educatie

Aștept memoriile Simonei

Când Simona făcea 5 la 0 cu Muguruza, nu am avut curaj să mă uit. Nu am prins meciul de la început și, cum am superstiții ferme când vine vorba de Simona, m-am uitat la altceva ( la conferința de presă a lui Petrescu). Drept dovadă, când n-am mai rezistat și am revenit, Muguruza a început să joace mai bine și meciul a fost mai greu. 

Apoi m-am uitat și la reluare cu comentariul englez și la Game, Schett&Mats. Toată lumea vorbește de capacitatea incredibilă a Simonei de-a acoperi terenul. Și nu-i așa că toți aveți impresia că Simona e peste tot? Că aleargă de-i ies ochii din cap? Că știe dinainte unde va servi Muguruza sau unde va da mingea? Dar că asta nu o obosește?

Mai mult

Partidul poate să te caute și în fund

Bunicii mei au avut întotdeauna wc-ul în curte. Cât mai departe de casă, destul cât să te înnoroiezi la ducere și la venire. Wc-ul era din scânduri sănătoase, cu o podea care să nu-ți dea emoții, vopsit cu alb și ținut mereu curat, impecabil. Ani de zile, scaunul era alcătuit doar din lemn, dar pe măsură ce lumea s-a modernizat, s-a pus acolo și un colac. Mai era o sticluță de apă și ceva săpun. 

Nu știu dacă ați apucat, dar cei mai vechi știu că pe vremuri nu prea vedeai hârtie igienică, mai ales la țară. Hârtia asta era o chestiune de lux. Și așa aia de-o găseai era mai aspră decât o frunză de porumb. Așa că de multe ori, wc-ul era plin de hârtii din ziare. Bunică-mea le tăia frumos, în dreptunghi și le înfingea într-un cui bătut în perete. Era un cui uriaș, ruginit, cu o floare mare, pe care puteai înșira câteva sute de foi. Era cel mai bun loc în care să citești ziarul, în timp ce Ceaușescu și Leana lui îți râdeau în față sau îți dădeau indicații prețioase. Și era, desigur, o senzație de răzbunare teribilă să te ștergi chiar cu fața lui. Era o socoteală doar între tine și el și niciodată nu te-ai fi gândit că asta poate avea consecințe. Imaginația răului este însă mai mare. 

Mai mult

Câte perechi de pantofi are iubita ta? Fii atent ce răspunzi!

Guest Post. Am primit textul acesta și-l public fără modificări.
 
Ieri, în sala de așteptare a unui spital din București, un bătrân și o bătrână, mărunței,  peste 80 de ani, cocheți, simpatici si îndrăgostiți. Ea cu o fusta asimetrică de in, verde crud, cu nasturi de lemn imenși, bluza înfiorată si palariuță ușchită; el cu cămașa si pantaloni de culoare deschisă, mocasini de piele cafenii…  Ce mai! 
 
Ea trage cu ochiul de câteva ori la pantofii mei si intreabă:
 

Mai mult

Care ai 35 plus, vezi dacă înțelegi asta!

Vladimir m-a rugat să merg cu el la Comic Con ca să-l văd cum joacă unul dintre jocurile lui preferate. Am mai fost Comic Con, dar în calitate de portofel ambulant. Adică îl însoțeam pe acolo ca să-și cumpere ce-și dorește. De data asta am avut însă mult timp la dispozție de unul singur. 

Vladimir și prietenii lui s-au așezat la coadă și apoi la joacă. A durat destul ca eu și un alt tată să dăm vreo 3-4 tururi de târg. În general, mă prin repede care e treaba. Am înțeles de ce un poster A4 este 10 lei, de ce o chestie de pus la gât e vreo 30, de ce o mască cu o carte la pachet este 130. Am înțeles și care e partea cu fotografiile, actorii și personajele de film. Am înțeles și fetele pe jumătate dezbrăcate, dar îmbrăcate ca eroine. 

Mai mult

Vladimir s-a tuns

Vladimir s-a tuns. De unul singur. Adică a decis de unul singur. A meditat și a cochetat cu ideea vreo două săptămâni după care s-a hotărât. Nu mi-e foarte clar de ce. Și mai ales de ce după ce-și câștigase toate bătăliile. 

La școală lumea nu-l mai întreba deja de ce are părul lung. După un an trecuse de tot tirul de întrebări. Și cred că se obișnuise toată lumea că asta e situația. Mai curând cred că-l enerva faptul că trebuie să și-l prindă. Iar asta trebuia să se întâmple la majoritatea orelor și apoi când mânca. Asta era adevărata dramă: ”prinde-ți părul! nu vezi că atârnă peste tot?”

Mai mult

3R, 30 de ani mai târziu. Și e de bine

Mi-aduc aminte foarte clar că la noi în școală, numărul 4 din Vaslui, era un fel de rulotă plină de cartoane. Erau adunate acolo sute de kilograme de hârtii inutile, carton mult și discursuri cu tovarășii, presupun. Nu țin minte să fi ridicat cineva hârtiile de acolo și nici nu interesea pe nimeni. 

Umplerea rulotei era o corvoadă și un frecuș nedemn, ni se părea nouă. Cam o dată pe lună trebuia să aducem la școală tot felul de chestii. Cel mai nasol era la treaba cu borcanele. Un borcan gol pe vremea aia era o avere. Mai ales dacă avea și capac. Borcanele alea se umpleau și te ajutau să treci iarna când nu se găsea nimic. Și nu se găsea nimic. 

Mai mult

Golani pe banii noștri

Într-una din fotografiile publicate de Gazeta Sporturilor, detaliile sunt cele care contează.  În prim-plan, două găști de golani încearcă să-și dovedească supremația. Undeva mai în spate se află normalitatea.

Un cuplu vârstnic se îndepărtează de scenă. El o protejează pe ea și o îndreaptă către înaltul tribunei unde caută protecție. La câteva scaune depărtare, un bărbat ia un copil în brațe. Lângă ei, un cetățean mai în vârstă pare a fi seniorul grupului. Toți trei încearcă să scape. 

Mai mult

Mici povești olimpice pe care nu o să le spunem vreodată

Mai sunt 55 de secunde până la finalul finalei olimpice de hochei de la PyeongChang. Germania, neverosimila Germania, conduce cu 3-2 uriașa Rusie. E adevărat, Rusia se numește OAR, adică atleții olimpici din Rusia. Țara nu are voie să concureze din cauza numeroaselor cauze de dopaj. 

Lipsesc și dopații, dar lipsesc și vârfurile sportului din NHL, pentru că patronii nu au fost de acord. De asta Germania, neverosimila Germania, e cu mâna pe aur. Neverosimilă pentru că nu are un campionat ieșit din comun, nu are jucători în NHL și pentru că la Olimpiadă anterioară a lipsit. Dacă ar câștiga, e ca și cum România ar câștiga la fotbal. 

Mai mult

O lecție civică pentru fiul meu

Deunăzi a trebuit să înnoiesc pașaportul meu și cel al copilului. Am mers la Plaza Mall, că acolo s-a deschis un birou  și nici prin cap nu mi-a trecut că urmează să-i explic România reală lui fiu-miu. Mai ales c-am plătit taxa în 10 minute, iar Alina tot mă suna de la ghișeu că să vin că merge foarte repede. 

Ceea ce era și adevărat. Că eu am reușit să depun cererea în maximum zece minute Chiar voiam să scriu un text pe Facebook în care să felicit statul român pentru viteză. 

Mai mult

Petrică din Vâlcea despre Mihai I cel Bun

Uneori îți trebuie ore sau zile, poate luni, să lași deoparte emoția unui eveniment și să aștepți ca lucrurile să se decanteze. Să capete sens. Cine suntem după zilele care au trecut? Neam frumos sau neam prost? Care ne este mai aproape? Miile de oameni care au ieșit în stradă sau în gări? Cei care s-au așezat pe scaun înaintea Regilor? Cei care au încins Centrul Vechi de petreceri?

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!