Cum ne batem joc de noi și memoria noastră
Am petrecut sfârșitul de săptămână într-un capăt de Românie, într-o zonă unde mergi doar dacă ai neamuri sau vreo nevoie nedeslușită. Am trecut pe un drum care leagă de civilizația Iașiului câteva comune din lunca Prutului și sfârșește la Săveni, în Botoșani. Oraș de frontieră, fost mare târg agricol, acum căzut în ruină și nepăsare. Drumul trece la un moment dat prin Ștefănești, comună devenită oraș undeva la vreo 40 de kilometri de Botoșani. Localitatea e cunoscută mai ales pentru uriașul baraj de pe Prut, aflat în apropierea sa.
Memoria copilăriei mi-a spus că pe acolo, pe undeva prin Ștefănești, trebuie să fie casa nașterii lui Ștefan Luchian, senzaționalul pictor de la a cărui moarte se fac în curând 100 de ani. Am căutat și am găsit casa. Iat-o:
