copii

Copiii aproape se întorc la cursuri, dar școala online tot nu funcționează.

Articol susținut de Petrom

Chiar înainte de Crăciun făceam un apel către voi, pe Facebook. Un apel ca să fim alături de 2000 de copii care, cu ajutorul Asociației Narada, primesc o mai bună legătură cu școala. Sau primesc chiar o legătură în multe cazuri. Pentru cei mai mulți dintre ei, școala online este o conversație pe Whatsapp de pe telefonul părinților. Sau nici măcar o conversație. Primesc tema sub forma unei poze și tot acolo trimit o altă poză cu rezolvarea. 

În multe cazuri, școala online are de suferit. În altele, profesori măiaștri fac tot ce-i mai bine pentru copiii lor. Dar, în aproape 100 de mii de cazuri de copii din România, indiferent de ce s-ar întâmpla, accesul e limitat pentru că nu există tehnologia. Apelul meu de atunci îl aveți mai jos. 

Mulțumesc c-ați răspuns chemării mele. Mulțumesc c-ați luat din banii voștri și i-ați dat unor copii ca să poată merge virtual la școală. Vă alăturați celor 90 de mii de euro pe care Petrom i-a donat deja.

Felicitări Petrom și Mastercard pentru această aplicație extraordinară de la drumulspreșcoala.ro. 

Cum funcționează aplicația

Dacă  nu știți cum funcționează, mai explic o dată. Pe drumulspreșcoala.ro găsiți un calculator. El vă arată în mare câtă benzină ați economisit de când nu mai duceți copilul la școală. Aproximativ un leu pe kilometru. În cazul meu cam 24 de lei zilnic.

După ce folosiți aplicația, puteți face și o donație prin site-ul Narada.

Mai mare sau mai mică după puteri. Eu cred că e important să fim împreună dacă vreți să avem o țară normală. Și poate vă întrebați unde o să ajungă banii. Hai să vă arăt. Scrisoarea de mai jos este povestea lui  Teodor. Teo are șapte ani și nu știa că atunci când vorbește cu oamenii de la Narada, care i-au pus cuvintele în pagină, se înscrie într-un program care o să-i redea dreptul la școală. 

O scrisoare pentru un copil de 7 ani

Eu sunt Teodor Axente și am 7 ani. Am fost primul sărbătorit din Clasa Pregătitoare E din care fac parte începând cu 14 septembrie când am pășit pentru prima dată în Școala Gimnazială nr. 28 Galați. De ceva vreme practic Karate și îmi place foarte mult disciplina și strictețea acestui sport. Aș putea spune că este sportul meu preferat.

Și limba engleză este preferata mea, de multe ori fiindu-mi mai ușor să vobesc în limba engleză decât în limba română. Nu am trăit în altă țară, dar am urmat cursuri de limbă engleză și mi-a fost foarte ușor să învăț. Îmi plac foarte mult provocările și tot ce înseamnă nou și diferit.

De aceea, când doamna învățătoare a venit la școală cu creioanele 3D  a fost cea mai interesantă activitate la care am participat. Am învățat cât de ușor este să construiești un hexagon folosind fire PLA și un dispozitiv care la 190 o topește firul și apoi poți șă desenezi formele pe care le vrei sau chiar poți să construiești figurine 3D. Mie mi-au ieșit pentru prima dată bine niște cireșe.

Sunt priceput și la tot ce înseamnă dispozitive: laptop sau tabletă fiind primul din clasă car am încercat, dar am și reușit să partajez ecranul în timpul unei lecții, deși doamna nu ne arătase acest lucru. Îmi plac și activitățile tipice, genul celor de colorat. Inițial mi s-au părut plictisitoare și chiar spuneam că mă doare mâna și nu mai pot să colorez, dar cât a venit activitatea Pixel Art când trebuia să completăm modelul respectând codul culorilor activitatea a devenit una interesantă și mai puțin obositoare.

Am descoperit că îmi place să construiesc și circuite electronice după scheme date, iar elementele componente le identific cu ușurință. Îmi place școala online atunci când am de rezolvat fișe intetractive sau să fac personajele virtuale să vorbească folosindu-mi vocea.

Nu cunosc toate literele sau să citesc, dar știu să folosesc chat-ul pentru a da răspunsurile la întrebările pe care le pune doamna. Mi-aș dori să devin soldat, dar nu orice fel de soldat: unul care să programeze tancurile și armele astfel încât oamenii să nu fie răniți și în locul în care cade proiectilul să nu producă pagube mari.

Știu că e puțin ciudat, dar iubesc oamenii și mi-aș dori să fie o lume mai bună în care tehnologia să îi ajute pe oameni să facă activitățile mai ușor sau să ajungă mai repede într-u anumit loc.  Acum mi-aș dori să învăț cât mai multe despre diferite aplicații ce le pot folosi la școală și să-i învăț sau să-i ajut pe colegii mei. Cred că împreună am putea construi jocuri interesante prin care să exersăm ceea ce învățăm la școală.

Teodor, șapte ani

Care e diferența dintre Teodor și copiii noștri? Din rândurile acestea, nu simți. Visele le sunt identice. Speranțele la fel de înălțătoare. Bucuriile și mijloacele diferite. Teodor nu are o tabletă sau un laptop. El face școală de pe telefonul mobil al tatălui. Școală este mult spus. Primește temele și le trimite înapoi. Asta-i tot. Or asta nu e nici școală și nici pregătire pentru viață. 

Acesta e mai mult de un ajutor. E o viziune

Și acum încă ceva. Un lucru care-i privește pe toți copiii noștri. Educația digitală sau școala online nu înseamnă că ei se văd cu toții pe un calculator și imită ceea ce-ar fi făcut în viața reală. Nu despre asta este vorba. Este o oportunitate. Mai mult, o necesitate. Un moment unic în care ne putem pregăti copiii pentru lumea care-i așteaptă. 

Trăim cu impresia că dacă știu să joace Fortnite sau au cont de TikTok , atunci chiar sunt experți în calculator. Dar nu despre asta este vorba. Ci de folosirea unor aplicații, de la Microsoft Office până la arsenalul pus la dispoziție Google.  E vorba că ei pot să învețe toate mijloacele de comunicare și colaborare corporatiste, editare de imagine, de sunet, aplicarea tuturor capacităților unui device mobile în lumea în care trăim. Capacitatea de a vedea, trăi și crea virtual. Dar și învățarea unor lucruri minimale măcar despre pericolul lumii online. Despre asta ar trebui să fie vorba. 

Gândiți-vă un pic! Nu facem asta în totalitate nici pentru ai noștri. Dar într-o lume super modernizată, sunt copiii care nu au acces nici măcar la baza a ceea ce vorbesc eu. Ce înseamnă asta? Că 30 de ani mai târziu pregătim încă o serie de copii ca să fie brațe de muncă într-o lume globalizată. Așa se vor explica viitoare voturi, dar și viitoare conflicte sociale, inegalități și inechități, dar și incapacitatea noastră de a progresa. 

De asta, donația de azi nu e doar pentru un minim de servicii pe care să le asigurăm unui copil, ci de capacitatea noastră de a păși împreună mai departe.

Articol susținut de Petrom

Marcel Bartic: „Cei care nu au reușit să facă școală online nu au ce căuta la catedră.”

L-am invitat la Interviul de Zece pe Marcel Bartic, profu’ cool de pe internet. El a luat cu asalt Facebook-ul acum câțiva ani și și-a câștigat renumele unui om care spune lucrurile verde în față. De asemenea, este omul care a căutat soluții la problemele pe care le-a avut în față și nu a dat bir cu fugiții.

De-a lungul carierei sale a predat de la școala din sat până la școli particulare din București. Acum conduce școala Little London, dar au fost și vremuri când banii din salariu nu-i ajungeau nici de navetă. Așa că știe școala românească pe de rost. De asta are un verdict dur acum în pandemie: „Cine nu poate, nu vrea.”

Și încă ceva, România va merge mai bine când vom învăța că greșeala e firească.

Ca de obicei, aveți și podcast, dar și video. Înregistrarea video e cea completă.

Umilința în fundul gol e la noi o formă de educație. Ce putem face?

În momentul în care am auzit de cazul de Sângiorz-Băi, cel al fetei primarului, umilită cumplit chiar de tată, m-am gândit că e o furie de moment pe care părinții o trăiesc uneori. După care, dacă ai puterea să vezi filmul sau o parte din el, vezi o pedeapsă aplicată metodic, cu știință.

Copilul e dezbrăcat, răstignit oarecum, și-și cere scuze în șir, după dictarea tatălui. E o adolescentă de 14 ani, care urmează să devină femeie, de aceea situația este cu atât mai dramatică. Cumplit. Mi-adus aminte de un documentar în care mai mulți mecanici de tren din Japonia erau puși în genunchi de către șefii lor și obligați să jure în șir că nu mai greșesc sau nu mai întârzie. O cruzime fără margini.

Nu mică mi-a fost surpriza când am aflat că, de fapt, acesta este un obicei strămoșesc, practicat în zone diferite ale țării. Despuiatul copilului, dezbrăcatul lui pentru a-l trimite în public și a-l face de rușine este oarecum întâlnit. Mi-au scris oameni pe Facebook.

Apropo de cazul primarului de la Sângiorz-Băi, cel cu filmarea în care și-a umilit fiica de 14 ani. Fată apărea…

Publicată de Cătălin Striblea pe Joi, 17 septembrie 2020

Dar cei mai mulți mi-au povestit la România în Direct. Oamenii au văzut, au auzit sau chiar li s-a întâmplat lor. Una dintre ascultătoare povestește că părinții au tras de hainele ei cu această amenințare, dar nu au dus-o până la capăt. Sigur c-ar fi trebuit să mă ducă mintea, doar dacă mă gândeam la scăldatul lui Creangă. În existența mea, însă, eu nu am auzit de așa ceva în viața reală. Întreaga emisiune e mai jos.

România în Direct: Fetița umilită la Sângiorz. O problemă personală sau una a societății?

România în Direct: Fetița umilită la Sângiorz. O problemă personală sau una a societății?https://www.europafm.ro/romania-in-direct-fetita-umilita-la-sangiorz-o-problema-personala-sau-una-a-societatii-video/

Publicată de Radio Europa FM pe Joi, 17 septembrie 2020

Primarul Ogâgău spune că aceasta este o problemă personală. La fel și fosta lui soție. Și-i înțeleg că fac front comun. Doar că în momentul în care un copil este filmat, abuzat fiind de un părinte, aceasta nu mai este o problemă personală. Căci ceea ce vedem acolo este o încălcare a legii. Nu mai spun de traumele pe care poți să le lași ani la rând.

Dar nu asta este cel mai important. Există consecințe enorm de dureroase pentru acest copil. Întreaga comunitate din care face parte știe cine este, cum arată și ce-a trăit. Acest copil va fi supus unor cruzimi și este candidat perfect pentru bullying. Copiii pot fi răi. Cât de departe este, credeți, de glume idioate, puneri la zid, atacuri scabroase? Nici nu știi de unde pot veni acestea. Cu acest film, copilul este expus pe viață.

De asta e nevoie nu numai de implicare statului care să analizeze situația cu maximă atenție și delicatețe față de copil și să-i facă o evaluare psihologică, dar de toate resursele de bunăvionță ale societății noastre.

Adică, comunitatatea care se află în preajma acestui copil trebuie să o apere de toate posibilele atacuri. Profesori, colegi și părinți trebuie să aibă grijă să pună frână oricărei mizerii de acest gen.

Ce ar face un stat civilizat?

Avem nevoie de ore de educație pentru părinți și copii. Prea multe cazuri, prea multe situații de violență la această vârstă. Părinții ar trebui chemați la școală să stea de vorbă cu specialiști și să înțeleagă psihologia adolescentului. Ar trebui să învățăm ce se întâmplă în mintea lor la 14 ani și ce au de gând când se întâlnesc cu tehnologia, sexul sau alcoolul.

Copiii noștri nu vin cu instrucțiuni și noi ar trebui să fim primii care să învățăm ce li se întâmplă. Trecem împreună prin schimbările lor și scosul afară în fundul gol nu mai este o opțiune.

De asemenea, statul ar trebui să alcătuiască un corp de psihologi care să evalueze elevii. Am ști mai devreme cine sunt și ce se întâmplă cu ei. Și tot așa am afla dacă unii sunt supuși abuzurilor și le-am putea opri din timp.

Nu în ultimul rând, e nevoie de educația acestor copii care să știe ce să facă și unde să se adreseze atunci când lucrurile scapă de sub control. Și, da, telefonul acela împotriva violenței, ar trebui să fie afișat în fiecare clasă.

Societatea actuală a devenit enorm de complicată și vechile noastre cutume nu prea mai sunt de folos. Mai ales că mintea adolescenților de azi nu mai are granițe. De fapt, asta e marea luptă.

Photo by cottonbro from Pexels

Ce soluții au diverse state la începerea școlii.

Să nu credeți nicio secundă că dezbaterea care se poartă în România, legată de școală, este singulară. Ea este repetată identic mai în toate țările civilizate și are cam aceleași coordonate. Adică întârzieri, lipsa fondurilor, imposibilitatea de a găsi o soluție unitară, părinți care nu știu ce să facă. Dar și o împărțire în două a familiilor. Unii care-și doresc să trimită copiii la școală și alții nu.

Există și un alt lucru asemănător cu cel din România. Adică decizia a fost descentralizată, iar directorii, profesorii comunitățile trebuie să facă ce știu mai bine. Autoritățile statale și federale, cum ar fi cele din America, stabilesc seturi de reguli și recomandări, dar și dau bani. De aici și o întreagă dezbatere politică.

Pentru că au sisteme diferite, în unele state școala a început deja, iar în altele urmează să se întâmple asta. În Florida, s-a încercat o repornire deplină a școlii, dar imediat au apărut focare. Așa că s-au aplicat măsuri de restricție. În acest stat s-a ajuns la un sistem de măsuri mixte care să ducă la școală fizică și online. Guvernatorul deSantis chiar a comparat situația cu lupta împotriva lui Osama bin Laden, Și a adăugat că școlile trebuie să continue de orice manieră, ”tot timpul și pentru toată lumea.”

La New York, școala va începe și-n aer liber. Primarul le-a cerut directorilor să amenajeze clase afară. Și apoi a spus că directorii au această experiență pentru c-au organizat tabere. Anunțul a fost făcut cu doar 17 zile înainte de începerea școlii, ceea ce a iritat opinia publică.

Guvernul britanic este sub presiune pentru c-a hotărât ca în școli să nu se poarte mască. Inițial s-a spus că acestea nu sunt necesare ca urmare a măsurilor de distanțare socială. Presiunea publică este atât de mare, încăt pas cu pas Boris Johnson dă înapoi.

Nici restul lumii occidentale nu are o misiune mai ușoară. Iată câteva dintre măsurile luate.

Franța

  • Măștile sunt obligatorii la toată lumea peste 11 ani
  • Distanțarea fizică se păstrează în pauze
  • Copiii vor reveni în clase în efectiv complet
  • Este împiedicat amestecul copiilor de la diverse clase

Italia

  • Numărul copiilor va fi mai mic în clasă
  • Distanțarea este obligatorie
  • Copiii vor fi împărțiți pe grupe
  • Se vor face ore și sâmbătă
  • Masca este obligatorie
  • Unde sunt cazuri vulnerabile acasă, școală de la distanță

Germania

  • Școlile încep la date diferite
  • Dezinfectarea se face de mai multe ori pe zi
  • Este interzis să atingi balustradele sau clanțele
  • Măștile nu sunt obligatorii în toate statele

Spania

  • Dezinfectarea se face de trei ori pe zi
  • Distanțarea fizică este de minim 1,5 metri
  • Copiii de peste 6 ani trebuie să poarte mască
  • Copiii mici sunt împărțiți în grupe 15-20, fără distanțare

Olanda

  • Măștile nu sunt obligatorii, dar unele școli le cer
  • Unii copii cu probleme sunt scutiți de școală
  • Aerul condiționat trebuie verificat temeinic

Concluzia este una singură în această poveste. Întreaga lume se confruntă cu un lucru nemaivăzut și pe care-l controlează în mică măsură. Nu există soluții miraculoase, nici clare, nici unitare. Există doar un efort al comunităților de a face mai bine. Și cam peste tot o poziționare politică față de măsură. Este clar că doar școala online nu răspunde problemelor societății actuale. Și probabil că societățile vor împinge încet spre revenire la ce era, indiferent de riscuri. Doar dacă rezultatul va fi dezastruos, atunci lumea va fi mai atentă la școala online. Deocamdată riscăm.

Toate măsurile legate de școli aici.

Statul trebuie să pună în discuție posibilitatea de a opta pentru revenirea la școală

Ministerul Sănătății a făcut public ghidul după care vor funcționa școlile din România, la redeschidere. Este clar că intenția autorităților române este ca școala să se desfășoare preponderent fizic. Acesta este mesajul clar al președintelui Iohannis.

Îi încurajez pe toți să-și trimită copiii la școală dacă sunt sănătoși. Dacă nu sunt sănătoși, să-i țină acasă și să consulte medicul de familie. Atât de simplu este. Nu trebuie să căutăm soluții sofisticate birocratice, dar fiecare trebuie să-și asume rolul și răspunderea care îi revine: și părinții, și școala, și autoritățile locale”, a spus Klaus Iohannis, într-o conferință de presă…Este clar că școala nu va începe ca de obicei, când lumea se aduna în curtea școlii. Școala trebuie totuși să înceapă, pentru că este inadmisibil să avem o generație pierdută. Deja, în mediile de specialitate se vorbește despre a preveni generația pandemiei.

Klaus Iohannis

Președintele spune că este nevoie de reguli ca lucrurile să se desfășoare cât mai corect cu putință. Regulile sunt deja scrise în ghid și cred că toată lumea a aflat măcar măsurile principale.

Tot documentul este aici

O să spun mai jos ideile principale și apoi o să fac o listă cu controverse, nelămuriri, dar și cu lucruri bune.

  • Igiena riguroasă a mâinilor
  • Măsuri ferme de curățenie și dezinfecție în unitatea de învățământ;
  • Purtarea măștii de protecție atât de către elevi, cât și de către întregul personal pe toată perioada ,atunci când se află în interiorul unității de învățământ;
  • Limitarea contactului dintre elevi din clase diferite. Evitarea schimbării sălii de clasă de către elevi pe parcursul unei zile. Principiul de urmat este „1 clasă de elevi = 1 sală de clasă;
  • Asigurarea unei distanțări de minimum 1 metru sau montarea unor separatoare în situația în care asigurarea distanței de 1 metru nu este posibilă;
  • În vederea păstrării distanței fizice, fiecare copil își va păstra același loc în bancă pe tot parcursul prezenței în clasă;
  • Informarea permanentă a personalului, elevilor și părinților / aparținătorilor cu privire la măsurile de protecție împotriva infecției SARS-CoV-2;
  • Necesitatea izolării la domiciliu a elevilor, în cazul apariției febrei sau a altor simptome de suspiciune COVID-19 (tuse, dificultate în respirație, pierderea gustului și a mirosului) la elev sau la un alt membru al familiei;
  • Unitățile de învățământ vor pune în aplicare regulile generale din acest ghid și vor adopta norme specifice.

Nu insist asupra modului în care se vor stabili scenariile. Avem timp și oricum decizia va fi luată cu o zi- două înainte. Sunt interesante în egală măsură și alte prevederi care sunt legate deplasarea în școală, organizarea în pauză, măsurile de dezinfecție.

  • Trasee prestabilite
  • Dispensere/flacoane cu soluție dezinfectantă pentru mâini
  • Elevii să nu stea față în față
  • Va fi păstrată componența grupelor/claselor.
  • Contactul între preșcolarii/elevii din grupe/clase diferite va fi evitat
  • Va fi gestionat fluxul de elevi care merg la toaletă
  • Realizarea curățeniei zilnice

Ghidul este mult mai amplu și vi-l recomand cu încredere. De aici încep sute de întrebări pe care și le pune fiecare familie. Iată de exemplu câteva minusuri pe care le vedem noi

  1. Există posibilitatea de a eșalona pauzele. Dar de ce e necesară dacă profesorii au obligația de a sta cu ei în pauză? Și cum poți să o faci în realitate, din punct de vedere al orarului?
  2. Cred că trebuie prins în ghid interdicția folosirii la curățenia de după ore  a ”elevilor de serviciu”. În lipsa interdicției exprese, se va profita de ea.
  3. Ce se  inatampla cu elevii care nu au fost diagnosticați, dar sunt izolați, fiind contact direct. Cursurile nu sunt suspendate, atât timp cat copilul nu este diagnosticat. Dar poate el să participe la ore online? Adica să fie prevăzut concomitent scenariul 2, ori de câte ori măcar un copil intră în carantină, fără a fi ulterior diagnosticat, pentru că nu-și poate permite să lipsească de la ore. Plus că nu este bolnav propriu-zis, așa încât să nu poată urmări ora. Identic cu regimul copiilor din zona de risc (diabet, obezitate, boli cronice sau auto-imune, unde ghidul prevede ”soluții pentru asigurarea procesului educațional” fără a le nominaliza sau a indica expres lectiile on line)
  4. Profesorii cu diabet și în vârstă, pot refuza să vină la școală. Intră în medical? Sau cum?
  5. Nu se spune nicăieri ce masura se ia dacă personalul nedidactic este diagnosticat (bibliotecar, laborant, administrator, asistent medical, persoane care fac curățenie sau persoanele din secretariatul scolii, care, teoretic, iau contact cu cadrele diadactice). Sunt prevăzute scenarii doar pentru elev/profesor diagnosticat.

Există și lucruri bune, care nu au fost semnalate încă.

  1. Nu se oferă de mâncare/de băut de zile de naștere sau alte ocazii.
  2. Se face curățenie la toalete în fiecare pauză.

După citirea acestui ghid un lucru esențial rămâne fără răspuns. Cum tratăm cazurile părinților care nu vor să-și trimită la școală copiii, din rațiuni care țin de gradul de risc al familiei. Ce se întâmplă cu aceste familii care cred că e prea riscant să trimită copiii la școală? Statul are acest răspuns.

Copiii care locuiesc la același domiciliu cu o persoană care face parte dintr-un grup cu risc, se pot, în mod normal, reîntoarce la instituția de învățământ. Pot exista anumite cazuri în care, după o evaluare concretă și individuală a gradului de boală al persoanei respective și a riscului de contaminare cu Sars-CoV-2 pe care copilul îl poate aduce acasă, se poate recomanda de către medicul curant, cu acceptul familiei, ca acel copil să nu se prezinte fizic la școală, pentru o perioadă determinată. Pentru cei care nu pot reveni la școală, reprezentanții unităților de învățământ vor identifica soluții pentru asigurarea procesului educațional la distanță;

Două probleme sunt aici. Prima este că nu știm care sunt acele soluții și cum pot fi aplicate dacă îți lipsește douăzeci la sută din școală. Și, doi la mână, avem aici un text legal cu o invitație la a scoate scutiri de școală de la medic. Ca la sport. Or esența unei societăți nu este să ne împingă în minciună, ceea ce acum se poate întâmpla.

De asta statul trebuie să reglementeze posibilitatea de a opta, fără rațiuni medicale, pentru școală. Sau cel puțin să o pună în dezbatere.

Iar al doilea lucru important este că, aici, profesorii sunt luați prizonieri. Ei nu au drept de opțiune decât prin renunțarea la carieră. Dar și aici sunt temeri, sunt oameni, sunt familii. Cred că lor guvernul trebuie să li se adreseze mai mult.

Photo by Gustavo Fring from Pexels

Ești de la țară? Nu ai școală. Dar putem schimba ceva. (P)

Tatăl celui mai bun prieten al meu a fost învățător de țară. Toată viața. Mânat de pasiune. A predat în sate din apropierea Vasluiului și, deși odată cu anii a avut ocazia, a refuzat să vină la o școală din oraș. Născut și crescut la țară a înțeles că nu are o corvoadă în față, ci mai curând o menire. Nu l-au speriat noroaiele, mersul pe jos sau sărăcia. Și a predat unor copii săraci până la pensie.

El a fost primul om care mi-a spus că programul „Cornul și laptele” era o binefacere. L-am privit cu ochii mari atunci. Mi-a descris o lume pe care nu o vezi din goana mașinii.

„Știi că au venit copiii înapoi la școală de când s-au băgat cornul și laptele? Cu asta-i atrag”.

Pentru mulți dintre ei cornul acela era magic. Și uneori principala masă din zi. Unii ar fi făcut orice, iar alții se întrebau dacă nu pot primi mai mult ca să ducă și fraților de acasă.

Știu că pentru noi pare greu de înțeles. Mai ales că în clasele de la oraș, cum a fost și cea a lui fiu-meu, uneori, cornurile deveneau proiectile cu care copiii se băteau. La 300 de kilometri, cornurile alea aruncate pe jos ar fi făcut diferența între a merge la școală și a sta acasă. Două Românii, două chipuri.

Când vezi cifrele, România are două chipuri

Poate pare straniu sau exagerat ce vă povestesc eu aici, dar am câteva date care o să vă lumineze. De la întâmplările pe care vi le povestesc au trecut mai bine de zece ani. Datele îmi spun însă că în multe părți din România treburile stau la fel.  

Recent, organizația neguvernamentală Ambasada Sustenabilității, alături de Lidl, a lansat studiul România cu un singur chip. Acesta este o sinteză a mai multor date statistice care arată uriașul decalaj dintre România urbană și cea rurală. Mai pe șleau, faptul că de ani buni mergem cu două viteze. Și că, cel mai adesea, cei lăsați în urmă sunt copiii. Copiii de la țară sunt primele victime ale dezvoltării inegale și inechității din România.

Fie că vorbim de economie, educație, sănătate, tehnologie, locuri de muncă sau orice alt domeniu, toate datele oficiale din România arată că se trăiește prost și foarte prost. Iată o listă.

  • Există 1 medic pentru fiecare 191 de persoane din mediul urban și 1 medic pentru fiecare 1.581 de persoane din mediul rural.
  • Există 14.426 de medici stomatologi în mediul urban (1 medic pentru fiecare 728 de locuitori) și 2.031 de medici stomatologi în mediul rural (1 medic pentru fiecare 4.445 de locuitori).
  • Din totalul copiilor născuți de mame minore, 32,26% s-au născut în mediul urban, iar 63,74% s-au născut în mediul rural.
  • 2,51% din totalul copiilor născuți în mediul urban și 6,40% din totalul copiilor născuți în mediul rural au mame minore.
  • 2,15% din populația rurală și 0,70% din populația urbană este analfabetă.
  • 35,26% din elevii din mediul rural nu au promovat examenul de evaluare națională, conform informatiilor statistice din perioada in care s-a desfasurat studiul România cu un singur chip (septembrie 2019 – ianuarie 2020).

Cifrele confirmă o realitate pe care  învățătorul de țară, de care vă zic, o vedea deseori la clasă: nu-i ajungeau la ore toți copiii. În unii ani lucra cu toate clasele deodată. De la clasa I-a la a IV-a, erau cu toții înghesuiți într-o sală în care iarna făceau focul cu lemne.

„Unde-i frate-tău”, întreba. „Azi e rândul lui să meargă cu vacile”

, se auzea o voce mai mare sau mică, după caz. Prin rotație, mai trebuie să faci ceva pe lângă casă. De asta nu trebuie să vă mire cifrele de mai jos.

Uitați-vă cum se micșorează cifrele venite dinspre școala primară către facultate. Știți de fapt ce reprezintă cei patru la sută care ajung la facultate? Copiii intelectualilor satului și ai unor oameni de afaceri locali, care sunt singurii care primesc o șansă. Pe restul trebuie să-i căutăm în rândurile celor care pleacă din România.

Să nu înțelegeți analiza mea în mod greșit. Este evident că nu toată lumea va face facultate, dar șansele dintre oraș și școală trebuie să se egalizeze. Acum, un copil de țară pleacă în cursa asta având un handicap de două ture de stadion.

De ce spun asta? Fiți atenți un pic la datele de mai jos! De fapt un sfert dintre copiii de la țară nici nu merg la școală. Un sfert nu merg la școală!

A screenshot of a cell phone

Description automatically generated

Iar dintre aceștia, dacă nu ați reținut, mulți nici nu mai iau Evaluarea Națională.

A screenshot of a cell phone

Description automatically generated

Asta se întâmplă și la oraș și este firesc să fie așa. Școala înseamnă și resurse, dar și dedicare. Doar că trebuie să ne înțelegem asupra unui lucru. Aici vorbim de examene medii pe care majoritatea ar trebui să le treacă. Ce observăm, însă? Că, la noi, locul unde te-ai născut îți influențează automat șansele la succes. Am rămas în același algoritm de acum o sută de ani când copiii născuți la țară erau pregătiți să facă muncă fizică. Că asta era agricultura. Doar că acum îți trebuie școală și ca să conduci un tractor.

Și cum să te duci la școală, dacă nici măcar ea nu face diferența în materie de civilizație? Nici acasă, nici la școală copiii aceștia nu au apă la baie. Sau ambele băi sunt afară. Păi, dacă și școala, adică o cale către succes, te trimite afară la latrină, tu de ce ai merge pe calea ei?

A picture containing computer, phone, refrigerator

Description automatically generated

Prieteni, aș putea să înșir aici toate statisticile din studiul lansat de Ambasada Sustenabilității. Datele sunt strânse între 2019 și 2020. Și nu uitați că România este acum la un maxim al dezvoltării sale.

Dacă apăsați aici, o să găsiți întreg studiul.

Pentru copii, e nevoie de România cu un singur chip

Problema este în altă parte. România are două chipuri, iar unul dintre obiectivele noastre importante este ca ea să devină România cu un singur chip. Aceste decalaje trebuie să înceapă să se micșoreze. Adică să avem și la țară stradă și școală. Despre spital nu îndrăznesc să cred. Dar ar trebui ca toți copiii care se nasc la țară să poată merge pe asfalt, într-o școală care arată ca a fiului meu, și să aibă drag de ce se întâmplă acolo. Și, da, și unii și alții ar trebui să aibă la prânz o masă gratuită nu să se bată pe sau cu un corn cu lapte.

Datele pe care vi le-am arătat eu nu sunt întâmplătoare. Ele au un sens. Sunt decalajele cele mai mari între oraș și țară, la noi. Pe hârtie, România are un angajament față de Națiunile Unite să reducă aceste decalaje până în 2030, prin adoptarea Agendei pentru Dezvoltare Durabilă.

Se poate întâmpla? Măcar avem un instrument la îndemână ca statul să știe unde să aloce resursele. Și ce putem face noi este să adăugăm un tip de presiune publică. 

Mai putem face ceva. Și aici am exemplul Lidl care a sprijinit realizarea acestui studiu, logistic și financiar.

Ce poți face în mod concret, alături de Lidl

Când o să intrați la Lidl, o să găsiți la fiecare casă câte o cutie pentru donații. Banii ajung la World Vision Romania, unul dintre ONG-urile care au o soluție eficientă ca să reducă din sărăcie. Nu, nu dau banii direct la copii. Dar vor face altceva.

Banii noștri și banii celor de la Lidl vor fi folosiți la reamenjarea școlilor din satele sărace de la țară. Adică, pentru fiecare leu pe care-l donăm noi, Lidl mai pune unul. Dublează fondurile obținute din donații. Asta înseamnă că pas cu pas, școlile ar putea să arate precum cele de la oraș.

Pentru noi nu contează foarte mult 5 lei sau 10 lei. Dar puși la un loc, ei ar putea face diferența. Și nu ar lăsa o nouă generație să fie doar una bună de muncă cu brațele.

Și poate va ajunge să se împlinească visul unui profesor de țară: să-i intre pe ușă copii pe care părinții să-i vrea la facultate.

Scenariile pentru începutul școlii. Și răspunsuri la întrebări pe care le are fiecare părinte

Președintele Iohannis a chemat miercuri mai mulți membri ai Guvernului ca să discute modul în care va începe școala. Sunt analizate mai multe scenarii și apoi se va lua o decizie, care nu va fi unitară.

Președintele a ținut neapărat să fie el cel care face anunțul, așa că nu o să auziți multe comentarii înainte de declarațiile sale. Trebuie să ne așteptăm la câteva variante de lucru.

Un lucru este sigur. Școala nu va funcționa unitar. Autoritățile locale vor lua decizii în funcție de specificul zonei. Deciziile vor merge de la prezență fizică la cursuri mixte.

Surse guvernamentale

Apoi vom avea de a face cu trei scenarii de lucru. În unele situații chiar patru.

  • Scenariul 1 prevede prezență fizică la școală, unde este posibil. Acest scenariu se va aplica în special la țară și-n comunitățile mici, cu răspândire scăzută a virusului.
  • Scenariul 2 prevede prezență fizică, dar cu împrțirea elevilor. Astfel, toate școlile evaluează spațiile pe care le au la dispoziție. Copiii, chiar din aceeași clasă, ar putea fi împărțiți în săli diferite, de la laboratoare la săli de sport, astfel încât să aibă spațiu la dispoziție. E posibil să fie și mai multe ture.
  • Dacă acest scenariu nu se poate aplica tuturor, vor fi în primul rând vizați copiii din clasele zero și întâia, apoi a opta și a douăsprezecea. Există o propunere cu plata suplimentară a învățătorilor, ca să poată rupe în două clasele mici .
  • Scenariul 3 prevede ca elevii să se împartă în două, dar acasă și la școală. Astfel unii vor face lecții fizice, alții online, apoi la două săptămâni vor schimba
  • Scenariul 4 înseamnă doar lecții online

Toate aceste decizii vor fi luate de autoritățile locale și-n funcție de răspândirea epidemiei. Până la 12 septembrie, școlile vor fi pregătite logistic. Sperăm.

Altfel, v-am pregătit câteva răspunsuri la întrebări pe care toți părinții le au. La acestea a răspuns DSP-ul american, care acolo se numește Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor

Ce pot face comunitățile la redeschiderea școlii?

Toată lumea trebuie să fie implicată și să ia hotărâri în cunoștință. Se așteaptă ca părinții, profesorii, primarii, și autoritățile sanitare să colaboreze. Adică trebuie să ne interesăm înainte de școală ce se va întâmpla. Poate avem ceva de spus.

Ce sunt cohortele și cum ne ajută?

O cohortă este un grup de copii și profesori care stau într-o bulă și au contact limitat cu cei din afara ei. Adică împărțim copiii și profesorii în cercuri a căror interacțiune este limitată, acolo unde se poate face. Și încercăm să evităm intersectările. Acestea nu au o regulă anume, dar în fiecare școală putem stabili una.

De exemplu, să avem un grup de copiii care să vină o săptămână la școală și apoi să stea acasă. Sau să vină două zile, apoi să ia pauză, se curăță școala, iar în ultimele două zile să vină alți copii la școală. E ușor de realizat la clasele mici, mai greu la cele mari. Aici poți să rotești doar profesorii la un singur grup de copii.

  • Au avantajul că reduc interacțiunea.
  • Dacă apare un caz știm exact care este grupul de contact.
  • În cazul îmbolnăvirii intră în carantină doar cohorta, nu toată școala.

Funcționează orarul alternativ?

E de presupus că da, de vreme ce copiii vin limitat la școală și se întâlnesc doar cu același grup. Dar nu știm în ce manieră acest orar alternativ trebuie combinat cu alte măsuri cum ar fi distanțarea, portul măștilor, testarea grupului, șamd. E de presupus că trebuie să le facem pe toate pentru a fi în siguranță.

Ce ar trebui să facă cei din școală ca să reducă răspândirea virusului?

  • Să se spele pe mâini.
  • Să nu se atingă unii de alții nici cu un deget.
  • Să curețe mereu toate suprafețele, de la clanțe la bănci.
  • Să aibă mască.
  • Să folosească limitat obiecte în comun.

Dacă stăm la doi metri unii de alții e sigur?

Nu știm clar, dar ar trebui să ajute. În orice caz, îndepărtarea de o persoană face mai puțin posibil ca picăturile de salivă și aerosolii să ajungă la tine. Nu e sigur că e vorba de doi metri, mai mult sau mai puțin, dar distanțarea ajută. La fel aerisirea și limitarea contactului.

Și pentru că e greu să punem toate băncile la distanța aceasta, atunci ar trebui să punem diverse separatoare la fiecare pupitru.

Cum au procedat alte țări?

Au deschis școlile pe rând, au impus distanțare fizică, dar toate au avut proceduri diferite. De exemplu, Danemarca a fixat date de întoarcere diferite și i-a chemat întâi pe copiii mici la școală pentru că ei nu pot face online. Germania, în schimb, i-a chemat pe cei mai mari, dar doar câte zece în clasă.

Este posibil ca școala să mărească răspândirea?

Studiile spun că în mică măsură. Dar mărirea răspândirii este posibilă în zonele care au rate deja mari. Asta o arată cel puțin un studiu.

Ce se întâmplă cu copiii supuși riscului sau din familii cu risc?

CDC-ul spune că aici comunitatea trebuie să găsească soluții ca acești copii să primească lecții de unii singuri.

Ar trebui testați toți cei care intră în școală?

Nu. O dată pentru că nimeni nu are resurse să facă asta. Doi, pentru că e de ajuns ca un copil să fie la începutul perioadei de incubație și atunci testul este irelevant.

AIci aveți răspunsurile pe larg, dar și pe cele la alte întrebări importante.

Photo by Pixabay from Pexels

Cartea lui Radu Paraschivescu despre „zeul” său

Am hotărât ca, de câte ori îmi place o carte, să spun câteva cuvinte despre ea. Așa ca o cronică. Prea de multe ori am ratat să povestesc lumii despre o carte bună. Sau mi s-a întâmplat să uit de ea. Așa că fac un soi de arhivă aici. Pun prezentarea atât video cât și podcast, ca să puteți alege oricare variantă vă este mai accesibilă.

Episodul de azi este despre cartea lui Radu Paraschivescu, Recviem vesel pentru tata, pe care am lansat-o la jumătatea lui iunie. Ce este important:

  • E o carte portret, dar, de fapt, e o carte despre Radu și devenirea sa.
  • O să recunoști „mâna” seniorului Paraschivescu în multe dintre cele pe care le întruchipează Radu azi. Este filo-italian, erudit, iubitor de fotbal, manierat și curtenitor, dar cu un verb ascuțit datorită tatălui său.
  • Cartea o să aibă rezonanță în fiecare familie din România și, de câte ori o s-o citești, o să-ți aduci aminte de tatăl tău.

Copila din Mehedinți este parte a unui eșec profund. Există și o soluție

Nu aș vrea ca uitarea noastră obișnuită să se aștearnă prea repede peste cazul fetei de la Mehedinți, incendiată de un criminal în serie. Directorul penitenciarului, care a făcut propunerea de  eliberare condiționată a fost demis. La rându-i Parchetul face o anchetă care să vadă de ce nu s-a acționat la plângerea de viol. Dar, în față avem o criză mai profundă care vorbește despre singurătate și incapacitate socială. 

Povestea acestei copile de 17 ani arată în felul următor.

Ea este singură acasă cu un frate mai mic, de 14 ani. Tatăl este plecat la muncă în străinătate. De mamă nu se mai știe nimic. Tatăl a lăsat copiii cu o bunică de 82 de ani. Aceasta trebuia să aibă grijă de ei. 

Potrivit legii, când părinții pleacă în străinătate, sunt obligați să înștiințeze statul și să lase un tutore legal care să semneze în locul diverse acte. E vorba de școală, de spitalizări sau alte cazuri când e necesară prezența părinților. 

Acestei fete din Mehedinți, bunica ar fi trebuit să-i asigure protecție în fața lumii, dar mai ales împotriva unui prădător care le-a devenit vecin, dar și, cumva, prieten al tatălui plecat la muncă. E evident că nu a putut să o facă de niciun fel. De asta, cel mai probabil, plângerea de viol nu a avut succes în fața poliției și a procurorilor. Un copil singur nu e prioritatea nimănui. Nici a direcțiilor de protecție socială.  

De asta, fratele cel mic și-a găsit sora arzând în flăcări. El a stins-o, el a chemat salvarea. El a rămas singur în curte după ce poliția, pompierii, dar și bunica au plecat. La o zi au venit oamenii din partea statului să-l ia și pe el. 

Și de aici începe o problemă profundă a României. Ca acesta mai sunt aproape 100 de mii de cazuri în România. Unii dintre ei au ambii părinți plecați sau sunt singuri după ce părintele unic a plecat și el. Sper că nu vă surprind cu nimic dacă vă spun că această cifră de la protecția copilului este contrazisă de datele ministerului educației care arată că sunt 150 de mii de copii cu părinți plecați. Cifra ar putea fi însă mai mare căci nu toți copiii cu probleme vin la școală.

Tehnic, direcțiile de protecție socială din primării sunt cele însărcinate să aibă grijă de ei. Asta este o sarcină care a picat pe capul lor după ce s-a constat că Autoritatea pentru protecția copilului nu are destulă forță să se ocupe de întreaga țară. Asta înseamnă că măcar o dată pe săptămână cineva de la primărie să vină să vadă de starea lor, de școala lor, să-i aducă în programe de sprijin școlar și chiar să le dea o masă caldă. Dar asta se întâmplă doar dacă omul sfințește locul. 

În general 20 la sută dintre acești copii ajung în grija statului cu totul. Iar dacă deschizi anchetele de presă făcute de-a lungul anilor o să te îngrozească sutele de grozăvii prin care trec: foame, depresie, bătăi, viol, incest, trafic de persoane, sinucidere. Și acum incendiere.

Aceste cazuri spun enorm despre noi, mai mult decât bătăliile zilnice obișnuite. Este un eșec atât ca stat, dar ca și societate. Nu cred că suntem chiar atât de buni și responsabili pe cât ne credem. Și mai știu că după două decenii în care eșuăm în această problemă, ea devine sarcina comunităților locale, a locuitorilor onești și de treabă,  care trebuie să găsească soluții pentru acești copii. Măcar să fie văzuți de către stat. 

Foto: Octav Ganea Inquam Photos 

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!