ” Inegalabil, într-adevăr.
Inițiatorul mai spune că presa este într-o situație dificilă și că trebuie ajutată. De asta îi scutește pe impozitul de venit pe toți cei care practică meseria asta, fie că sunt angajați cu contract de muncă, fie cu drepturi de autor. Nu este clar cine sunt acești oameni. Ar urma ca acest lucru să fie stabilit de Ministerul de Finanțe și de cel al Muncii. Expunerea de motive nu are nicio cifră, nici date economice pe care s-ar putea întemeia. Nu apare nicio analiză de impact fiscal, financiar, nicio perspectivă asupra problemelor reale din presă. Este doar o compunere. Una care are și o perspectivă ticăloasă.
Legea este un cadou otrăvit pus în brațele presei. Dacă clasa politică duce demersul până la capăt, acesta va macula toți jurnaliștii care vor fi trecuți într-o castă superioară față de cetățenii obișnuiți. La rândul lor vor fi trecuți laolaltă cu toți privilegiații acestei țări. Iar lumea va spune ”vă știu, sunteți la fel.” Și așa lumea are impresia că patronii de presă dictează ce spun angajații lor. Odată cu acest privilegiu, senzația de minciună va fi acută. Neîncrederea va spori și va duce la decredibilizarea completă a breslei.
În altă ordine de idei, o atare propunere nu profită direct jurnaliștilor ale căror salarii nu vor fi mărite, ci companiilor din care fac parte. Ele nu vor mai plăti brutul, asta-i tot! Or asta este un ajutor de stat de care presa nu are nevoie, în comparație cu alte afaceri. E de fapt un bonus pe care statul li-l dă patronilor pentru protecție mediatică.
Măsurile reale pentru această afacere, care chiar suferă, sunt în altă parte.
În primul rând, statul trebuie să nu mai intervină cu controale discreționare la diverse instituții de presă. Cohorte de salariați au fost trimiși în diverse redacții ”neplăcute” și ținute acolo până dădeau de ceva. E o practică de la Adrian Năstase încoace. Și toate guvernele s-au folosite de ea ca să îngenuncheze redacțiile nealiniate.
De asemenea, statul trebuie să înceteze cu acordarea contractelor preferențiale redacțiilor care sunt plăcute de autorități. Aceasta este adevărata practică discriminatorie.
În fine, statul poate apăra presa dacă va taxa giganții Google și Facebook care iau sume uriașe din publicitatea românească. De asemenea, ele folosesc munca jurnaliștilor români pe care-i sărăcesc, practic, fără a aduce un beneficiu înapoi.
Astea sunt chestiuni reale, nu aruncarea cu bani în patroni și mânjirea întregii bresle. Cred că este de datoria președintelui Iohannis să întoarcă această lege în Parlament și să refuze promulgarea ei. De asemenea, trebuie sesizată CCR pentru a constata neconstituționalitatea acestor prevederi discriminatorii. Nu suntem speciali.
Domnul Ciolacu, doamna Olguța și tovarășul Paul s-au dus la partid și l-au reorientat rapid. Conducerea interimară și ad-hoc vrea alegeri anticipate. Problema este că nu tot PSD-ul le vrea. O dată pentru că unii pierd multe drepturi, a doua oară pentru că se reașează lucrurile în formațiune și apele încă nu sunt despărțite. Așa că, mai încet, mai cu forța, Ciolacu vrea să-i ducă la anticipate. Și-i aburește cu sesizarea depusă la CCR, sesizare care nu are nici cap nici coadă.
Ce vor cei trei? Cel mai simplu răspuns: puterea totală în PSD. Pentru asta au nevoie de alegeri anticipate. Asta înseamnă Congres rapid, redistribuirea cetățenilor aleși pe liste electorale, darea aprobărilor pentru diverse funcții din teritoriu. Mai exact, cei trei vor să preia PSD cu rețelele lor. Iar capacitatea de a numi, de a pune pe liste, de a împărți ce este de împărțit în partid este cea mai bună armă. Pentru asta Ciolacu a făcut alianțe cu Olguța, Stănescu și Firea. Probabil că i-a umplut de promisiuni și pe restul baronilor. Nu știm încă ce fel de lider este domnul Ciolacu. Tranzacțional sau agresiv? Vom afla în curând.
Cei mai vajnici oponenți sunt cei din fosta gruparea a lui Dragnea care simt că sunt îndepărtați. Olguța e prima repliată și este iarăși în fruntea trebilor. O să urmeze și alții. Marea problemă este că o parte din PSD trăiește în scenariul lui Dragnea, cel cu serviciile. Din punctul ăsta de vedere, Ciolacu se califică abitir la cel mai mare „securist” și nu o să scape de asta.
E bine pentru PSD ce le propune Ciolacu? Pentru el este mai puțin important. Nu trebuie decât să salte partidul până la 25 la sută, ceea ce nu este imposibil. Apoi, patru ani în opoziție, o va cârmi foarte bine.
A fost blat cu PNL? Nu știu dacă în sensul clasic. Și nu cred c-a fost cu PNL. Aș crede că este vorba de Iohannis, direct. Nu neapărat pe strângeri de mână, ci pe înțelegerea corectă a fenomenului. Adică pe ce are fiecare de câștigat.
Ce e cu sesizarea la CCR? Nu poți să te predai pur și simplu. Plus că mai ai și tu o carte de negociere. Mai ales dacă lași impresia că stăpânești CCR. Puțin probabil, însă, ca aceasta să-l respingă pe Orban. Și, dacă-l respinge, care e faza? Iohannis pune pe altul care nu trece.
Ce se va întâmpla la alegeri? Toată lumea vrea alegeri locale și parlamentare simultane, adică transformarea votului în vot politic. Primarii dar și partidele se vor ajuta unii pe alții. Partidele mari iubesc acest sistem în care cei din local fac toată treaba pe teren, iar cei mai de frunte apar al televizor.
Și în fine, chiar vor fi alegeri anticipate? Cel mai probabil că da.
Am reușit să sintetizez trei motive pentru ce s-a întâmplat la Ditrău. Nu avem răspunsuri la ele, ca societate, decât parțiale.
Într-un interviu pentru Digi 24, patroana brutăriei din Ditrău spune că muncitorii de la brutăria sa primesc salariul mediu pe economie.
Care e salariul unui brutar în Ditrău?
Pot să vă zic că angajații noștri sunt plătiți foarte bine. Pot să vă zic asta.
Primesc măcar salariul mediu pe economie?
Da, normal! Suntem în România.
Acum trebuie să o credem pe cuvânt. „Suntem în România” nu este un argument convingător. Dar nici nu este obligată doamna Kollo Katalin să ne arate contractele acelor oameni.
De ce mi se pare, însă, semnificativ acest detaliu. Pentru că oamenii din Ditrău spun așa la dezbaterea de sâmbătă:
Am lucrat patru ani la fabrică. Nu găseşte (patronul – n.r.) lucrători pentru că nu sunt trataţi ca oameni, nu sunt plătiţi, nu plăteşte ore suplimentare. (…) Mi-am pierdut sănătatea din cauza orelor suplimentare, am fost luată cu ambulanţa. Eu am lucrat şi 22 ore, e păcat că nimeni nu vorbeşte despre asta.”
Aici trebuie găsita prima sursă a acestei probleme. După ce ani de zile nu s-au înțeles cu diverși patroni la numărul de ore plătite și la sumele pe care trebuiau să le primească, oamenii au văzut că există soluții. Patronii și-au găsit angajați ieftini și buni, care nu fac nici scandal, nu sună la ITM, nu cunosc legislația și chiar dacă li s-ar întâmpla ceva, nu au ce face. Din păcate, localnicii nu au știut să se organizeze atunci când drepturile lor nu au fost respectate. Pentru că erau puțini și pentru că nu pe toți ne interesează necazul celuilalt.
Dar asta este doar o parte. Ce urmează e și mai complicat.
De 15-20 de ani, politicienii maghiari construiesc, prin diverse formațiuni, sentimentul mândriei locale. Proiectul politic este cel al autonomiei. În toți acești ani, preocuparea principală a fost construirea unei comunități de tip enclavă. Oamenii de acolo au fost izolzați fizic, nu au drumuri care să-i treacă dincolo de Carpați sau autostrăzi spre restul Transilvaniei. Ei au fost marginalizați economic pentru că nu le-au fost aduse investiții globale. Și încurajați să se desprindă de limba română. Româna nu a fost predată ca limbă străină, astfel încât ei să deprindă meșteșugul și plăcerea să o vorbească. În mod drept au obținut vorbirea și scrierea maghiară în toate mediile administrative și școlare, dar niciun motiv să vorbească româna.
În aceste condiții s-au îndreptat către media accesibilă, cea de la Budapesta. Mesajele politice ale autonomiei care au avenit de acolo, treptat au fost însoțite de cele antimigrație. De ani de zile Budapesta își bombardează populația cu aceste mesaje. Maghiarii din România nu aveau acest fenomen în față, dar mesajul a prins rădăcini. Până la urmă era emis de către cei care aveau încredere. Nu uitați de câte ori politicienii Fidesz au ținut discursuri prin Ardeal. UDMR nu și-a bătut capul să combată aceste mesaje anti-imigrație pentru că nu le vedeau ca o problemă.
În fine, toate acestea s-au întâmplat pe un fond mult mai profund. De 10-15 ani, lumea noastră s-a despărțit în două. Globalizarea a tras niște linii adânci între orașe și lumea rurală și cea din urbanul mic.
Cei de la orașe beneficiază din plin de noile meserii, de servicii, de tehnologie. Și de bani mai mulți. Aici lumea a început să se valorizeze profesional și nu comunitar. Oamenii sunt mândri că au o profesie plătită bine și care este de succes, potrivit noilor standarde sociale. Este mai bine și mai frumos să lucrezi la corporație, cu Instagram și pe Facebook, decât în altă parte. De asta lumea orașelor acceptă mai ușor imigrația, ocuparea unor locuri de muncă de către străini și-n general ideile liberale. Aici nu ne deranjează străinii, dacă sunt profesioniști.
Onoarea, utilitatea și mândria locuitorilor de la țară au fost însă mult diminuate. Nu mai este fain, la ora asta, să lucrezi în agricultură. Nu este un deziderat social. Și poate nici nu se câștigă atât de bine, dacă ești un muncitor onest la fermă sau la brutărie. E chiar mai bine să pleci de la tine din țară ca să cauți aprecierea într-o meserie de la oraș. Plus că marile industrii din zonele mai apropiate au dispărut.
Și atunci ce te face pe tine mai bun decât alții? Răspunsul e simplu, dar nu o să vă placă: apartenența. Sunt mândru că sunt maghiar sau român, sunt mândru că vreau autonomie, sunt mândru că religia mea e mai bună. Și-n definitiv, sunt mândru și mi-e bine că sunt alb. Sau toate acestea la un loc, pentru că profesional oricum nu mă mai prețuiește multă lume. Aceasta este de fapt cea mai nouă și mai mare divizare a societății noastre. La care nu avem o soluție acceptabilă.
Așezați pe acest strat profund autonomia și perpetua agresiune împotriva muncitorilor veniți de nicăieri. Și, la ultimul etaj, puneți faptul că fostul vostru patron nu vrea să vă mărească salariul, dar găsește pe cineva mai bun, mai cuminte și mai ieftin. Dar de culoare. Sentimentul de nedreptate și de frică te va cuprinde.
Degeaba o să le spuneți acestor oameni că nu au dreptate. Degeaba îi criticați. Lumea lor este complet diferită și nu are înțelegere pentru noi. Ei nu văd o greșeală în ce fac. Când vor trăi din nou într-o comunitate înfloritoare, vor afla. Ce să faci, însă, dacă liderii lor nu vor?
Deunăzi am primit un mesaj pe FB de la o doamnă pensionară. În vârstă, cu o pensie de 780 de lei. Este bolnavă de cancer. Ea crede că noua reglementare propusă în sănătate, accesul privaților la banii publici, o va împinge în afara sistemului. Adică se teme că va fi nevoită să meargă la privat, unde nu are bani pentru coplată.
Dialogul a fost lung și complicat. Și contradictoriu. Eu nu cred că e așa. Cred că lucrurile sunt mai nuanțate. Și mai complicate. I-am spus la un moment dat că nu pot face nimic ca să-și schimbe părerea. Iar ea mi-a răspuns: „E și firesc. Viața mea depinde de asta. Dumneavoastră nu ați face la fel?” Ba da. Echilibrul mă obligă să am, însă, o discuție mai largă.
Eu nu cred în alb și negru. Nu cred că există soluții simple la probleme complicate. Și nici nu cred că toată lumea are dreptate până la capăt. Important este să trăim în comun. Așadar, câteva lucruri pe care le-am înțeles după ce-am stat de vorbă cu doi specialiști în administrarea sistemului sanitar. Și pregătiți-vă de o concluzie complicată care ține de modul în care este împărțită societatea, pe clase sociale.
Întâi, problema pe care, cred, o știe toată lumea. Ministrul Costache a pregătit un proiect de Ordonanță de Urgență prin care dă acces spitalelor private la banii din asigurările publice. Atenție, însă, ordonanța se referă doar la programele cu boli cronice. Între acestea vorbim de diabet, tuberculoză, scleroză, hemofilie, talasemie, afecțiuni articulare. Sunt mai multe. Las deoparte cancerul pentru că acest lucru deja se întâmplă în cazul lui. Radioterapia și programul de oncologie sunt deja decontate de stat și la privat.
Ordonanța spune că pune pacientul în mijlocul sistemului și că procedurile și accesul la tratament se va face „în mod unitar atât prin furnizori publici, cât și prin furnizori privați, în mod similar cu reglementarea privind furnizorii privaţi de medicamente şi dispozitive medicale.” Asta înseamnă că statul îți poate deconta bani și la privat, dar în limita costului medical acceptat, tu plătind și o sumă de bani suplimentară.
Firesc, acesta nu este un lucru rău. Să ai acces la mai multe spitale, unele chiar mai bune decât la stat, e chiar bine. E chiar dreptul tău. De ce se tem, însă, atunci, PSD, sindicatele și oamenii care nu vor avea bani de coplată? De ce crede atât de multă lume că va fi obligată să plătească în plus și că va fi trimisă la privat? Și de ce unii văd asta ca un mod firesc în care să dispună de dreptul lor de asigurat?
Pentru că până acum statul român a operat cu jumătăți de adevăr. O să încerc să simplific cât mai mult lucrurile.
Bolnavii cronici din România sunt tratați prioritar în cadrul unor programe de sănătătate. Acesta este un mecanism sigur pentru ca statul să trimită banii exact acolo unde trebuie. E o plasă de siguranță că nu se cheltuiesc bani aiurea. Bugetul este însă limitat. Și numărul de locuri este limitat. Nu toată lumea care se îmbolnăvește poate intra în program.
Ca să primească cât mai multă lume, statul a făcut o șmecherie: a subevaluat indicatorii de intrare. Adică practică costuri pe hârtie care nu se întâlnesc cu realitatea, De asta se întâmplă să intri în program, dar să nu fie de toate cele. Și mai stabilit și niște criterii șubrede de acces, tot ca să bage lume acolo.
Mai e ceva bizar. Pentru că locurile sunt limitate, trebuie să te îmbolnăvești mai grav ca să fii acceptat. De exemplu, nu ești preluat cu o ciroză incipientă și care ar putea fi tratată, ci trebuie să ajungi la stadiul trei ca să primești ajutor pe banii tăi, plătiți la stat.
Banii pe fiecare program sunt contractați de spitale la începutul fiecărui an. Așadar se stabilește un număr de locuri și spitalele și le împart. Ce se întâmplă dacă la numărul actual de spitale se adaugă și cele private? Adică, dacă, în loc de 10 spitale, se bat 20 pe același număr de locuri și același buget? Fiind mai multe spitale, fiecare va avea mai puține locuri alocate, deși pacienții sunt aceiași. Asta înseamnă că în loc de 25 de locuri la Slobozia, ar putea rămâne 17, de exemplu. Și de aici temerea că cei opt rămași pe dinafară vor fi împinși la privat.
Dar temerea aceasta este pur speculativă. Și aici este marea inginerie a adversarilor legii, dar și testul ministrului Costache. Căci această problemă se rezolvă simplu prin mărirea indicatorilor de intrarea în program sau prin alocarea unui buget mai mare întregului program. Sau prin realizarea unor criterii corecte, reale, de admitere în program.
Mai e o chestiune. Este posibil ca o parte dintre cei aflați în program să plece în mod natural la privat. Pentru o coplată acceptabilă, ei vor vrea să stea mai puțin la cozi, să aibă parte de o atenție mai mare. Dacă bugetul nu este, însă, mărit, iar prețurile adaptate, presiunea pe spitalele publice va fi mare.
Care este însă răspunsul la întrebarea pe care mi-a adresat-o ascultătoarea mea „Cât de probabil este că eu voi fi dată afară de la stat și obligată să merg la privat?” Ambele răspunsuri pe care le-am primit s-au referit la calitatea umană a medicului. Este puțin probabil ca un medic să împingă pacienții în afara programului. Numărul acestora fluctuează în funcție de diverși factori și acum. Plus că au soluția de a rămâne împreună și-n afara programului, doar că aici vor apărea tot felul de lipsuri.
Opoziția la ce dorește ministrul Costache va fi teribilă. Lupta e pe bani mulți pe care statul român i-a dijmuit ani buni prin diverse rețele, să nu ne mințim. De partea cealaltă, marile rețele de sănătate au și ele pârghiile lor. Nu e clar ce se va întâmpla, mai ales că este an electoral. Cert este că, politic, este o oportunitate unică și are o fereastră mică în care se poate face. Ori este acum, ori va mai dura ani buni.
Și trebuie să recunoaștem un lucru. Legea asta este privită în mod diferit în funcție de locul tău în societate. Fără mărirea bugetului, modificarea indicatorilor sau stabilirea unor criterii clare, legea o să pună probleme celor care nu-și permit și privatul. Bătălia pentru locuri va fi mai dură.
Pentru clasa mijlocie din România și pentru cei mai cu dare de mână, această lege este corectă și bună. Sau are principii care-i pot fi de folos. Oamenii aceștia muncesc mult, contribuie mult și primesc foarte puțin. Cei care sunt motorul României actuale își doresc o astfel de lege pentru că au mai multă încredere în sistemul privat. Și vor cere acest drept. Într-o formă sau alta, mai devreme sau ai târziu, îl vor obține.
Mă uit la ce se întâmplă în China și văd multe informații. M-am gândit să le sintetizez, mai ales că presa internațională are o grămadă de materiale. Așadar un Q&A
Ce este Coronavirusul?
Coronavirus este o familie de virusuri care cuprinde specimene ce ne pot da o răceală sau pot duce la boli mult mai serioase. Din familia aceasta, noi am mai cunoscut virusul numit SARS, care definește un sindrom respirator acut și cel denumit MERS care este cam același lucru, dar a cărui denumire se referă la poziționarea geografică, adică în Orientul Apropiat. Virusurile de tip Corona trec de la om la animal și invers. Pe SARS l-am căpătat de la zibetă, o felină asiatică. MERS a venit de la cămile și dromaderi. Noul virus nu are încă un nume.
Când și cum a apărut acest nou virus.
Și aici nu mă refer la existența sa pe planetă, ci la calitatea de a trece la om cu potențial dăunător. Acest virus circula de ceva vreme în rândul animalelor, cel mai probabil lilieci, înainte de a trece la om. Este posibil să fi existat și în alte animale. Când s-a produs mutația și a putut trece și la om? O să fiți surprinși, dar știința de azi poate calcula acest lucru. Mecanismul, prea complicat să vi-l explic eu, îl găsiți aici.
Cert este că virusul mutant are o dată de nașterere între 29 octombrie și 30 noiembrie anul trecut. Atunci s-a produs mutația, după care printr-un animal care a ajuns ca mâncare la piața din Wuhan a trecut la om.
Ce fel de simptome are
Adevărul este că în prea puține cazuri, virusul este însoțit de simptomele clasice, adică curgerea nasului și strănut. Începe cu febră, continuă cu o tuse seacă, apoi după o săptămână duce la deficiențe respiratorii. Unul din patru cazuri sunt severe. Profesorul Mark Woolhouse de la Universitatea din Edinburgh spune că „simptomele sunt cele ale unei răceli, dar virusul nu este atât de periculos precum SARS.”
Este un virus mortal?
Nu știm în totalitate. Până la ora scrierii acestor rânduri au murit 81 de oameni, așadar proporția pare mică în raport cu îmbolnăvirile. Dar virusul acesta declanșează o boală lungă, așadar mai avem de așteptat.
Cum se răspândește?
Virusul are acum capacitatea de a trece de la om la om. Fie prin respirație, fie prin mâini murdare. Problema este că virusul se transmite și când nu apar simptome. De fapt aceasta este marea diferență față de SARS și Ebola. Acestea se transmit mai departe doar după apariția simptomelor. De fapt, aceasta este particularitatea virusurilor care provoacă răceală. Ceea ce nu se știe acum este cât de infecțioși sunt oamenii care se află în perioada de incubație. Adică, dacă virusul se transmite cu ușurință.
Cât de repede se răspândește?
Nu știm pentru că numărul real al cazurilor nu este cunoscut. Dar se consideră că un om bolnav transmite virusul măcar la 1,4 persoane, dacă nu la 2,5. Făcând calcule, cercetătorii de la Universitatea din Lancaster cred că acum sunt infectate în jur de 11 mii de persoane. Iar infecția este ajutată de faptul că virusul a izbucnit, firesc, într-o țară cu o mare densitate umană.
Există tratament?
Nu. Nici tratament, nici vaccin, dar se lucrează la ele. Spitalele încearcă să folosească medicamente anti-virale ca să vadă care răspunde cel mai bine la ce se întâmplă. Există companii care lucrează la un vaccin pentru MERS. Se speră că ele știu deja pe ce drum să apuce.
Cum va fi oprit?
Cel mai simplu ar fi să limităm deplasările oamenilor și să ne spălăm pe mâini. Izolarea pacienților este obligatorie. Vom elimina virusul când rata de transmitere va scădea sub 1.
Ce trebuie să faci dacă tu călătorești?
Poartă mască în zonele aglomerate. Fă-ți vaccinul împotriva gripei, dar și altele dacă sunt necesare în zone mai calde. Mănâncă doar lucruri gătite la temperaturi mari. De asemenea, trebuie să-ți speli mâinile viguros, vreme de 20 de secunde cu apă și săpun.
Care este răspunsul chinezilor
China a făcut o mișcare fără precedent, închinzând mai multe orașe. Există însă mai multe persoane și publicații care spun că este prea puțin și prea târziu. Adversarii regimului de la Beijing chiar cred că unele date au fost falsificate. Și că numărul celor îmbolnăviți este mai mare decât cel comunicat. Multă lume așteaptă să vadă și ce vor fi cele două spitale anunțate ca soluție pentru carantină. Pe lângă interzicerea călătoriilor și a adunărilor publice, mai există și o interdicție pentru vânzarea de produse animale.
De ce spun unii experți că nu va funcționa carantina?
Pentru că mai multe studii arată că, de-a lungul timpurilor, nicio formă de carantină nu a funcționat total. Nu a funcționat nici în cazul gripei aviare sau porcine, dar nici la virușii SARS sau MERS. Cu ocazia asta am aflat că unele țări au impus carantină în cazul virusului HIV, dar că aceasta chiar nu putea funcționa. Interdicția de circulație pentru HIV, introdusă de Reagan, a fost ridicată de Obama. Ca idee, în anul 2001, odată cu atacurile asupra Turnurilor, au fost impuse interdicții de călătorie în America. Interdicțiile nu au împiedicat răspândirea gripei care în acel an a avut valori mai mari decât în trecut. De cinci ori.
Ce ar trebui să facă guvernele lumii?
Să găsească rapid un set de măsuri de educație și instruire care să le arate oamenilor ce trebuie să facă în orice situație de posibilă contractare a virusului. Să-i facă conștienți de modul în care-l pot lua și da mai departe.
Ce însemnătate are tot ce se întâmplă asupra sistemului administrativ chinez
Acesta este un moment de cumpănă pentru președintele Xi Jinping. El a centralizat și mai mult puterea și a creat ceea ce se numește un autoritarism fragmentat. Istoric, însă, puterile liderilor din provincii sunt atât de mari încât ei pot ascunde guvernului central ceea ce fac. Și se află mereu în competiție unul cu altul pentru a le oferi rezultate liderilor de la Beijing. Chiar și unele false. Experții spun că acest sistem este bun la generarea de putere economică, dar că este o catastrofă în materie de crize umanitare. Deși Beijingul poate genera și pune la treabă resurse uriașe, faptul că nu se poate baza pe date corecte din teritoriu va face ca lucrurile să meargă greu.
Pentru acest articol am folosit informații publicate de BBC, The Guardian, NYT, Washington Post, Vox.
Când trupul lui Gheorghe Ursu a ajuns acasă fiul său a observat mai multe urme. „Avea urme vizibile de lovituri pe față, gât, umeri. Avea spatele brăzdat, pe toata lungimea, de urme de schingiuire. Avea la mâini urme adânci de cătușe, prin care se vedeau oasele încheieturilor”. Toate datele arătau că Gheorghe Ursu fusese bătut și schingiuit în acele zile. Acele 60 de zile.
Gheorghe Ursu fusese ridicat de Securitate și, vreme de două luni, nimeni nu a mai știut nimic de el. A fost ridicat și adus mort. De a doua zi de când a fost adus mort, în fața casei în care trăiau soția și copiii lui s-a plasat o Dacie neagră care a stat acolo un an de zile. Ca să le aducă aminte cine s-a ocupat de treaba asta.
Era 1985 și România trăia cel mai cumplit deceniu al său. Fără mâncare, apă, curent, cu cozi imense și frig cumplit, comuniștii îngenuncheaseră pe toată lumea. Aici nu se ieșea în stradă de frică. Iar dizidența a căpătat doar formele care legau oamenii în subterane. Scrisori la Europa Liberă, discuții ascunse, jurnale, literatură de sertar, ascultarea radioului pe ascuns.
Când a fost ridicat de Securitate, Gheorghe Ursu era tot ce putea fi un cetățean obișnuit care nu se supunea orânduirii, vorbind și scriind liber. Marea lui vinovăție în fața Securității îți arată cât de odios era regimul. Gheorghe Ursu a fost ridicat pentru că scrisese Europei Libere în legătură cu proiectele arhitectonice demente ale cuplului Ceaușescu. De asemenea, se exprima liber, în public, despre comuniști. Și avea un jurnal din tinerețe în care nota toate odioșeniile pe care le vedea în regimul comunist.
Astea erau lucrurile de care se temea aparatul comunist. Un om liber, nesupus. A fost bătut ca să renunțe la asumarea scrisorilor către Europa Liberă. Șefii din penitenciar și deținutul care l-a bătut au fost condamnați. Autorii morali, cei care au început ancheta, doi ofițeri de Securitate, nu.
Mai mult de atât, în primă instanță, judecătoarea a desființat noțiunea de dizident, așa cum o știm în România: „opoziția victimei față de regimul comunist a fost nesemnificativă, venind și din partea unei persoane care anterior, pentru o lungă perioadă de timp, a fost privilegiată de acest regim.” Privilegierea se referă la cele două vizite făcute de Ursu în străinătate. De asemenea, judecatoarea dă o notă bună Securității. „În perioada respectivă erau foarte mulți români care își exprimau dezacordul față de politica de partid și de stat de la acea vreme sau păreri insultatoare, calomnioase la adresa conducerii de stat si partid, însă nu a fost supuși unui astfel de regim, care să conducă la eliminarea fizică a persoanei respective, fiind utilizate alte metode pentru temperarea acestora”. În baza acestor idei, ofițerii de securitate sunt absolviți de orice vinovăție, probabil chiar trebuind lăudați pentru dialogul lor cu Gheorghe Ursu.
Poate, pentru această judecătoare, ar fi relevant momentul în care familia a aflat de moartea lui Gheorghe Ursu ca să înțeleagă mai bine lumea în care trăia. Andrei Ursu a povestit în Adevărul.
„Pe 19 noiembrie seara, la două zile după ce fusese ucis, a sunat un milițian la uşă, cerându-mi să sun la Circa de Miliţie din cartier. O voce mi-a comunicat prin telefon că tatăl meu a decedat. Am avut un şoc. Mi s-a părut că-mi pierd minţile. Am ridicat bicicleta din hol s-o arunc după miliţianul de la uşă, care a fugit. Revenind la receptor, persoana de la circă m-a admonestat şi mi-a spus să mă duc să „ridic efectele“ de la Spitalul Penitenciarului Jilava. Acolo mi s-au dat, de către sanitari, câteva haine pline de sânge închegat, negru, o cămaşă sfâşiată pe spinare, la propriu. Până şi pantalonii erau plini de sânge. Pe 21 noiembrie am fost la morgă, unde l-am văzut pe tata: avea urme vizibile de lovituri pe faţă, pe părţile laterale ale abdomenului, iar spinarea era brăzdată cu dungi adânci în carne, cu sânge închegat.”
O crimă cu sânge rece căreia justiția română refuză să-i vadă adevărata față, cea politică.
Nu credeam să văd la 30 de ani de la revoluție o mai mare răstălmăcire a vremurilor pe care le-am trăit. Regimul comunist a fost declarat criminal printr-un document public pe care această judecătoare ar fi trebuit să-l știe. Raportul de condamnare al comunismului, prezentat în Parlament, dă sute, mii de exemple în care oamenii au fost nenorociți de această mișcare criminală. Singurul mod în care putem repara aceasta este măcar să păstrăm amintirea acestor oameni care au avut curajul de a face gesturi mărunte. O singură scrisoare trimisă la Europa Liberă te poate costa viața. De ce să găsești o justificare unor practici criminale? Și chiar de-ar fi rămas în viață, Gheorghe Ursu ar fi trebuit să fie un erou. Pur și simplu el a fost târât la Securitate pentru că gândea. Cele mai intime gânduri ale sale, cele din jurnal, au fost violate și pentru asta a fost condamnat. Acest om a fost omorât pentru că gândea liber!
Iar tu, judecător fiind, spui că moartea-i meritată pentru c-ar fi trebuit să facă mai mult? Pentru că n-a făcut deajuns? Și nu poți să stabilești o legătură între decizia arestării, a anchetei și persoanele din Securitate care au luat-o? O mizerie și o rușine, nu pentru sistemul judiciar, ci pentru noi ca nație.
E important? În orice secundă și în orice minut. Pentru că uitarea produce monștri. Aici nu există nuanțe. Gheorghe Ursu era un om obișnuit, ridicat de pe stradă, pentru că-și scria gândurile pe hârtie. Or uciderea tocmai pentru aceste gânduri libere este cea mai odioasă crimă a unui regim politic. Când îi absolvi pe autorii morali, inviți la repetare.
Știți că PNL vrea alegeri pentru primari, în două tururi. De asta guvernul își asumă răspunderea pe modificarea legii. Dar tot PNL vrea alegeri anticipate. Dacă trece legea, nu are alegeri. Dacă nu trece, pierde primarii, dar are alegeri anticipate.
PNL trăiește o dilemă. Acum este împărțit între două grupuri: unul mai curajos și unul mai conservator. Cele două grupuri trebuie să aleagă între alegeri anticipate, ceea ce le va da o putere mare și rapidă, și așteptarea alegerilor la termen, care îi vor pune tot la putere, dar probabil cu un scor mai mic. Pentru asta trebuie să sacrifice alegerile primarilor în două tururi, ceea ce i-ar da PSD-ului, iarăși, multe mandate de primar.
Curajoșii au înțeles că este un moment teribil de bun ca să scoată PSD-ul în afara jocului pentru mulți ani, poate de tot. Conservatorii știu că puterea e bună, banii sunt buni, la fel posturile. Ei nu uită că, de-a lungul anilor, prietenia cu PSD a fost utilă ști că partidul le-a rezolvat multe din lucrurile la care visau, dar care nu puteau să le facă. Vezi aici pensii speciale, legi ale justiției, intimidarea procurorilor, rezolvarea imunităților, omorârea ANI. Să nu aveți iluzii că PNL nu a visat la așa ceva. Din cauza lui Iohannis și a presiunii publice nu au putut să o facă.
În fine, vă spun ce cred că se va întâmpla.
Guvernul Orban nu-și va da demisia. Va aștepta să fie demis, dacă se poate. Ca să-i momească cu alegerile anticipate, există deja în Parlament un proiect de lege astfel încât pensiile speciale să rămână, chiar dacă mandatul nu este întreg. Iohannis, care-i conduce pe curajoși, chiar vrea alegerile anticipate. Chiar dacă nu o să aibă două tururi la primar. Cuplate cu votul politic de la parlamentare, alegerile locale au potențialul să aducă o victorie uriașă a PNL. Gândiți-vă că lumea nu va mai vota administratorul, ci partidul care va domina campania electorală. De asta cred că unor peneliști sau aliați le va scăpa bila neagră la moțiune.
Dacă nu iese, este și o variantă de rezervă. PNL știe că în actualul cadru politic poate merge cu un scor de peste 3o la sută până la alegerile de la toamnă. În privința primarilor, dacă se vor face alegeri în două tururi, au șanse mari de câștig în multe localități. Plus că mulți primari vor veni oricum la ei. În acest scenariu e de ajuns să nu facă prostii la guvernare și să nu taie bani de pe undeva. În rest, totul va fi bine.
Iar ca să simplific și mai mult povestea asta, spun doar atât: se va face doar cum vrea domnul Iohannis.
Dacă tot a intrat Moise în politică, câteva rânduri ca cititorii acestui blog să știe unde mă aflu în chestiune. Am ezitat să scriu până acum. Pare important, dar nu e chiar a game-changer, cum ar spune englezul. Moise era un jurnalist important până ieri, cu sute de mii de admiratori, azi este doar unul dintre sutele de politicieni de la care așteptăm să confirme în interesul nostru. Dar cum multă lume vorbește, iată ce se întâmplă.
1. Nu ni se întâmplă lucruri nemaivăzute. E plină lumea de jurnaliști intrați în politică. Mi s-a întâmplat ieri să văd o listă cu zeci de cazuri din Canada, inclusiv cu membri ai guvernului. La fel și în America. Luați, de exemplu, cazul lui Al Gore care a ajuns până la Casa Albă. El a fost jurnalist de investigații și, ca urmare a anchetelor sale, doi oameni au ajuns la pușcărie.
2. Jurnaliștilor le este ușor să treacă în politică. Sunt antrenați să înțeleagă sisteme administrative și politice, au capacitatea de a lucra cu ușor cu informații, știu să documenteze un subiect, au o capacitate de conexiuni mai mare decât în mod obișnuit. Dacă sunt înzestrați și cu un dar oratoric sau carismă, trecerea pare chiar ușoară. De multe ori, asistând din culise la luarea deciziiilor, ajung să creadă că pot face mai bine și mai repede decât personajele lor. Nu e o dramă, e doar firesc și omenește. Spre deosebire de jurnaliștii sportivi care cu greu s-ar descurca în iarbă, cei de pe politic chiar pot avea succes.
3. Cosmin Prelipceanu m-a întrebat cine câștigă, cine pierde. De pierdut, pierde breasla. Orice voce mai puternică nevoită să plece sau care alege să plece slăbește o lume deja subțire. Golurile de tipul acesta se umplu greu. Mai ales că jurnaliști mai puțini vizibili aleg și ei să facă parte din sistem, dar la alte nivele: funcții în administrație sau politică despre care cred că au capacitatea de a le gestiona. De câștigat, câștigă clasa politică și poate societatea pentru că ajung acolo oameni cu o cultură organizațională care poate schimba ceva.
4. Nu vă luați de declarația din 2015 în care spune că-i detestă pe jurnaliștii intrați în politică. De atunci și până acum an viața fiecăruia s-a schimbat ceva, credințele au fost puse la încercare. E greu să ceri oricui să fie ca un pahar curat de apă. Schimbările de credință, declarațiile emoționale sunt azi o regulă. Lucrul care contează cu adevărat este dacă intrarea în politică este onestă, adică făcută pentru public. Și desigur, trebuie să recunoști că o faci și pentru tine. Este imposibil altfel.
5. Ce nu este în regulă. Potrivit declarațiilor sale, Moise Guran a lucrat la programele electorale ale USR PLUS. Și asta când era ziarist. Și i-a avut invitați pe ambii lideri. Ba chiar a făcut o dezbatere electorală. Asta este greșit. Chiar dacă, așa cum susține, nu era plătit. Publicul ar fi trebuit să știe că el lucra cu unul dintre candidați. Sau că ideile sale erau preluate de către cei din USR PLUS. Cu acest balast pleacă în politică și se trece la pasivul său chiar înainte de a face ceva.
6. Dacă emisiunea sa a fost folosită ca să-și construiască o platformă politică, iar e greșit. Dar cum nu o să știm asta niciodată, el singur va trebui să-și dea răspunsul. Eu sper să aibă succes cu proiectele pe care ni le propune. Până la urmă, dacă-i reușesc, poate progresăm.
7. În fine, succesul este o chestiune complicată în politică. Sutele de mii de admiratori nu sunt îndeajuns în partid. Puterea se împarte altfel, iar testele sunt mult mai diverse. Îl vom cunoaște mai bine când va ajunge la putere.
Poți primi toate noutățile direct pe email!
